Partaj judiciar. Atribuirea întregului bun unui coproprietar. Condiţii
Comentarii |
|
Împărţeala în natură constituie regula în materia partajului judiciar. Dacă împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia dintre copărtaşi, instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun, obligându-l ca în termen determinat să depună sumele ce reprezintă cotele-părţi cuvenite celorlalţi copărtaşi, asigurându-şi astfel atribuirea bunului respectiv prin hotărârea pe care instanţa o va da asupra fondului procesului.
Secţia civilă, Decizia nr. 514 din 23 septembrie 2008
Prin cererea adresată Judecătoriei Galați și înregistrată sub nr. 15847/2001, reclamanții N.O., N.G., L.V. și L.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul N.G. ieșirea din indiviziune asupra imobilului din Galați și atribuirea imobilului reclamanților.
Motivându-și în fapt cererea, reclamanții au învederat că imobilul a aparținut numiților N.I. și N.N., părinții reclamanților N.O., L.V. și ai pârâtului N.G. care au cules, urmare decesului lui N.I. la 8.09.1993, câte 1/4 din dreptul de proprietate conform contractului de moștenitor.
Prin contractul de vânzare autentificat, defuncta N.N. a transmis în cote egale și indivize de câte 1/2 fiecare dreptul său asupra imobilului reclamanților. Astfel, dreptul lor de proprietate este în cotă de 14/16 cu privire la construcție și 12/16 cu privire la terenul aferent, iar pârâtul deține cota de 2/16 din casă și 4/16 din teren.
în drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 728 C.civ. și au timbrat cererea cu taxă judiciară de timbru 150.000 lei și timbru judiciar 3.000 lei.
Pârâtul N.G., prin întâmpinarea depusă a precizat că împreună cu soția lui au ocupat parterul casei, iar fratele său N.O., etajul. Sora lor, reclamanta L.V. are propria casă și solicită în urma ieșirii din indiviziune, atribuirea în natură a parterului imobilului, cu obligarea lui la plata sumelor ce se cuvin reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 2603/07.04.2006 a Judecătoriei Galați s-a admis acțiunea și cererea reconvențională, s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-a atribuit bunul imobil în natură, compensându-se inegalitățile prin sultă.
A reținut în motivare că având în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară, instanța a constatat că imobilul poate fi partajat și în natură și cum fiecare parte și-a exprimat opțiunea de a primi imobilul, instanța l-a atribuit conform propunerilor din raportul de expertiză.
împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții-pârâți și pârâtul-reclamant.
în motivarea apelului, reclamanții-pârâți au arătat că sentința civilă este nelegală și netemeinică, întrucât expertiza administrată nu este susținută cu argumente tehnice, că instanța a ignorat criteriile de atribuire prevăzute de art. 6739C.proc.civ., întrucât reclamanții-pârâți au cota cea mai mare, că pârâtul a realizat lucrări de modificare în timpul procesului, că pârâtul mai are în proprietate un imobil.
în motivarea apelului, pârâtul-reclamant a arătat că în schița întocmită de expert s-a făcut un calcul greșit al amplasării ușii de acces în imobil, că, în funcție de lotizarea propusă, canalizarea apare în lotul celorlalte părți, nu s-a ținut seama de contribuția sa la edificarea instalației de gaze.
în urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr. 193/07.04.2008 a Tribunalului Galați au fost admise apelurile părților și schimbându-se în parte hotărârea instanței de fond s-a atribuit reclamanților pârâți în întregime imobilul supus partajului.
A reținut instanța de apel că atribuirea imobilului către reclamanți se impune datorită stărilor conflictuale existente între părți și că acesta nu poate fi partajat în natură.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul reclamant N.G., care a criticat modul de partajare al imobilului prin atribuirea acestuia reclamanților, în condițiile în care părțile locuiesc împreună de mai multă vreme, poarta și aleea de acces nu este comună, iar concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză demonstrează că partajarea imobilului în natură este posibilă.
A mai susținut recurentul că și calcularea sultelor ce urmează a fi plătite de reclamantul N.O. este greșită.
în urma analizării probelor și văzând și dispozițiile art. 6735și 67310 C.proc.civ., Curtea, prin decizia civilă nr. 514/R/23.09.2008 a admis recursul reclamantului și a dispus partajarea în natură a imobilului în discuție.
A reținut instanța de recurs că așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. T.C. (consilier expert G.N.), partajarea imobilului în natură este posibilă, părțile având porți și alei de acces separate, racord la apă, canalizare și gaze separat.
Motivarea instanței de apel face referire în principal la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor dacă imobilul ar fi partajat în natură.
Considerăm că argumentele arătate nu sunt dovedite de situația de fapt existentă la această dată.
Din probele administrate rezultă că părțile conviețuiesc în acest imobil de mai multă vreme și partajarea în natură ar conduce la stingerea stării conflictuale, întrucât fiecare parte ar ști cu exactitate ce parte din imobil îi revine.
Mai mult, există posibilitatea ca părțile să-și administreze proprietățile fără a cere acordul celuilalt proprietar.
← Recurs. Casare cu trimitere pentru administrarea de probe,... | Recurs. Instanţa, a cărei hotărâre este recurată,... → |
---|