Anularea executării silite . Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 276 din data de 21.02.2017

Prin cererea înregistrată la data de … pe rolul Judecătoriei M. sub nr. de dosar …, contestatorul M. R. a solicitat în contradictoriu cu D. R. a f. P. I.- A. F. P. B.- Serviciul fiscal orășenesc anularea executării silite efectuată în cadrul dosarului de executare nr. … și nr. …, anularea somației și a titlului executoriu emise la data de 25.01.2016 și suspendarea executării silite.

A arătat contestatorul că a fost emisă o decizie de impunere prin care i se punea în vedere să achite contravaloare TVA în cuantum de 100421 lei, majorări și penalități, ca urmare a depășirii la nivelul lunii mai 2012 a plafonului legal de scutire TVA.

A precizat contestatorul că a contestat decizia de impunere, ca dosarul se află pe rolul Tribunalului B., iar în prezenta cauză există elemente care atrag nulitatea executării silite, decizia fiind nelegal emisă, nu au fost respectate prevederile art. 145 Cod procedură fiscală și titlurile executorii nu au la bază un titlu de creanță.

În baza deciziei de impunere au fost emise la data de 25.01.2016 actele de executare a căror anulare o solicită în prezenta cauză deoarece somația și titlul trebuia însoțită de un exemplar al titlului executoriu prin care a fost stabilită obligația de plată, condiție prevăzută de art. 145 Cod procedură fiscală și care nu a fost îndeplinită în cauză.

De asemenea, conform alin. 2 al aceluiași articol somația trebuia să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute de 43 alin. 2 numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia.

Conform art. 141 alin. 4 Cod procedură fiscală Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

Cele două acte de executare nu sunt motivate în fapt și în drept, doar este menționată suma datorată, fără a se arăta rațiunile pentru care obligația de plată este temeinică și legală și nici nu se precizează ce reprezintă suma imputată.

Deși în titlu se face mențiunea că acesta a fost emis în baza deciziei de impunere nr. …, această decizie nu i-a fost comunicată și diferă de prima decizie, aceasta având nr. …

Astfel, este o neconcordanță între titlul executoriu emis și titlul de creanță emis și nici nu se precizează în ce constă suma solicitată.

Deoarece cea de a doua decizie de impunere nu i-a fost comunicată, consideră că aceasta nu-i este opozabilă și astfel actele de executare contestate sunt nule.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712, 713 și 719 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri și s-a făcut dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei.

Intimata Direcția Regională a finanțelor Publice I.- Administrația Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca tardiv formulată în ce privește actele emise până la data de 26.10.2015, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

A arătat intimata că i-au fost comunicate contestatorului actele de executare din cadrul dosarului, că acesta nu le-a contestat în termenul legal, astfel că singurele acte pentru a căror contestare se mai află în termenul prevăzut de lege sunt cele emise după 26.10.2015.

Pe fond, s-a arătat că există o singură decizie de impunere având nr. …, comunicată și recunoscută de contestator. Dintr-o eroare, la momentul primirii deciziei de către organele de executare silită, s-a înregistrat numărul adresei cu care a fost comunicată decizia, respectiv nr. 19754, astfel că actele de executare din data de 29.01.2016 au fost emise cu acest număr.

Astfel, nu există două decizii de impunere și nu au fost calculate noi debite, situație în care nu există nici un motiv de nulitate a actelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 21.10.2015 a fost emisă decizia de impunere nr. 19037 prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a achita suma de 100421 lei taxă pe valoare adăugată, suma de 17675 lei reprezentând majorări de întârziere și suma de 13827 lei reprezentând penalități TVA.

Decizia i-a fost comunicată contestatorului la data de 26.10.2015 astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 142 dosar.

La data de 21.10.2015 a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor contestatorului și au fost comunicate organului de executare, în speță Serviciul fiscal orășenesc M., două exemplare ale decizie de impune, precum și două exemplare ale referatului de instituire a măsurilor asiguratorii.

Pe adresa de înaintare s-a menționat că formularul are nr. …, număr ce a fost preluat de către organul de executare în actele emise ulterior, cu toate că se menționează în adresă numărul corect al decizie de impunere.

În cauză au fost emise adrese de înființare a popririi la data de 26.10.2015 și contestatorul a fost înștiințat de luarea măsurii la data de 09.11.2015 (filele 121,122).

Astfel, având în vedere că i-au fost comunicate contestatorului actele emise până la data de 26.10.2015 și prezenta contestație a fost formulată de data de 12.02.2016, termenul prevăzut de lege pentru formularea cererii este cu mult depășit, motiv pentru care va fi admisă excepția tardivității formulării cererii cu privire la actele emise până la data menționată mai sus.

La data de 24.11.2015 s-au emis titlul executoriu și somația prin care i se aducea la cunoștință contestatorului să plătească suma de 100421 lei conform deciziei de impunere.

Ultimele acte de executare emise au fost cele menționate și de contestator, respectiv somația și titlul executoriu din data de 25.01.2016.

În cadrul acestora i se pune în vedere contestatorului să plătească suma de 31502 lei conform deciziei de impunere nr. 19754/17.11.2015.

Susținerea contestatorului în sensul că menționarea unui alt număr al decizie de impunere ar atrage nulitatea actului este nefondată deoarece conform art. 48 din Codul de procedură fiscală "organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului"; și "prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înțelege orice greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite din actele administrative fiscale, cu excepția acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal";.

Astfel cum susține și intimata prin întâmpinare, indicarea numărului adresei prin care i-a fost comunicată decizia de impunere în locul numărul acesteia, se încadrează în noțiunea de eroare materială ce poate fi corectată de organul emitent la cerere sau din oficiu.

De asemenea, contestatorului i-au fost comunicate atât decizia de impunere, cât și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, în ambele se menționau sumele datorate, proveniența acestora, baza legală în temeiul căreia au fost stabilite, precum și natura acestora.

În atare situație, simpla eroare materială cu privire la numărul deciziei nu este de natură a atrage nulitatea actelor de executare, contestatorul având cunoștință despre toate elementele enumerate mai sus.

Pe de altă parte, se constată că au fost respectate prevederile art. 145 Cod procedură fiscală și că somația a fost însoțită de titlul executoriu și a cuprins toate elementele prevăzute la alin. 2.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă excepția tardivității în ce privește actele emise până la data de 26.10.2015 și va fi respinsă contestația cu privire la celelalte acte.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anularea executării silite . Jurisprudență Contestaţie la executare