Apel. Respingerea cererii de completare a probatoriului

Potrivit art. 295 C.proc.civ., instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei. Invers, instanţa de apel poate să respingă cererea de a se repeta probele făcute la prima instanţă, dacă constată că o asemenea cerere este inutilă în cauză.

Secţia civilă, Decizia nr. 619 din 16 iunie 2008

Prin decizia civilă nr. 619/16.06.2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții V.Gh. și V.A. împotriva deciziei civile nr. 200/07.04.2008 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu reclamanta N.A, apreciind ca fiind legală soluția instanței de apel.

Potrivit art. 295 alin. (2) C.proc.civ., instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Așadar, textul de lege menționat instituie o facultate a instanței de apel de a se pronunța exclusiv pe probatoriul de la prima instanță sau de a dispune completarea acestuia, iar nu o obligație.

în speță, față de dispozițiile legale precizate, instanța a uzat de un drept suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate când a înlăturat prelungirea probei cu martori cerută de pârâți în apel.

într-o asemenea împrejurare, instanța de apel a făcut numai uz de dreptul conferit de lege și n-a încălcat prin aceasta nici o dispoziție legală.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.

(Judecător Cristina Paula Brotac)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Apel. Respingerea cererii de completare a probatoriului