Alte cereri. Jurisprudență Prejudicii, daune
Comentarii |
|
Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 591 R din data de 16.05.2013
Dosar nr. XXXX/222/2011 alte cereri
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de xx.xx.xxxx
PREȘEDINTE-
JUDECĂTOR -
JUDECĂTOR -
GREFIER -
Decizia civilă nr. XXX
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul recurent CB. I. , în contradictoriu cu pârâtul intimat CL. I. , împotriva sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx pronunțată în dosar nr. XXXX/222/2011 a Judecătoriei Dorohoi, având ca obiect alte cereri.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din xx.xx.xxxx, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitate apărătorilor reclamantului recurent de a formula concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi la data de xx.xx.xxxx reclamantul CB. I. în contradictoriu cu pârâtul intimat CL. I. a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 29.956 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a contractului de mandat.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin procura autentificată sub nr. XXXX din xx.xx.xxxx de B.N.P. "D. T.";și procura autentificată cu nr. XXXXX din xx.xx.xxxx încheiat de Ambasada Română la Roma, l-a mandatat pe pârâtul CL. I. să efectueze demersurile necesare în vedere punerii în executare a sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoșani pentru recuperarea sumei de 258.114.670 ROL reprezentând părți sociale și 16.303.204 ROL cheltuieli de judecată, sume pe care a fost obligat să i le achite S.C. X S.R.L. prin sentința menționată.
La data de xx.xx.xxxx a revocat cele două mandate și a notificat pârâtul prin executorul judecătoresc să dea socoteală pentru mandatele primite. A arătat reclamantul că pârâtul a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoșani, la data de xx.xx.xxxx s-a efectuat vânzarea la licitație a imobilului proprietatea administratorului S.C. X S.R.L. , însă pârâtul a acționat în dauna sa și a participat la licitație, atât în calitate de mandatar cât și de reprezentant al fiului său CL. R. care a adjudecat imobilul cu suma de 31.000 RON cu plata în rate, timp de șase luni de la licitație însă dânsul nici până la această dată nu și-a recuperat suma de bani. A susținut reclamantul că interesul pârâtului a fost doar acela de a-i procura fiului său CL. R. un imobil, fără ca acesta să achite contravaloarea lui și nu în a recupera suma de bani pe care dânsul trebuia să o primească de la S.C. X S.R.L., fapt care rezultă și din acțiunile ulterioare ale pârâtului care a încheiat cu administratorul societății X SRL. Astfel, acesta a încheiat cu administratorul societății debitoare, o convenție prin care acesta din urmă se obliga să achite suma de 31.000 RON în schimbul promisiunii de a nu pune în executare actul de adjudecare, fapt care rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi. A mai arătat că adjudecatarul CL. R. nu a achitat nici până în prezent diferența de preț iar prin adresa eliberată, CEC a atestat faptul că nu există sume de bani consemnate la dispoziția sa, iar în ce privește intenția pârâtului de a-i frauda interesele, aceasta a rezultat din dubla calitate în care a acționat acesta, aceea de mandatar atât al lui cât și a fiului său CL. R. precum și din faptul că nu a întreprins nimic pentru recuperarea sumelor.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri și a solicitat interogatoriul pârâtului.
Pârâtul CL. I. a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că a mai fost chemat în judecată pentru aceleași pretenții prin acțiunile care au făcut obiectul dosarelor nr. XXXX/222/2009 al Judecătoriei Dorohoi și nr. XXXXX/193/2011 al Judecătoriei Botoșani și a solicitat atașarea dosarului nr. XXXX/222/2009 al Judecătoriei Dorohoi.
Excepția a fost respinsă prin încheierea din xx.xx.xxxx.
Pe fond pârâtul a învederat că reclamantul este ginerele său însă relația cu acesta s-a deteriorat după moartea fiicei și a celor două nepoate ale sale. A arătat că a ținut permanent legătura cu reclamantul și l-a informat cu privire la toate actele pe care le-a întocmit în calitate de mandatar, mai mult, acesta în fiecare vară venea în țară împreună cu copii și că a ridicat banii obținuți din executarea silită de la BEJ S. G..
Din oficiu instanța a solicitat relații de la BEJ S. G. din Dorohoi și de la CEC Dorohoi.
