Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. în cazul soluţionării greşite a cauzei în baza excepţiei autorităţii de lucru judecat
| Comentarii |
|
Autoritatea de lucru judecat constituie un principiu de interes general al procesului civil, în conformitate cu care ceea ce s-a hotărât în mod irevocabil se consideră că exprimă adevărul, iar judecata nu mai poate fi reluată. Exclusivitatea autorităţii de lucru judecat rezultă din dispoziţiile art. 1201 C. civ., însemnând că un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză nu mai este posibil. Din punct de vedere procesual, autoritatea de lucru judecat îndeplineşte două funcţii: una de excepţie şi una de prezumţie. Excepţia are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem), impunând condiţia identităţii de acţiuni, care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, astfel că interzice judecata repetată a aceleiaşi pricini şi deci are efect peremptoriu, îndeplinind funcţia extinctivă. Prezumţia se întemeiază pe regula că o constatare (nu neapărat în sens de soluţie privind raporturile litigioase dintre părţi) făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aşadar, spre deosebire de excepţie, reclamă diversitate de acţiuni şi identitate de chestiuni.
Secţia civilă, Decizia nr. 2931 din 12 octombrie 2006
Reclamantul Consiliul Județean Dolj - Sectorul Servicii Publice a chemat în judecată pe pârâții A.E. și A.I., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la încheierea unui contract de vânzare - cumpărare definitiv și a unui contract de împrumut prin care să se stabilească modalitatea de plată a diferenței de preț pe care beneficiarii apartamentului o mai au de achitat, în cuantum de 927.736.187 lei, fie rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare preliminar nr. 1092/1991.
în motivarea acțiunii s-a arătat că între R.A. INVEST (în prezent Sector Servicii Publice) și pârâți s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare preliminar nr. 1092/1991 având ca obiect un apartament care urma să fie construit în Craiova, str. Calea București.
S a precizat că printr-o acțiune în constatare, în care au fost părți și pârâții, Judecătoria Craiova a reținut prin sentința civilă nr. 6971 din 15 aprilie 1997 că prețul datorat de A.E. și A.I. este de 7.804.904 lei, preț calculat la data de 30 martie 1993, sentința rămânând definitivă prin decizia Tribunalului Dolj nr. 2625 din 3 iunie 1999, care a schimbat sentința, în sensul că a obligat pârâtul să predea apartamentul în termen de 9 luni de la data pronunțării și a menținut restul dispozițiilor sentinței privind prețul datorat de reclamanți și intervenienți.
Reclamantul a mai precizat că prin contractul de vânzare - cumpărare preliminar nr. 1092/1991 s-a stipulat că prețul final al apartamentului se va stabili după recepționarea acestuia pe baza situației de plată definitivă, iar eventualele diferențe în plus se vor plăti în numerar de către beneficiarul apartamentului, pârâții neplătind nici până în prezent prețul final.
Pârâții A.E. și A.I., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu caracter reconvențional solicitând obligarea reclamantului la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu în perioada ultimilor 3 ani, estimată la suma de 20.000.000 lei.
La termenul din data de 1 iunie 2005, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizarea la acțiune prin care a solicitat instanței obligarea pârâților la plata diferenței de preț al apartamentului pe care l-au contractat, conform art. 7 din contractul de vânzare definitiv, în conformitate cu clauza prevăzută de art. 8 din contract.
în subsidiar, a solicitat rezoluțiunea contractului nr. 1092/2002 pentru neplata prețului.
Prin sentința civilă nr. 10858 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2446/2005, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamant și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții A.E. și A.I., reținându-se că în cauză există autoritate de lucru judecat.
împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 799 din 16 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 838/2006 s-a respins apelul declarat de reclamantul Consiliul Județean Dolj - Sector Servicii Publice.
S-a apreciat că prima instanță a reținut corect excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 6971/1997 a Judecătoriei Craiova, între litigiul soluționat prin această hotărâre și cel din prezentul dosar existând tripla identitate de părți, cauză și obiect.
