Anulare certificat moştenitor. Lipsă calitate procesuală activă. Neacceptarea moştenirii în termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 Cod civil.
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 315 din data de 09.12.2013
Prin sentința 4722/17.06.2013, Judecătoria Bacău a respins excepția litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu ca rămasă fără obiect, a respins excepția lipsei calității active și excepția lipsei de interes ca nefondată, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.M.D. în contradictoriu cu pârâții P.M., P.M.G., a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 21/15.09.2011 după def. P.I., emis de BNP T.O. în dosarul notarial nr. 24/2011 și comunicarea către BNP T.O. a unei copii de pe prezenta hotărâre, rămasă definitivă și irevocabilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
"Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesual active și a lipsei de interes, invocate de pârâta P.M., instanța constată că aceasta nu sunt incidente în cauză, pentru următoarele motive:
La data de 15.09.2011 a fost emis de către BNP T.E.O. certificatul de moștenitor nr. 21/15.09.2011, atașat la dosar la fila 79, prin care se constata că de pe urma defunctului P.I., decedat la data de 23.06.2011, au rămas ca moștenitori pârâții P.M.-în calitate de soție supraviețuitoare și P.M.G.- în calitate de fiu, nefiind renunțători sau străini de succesiune.
Din cuprinsul sentinței civile nr. 2533/1968 a Judecătoriei Bacău pronunțata in dosarul nr. 3474/1968 și a certificatului de naștere al reclamantului(fl.9-10 ds.), rezultă că def. P.I. este tatăl reclamantului P.M.D. născut la data de 27.03.1968.
Potrivit declarației autentificata sub nr. 100/2.02.2012 (fl. 11 ds.), reclamantul a acceptat succesiunea după def. P.I. la data de 2.02.2012, deci după expirarea termenul de opțiune succesorală ce s-a împlinit la data de 23.12.2011.
Potrivit dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, in vigoare la 15.09.2011 ,, (1) cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Astfel, faptul că reclamantul nu a acceptat moștenirea în termenul de opțiune succesorala de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, nu conduce la lipsa calității sale procesual active sau a lipsei de interes în promovarea acțiunii, ci sunt aspecte ce trebuiesc analizate pe fondul pricinii, instanța urmând a analiza dacă acceptarea după împlinirea termenului este în măsură să-i confere reclamantului vocație utilă la moștenire.
Fata de aceste considerente, instanța urmează să respingă excepțiile lipsei calității procesual active al reclamantului și a lipsei de interes, invocate de pârâta P.M..
Excepția litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu urmează, de asemenea să fie respinsă motivat de faptul că, acesta s-a judecat in contradictoriu cu toți moștenitorii defunctului P.I.. Astfel cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a arătat că înțelege să se judece și cu fiul pârâtei, insă, necunoscându-l, l-a indicat după ce la dosar a fost înaintată o copie a certificatul de moștenitor nr. 21/15.09.2011 de către BNP T.E.O.
Pe fondul acțiunii, din susținerile părților și probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză si interogatoriul părților, rezultă că reclamantul nu a ținut legătura cu defunctul, că familia acestuia nu cunoștea de existența sa, precum și că reclamantul a aflat de decesul tatălui său in luna octombrie 2011, dar efectiv a intrat în posesia unui certificat de deces la sfârșitul lunii ianuarie 2012.
În drept, reține că în cazul moștenirii legale, transmiterea patrimoniului succesoral se realizează din momentul deschiderii succesiunii, însă nimeni nu e obligat a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine, conform art. 686 C.civ.
Succesibilul are dreptul de opțiune succesorală, în sensul acceptării sau renunțării la moștenire, în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, potrivit art. 700 C.civ.
Termenul de exercitare a opțiunii succesorale trebuie considerat a fi un caz de prescripție a dreptului la acțiune, iar nu de prescripție a dreptului material. Astfel, acest termen este susceptibil de întrerupere, suspendare și repunere in termen, fiindu-i aplicabile regulile care guvernează materia prescripției extinctive.