Prin sentința civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx Judecătoria Dorohoi a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând în considerente următoarele :
Prin procura autentificată cu nr. XXXX din xx.xx.xxxx de BNP D. T. din Dorohoi reclamantul l-a împuternicit pe pârât să solicite executorului judecătoresc punerea în executare a sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoșani și în acest sens să întocmească toate formalitățile necesare, să îl reprezinte în fața executorului judecătoresc, cu mențiunea că mandatul este gratuit și valabil până la revocare.
Prin procura autentificată cu nr. XXXXX din xx.xx.xxxx încheiată la Ambasada României la Roma, reclamantul l-a împuternicit pe pârât să îl reprezinte în justiție în cauzele cu pârâtul I. G., (administratorul societății SC X SRL), să învestească cu formulă executorie și să pună în executarea hotărârea judecătorească și să încaseze orice sume de bani i-ar reveni.
În vederea recuperării sumelor pe care debitoarea S.C. X SRL a fost obligată să le achite reclamantului conform sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoșani, pârâtul a solicitat BEJ P. D. executarea silită a debitoarei. Prin procesul verbal de licitație imobiliară din xx.xx.xxxx încheiat în dosarul de executare silită al BEJ S. G. din Dorohoi, imobilul proprietatea debitoarei a fost adjudecat de către numitul CL. R. care este fiul pârâtului, cu suma de 31.000 lei. S-a menționat în procesul verbal de licitație că suma de 5.840 lei a fost achitată cu recipisa CEC nr. X/XXXXXX din xx.xx.xxxx iar diferența în sumă de 25.160 lei urmează să fie achitată în rate lunare în termen de șase luni.
Prin procesul verbal de licitație imobiliară din xx.xx.xxxx încheiat în dosarul de executare silită al BEJ S. G. din Dorohoi, imobilul proprietatea debitoarei a fost adjudecat de către numitul CL. R. care este fiul pârâtului, cu suma de 31.000 lei. Se menționează în procesul verbal de licitație că suma de 5.840 lei a fost achitată cu recipisa CEC nr. X/XXXXXXXX din xx.xx.xxxx iar diferența în sumă de 25.160 lei urmează să fie achitată în rate lunare în termen de șase luni.
Prin răspunsul la interogatoriu ( fila 62) pârâtul a arătat că fiul său CL. R. care a adjudecat imobilul, a achitat toată suma de 31.000 lei menționată în actul de adjudecare iar înțelegerea pe care a avut-o dânsul cu administratorul societății debitoare nu are nici o legătură cu prezenta cauză. A arătat că toată suma cu care a fost adjudecat imobilul a fost depusă la CEC iar fiul său a avut banii necesari deoarece lucra în Italia.
Urmare relațiilor solicitate, BEJ S. G. a arătat (fila 39) că reclamantul a ridicat suma de 29.956,78 lei conform procesului verbal de eliberare și distribuire a sumelor rezultate din executarea silită și că prin mandatarul său CL. I. a procedat la o serie de înțelegeri voluntare cu administratorul societății debitoare, numitul I. G..
Conform procesului verbal de eliberare și distribuire a sumelor realizate din executarea silită ( fila 42) la data de xx.xx.xxxx, BEJ S. G. a pus la dispoziția reclamantului suma de 29.956,78 lei.
Prin adresa comunicată pentru termenul din xx.xx.xxxx, executorul judecătoresc a arătat că reclamantul a ridicat de la CEC în data de xx.xx.xxxx conform ordinelor de lichidare nr. XXXXXX/X și nr. XXXXXXXX, suma totală de 24.260 lei. A mai arătat că prin mandatarul său CL. I. a ridicat și sumele de 5.840 lei cu recipisa CEC nr. X/XXXXX din xx.xx.xxxx și 900 lei cu recipisa CEC nr. X/XXXXX din xx.xx.xxxx și a depus în dovedire copie de pe registrul de valori ( fila 69).
Prin declarația dată în instanță la termenul din xx.xx.xxxx, reclamantul CB. I. a arătat că lucrează în Italia din anul 2003 dar a venit în fiecare vară în țară iar în perioada respectivă locuia în casa lui care se află în aceiași curte cu casa pârâtului care este socrul său. Că a aflat abia în anul 2009 de la numitul I. G. faptul că imobilul debitoarei S.C. X a fost adjudecat de către cumnatul său CL. R., că în perioada anilor 2006 - 2009 l-a întrebat mereu pe pârât care este stadiul executării silite însă de fiecare dată acesta ocolea subiectul și îi spunea că I. G. îi va depune banii în contul executorului judecătoresc. A mai arătat reclamantul că relația cu pârâtul s-a deteriorat în luna xx.xxxx după ce acesta l-a amenințat cu moartea și că în vara anului 2006 a retras de la CEC suma de 9.000 lei sumă care știa că provine din executare însă a crezut că a fost depusă de numitul I. G..
