Adopţii. Desfacere adopţie. Legea aplicabilă. Condiţii
| Comentarii |
|
Din întreaga reglementare a instituţiei înfierii prin dispoziţiile Codului familiei adoptat prin Legea nr. 4/1953, rezultă că la baza acesteia, atât la încheiere cât şi la desfacerea ei , era avut în vedere numai interesul înfiatului, nu şi al înfietorilor, principiu pe care se întemeiază şi reglementările ulterioare privind adopţia, atât din codul familiei, cât şi din Legea nr. 273/2004. De altfel, înfietorul nu este indicat de lege între persoanele care pot cere desfacerea înfierii, tocmai potrivit principiului anterior enunţat - desfacerea se dispune numai în interesul înfiatului - fiind greu a se considera că o asemenea acţiune introdusă de înfietor ar putea reprezenta interesele înfiatului.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 5 din 19 aprilie 2011
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, precizată la 9.09.2010, reclamantul V.N. a chemat în judecată pe pârâtul V.D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea înfierii încheiată la 18.07.1971, iar pârâtul să-și reia numele de B.
Prin sentința civilă nr. 11507/2010, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, avându-se în vedere precizarea obiectului cererii.
Cauza a fost înregistrată la Tribunal sub nr. 9001/63/2010.
Prin sentința civilă nr. 42 din 27.01.2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea formulată de reclamantul V.N., în contradictoriu cu pârâtul V.D.
S-a reținut că acțiunea reclamantului nu este întemeiată în raport de dispozițiile legale care reglementează instituția adopției.
Astfel, condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, pentru desfacerea sau declararea nulității adopției nu sunt îndeplinite, adopția putând fi desfăcută numai în cazul încuviințării unei noi adopții prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar nulitatea intervenind dacă adopția a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului, ori cu încălcarea condițiilor de fond sau de formă prevăzute de lege.
Nu sunt incidente nici prevederile art. 65-68 C.fam., invocate de reclamant prin acțiune, întrucât art. 65 se referă la filiația copilului din afara căsătoriei, iar art. 66 și următoarele au fost abrogate prin O.U.G. nr. 25/1997.
împotriva sentințe, reclamantul a declarat recurs, susținând în esență că de peste 30 ani pârâtul nu a acordat sprijin material părinților adoptivi, a refuzat să participe la înmormântarea soției reclamantului - V.E., decedată în februarie 2008 - și de circa 1 an nu a mai venit în casa părintească.
A arătat că Tribunalul Dolj a examinat cauza în raport de dispozițiile Legii nr. 273/2004 și ale prevederilor codului familiei în vigoare la data soluționării cauzei, deși regimul adopției încuviințată în anul 1971 este guvernat de dispozițiile legale în vigoare la data respectivă.
S-a invocat jurisprudența altor instanțe, respectiv decizia nr. 453/F/2007 a Curții de Apel Timișoara, prin care, într-o speță similară, s-a dispus casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, pentru a se analiza litigiul în raport de prevederile Codului familiei în vigoare la data încheierii adopției.
Examinând criticile invocate, s-a constatat nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Pârâtul V.D. a fost înfiat cu toate efectele filiației firești, la data de 18.07.1971, de V.N. și V.E.
La momentul înfierii erau în vigoare dispozițiile Codului familiei adoptat prin Legea nr. 4/1953, și publicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18.04.1956, care reglementa instituția înfierii prin normele cuprinse în capitolul III, art. 66-85.
Art. 65 invocat de reclamant se referă la situația copilului din afara căsătoriei, respectiv încredințarea și contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare, nefiind așadar aplicabil în speță.
Prevederile art. 66-68 din același cod, instituiau condițiile impuse pentru încuviințarea înfierii, și interdicțiile legale în această privință, pentru anumite categorii de persoane, textele referitoare la desfacerea adopției fiind cele din art. 80-85.
Conform acestor prevederi, înfierea putea fi desfăcută dacă a fost încheiată fără consimțământul părinților firești (art. 80) sau dacă măsura desfacerii înfierii se dispunea în interesul înfiatului (art. 81).
Din întreaga reglementare a instituției înfierii prin dispozițiile Codului familiei adoptat prin Legea nr. 4/1953, rezultă că la baza acesteia, atât la încheiere cât și la desfacerea ei , era avut în vedere numai interesul înfiatului, nu și al înfietorilor, principiu pe care se întemeiază și reglementările ulterioare privind adopția, atât din codul familiei, cât și din Legea nr. 273/2004.
De altfel, înfietorul nu este indicat de lege între persoanele care pot cere desfacerea înfierii, tocmai potrivit principiului anterior enunțat - desfacerea se dispune numai în interesul înfiatului - fiind greu a se considera că o asemenea acțiune introdusă de înfietor ar putea reprezenta interesele înfiatului.
Raportat la aceleași norme invocate de recurent, se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile pentru aplicarea sancțiunii nulității absolute a înfierii, a cărei valabilitate, ca a oricărui act juridic, se examinează față de condițiile legale pe care trebuia să le îndeplinească la momentul încheierii, ori împrejurările relevate de reclamant prin acțiune se referă exclusiv la comportamentul pârâtului în raporturile actuale cu înfietorul, și în mod deosebit la refuzul de a-i acorda întreținere, aspecte ulterioare încheierii înfierii și care, așa cum s-a reținut și în considerentele sentinței recurate, pot face obiectul unor alte demersuri procesuale ale reclamantului.
în consecință, examinarea cererii în raport de normele legale în vigoare la data încheierii înfierii, nu este de natură a conduce la altă soluție decât cea adoptată prin sentința recurată, întrucât reglementările succesive ale acestei instituții, fie prin dispozițiile cuprinse în codul familiei, fie prin prevederile legii speciale, urmăresc cu consecvență ca atât înfierea cât și desfacerea înfierii să fie guvernată de un principiu unic - respectarea interesului înfiatului.
Față de considerentele expuse recursul reclamantului s-a privit ca nefiind fondat și s-a respins, conform art. 312 alin. (1) C.proc.civ.
(Judecător Oana Ghiță)
| ← Restituiri imobile. Persoană juridică. Calitatea de persoană... | Restituiri imobile. Prevalenţa restituirii în natură.... → |
|---|
