Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.63 indice 1 Cod procedură penală. Nelegalitatea hotărârii. Neverificarea cerinţelor legale, dar şi a prescripţiei executării pedepsei amenzii.
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia Penală Decizie nr. 295/R din data de 11.12.2013
Prin sentința penală nr. 252/25 iunie 2013, Judecătoria Vișeu de Sus, în baza art. 631 C.penal, a admis sesizarea Compartimentului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vișeu de Sus și în consecință a dispus înlocuirea pedepsei amenzii de 500 lei aplicată prin sentința penală 7/19.01.2010 pronunțată în dosarul 2276/336/2009 al Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr.59/R/18.03.2010 a Tribunalului Maramureș, inculpatului ROMAN IOAN, fiul lui Ștefan și Sava, născut la 22 iunie 1964 în Borșa, județul Maramureș, CNP 1640622020057, domiciliat în Borșa, str. Pietroasei, nr. 3, județul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. și ped. de art. 180 alin. 2 C.penal, cu pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare care se va executa în detenție cu toate consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. a C.penal.
În baza art. 192 alin 3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a constatat că prin sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vișeu de Sus înregistrată sub nr. 793/336/2013 s-a solicitat, în baza art. 449¹(2) C.pr.penală, conform prevederilor art. 63¹ C.penal înlocuirea pedepsei amenzii de 500 lei aplicată prin Sentința penală 7/19.01.2010 pronunțată în dosarul 2276/336/2009 al Judecătoriei Vișeu de Sus , definitivă prin Decizia penală nr. 59/R/18.03.2010 a Tribunalului Maramureș, inculpatului ROMAN IOAN, fiul lui Ștefan și Sava, născut la 22 iunie 1964 în Borșa, județul Maramureș, CNP 1640622020057, domiciliat în Borșa, str. Pietroasei, nr. 3, județul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. și ped. de art. 180 alin 2 C.penal, cu pedeapsa închisorii.
Examinând dosarul atașat nr. 2276/336/2009, instanța a constatat că inculpatul Roman Ioan a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii săvârșirea infracțiunii de lovire prev. și ped. de art. 180 alin 2 C.penal.
Sentința penală nr. 7/19.01.2010 a rămas definitivă la data de 18.03.2010 prin decizia penală 59/18.03.2010 a Tribunalului Maramureș.
La data de 23.03.2010 inculpatul a fost înștiințat prin adresa nr. 2276/336/2009/9/2010 că sentința penală a rămas definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 500 lei amendă și că are obligația să prezinte chitanța privind achitarea amenzii.
Întrucât acesta nu a făcut dovada achitării, la data de 23.06.2010 amenda de 500 lei a fost dată în debit Administrației Financiare Borșa, debit confirmat la data de 16.07.2010 ,menționându-se că a fost trecut pe borderoul de debit nr. 197/16.07.2010, întocmindu-se avizul de plată nr. 2440207421824.
Prin adresa nr. 592/24.01.2011 și înregistrată la instanță sub nr. 592/27.01. 2011, Administrația Finanțelor Publice Borșa comunica instanței ca numitul Roman Ioan nu a achitat amenda deși a fost înștiințat.
La data de 11.02.2011 s-a emis adresă către inculpatul condamnat să se prezinte la Biroul de executări penale în vederea lămuririi situației, menționându-se că în caz contrar, potrivit art. 63 indice 1 C. penal, sustragerea cu rea credință de la plata amenzii poate atrage înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
Instanța, având în vedere perioada mare de timp de la data rămânerii definitive a sentinței penale menționate, lipsa unei cereri de eșalonare la plată, suma modică și angajamentul neonorat de la ultimul termen de judecată, a admis sesizarea și a înlocuit amenda cu pedeapsa închisorii minime.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul Roman Ioan, care, prin motivele scrise, a solicitat admiterea recursului, arătând că nu a avut posibilitatea să plătească amenda întrucât nu are loc de muncă, rar lucrează ocazional, trebuind să-și întrețină și părinții.
Procedând la judecarea recursului, în baza motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că recursul este fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate.
Prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 7/19.01.2010 pronunțată în dosarul nr. 2276/336/2009 al Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 59/18.03.2010 a Tribunalului Maramureș, condamnatului Roman Ioan i-a fost aplicată pedeapsa amenzii de 500 lei pentru comiterea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 al. 2 C.penal.
Constatând doar că cel condamnat a fost înștiințat că are obligația de a achita amenda, că a trecut o perioadă mare de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, lipsa unei cereri de eșalonare a plății și suma modică de plată, prima instanță a dispus înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, fără a analiza, pe de o parte, întrunirea cerințelor art. 631 C.penal, respectiv reaua-credință în sustragerea de la plata amenzii, iar, pe de altă parte, incidența dispozițiilor legale privind prescripția executării pedepsei.
Potrivit dispozițiilor art. 125 C.penal, prescripția înlătură executarea pedepsei principale, iar conform art. 126 C.penal, termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii este de 3 ani, termen ce se socotește de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 127 C.penal prevăd situațiile în care cursul termenului de prescripție prevăzut în art. 126 se întrerupe, respectiv prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.
Analizând aceste dispoziții legale în raport de datele cauzei, tribunalul constată că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la 18.03.2010, că a trecut un interval de timp mai mare de 3 ani în care nu s-a început executarea pedepsei prin plata vreunei sume din amendă, neintervenind această cauză de întrerupere a cursului prescripției și nici vreo cauză de suspendare prevăzută de art. 128 al. 2 C.penal, astfel că aparent termenul de prescripție a executării pedepsei s-a împlinit.
Din datele existente la dosar nu rezultă dacă recurentul-condamnat ar mai fi săvârșit vreo altă infracțiune, însă prima instanță avea obligația verificării acestor aspecte, respectiv incidența prescripției executării pedepsei, pentru a putea dispune apoi asupra sesizării privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
Având în vedere că aparent termenul de prescripție a executării pedepsei s-a împlinit, împrejurare ce ar înlătura executarea pedepsei, că prima instanță a admis sesizarea fără a analiza aceste aspecte, tribunalul a admis recursul declarat de condamnat, iar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.penală a casat în întregime hotărârea atacată, respingând sesizarea Compartimentului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vișeu de Sus.
| ← Acţiune în anulare contract de vânzare cumpărare încheiat... | Nepublicitatea şedinţei de judecată. Consecinţă:... → |
|---|