Potrivit art. 700 alin 2 din C.civ, "în cazul când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forță majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea";.
În speță, având în vedere că acceptarea moștenirii s-a produs în termenul de o lună de la data când reclamantul a intrat în posesia certificatului de deces, iar acesta a făcut dovada că împrejurările ce l-au împiedicat să-și exercite dreptul de opțiune sunt întemeiate și de neînlăturat, instanța constată că reclamantul are vocație utilă la moștenirea după defunctul P.I.
Cum în certificatul de moștenitor a cărui anulare se solicită, nu a fost cuprins și reclamantul în calitate de fiu al defunctului, instanța constată certificatul de moștenitor este lovit de nulitate absolută.
Potrivit dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 ,, (3) În cazul anulării certificatului de moștenitor total sau parțial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătorești definitive. În acest scop, instanțele judecătorești au obligația să trimită la biroul notarului public competent în soluționarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecății.";
În temeiul art. 88 din Legea nr. 36/1995, instanța va dispune admiterea acțiunii și va dispune anularea certificatului de moștenitor nr. 21/15.09.2011.";
Împotriva acestei sentințe, pârâții au formulat în termen legal recurs, motivat prin cererea de recurs și legal timbrat.
În motivarea recursului, s-au arătat, în esență, următoarele:
1.Sentința civilă recurată nu este motivată, cu respectarea art. 261, al. 1 pct. 5 c.pr.civ., nefiind reținută motivat situația de fapt și nefiind analizate probele administrate, aspect de natură să încalce și dispozițiile art. 6 din CEDO.
De-asemenea, în cuprinsul sentinței atacate există aspecte reținute de instanță, care nu sunt clar motivate și care dau naștere la interpretări, creând confuzie. Astfel, instanța amintește de motive întemeiate de înlăturat care l-au împiedicat pe reclamant să-și exercite dreptul de opțiune succesorală, fără a le enumera și fără ca acestea să rezulte din motivare.
2. Prin sentința civilă recurată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul nu a cerut prelungirea termenului de opțiune succesorală, însă instanța a reținut în motivare dispozițiile art. 700, al. 2 c.civ., fără a pune în discuția părților acest aspect. Singura solicitare a reclamantului a fost în sensul de se constata că termenul de prescripție curge din octombrie 2011, când a aflat de decesul defunctului. Reclamantul ar fi putut fi repus în termenul de prescripție, dacă ar fi făcut o cerere de repunere în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție, însă nu a cerut niciodată acest lucru.
3. Sentința atacată nu este temeinică
Astfel, prescripția dreptului de opțiune succesorală curge de la data deschiderii moștenirii față de toți succesibili, indiferent dacă vocația lor este concretă sau eventuală, în speță acest drept fiind prescris la data de 24.12.2011, iar pârâtul și-a concretizat intenția de a moșteni abia la data de 02.12.2012.
Succesibilul poate fi repus în termenul de prescripție de către instanța judecătorească, dacă se constată ca temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit,cu condiția sa fi cerut repunerea în termen în termen de o lună de la încetarea acestor cauze. Recurenții arată că instanța de fond a reținut că există astfel de cauze dar nu le nominalizează, iar problema repunerii în termenul de prescripție a fost creată artificial deoarece la momentul la care a aflat de deces, potrivit recunoașterii reclamantului, acesta se afla în termenul de opțiune.
Întrucât dreptul de opțiune nu a fost exercitat în termen, mai arată recurentul, se stinge ex lege atât acest drept cât și titlul de moștenitor.
Se solicită modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 și 3041 c.pr.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare, însă au fost reprezentați de avocat care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
La termenul de judecată din 09.12.2013, instanța a calificat calea de atac promovată în cauză ca fiind apelul.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază că apelul este fondat, pentru considerentele ce succed.
