Autoritate de lucru judecat. Interpretarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
| Comentarii |
|
Noţiunea de „părţi”, cuprinsă în textul art. 1201 C. civ., trebuie interpretată în sensul includerii şi a dobânditorilor cu titlu particular, în ce priveşte opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
Secţia civilă, Decizia nr. 56 din 17 ianuarie 2007
Prin sentința civilă pronunțată, prima instanță a admis acțiunea prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le permită să folosească în mod liber și nestingherit servitutea de trecere instituită în favoarea lor prin sentința civilă, pronunțată anterior de aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că printr-o sentință civilă anterioară a fost admisă acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu numitul B.V. și s-a instituit pe terenul acestuia o servitute de trecere, în favoarea fondului dominant proprietatea lor. în timp ce această acțiune se afla în judecarea recursului formulat de pârâtul B.V., acesta a vândut terenul fiicelor sale și soților lor, pârâții din prezenta cauză, cărora hotărârea judecătorească pronunțată împotriva autorului lor nu le este opozabilă. însă, având în vedere că situația fondului dominant nu s-a schimbat, fiind în continuare loc înfundat, prima instanță a considerat că se impune obligarea pârâților să respecte servitutea creată pentru deservirea acestuia.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motivat de faptul că prima instanță nu a reținut că prin contract de vânzare-cumpărare autentificat au dobândit, în cote indivize de câte 1/2, o suprafață de teren și că în contract s-a precizat că acesta va servi ca drum de ieșire la șosea numai noilor proprietari, fără a putea fi înstrăinat altor persoane.
Au mai arătat că au învederat instanței de apel că reclamanții au altă ieșire la drumul public, pe care ei l-au mai folosit în acest scop, că acesta este mai scurt și că servitutea astfel cum a fost instituită le aduce mari prejudicii.
Instanța a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 634 C. civ., proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic pentru a i scădea întrebuințarea sau pentru a i-o îngreuna. De asemenea, potrivit art. 377 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanță, care au fost atacate cu apel iar apelul a fost respins, sunt hotărâri definitive care, potrivit art. 376 alin. (1) C. proc. civ., pot fi puse în executare.
întrucât apelul declarat de autorul pârâților a fost respins la data de 23 mai 2003, este evident că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu două zile înaintea soluționării cauzei în recurs, părțile din contract au urmărit să eludeze efectele primei sentințe civile, fapt ce rezultă atât din declarația falsă dată de înstrăinător, că terenul vândut nu face obiectul vreunui litigiu și nu este grevat de sarcini, cât și din clauza prin care, contrar dispozițiilor imperative ale art. 634 C. civ., s-a încercat restrângerea numărului persoanelor care pot folosi servitutea de trecere.
S-a reținut în același sens că, deși în contractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut că terenul va folosi ca drum de trecere, pârâții l-au folosit ca teren pentru culturi.
Tribunalul nu a reținut însă că sentința civilă anterioară, întrucât a fost pronunțată în contradictoriu cu autorul pârâților, nu le este opozabilă acestora din urmă, deoarece ei, în calitate de succesori în drepturile și obligațiile autorului lor, sunt ținuți să respecte hotărârile judecătorești date împotriva autorului lor în legătură cu bunul transmis și nu puteau dobândi mai multe drepturi decât avea autorul lor.
De asemenea, întrucât vânzarea terenului în suprafață de 800 mp s-a făcut cu rezervarea dreptului de uzufruct în favoarea înstrăinătorilor, pârâții, în calitate de nuzi proprietari, nu sunt în drept să se opună exercitării dreptului de servitute de către reclamanți.
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs apelanții, care au susținut că în mod greșit au fost obligați să respecte vechea servitute, întrucât intimații au un alt drum la calea publică, mult mai scurt și care nu creează prejudicii.
Curtea de Apel Bacău a respins recursul ca nefondat, reținând următoarele:
Sentința civilă pronunțată în judecata dintre intimați și autorul recurenților are efecte și asupra recurenților, în temeiul art. 1201 C. civ., chiar dacă nu au figurat personal la judecată.
în noțiunea de părți, cerută de art. 1201 C. civ., urmează a fi incluse și alte persoane, cum sunt dobânditorii cu titlu particular din prezenta cauză, întrucât ei au dobândit bunurile după pronunțarea deciziei civile a tribunalului, decizie executorie conform art. 377 C. proc. civ.
A interpreta altfel dispozițiile legale referitoare la relativitatea lucrului judecat ar duce la consecințe practice nedorite și mai ales la pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii, prejudiciindu-se interesul social al stabilității în raporturile juridice, soluția cuprinsă în prima hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul.
Așa fiind, recurenții nu pot pretinde redeschiderea procesului pierdut de autorul său și ca atare, în mod corect nu a fost admisă cererea acestora.
(Judecator Anamaria Busuioc)
| ← Apel. Momentul comunicării. Tardivitatea | Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.... → |
|---|
