Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificărilor prin Legea nr. 76/2012.

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 453 din data de 25.06.2015

Domeniul: Litigii cu profesioniști. Aspecte de drept Procedural

Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă de la 1865 și ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificărilor prin Legea nr. 76/2012. Natura cererilor de anulare transferuri patrimoniale aferente procedurii insolvenței.

Potrivit articolului 3 alin. 1 din 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.

Articolul 3 alin. 2 din Legea nr.76/2012 prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii,(...) înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrare la instanță după această dată.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.

În aceste condiții, cererea de anulare a transferurilor de drept patrimoniale urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

- Articolul 3 alin.1 din Legea nr.76/2012, articolul 3 alin. 2 din Legea nr.75/2012, Cod procedură civilă 1865, Legea nr. 85/2006;

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.453 din 25.06.2015)

Prin Sentința civilă nr.789/10.03.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr.2125/93/2012/a21 s-a admis cererea formulată de reclamanta E. B.&D. S.R.L prin C. I. I. B.-I. R. R. împotriva pârâtei creditoare G. A. SRL si împotriva E. B. & D. SRL prin administrator special, s-a constatat nulitatea transferurilor patrimoniale efectuate in dauna creditorilor, a fost obligată parata - beneficiar la restituirea sumelor, s-a dispus anularea girului dat in favoarea G. A. SRL pe biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436635 emis de F. P. C. SRL la 05.11.2013, cu scadenta la 05.02.2014, pentru suma de 29.952,1 lei, operat in contabilitate la 05.02.2014, s-a constatat nulitatea plații operate contabil la data de 05.02.2014, a fost obligată parata G. A. SRL la restituirea sumei de 29.952,1 lei pe cheltuiala acesteia, a fost obligată parata G. A. SRL la restituirea sumei de 29952,1 lei, pe cheltuiala acesteia, a fost obligată pârâta G. A. SRL la plata către reclamanta dobânzilor legale aferente debitului principal de 29952,1 lei, calculate începând cu data operării în contabilitate, 05.02.2014, și până la plata efectivă a acestora potrivit cu dispozițiilor din OG nr.13/2011.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele :

"Pe fond, instanța reține că în fapt, prin Sentința civilă nr. 3403 din data de 15/11/2013 pronunțată de Tribunal Ilfov Secția Civilă, în dosarul 2125/93/2012 a fost deschisă procedura generală a insolvenței debitorului.

Prin adresa comunicata debitoarei la data de 18.11.2013 i-au fost aduse la cunoștința in mod expres dispozițiile art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006 si a fost solicitata prezentarea documentelor si informațiilor necesare pana la data de 25.11.2013.

Notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa a fost publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 20420/02.12.2013.

Notificarea a fost primita de Garanți Bank S.A. la data de 03.12.2013.

In anul 2014 debitoarea a depus o lista a creditorilor lista in care parata - beneficiar nu figura. Ulterior a fost deschisa si procedura falimentului fata de debitoare, sens in care a fost emisa notificarea privind deschiderea procedurii de faliment nr. 406/12.06.2014, publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 11376/16.06. Prin raportare la publicările efectuate cu privire la deschiderea procedurii parata - beneficiar este prezumata ca a avut cunoștința despre situatia debitoarei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

Procedura a fost deschisă la cererea creditorului L. S.R.L., cerere formulata la data de 20.09.2012.

Anterior, creditorul formulase o cerere de deschidere a procedurii insolvenței înregistrata la data de 30.01.2012 ce a făcut obiectul unui alt dosar, respectiv nr. 191/93/2012.

Creanța L. S.R.L. provenea din serviciile prestate de creditor si neachitate de către debitoare izvorand din facturile fiscale nr. 95/30.06.2011, nr.97/30.06.2011, nr.98/30.06.2011 si nr. 106/21.07.2011.

Astfel, la sfârsitul anului 2011, debitoarea inregistra debite neachitate peste pragul de 45.000 lei.

Prin demersurile efectuate anterior datei de 20.09.2012 si in cadrul litigiului, debitoarea a intarziat momentul deschiderii procedurii insolvenței astfel ca aceasta a fost deschisa abia la data de 15.11.2013.