În ceea ce privește nemotivarea sentinței apelate, instanța reține pe de o parte, față de calificarea căii de atac, că art. 304, pct. 7 c.pr.civ., nu este incident în cauză (și oricum ar fi determinat reținerea cauzei spre rejudecare, fiind un caz de modificare a sentinței recurate și nu casarea cu trimitere spre rejudecare). Pe de altă parte, în cauză de față, acest motiv de apel nu subzistă, neputând conduce la anularea sentinței apelate, pe considerentul că instanța nu a analizat fondul, deoarece motivarea nu lipsește în totalitate, ci este o motivare deficitară, care conduce la netemeinicia sentinței apelate.
În acest sens, cel de-al treilea motiv de apel apare ca fondat.
Potrivit art. 700, al. 1 c.civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni ce curge de la data deschiderii succesiunii, respectiv a decesului celui a cărui succesiune se dezbate.
Întrucât legea nu prevede nicio excepție, având aplicabilitate generală, astfel cum a arătat și apelantul, în cauză, în raport de data decesului defunctului P.I. (23.06.2011), termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală s-a împlinit la data de 23.12.2011.
Or, din declarația autentificată sub nr. 100/02.02.2012 rezultă că reclamantul a acceptat succesiunea după expirarea acestui termen, aspect pe care l-a reținut și prima instanță, sens în care se poate spune că prima instanță nu a avut în vedere solicitarea reclamantului, reiterată și în apel, de a se considera că termenul curge de la data la care a aflat de deces (octombrie 2011) și de a aprecia, astfel, că acceptarea din 02.02.2012 a avut loc în termen și care, față de considerentele de mai sus, nu poate fi primită.
În pofida acestei constatări, motivarea ulterioară a instanței este confuză și contradictorie.
Astfel, deși este adevărat că reclamantul are o vocație eventuală la moștenire, ce derivă din calitatea de fiu al defunctului, această vocație devine utilă doar prin acceptarea în mod legal, în termen, a succesiunii.
Împrejurarea că, din cauze temeinic justificate, actul de opțiune succesorală nu a putut fi efectuat în cadrul termenului prevăzut de lege, poate conduce la repunerea în termenul de prescripție, dacă o astfel de cerere este adresată instanței judecătorești, în termen de o lună de la încetarea pretinselor cauze care au dus la depășirea termenului de prescripție, instanța urmând să aprecieze motivat temeinicia întârzierii, conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
În cauză nu s-a făcut o astfel de cerere de către reclamant, cu mențiunea că, chiar dacă ar fost inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta ar fi fost tardivă.
Astfel, deși reclamantul a aflat de deces, potrivit propriei sale recunoașteri, în luna octombrie 2011, iar această dată se plasează înăuntrul termenului de prescripție, este adevărat că, doar la momentul la care a intrat în posesia certificatului de deces (ianuarie 2012), reclamantul putea în mod real să facă declarația de acceptare notarială, deoarece notarul nu putea autentifica declarația de acceptare fără a fi dovedit decesul lui de cujus, și că, în intervalul octombrie 2011-23.12.2011, o cerere de repunere în termen ar fi fost lipsită de interes. Cu toate acestea, apreciind că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada decesului și în fața instanței de judecată, momentul intrării în posesia acestui certificat, în ianuarie 2012, apare a fi și momentul la care au încetat cauzele care l-au împiedicat pe reclamant să efectueze actul de opțiune succesorală. Ca atare, cererea de repunere în termen trebuia formulată și adresată instanței cel mai târziu în luna februarie 2012, independent de momentul la care reclamantul a aflat că s-a dezbătut succesiunea, deoarece reclamantul ar fi trebuit să știe, neputând fi invocată necunoașterea legii (eroarea de drept), că acceptarea succesiunii în fața notarului, după expirarea termenului de prescripție succesorală, nu poate nici un efect, dacă nu s-a admis de către instanță cererea de repunere în termen.