în baza art. 299 C. proc. civ., împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că dispozițiile art. 1201 C. civ. au fost greșit aplicate în cauză, atâta timp cât între cele două acțiuni promovate de parte nu există identitate de obiect și cauză.
S-a arătat că obiectul primului litigiu l-a constituit rezilierea contractului preliminar de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâtul și obligarea la plata diferenței de preț al apartamentului, calculată prin aplicarea coeficientului de inflație la suma achitată, în timp ce, în cel de - al doilea dosar s-a solicitat obligarea la încheierea contractului definitiv de vânzare.
cumpărare și la plata prețului final al locuinței, neexistând nici identitate de cauză între aceste litigii, scopul urmărit fiind distinct, iar temeiurile de drept invocate fiind diferite.
Recursul este fondat.
Autoritatea de lucru judecat constituie un principiu de interes general al procesului civil, în conformitate cu care ceea ce s-a hotărât în mod irevocabil se consideră că exprimă adevărul, iar judecata nu mai poate fi reluată.
Exclusivitatea autorității de lucru judecat rezultă din dispozițiile art. 1201 C. civ., însemnând că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză nu mai este posibil.
Din punct de vedere procesual, autoritatea de lucru judecat îndeplinește două funcții: una de excepție și una de prezumție.
Excepția are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem), impunând condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, astfel că interzice judecata repetată a aceleiași pricini și deci are efect peremptoriu, îndeplinind funcția extinctivă.
Prezumția se întemeiază pe regula că o constatare (nu neapărat în sens de soluție privind raporturile litigioase dintre părți) făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, așadar, spre deosebire de excepție, reclamă diversitate de acțiuni și identitate de chestiuni.
în speță, autoritatea de lucru judecat a fost reținută de instanțele de fond și respectiv de apel, sub forma excepției absolute, care are ca efect respingerea acțiunii, făcând inutilă examinarea fondului.
Greșit s-a apreciat că între cele două cauze există identitate de obiect, în condițiile în care în dosarul nr. 2544/1997, soluționat prin sentința civilă nr. 6971/1997 a Judecătoriei Craiova, prin cererea reconvențională formulată de pârâtul Consiliul Județean Dolj, reclamant în litigiul de față, s-a solicitat rezoluțiunea contractului preliminar de vânzare - cumpărare a apartamentului și obligarea cumpărătorilor la plata diferenței de preț, iar prin acțiunea depusă la 13 ianuarie 2005 și înregistrată sub nr. 2446/2005 la Judecătoria Craiova s a cerut obligarea la încheierea unui contract de vânzare - cumpărare definitiv și a contractului de împrumut prin care să se stabilească modalitatea de plată a diferenței de preț datorată de beneficiari, cât și rezoluțiunea contractului preliminar nr. 1092/1991.
Cererea privind încheierea contractelor de vânzare - cumpărare și împrumut are ca obiect o obligație de „a face”, fiind distinctă de celelalte petite referitoare la rezoluțiune și pretenții și pentru care instanța, în condițiile prevăzute de lege, putea discuta autoritatea de lucru judecat, raportat la prevederile art. 1201 C. civ., stabilind dacă aceasta operează cu funcția de excepție sau de prezumție.
O cerere cu obiectul arătat (obligație de „a face”) nu a fost formulată în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 6971/1997 a Judecătoriei Craiova și sub acest aspect eronat s-a reținut excepția autorității de lucru judecat, deși instanța trebuia să cerceteze fondul pricinii, ținând desigur seama de aspectele soluționate prin hotărârile irevocabile pronunțate în litigiile anterioare.
Pentru considerentele arătate, recursul este întemeiat și urmează să fie admis, să se caseze ambele hotărâri și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să se trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova.
(Judecător Alexandrina Marica)
| ← Autoritate de lucru judecat. Interpretarea dispoziţiilor art.... | Divorţ cu minori. Stabilirea pensiei de întreţinere.... → |
|---|
