Recurs. Instanţa, a cărei hotărâre este recurată, calificând greşit acţiunea, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Consecinţe
| Comentarii |
|
Calificarea greşită a acţiunii reclamantului de către instanţă echivalează cu soluţionarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului, cu consecinţa casării şi trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 263 din 10 septembrie 2008
Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2006 și completată la 9.10.2006, reclamantul Orașul M. prin reprezentant legal a chemat în judecată pe pârâta A.F.V.J. pentru a se dispune evacuarea acesteia de pe terenul de 45 mp, aparținând domeniului public al reclamantului, teren situat în M., Piața Big.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a închiriat terenul în litigiu pârâtei, pe o perioadă de 2 ani, conform contractului de închiriere, iar la expirarea termenului, locatarul nu a predat terenul, ocupându-l fără drept, lipsindu-l pe reclamant de chiria pe care ar fi trebuit să o primească pentru teren, chirie ce constituie un venit la bugetul local.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 6.11.2006, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea construcției baracă din lemn, proprietatea pârâtei, aflată pe terenul în litigiu, construcție ce nu ar mai putea fi utilizată de pârâtă în situația admiterii acțiunii în evacuare.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 4963/01.10.2007, a admis acțiunea precizată, dispunând evacuarea pârâtei de pe terenul de 48 mp din M., Piața Big, prin ridicarea construcției pe cheltuiala acesteia, obligând-o pe pârâtă și la plata sumei de 8.672,40 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului, pe perioada 2004-2006.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în baza contractului de închiriere, reclamantul a pus la dispoziția pârâtei, pe o perioadă de 2 ani, folosința terenului în suprafață de 45 mp situat în M., lângă Piața Big.
A mai reținut că terenul face parte din domeniul public al orașului M., fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, conform H.G. nr. 447/2002 - anexa 5 și întrucât la expirarea termenului nu s-a solicitat reînnoirea contractului, prin notificări, reclamanta a solicitat pârâtei să elibereze terenul.
A constatat că apărarea pârâtei potrivit cu care, în baza facturii fiscale a dobândit în proprietate o construcție (chioșc pâine), împrejurare ce ar justifica dreptul de a obține contravaloarea ei, nu poate fi reținută în cauză, întrucât, chiar de la momentul perfectării contractului de închiriere pârâta a avut cunoștință de caracterul determinat al locațiunii, iar în plus, și-a asumat riscul cumpărării ei, deși a cunoscut că terenul este proprietatea altei persoane.
A mai constatat că plata contravalorii construcției ar reprezenta o soluție păgubitoare pentru reclamant și ar anihila reaua-credință a pârâtei care a folosit terenul, deși terenul locațiunii a expirat cu mai bine de 3 ani în urmă, iar în plus construcția în discuție este una de dimensiuni mici, fără fundație, fiind amplasată pe o platformă betonată, din panouri de dimensiuni mici, groase de 10 cm, toate permițând ridicarea ei fără operațiuni de demolare costisitoare.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii a observat că această apărare de fond a pârâtei este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 1431 C.civ. și art. 8 lit. g) din contract, potrivit cu care la expirarea locațiunii s-a obligat să predea terenul în starea care l-a primit (fără sarcini, construcții etc.), iar în ce privește lipsa de folosință a terenului a observat că a fost determinată prin expertiza tehnică, funcție de nivelul chiriei practicat în anul 2005, când s-a încheiat contractul, la suma de 8.672,40 lei.
S-a concluzionat, în raport de dispozițiile art. 1431 coroborat cu art. 970 C.civ., că cererea principală astfel cum a fost precizată este întemeiată.
împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că acțiunea în evacuare era inadmisibilă, faptul că reclamantul nu avea calitate procesuală activă în cauză, față de contractul de concesiune încheiat pentru același teren, prima instanță nu a analizat titlul reclamantului în situația în care a operat tacita relocațiune, precum și faptul că greșit a fost obligată la plata lipsei de folosință a terenului, iar cererea reconvențională a fost respinsă greșit de către instanță.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 62/11.03.2008, a respins apelul ca nefondat, reținând că acțiunea în evacuare este admisibilă, fiind o sancțiune civilă aplicabilă raporturilor de locațiune sau ocupării prin delict a unui imobil, iar terenul în litigiu a făcut obiectul contractului de închiriere.
Natura juridică a acestui contract nu a fost contestată de către pârâtă, care, în plus, în apel, a invocat efectele tacitei relocațiuni, cu consecința rămânerii în folosința terenului, fără ca locatorul să protesteze.
Mai mult, pârâta nu este detentor precar și nu a pus în discuție valabilitatea titlului reclamantului, nefiind în acest caz necesar ca instanța să compare titlurile invocate de părți, operațiune ce poate fi realizată numai în cadrul acțiunii în revendicare.
Este real, astfel cum s-a dovedit în apel, că terenul în discuție a făcut obiectul contractului de concesiune, dar nu se poate reține că reclamantul nu are calitate procesuală activă, atâta timp cât, potrivit clauzelor acestui contract, are obligația să pună la dispoziția concesionarului terenul liber de orice sarcini, ceea ce presupune îndeplinirea unor acte sau pozitive necesare pentru ca acesta să intre în stăpânirea efectivă a terenului, inclusiv prin eliberarea lui de terțe persoane ce nu au un drept opozabil concesionarului.