Deși reclamantul nu a făcut o cerere de repunere în termen, chiar tardivă, prima instanță, în motivare, reține dispozițiile art. 700, al.2 C.civ., care vizează posibilitatea prelungirii de către instanță a termenului de opțiune succesorală și care au fost considerate în mod unanim în doctrină și în practica judiciară ca fiind abrogate implicit după adoptarea Decretului-lege nr. 167/1958. Cu toate acestea, chiar făcând abstracție de acest aspect, acest text de lege a fost aplicat în mod greșit, deoarece prelungirea termenului prevăzut de art. 700, al. 1 c.civ. este guvernată de principiul disponibilității, fiind necesară învestirea instanței de către moștenitor cu o cerere în acest sens.
Or, prima instanță, fără a fi învestită, constată că acceptarea a avut loc în termen de o lună de la data la care reclamantul a intrat în posesia certificatului de deces, că împrejurările care la-u împiedicat să accepte peste termen sunt de neînlăturat și, ca atare, are vocație utilă la succesiune, cu consecința anulării certificatului de moștenitor în care nu figurează în această calitate. Raționamentul primei instanțe este fundamental greșit, deoarece inversează ordinea logică, din punct de vedere cronologic, a operațiunilor juridice pe care presupune atât art. 700., al. 2 c.civ, cât și art. 19 din Decretul nr. 167/1958). Astfel, în aplicarea art. 700, al. 2 c.civ., actul de opțiune succesorală poate avea loc doar după ce instanța prelungește termenul de prescripție, ca urmare a constatării temeiniciei motivelor invocate de moștenitor, printr-o cerere expresă, deci nu poate fi anterior, cronologie valabilă și pentru instituția repunerii în termen, prevăzută de Decretul-lege nr. 167/1958. Instanța nu poate valida ulterior o acceptare făcută cu depășirea termenului de prescripție.
În lumina celor expuse mai sus, motivul de apel invocat, în sensul că prima instanță a dat mai mult decât i s-a cerut (încălcarea implicită a principiului disponibilității) apare a fi fondat.
În concluzie, tribunalul reține că, în lipsa formulării în termen și admiterii exprese a unei cereri de repunere în termenul de prescripție formulată de către reclamant, acceptarea notarială a succesiunii după defunctul P.I., făcută după expirarea termenului de 6 luni, nu este de natură să-i confere acestuia vocație utilă la succesiunea defunctului, astfel încât reclamantul, fiind străin de moștenire, nu are calitate de moștenitor, calitate care îi conferă și calitate procesuală activă în prezenta cauză și care îi justifică și interesul în cererea de a se constatata nulitatea absolută a certificatul de moștenitor, în cauza de față de cele două condiții de exercitare a acțiunii civile fiind strâns legate.
Ca atare, prima instanța a respins în mod greșit cele două excepții, cu mențiunea că raționamentul instanței potrivit căruia "faptul că reclamantul nu a acceptat moștenirea în termenul de opțiune succesorala de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, nu conduce la lipsa calității sale procesual active sau a lipsei de interes în promovarea acțiunii, ci sunt aspecte ce trebuiesc analizate pe fondul pricinii, instanța urmând a analiza dacă acceptarea după împlinirea termenului este în măsură să-i confere reclamantului vocație utilă la moștenire.";, este de-asemenea greșit, deoarece constatarea vocației utile este de natură să-i confere reclamantului calitate procesuală activă, astfel încât chiar și o soluție de respingere a excepțiilor trebuia dată după analizarea fondului pricinii.
Instanța mai reține că argumentația intimatului-reclamant din cadrul concluziilor formulate în apel, în sensul că în cadrul prezentei cauze nu se poate analiza acceptarea sau nu în termen a succesiunii, ci doar în cadrul unei acțiuni de partaj succesoral este lipsită de suport juridic, deoarece în ambele cauze calitatea procesuală activă este conferită de calitatea de moștenitor a reclamantului.
Față de considerentele ce preced, instanța va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și va respinge ca atare acțiunea, apreciind ca inutil a se mai pronunța asupra excepției lipsei de interes.
| ← Trafic de droguri. Jurisprudență Infracţiuni | Liberare provizorie. Jurisprudență Liberare provizorie → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Anulare certificat moştenitor. Lipsă calitate procesuală activă. Neacceptarea moştenirii în termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 Cod civil.
