Popriri. Validare poprire. Eşalonarea plăţii debitelor, stabilită de guvern, pe parcursul executării silite. Consecinţe
| Comentarii |
|
Caracterul proporţional al limitării dreptului creditorului de a obţine executarea hotărârii judecătoreşti rezultă din faptul că O.U.G. nr. 71/2009 nu neagă dreptul la executare, ci doar stabileşte modul în care creanţa se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare şi de instanţa europeană în Cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly c. Ucraina. Prin norma de drept internă nu se aduce atingere dreptului recurentului de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, deoarece alin. (2) al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanţei relevă situaţia financiară dificilă a statului şi argumentează eşalonarea plăţilor prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispoziţiile convenţiei europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanţa împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanţa, aşa încât sentinţa ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 77 din 25 ianuarie 2011
Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2010, creditorul S.C.D., în contradictoriu cu terții popriți T. DR.TR.Severin, A.T.C.P. București și debitorii A.P.M. Mehedinți, M.M.P., a formulat cerere de validarea popririi înființate de executor judecătoresc D.A. și obligarea terților popriți la plata sumei poprite.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 4166/06.07.2010, a admis în parte cererea de validare a popririi și a validat popririle înființate prin adresele din 14.01.2010 și 17.02.2010, obligând terții popriți să plătească în solidar creditorului suma de 8665,74 lei.
Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:
Prin sentința nr. 2421 din 03.12.2008 a Tribunalului Mehedinți pârâții debitori A.P.M. Mehedinți și M.M.P. au fost obligați să plătească creditorului drepturi salariale stabilite în cote procentuale din salariul de bază, aferente perioadei noiembrie 2005 și până la pronunțarea hotărârii, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
în baza acestui titlu executoriu s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de debitori și aflate la dispoziția terților popriți, plus cheltuieli de executare.
Prin adresa nr. 825 din 15.01.2010 A.F.P.T. Drobeta Turnu Severin a comunicat refuzul de a da curs popririi înființate, invocând prevederile art. 1, alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, în baza căreia s-a suspendat de drept orice cerere de executare silită.
Din procesul-verbal din data de 24.03.2010 reiese că executorul judecătoresc a virat în contul creditorului suma de 3967,26 lei, reprezentând 34% din suma totală datorată de debitori din care s-a reținut comisionul bancar. Suma de 3967,26 lei a fost virată executorului judecătoresc de către M.M.P, prin Ordinul de plată nr. 96 din 23.03.2010.
Instanța a respins excepția prematurității acțiunii, apreciind-o neîntemeiată, pentru că dreptul la un proces echitabil, care include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive, ar fi încălcat iar statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, Cauza Ruianu c. României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi c. România, Șandor c. România, V. Ionescu c. România, Sabin Popescu c. România).
S-a apreciat că întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției iar dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat, acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică.
împotriva acestei sentințe au declarat apel M.M. P.- în calitate de debitor și D.G.F.P. București - A.T.C.P. a Municipiului București - terț poprit.
A susținut apelantul - debitor M.M.P. că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a validat poprirea câtă vreme, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 71/2009, executarea acestor titluri executorii a fost eșalonată pe 3 ani iar în conformitate cu art. 2 din același act normativ „în cursul termenului prevăzut de art. 1 orice executare silită se suspendă de drept”.
La rândul său apelanta - terț poprit D.G.F.P. București - A.T.C.P. a Municipiului București a motivat că instanța nu putea valida poprirea înființată prin adresa nr. 1150/22.01.2010 deoarece potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești era eșalonată pe trei ani, respectiv 2010, 2011 și 2012 iar executarea silită suspendată de drept în conformitate cu art.2 din același act normativ.
Prin decizia civilă 310/A din 29.10.2010 a Tribunalului Mehedinți s-au admis apelurile, s-a schimbat sentința și s-a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. 45/19.05.2010 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, se realizează eșalonat, că ordonanța este de imediată aplicabilitate și privește executarea tuturor titlurilor executorii anterioare, fiind irelevantă împrejurarea că executarea acestor titluri nu a putut fi efectuată până la această dată.
Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva sa, dar, în situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, dificultăți financiare deosebite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii). în acest context, perioade de prelungire a fazei de executare de au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date (Hotărârea Burdov c. Rusia, paragraful 30; Hotărârea Societe de Gestion du Port de Campoloro c. Franța, Vladimir Sergeyevich Kornilov c. Ucraina, Petrovich Krapyvnytskiy c. Ucraina, Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002).
împotriva acestei decizii a declarat recurs creditorul, motivând că în cadrul procedurii validării popririi se verifică doar îndeplinirea condițiilor referitoare la existența titlului și caracterului executoriu al acestuia, neavând relevanță existența actului normativ care suspendă executarea, în condițiile în care O.U.G. nr. 71/2009 a intrat în vigoare după data încuviințării executării silite de către judecătorie.
S-a susținut că nu este incident în cauză actul normativ reținut de tribunal, s-a arătat că între dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și O.U.G. nr. 71/2009 există neconcordanțe, astfel că se aplică prioritar dispozițiile Convenției, care garantează dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești și că nu este oportun a cere unui creditor să recurgă la procedura de executare silită împotriva statului. S-au invocat cauze pronunțate de Curtea Europeană împotriva României și altor state și Directiva nr. 2000/35/CE, prevederile art. f) alin (2).
Recursul nu este fondat, și s-a respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 460 C.proc.civ., creditorul recurge la procedura validării popririi atunci când, după ce executarea silită prin poprire a fost încuviințată și poprirea înființată, terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin. Această procedură nu este una necontencioasă, cum susține creditorul recurent, nefiind incidente dispozițiile art. 331 C.proc.civ. potrivit cărora cererile necontencioase sunt acelea pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.
Pentru a se admite cererea de validare a popririi, este necesar să se stabilească, după citarea creditorului, a debitorului urmărit și a terțului poprit, și după administrarea de probe, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, așa cum se dispune în art. 460 alin. (2) C.proc.civ., ceea ce duce la concluzia că în această procedură creditorul trebuie să dovedească raportul de creanță dintre celelalte două părți, cererea sa având caracter contencios.
Sunt nefondate și susținerile recurentului privind inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010.
Principiul aplicării imediate a legii civile noi obligă judecătorul să aibă în vedere la soluționarea unei cauze, atât în fond cât și în căile de atac, toate modificările legislative, aplicând legea în vigoare la data soluționării cererii. Cazurile de ultraactivitate a legii vechi sunt de strictă interpretare și printre acestea nu se circumscrie situația în speță, când, pe parcursul executării silite a unui titlu executoriu îndreptat împotriva unei instituții de stat, devin aplicabile norme care eșalonează executarea.
Chiar dacă anterior datei de intrare în vigoare a ordonanței de eșalonare a plății a fost pornită executarea silită, actul normativ care stabilește modul în care se vor executa anumite creanțe este aplicabil în virtutea principiului aplicării cu caracter imediat a legii noi.
Instanța de recurs apreciază că în mod corect tribunalul a considerat că dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dat fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită ( CEDO, Cauza Ulger c. Turcia, cererea 25321/02, hot. din 26.06.2007, Manoilescu și Dobrescu c. România, cererea 60861/00).
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatul Unit, 28.05.1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
în speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, așa cum se susține prin motivele de recurs, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că O.U.G. nr. 71/2009 nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly c. Ucraina, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut la începutul anului 2009, că prin ordin de plată s-a plătit deja creditorului o parte din sumă, respectiv 3967,26 lei, diferența urmând a fi plătită anual, în tranșe.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere dreptului recurentului de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alin. (2) al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. în plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă, așa cum se susține în recurs.
O.U.G. nr. 71/2009 nu încalcă prevederile Directivei nr. 2000/35/CE, care stabilește cauze derogatorii de la termenul de 90 zile, respectivul termen fiind doar unul de recomandare.
Apreciind că nu sunt incidente motive de nelegalitate în sensul art. 304 C.proc.civ., decizia atacată fiind legală, recursul s-a respins ca nefondat.
(Judecător Oana Ghiță)
| ← Hotărâre care evocă fondul. Competenţă | Restituiri imobile. Notificare. Tardivitate → |
|---|
