Contribuţia părintelui la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Stabilirea pensiei de întreţinere

Potrivit art. 94 alin. (3) C. fam., când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o jumătate din câştigul său din muncă pentru trei sau mai mulţi copii. Dacă nu se face dovada realizării unor venituri, procentul se va aplica salariului de bază minim brut pe ţară.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6136 din 5 noiembrie 2004

Prin acţiunea înregistrată la 18 iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Răducăneni, reclamanta E.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.G., pentru stabilirea paternităţii minorului A.I., născut la 4 august 2002, încuviinţarea ca în viitor minorul să poarte numele pârâtului, care să fie obligat şi la plata unei pensii de întreţinere.

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 20 ianuarie 2004, Judecătoria Răducăneni a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, obligând pe pârât

la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului, în cuantum de 700.000 lei.

Apelul declarat de pârât, care viza numai cuantumul pensiei de întreţinere, a fost respins de Curtea de Apel Iaşi prin decizia civilă nr. 597 din 5 mai 2004. Instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a dovedit afirmaţia că ar avea 4 copii, astfel încât, în raport cu venitul minim pe economie ;i art. 94 alin. (3) C. fam., soluţia este corectă.

împotriva acestei din urmă decizii ]n termen legal a declarat recurs pârâtul, care a depus copiile certificatelor de naştere ale minorilor B.I., născut la 24 martie 2003, B.V.I., născut la 11 octombrie 1997 (la rubrica tată figurând numele său) şi ale altor doi minori şi a solicitat reducerea pensiei de întreţinere, întrucât nu realizează venituri.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului.

Recursul este fondat, decizia pronunţată este dată cu încălcarea legii, motiv pentru care, fiind întrunită cerinţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune casarea acesteia.

Potrivit art. 94 alin. (3) C. fam., când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o jumătate din câştigul său din muncă pentru trei sau mai mulţi copii.

Cum recurentul a făcut dovada că, în afară de copilul a cărui paternitate s-a stabilit în prezentul proces, mai are încă doi copii, înseamnă că textul citat este aplicabil.

întrucât nu s-a făcut dovada realizării unor venituri superioare de către pârât, s-a aplicat cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară, prevăzut de H.G. nr. 1105/2002, carc stabileşte că, începând cu data de 1 ianuarie 2003, salariul minim brut pe ţară este de 2.500.000 lei lunar.

Ca atare, pentru trei copii, pârâtul poate fi ţinut în total la

1.250.000 lei. Ţinând seama de vârsta minorului A.I., cuantumul stabilit de instanţa de fond, menţinut în apel, de 700.000 lei, apare drept exagerat, motiv pentru care se impune reducerea acestuia.

Pentru aceste considerente, recursul a fost admis, fiind însă posibil, conform art. 94 alin. (1) C. fam., ca reclamanta să solicite în viitor majorarea pensiei, în raport cu creşterea nevoilor copilului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contribuţia părintelui la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Stabilirea pensiei de întreţinere