Prin precizările făcute la termenul din xx.xx.xxxx, reclamantul și-a redus pretențiile la suma de 5.690 lei cu mențiunea că această sumă a fost încasată de către pârât în calitate de mandatar. A arătat totodată că nu a încasat nici suma de 15.000 lei la data de xx.xx.xxxx însă cu privire la acest aspect va urma procedura înscrierii în fals.
Din declarațiile date de martorul H. C. G. coroborată cu declarația reclamantului și a pârâtului, rezultă că reclamantul este ginerele pârâtului iar din primăvara anului 2009 relația dintre aceștia este tensionată.
Pe parcursul judecării cauzei reclamantul nu a avut o poziție sinceră. Astfel, dacă în cuprinsul acțiunii a arătat că pârâtul îi datorează suma de 29.956 lei și că nu a încasat nicio sumă din executarea silită, prin declarația dată în instanță acesta a arătat că a încasat în vara anului 2006 suma de 9.000 lei. Nu a recunoscut că a încasat la aceiași dată - xx.xx.xxxx - și suma de 15.000 lei cu ordinul de lichidare nr. XXXXXXX/X ( fila 45 dosar) cu toate că operațiunile de ridicare a celor două sume, respectiv 9.260 lei și 15.000 lei s-au efectuat la un interval de 3 minute ( ora 11,58 și ora 12,01).
Reclamantul a depus la dosar și un raport de expertiză criminalistică (grafică) extrajudiciară prin care se constată că semnătura de la poziția "creditor"; de pe înscrisul intitulat proces verbal de eliberare și distribuire a sumelor realizate prin executarea silită imobiliară data xx.xx.xxxx nu a fost executată de către dânsul însă acest raport nu poate fi reținut ca probă și nu are relevanță în cauză față de obiectul acțiunii.
Având în vedere poziția reclamantului care nu a recunoscut inițial primirea niciunei sume de bani, existența unei relații de afinitate dintre acesta și pârât, relație care a condus la o imposibilitate morală de preconstituire a unor dovezi în ce privește și predarea sumelor de bani realizate din executarea silită precum și starea conflictuală care există între părți în prezent instanța nu a reținut ca fiind reală susținerea reclamantului în sensul că pârâtul îi mai datorează suma de 5.960 lei prin urmare a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul CB. I. , criticând sentința primei instanțe pentru nelegalitate în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 3041Cod proc. civilă.
În motivare recurentul arată că hotărârea de respingere a acțiunii este nemotivată, instanța de fond soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului, și aceasta întrucât contrar celor susținute de pârât prin interogatoriu luat, din dosarul de executare rezultă că mandatarul CL. I. a încasat o parte din sumă, respectiv 9.740 lei, pentru restul sumei fiind eliberate chitanțe pe numele său, a reclamantului, respectiv pentru suma de 24.260 lei prin două extrageri, diferența între suma solicitată inițial de 29.956 și 24.260 lei fiind de 9.740 lei și reprezintă suma solicitată prin acțiunea precizată.
Arată în continuare recurentul că dovada încasării de către pârât a sumei de 9.740 lei rezultă din următoarele înscrisuri : înscrisul intitulat "înțelegere voluntară";încheiat la data de xx.xx.xxxx, în cuprinsul căruia pârâtul declară că "am primit suma de 3000 lei cu titlu de drepturi cuvenite pentru părțile sociale de la debitoarea SC X Brăscăuți";sumă depusă de adjudecatarul CL. R., prin mandatar CL. I. , conform ofertei de cumpărare,sumă care nu i-a fost restituită de CL. I. , tabelul depus de executorul judecătoresc (f. 69 ds.)recipisa de valoare, în care, la pag. 1 figurează CL. I. , care a primit recipisa C.E.C. nr. X/XXXXXX de reducere a sumei de 5.840 lei, sumă depusă de adjudecatarul CL. R., reprezentând cauțiunea de 10 % și tabelul depus de executorul judecătoresc, în care, la poziția 5 figurează CL. I. , care a primit recipisa C.E.C. nr. X/XXXXXX de ridicare a sumei de 900 lei, toate aceste sume încasate de pârât nefiind restituite, iar dovada contrară aparține pârâtului, dovadă pe care nu a făcut-o.