Dupa deschiderea procedurii de insolventa debitoarea a refuzat sa puna la dispozitia administratorului judiciar documentele societății, remiterea parțiala a acestora fiind efectuata incepand cu luna iunie 2014, dupa deschiderea procedurii de faliment si in contextul in care societatea era supusa unui control din partea ANAF.

De la deschiderea procedurii pana in prezent, debitoarea nu a solicitat si nici nu a obtinut din partea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar avizarea sau acordul cu privire la operațiunile efectuate. Administratorul judiciar a fost obligat sa ia masuri in baza documentelor comunicate de către terti.

Conform art. 79 si art. 80 alin. (1) lit. c) si f) din Legea nr. 852006, administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, a actelor incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu intentia tuturor pârtilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a le leza in orice fel drepturile, precum si a plaților anticipate a datoriilor efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii, daca scadenta lor fusese stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

In categoria prevăzută de textele susmenționate se încadreaza si actele a căror anulare se solicita prin prezenta cerere.

Din verificarea documentelor depuse de societate s-a constatat ca debitoarea a beneficiat incepand cu data de 21.10.2013 de mai multe bilete la ordin in baza carora era indreptatita sa primeasca diverse sume de bani. Aceste bilete la ordin deveneau scadente dupa data de 15.11.2013, data deschiderii procedurii de insolventa.

In balanța intocmita de societate la 15.11.2013 societatea inregistra in contul 413 - "efecte de primit" un sold de 3.376.766,41 lei.

Astfel, la data deschiderii procedurii,E. B. & D. S.R.L. avea de incasat de la debitorii sai suma de 3.376.766,41 lei.

Pentru aceasta, debitorii emisesera instrumente de garantare a plații (bilete la ordin) pe care E.B. & D. S.R.L. trebuia sa le incaseze, iar din sumele incasate sa isi achite datoriile, in ordinea vechimii acestora.

Astfel cum s-a precizat, inca din anul 2012 debitoarea înregistra debite neachitate către creditorii ale căror creanțe sunt înscrise in tabelul de creanțe, alții decât parata din acest dosar. Debitoarea avea obligația de a achita datoriile in ordinea vechimii lor, insa desi cererea de deschidere a procedurii de insolventa era introdusa cu mai mult de un an inainte, debitoarea nu a efectuat plata sumelor datorate către creditorii ale căror creanțe aveau prioritate si a căror neacoperire a dus la deschiderea procedurii de faliment.

In plus, desi existau creanțe constatate prin hotarari executorii din datele de 13.02.2013 (Sentinta civila nr. 696 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 6426/94/2012) si 14.01.2013 (Sentinta civila nr. 117 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 8390/94/2012) prin care era obligata la plata datoriilor către creditori, publicate pe portalul instantelor, deci cunoscute public, debitoarea de comun acord cu parata - beneficiar al sumelor a efectuat plați anticipate către alt creditor decât cei care aveau drepturile conferite de un titlu executoriu pronuntat de o instanta.

Cu toata existenta acestor creanțe anterioare, debitoarea a girat biletele la ordin către alti creditori noi. Niciuna dintre sumele care fac obiectul biletelor la ordin nu a fost afectata achitarii creanțelor înscrise la masa credala.

Scopul acestor operațiuni frauduloase a fost acela de a favoriza noii creditori si de a pune creditorii ale căror creanțe erau anterioare in imposibilitate de a isi recupera creanțele in procedura concursuala prin ocolirea procedurii legale de incasare a sumelor de bani in contul de lichidare si de distribuire a sumelor in cadrul procedurii colective.

Prin metoda aplicata de parați au fost sustrase sume de bani de la urmarirea creditorilor indreptatiti, deoarece, astfel cum s-a precizat, nicio suma ce facea obiectul biletelor la ordin nu a fost încasata in contul de lichidare.

