Apel. Momentul comunicării. Tardivitatea
| Comentarii |
|
Declararea apelului de către un intervenient în interes propriu la peste 2 ani de la admiterea apelului exercitat de reclamant şi reţinerea cauzei spre rejudecare este tardivă în condiţiile în care la dosar există un act din care rezultă că intervenientul a luat cunoştinţă de hotărârea atacata cu mult înainte de exercitarea caii de atac.
Secţia civilă, Decizia nr. 136 din 2 octombrie 2006
Prin sentința civilă 333/11 iunie 2002, a Tribunalului Bacău s-a admis excepția prematurității acțiunii, respingându-se pe această excepție contestația la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantul I.An. în contradictoriu cu SC P. SA.
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de I.Ak. și I.Ad.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
în esență, mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuit din două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă și eventuală, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative prealabile de restituire a imobilelor preluate abuziv.
Procedura administrativă prealabilă include în primul rând notificarea formulată de persoana care solicită măsuri reparatorii și, în al doilea rând, răspunsul persoanei notificate, concretizat într-o decizie sau dispoziție motivată.
Controlul judecătoresc se limitează la verificarea acestei dispoziții sau decizii, sub aspectul legalității și temeiniciei actului respectiv.
în speță, persoana notificată nu s a pronunțat prin decizie motivată asupra cererii reclamantului, adresa nr. 4196 din 7 iunie 2001, neavând caracterul unui astfel de act, ci mai curând, al unui răspuns prealabil, în care reclamantului i se fac cunoscute lipsurile cererii sale.
în lipsa deciziei intimatei, dată în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța nu poate examina legalitatea și temeinicia adresei prealabile invocate de reclamant, considerând acțiunea acestuia prematur formulată.
în ceea ce privește cererea de intervenție formulată în cauză, instanța a apreciat că aceasta este inadmisibilă, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care impun, așa cum s a arătat mai sus, parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii.
Neparcurgând această procedură administrativă, intervenienții nu pot formula cereri direct în fața instanței de judecată.
în plus, actele depuse la dosar de intervenienți nu fac dovada în sensul susținut prin cererea lor.
împotriva sentinței s a declarat apel de către reclamantul I.An. la data de 5 iulie 2002.
Prin decizia 41 din 5 mai 2003, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantului a anulat sentința nr. 333/2002 reținând cauza pentru rejudecare.
S-a motivat că în mod greșit prima instanță a apreciat acțiunea ca prematură, de vreme ce prin adresa 4196/2001 a răspuns notificării formulate.
Ulterior, la 27 martie 2006 intervenientul I.Ad. a declarat apel împotriva sentinței 333/2002.
S-a susținut că apelul este declarat în termen întrucât sentința atacată nu i-a fost comunicată.
La data pronunțării era în viață și mama sa I.Ak. (decedată la 23 iulie 2004) iar sentința nu a fost comunicată celor 2 intervenienți la domiciliul lor, nefiind îndeplinite dispozițiile exprese ale art. 1141alin. (4) C. proc. civ., înscrisurile atașate la filele 75 - 76 din dosar 5758/2001 al Tribunalului Bacău, nefăcând dovada naturii actului comunicat în condiții procedurale.
De asemenea, apelantul a invocat în cererea de apel chestiuni legate de fondul cauzei.
La termenul din 2 octombrie 2006 instanța a pus în discuția părților excepția tardivității apelului.
Excepția s-a apreciat ca întemeiată, fiind admisă pentru considerentele ce succed:
Normele procedurale sunt edictate de legiuitor pentru a fi folosite de către cei cărora li se adresează potrivit cu scopul lor, iar nu în mod ilicit (norme licite pentru atingerea unor scopuri ilicite).
La stabilirea unor norme legale, se au în vedere interesele generale care îndeplinesc condițiile de moralitate și legalitate acceptate ca fiind valabile pentru cea mai mare parte dintre indivizi.
De esența litigiului este sintagma „accesul liber la justiție”.
Conform art. 21 alin. (1) din Constituția României „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”.
în raport de acest text al legii noastre fundamentale, Constituția, trebuie privit art. 284 C. proc. civ. El nu poate fi privit în mod abstract, tocmai întrucât printr-o lege se urmărește apărarea intereselor generale.
Este adevărat că în art. 284 alin. (2) - (4) C. proc. civ. sunt prevăzute 3 cazuri în care un alt act de procedură înlocuiește comunicarea hotărârii care alcătuiesc „principiul echipolenței „însă apelantul I.Ad. nu se regăsește în vreunul din aceste cazuri.
Acesta nu înseamnă că el putea exercita sine die un drept atât de important, care generează atâtea efecte juridice precum dreptul la calea de atac.
La fila 216 din dosarul nr. 2988/2002 al Curții de Apel Bacău există o cerere formulată de I.Ad. (semnătura este aceeași cu cea de pe împuternicirea avocațială de la fila 254 unde se atestă identitatea de însuși avocatul I.M.) care solicită copii după anumite file din dosarul nr. 2988/2002, inclusiv după cererea de apel a reclamantului I.An.
Or, în aceste condiții, scopul pentru care legiuitorul a impus obligativitatea comunicării hotărârii (curgerea termenului pentru exercitarea căii de atac) a fost atins la 9 decembrie 2005, când apelantul I.Ad. a luat cunoștință de actele dosarului.
Lipsa mențiunii din acea listă a filelor 73 - 74 din dosarul nr. 5758/2001 nu poate fi decât în sprijinul prezumției simple că avea cunoștință de ea cu mult înainte, probabil chiar din iulie 2002.
Aspectele privind comunicarea hotărârii nr. 333/2002 fără a se indica pe recipisă această mențiune sunt astfel lipsite de relevanță, câtă vreme instanța are în vedere în cauză o altă dată și un alt moment care reprezintă momentul comunicării, către intervenient atât în nume propriu cât și în calitate de moștenitor al intervenientei I.Ak.
Astfel, de la data de 9 decembrie 2005, curgea termenul legal de 15 zile pentru exercitarea căii de atac.
De altfel, chiar la 30 ianuarie 2006, avocatul părții a depus o cerere de suspendare fără să formuleze în prealabil și o cerere de apel, deși contractul de asistență juridică nr. 159 (privitor la dosarul nr. 2988/2002) datează din 2005.
Apreciind că în realitate, înfrângând dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție, privind apărarea doar a intereselor legitime (nu și a celor nelegitime care echivalează cu un abuz de drept) se urmărește a se beneficia de dreptul la apel cu mult peste termenul legal, instanța a admis excepția.
(Judecator Anamaria Busuioc )
| ← Poprire. Neexecutarea, în temeiul O.G. nr. 22/2002,... | Autoritate de lucru judecat. Interpretarea dispoziţiilor art.... → |
|---|