Potrivit acelorași clauze contractuale, reclamantul are obligația de garanție a concesionarului și trebuie să-i asigure acestuia posesia liniștită și utilă a terenului concesionat.
Este real de asemenea că rămânând în folosința terenului și după expirarea termenului prevăzut de contract pârâta a beneficiat de o nouă locațiune, dar prin mai multe notificări emise în perioada 2005-2006 (dosar fond), prin cererea de chemare în judecată și chiar prin organizarea la data de 16.03.2006 a licitației privind concesionarea terenului, reclamantul a făcut clară intenția de a denunța contractul.
în aceste condiții, pârâta nu mai poate invoca tacita relocațiune, cu atât mai mult cu cât nu a înțeles să-și manifeste măcar intenția de a participa la licitația organizată în acest scop.
Construcția a fost identificată prin expertiza tehnică efectuată la fond de expertul F.D., care a stabilit că aceasta are o vechime de aproximativ 20 ani, că nu are fundație, fiind amplasată pe o platformă de beton și realizată din panouri confecționate din lemn și pal, cu tâmplărie simplă, executată din scândură rășinoase.
în speță este vorba de o construcție provizorie, neputându-se în acest caz reține că cele două drepturi de proprietate - asupra construcției și asupra fondului - sunt juxtapuse, legate și dependente între ele și există în mod perpetuu, adică atâta timp cât există construcția, situație premisă necesară nașterii dreptului de superficie.
în contractul de închiriere nu s-a stipulat că la expirarea locațiunii construcția va rămâne chiriașului, astfel încât nu există nici un impediment să se dispună ridicarea ei și pe cale de consecință, nici un temei în baza căruia să se dispună obligarea reclamantului la plata contravalorii acesteia, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că reclamantul s-a subrogat în drepturile și obligațiile fostului deținător al terenului, iar încheierea contractului de închiriere nu este altceva decât rezultatul voinței părților.
Aplicarea principiului general care domină materia accesiunii imobiliare impune și în speță constatarea că pământul se consideră totdeauna ca lucrul principal și nici măcar sporul adus prin amplasarea construcției nu justifică, în lipsa acordului proprietarului, folosința acestuia cu titlu gratuit.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., arătând, în esență, următoarele:
- acțiunea în evacuare formulată de reclamant nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, aceasta fiind o veritabilă acțiune în revendicare, ce ar fi determinat obligativitatea achitării taxei de timbru corespunzătoare;
- acțiunea în evacuare ar fi putut fi formulată doar de către SC A.D. SA căreia i-a fost concesionat terenul înainte de formularea acțiunii principale de față, astfel că raportat la această acțiune reclamantul nici nu are calitate procesuală activă în cauză;
- în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a terenului, reprezentând chiria pe care ar fi încasat-o reclamanta, în condițiile în care terenul în litigiu a avut valoare economică și a implicat încasarea chiriei doar în condițiile existenței construcției proprietatea pârâtei pe acest teren;
- în mod greșit s-a respins cererea reconvențională în condițiile în care, la încheierea contractului de închiriere, construcția proprietatea pârâtei exista pe teren, astfel că prevederile art. 8 lit. g) din contractul de închiriere, care prevedeau terenul în starea în care l-a primit pârâta, au fost aplicate greșit.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că acțiunea în evacuare a fost admisă în mod legal, deoarece pârâta nu a restituit terenul la expirarea contractului de închiriere, neoperând tacita relocațiune, faptul că pârâta a cumpărat pe riscul său acea construcție, iar lipsa de folosință a terenului la care a fost obligată pârâta constituie tocmai chiria pe care aceasta nu a mai plătit-o reclamantului.
Recursul a fost privit ca fondat și admis ca atare, cu consecința casării deciziei și a sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.
în adoptarea acestei soluții, s-a constatat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (5) C.proc.civ. este fondat pentru că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Prin acțiunea inițială, formulată la 30.06.2006, reclamantul a arătat că pârâta refuză să-i elibereze terenul proprietatea sa, pentru care, anterior, între părți s-a încheiat un contract numit de închiriere, pentru perioada 2002-2004.
Chiar dacă reclamantul și-a intitulat acțiunea greșit ca fiind de evacuare, întemeiată pe dispozițiile art. 1430 și 1436 C.civ., având în vedere scopul urmărit de acesta și dispozițiile art. 129 alin. (6) C.proc.civ., acțiunea trebuia calificată ca fiind o acțiune în revendicare, întrucât obiectul îl constituie eliberarea unui teren, iar între părți nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real, constând în exercitarea fără drept de către pârâtă a folosinței terenului proprietatea reclamantului.
Potrivit art. 129 alin. (6) C.proc.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar obiectul cererii se stabilește după scopul urmărit de reclamant, în cauza de față scopul fiind eliberarea terenului, dreptul real de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu nu poate fi apărat pe calea acțiunii în evacuare.
Pentru aceste considerente s-a constatat că urmare calificării greșite a acțiunii reclamantului, atât la fond cât și în apel, cauza a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului acțiunii reclamantului, fiind îndeplinite cerințele art. 312 alin. (5) C.proc.civ.
| ← Partaj judiciar. Atribuirea întregului bun unui coproprietar.... | Termenul pentru înmânarea citaţiei prevăzut de dispoziţiile... → |
|---|