Recursul declarat este întemeiat pentru considerentele ce succed :
Astfel, reține Tribunalul că prin procura autentificată sub nr. XXXX din xx.xx.xxxx B.N.P. "D. T."; reclamantul l-a împuternicit pe pârât să solicite executorului judecătoresc punerea în executare a sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoșani și în acest sens să întocmească toate formalitățile necesare, să-l reprezinte în fața executorului judecătoresc, iar prin procura autentificată cu nr. XXXXX din xx.xx.xxxx încheiată la Ambasada României la Roma, reclamantul l-a împuternicit pe pârât să-l reprezinte în justiție în cauzele cu pârâtul I. G., să investească cu formulă executorie și să pună în executare hotărârea judecătorească și să încaseze orice sume de bani i-ar reveni.
În urma licitației imobiliare din xx.xx.xxxx potrivit procesului verbal încheiat la acea dată de executorul judecătoresc "S. G.";imobilul proprietatea debitoarei SC X S.R.L. a fost adjudecat de numitul CL. R. cu suma de 31.000 lei, menționându-se totodată că suma de 5.840 lei a fost achitată cu recipisa C.E.C. nr. X/XXXXXX din xx.xx.xxxx, iar diferența în sumă de 25.160 lei urmează să fie achitată în rate lunare în termen de șase luni.
B.E.J. "S. G."; prin adresa înaintată la dosar la data de xx.xx.xxxx (fila 39 ds. fond) învederează faptul că suma de 29.956,78 lei conform procesului verbal de eliberare și distribuire a sumelor realizate prin executare silită imobiliară a fost ridicată de reclamantul CB. I. depunând în acest sens și două recipise C.E.C.
Ulterior la data de xx.xx.xxxx B.E.J. "S. G.";a înaintat la dosar copia actelor doveditoare privind modalitatea de ridicare a sumelor cuvenite reclamantului CB. I. ca urmare a executării silite prin licitație.
Astfel, constată Tribunalul că suma de 5.840 lei consemnată în recipisa C.E.C. nr. X/XXXXXXX, a fost predată creditorului CB. I. prin mandatar CL. I. , pentru care a semnat acesta din urmă la xx.xx.xxxx, la fel și suma de 900 lei cu recipisa C.E.C. nr. XX/XXXXXXXX din xx.xx.xxxx a fost predată potrivit mențiunilor din tabelul anexat, tot mandatarului, celelalte două recipise în valoare de 9.260 și respectiv 15.000 lei fiind ridicate de creditor personal sens în care a și semnat.
Deci, din înscrisurile aflate la dosarul de executare și cele comunicate de C.E.C. rezultă că reclamantului CB. I. i s-a eliberat personal doar suma de 24.260 lei prin două extrageri, iar pentru diferența de 6.740 lei (5840 +900) s-au predat mandatarului două recipise C.E.C. iar în baza mandatului dat de reclamant, a încasat această sumă pârâtul, nedovedind că a restituit reclamantului suma încasată în dosarul de executare, probă care îi incumbă acestuia, reclamantul neputând face dovada unui fapt negativ, respectiv în nerestituirea banilor încasați.
Față de cele ce preced, Tribunalul în temeiul art. 312 al. 1-3 Cod proc. civilă va admite recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi, va modifica, în tot, sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului și obligării pârâtului CL. I. la predarea către reclamant a sumei de 6740 lei încasată în temeiul de contractului de mandat cu titlu de diferență preț și osebit suma de 2276,85 lei cheltuieli de judecată de la fond și din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul CB. I. , împotriva sentinței civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi.
Modifică, în tot, sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului și obligării pârâtului CL. I. la predarea către reclamant a sumei de 6740 lei încasată în temeiul de contractului de mandat cu titlu de diferență preț și osebit suma de 2276,85 lei cheltuieli de judecată de la fond și din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
← Suspendare executare act administrativ. Jurisprudență... | Ieşire din indiviziune. Jurisprudență → |
---|