Astfel, parata G. A. S.R.L. (referitor la care in contabilitatea societatii a fost identificata pana in prezent o singura factura in valoare de 9.456,88 lei) a stabilit scadenta obligațiilor de plata in anul 2014 (prin acceptarea biletului la ordin cu scadenta ulterioare deschiderii procedurii). Astfel, prin operațiunile a căror anulare se solicita prin prezenta cerere, debitoarea a plătit anticipat datorii a căror scadenta a fost stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

Plata dispusa prin biletul la ordin a fost operata contabil la data 05.02.2014 ceea ce incadreaza operațiunile in categoria actelor pentru care era necesar acordul administratorului judiciar sau autorizarea judecatorului-sindic, acord care nu a fost niciodata solicitat si in consecința niciodata acordat. Conform art. 46 din Legea nr. 85/2006 sunt nule toate actele, operațiunile si plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii fara acordul administratorului judiciar sau fara autorizarea judecătorului sindic.

Drept consecința, plățile operate si operarea acestora in contabilitate sunt nule. In cazul in care debitoarea nu ar fi girat biletele la ordin, ea ar fi incasat, nu mai devreme de scadenta biletelor la ordin suma ce facea obiectul acestora, care ar fi fost distributa conform Legii nr. 85/2006.

Emitentul biletului la ordin a fost F. P. C. S.R.L., reprezentata legal la incheierea contractului cu E. B. & D. S.R.L. prin K. , care era si angajat al aceleiași E. B. & D. S.R.L., deci nu se poate susține ca emitentul biletului nu avea cunoștința despre nelegalitatea plații.

De asemenea, operațiunea se incadreaza in prevederile art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, suma pe care parata-beneficiar ar fi putut-o obține in faliment, prin raportare la patrimoniul declarat de către debitoare si calitatea de creditor chirografar care intra in concurs cu ceilalți creditori chirografari .

Parata a depus in susținere cererilor inscrisuri, care cu excepția facturii 94/16.08.2013 nu au fost identificate si in arhiva pusa la dispoziția lichidatorului judiciar de către parata - debitor. Conform înscrisurilor depuse, care nu pot fi confruntate pentru a fi verificata realitatea cestora, plata facturilor pe care le emitea parata - beneficiar era stabilita la 10 zile de la emitere.

Cele doua facturi invocate (93/26.07.2013 si 94/16.08.2013) aveau astfel scadente la datele de 07.08.2013 si 26.08.2013.

Acestea au născut in patrimoniul paratei - beneficiar un drept de creanța care la data deschiderii procedurii (15.11.2013) nu fusese stins prin plata, deci trebuia sa faca obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa creadala.

Parata nu a procedat conform legii, incasand la data de 05.02.2014 (deci dupa deschiderea procedurii, moment de la care se apreciaza incidența art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006) suma de 29.952,1 lei.

Menținerea dreptului de administrare invocata de parata - beneficiar (pe langa faptul ca dovedește ca paratele cunoșteau obligațiile ce le reveneau in cazul in care efectuau operațiuni dupa deschiderea procedurii si prin aceasta caracterul fraudulos al operațiunii) nu poate fi exercitata prin nesocotirea dispozițiilor art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006, respectiv, exercitarea comerțului sub supravegherea judecătorului sindic sau administratorului judiciar.

A admite o alta varianta de interpretare a legii ar inseamna sa lipsim de efecte norma care marcheaza chiar debutul procedurii, respectiv a permite debitorului insolvent sa isi desfasoare activitatea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si a ii permite sa continue activitatea de prejudiciere a creditorilor de buna - credința.

Ridicarea tardiva a dreptului de administrare nu este decât expresia demersurilor frauduloase savarsite de debitor care a reușit prin diverse acțiuni si cereri sa intarzie deschiderea procedurii de la 20.09.2012 (data introducerii cererii de deschidere a procedurii) pana in 03.06.2014, interval in care a instrainat patrimoniul societatii si a dispus plata directa sau prin bilete la ordin către alti creditori decât cei inscrisi la masa credala.

Parata susține lipsa interesului in formularea cererii.

In realitate, examinand si situatia de fapt prezentata mai sus, interesul creditorilor este cu atat mai actual cu cat parata - beneficiar nu a dobândit calitatea de creditor participant la procedura falimentului E. B. & D. S.R.L., insa a prejudiciat creditorii inscrisi in tabelul de creanțe prin obținerea preferențiala a sumelor ce au făcut obiectul biletului la ordin. Drepturile creditorilor de buna credința nu pot fi exercitate decât in cadrul procedurii de insolvență a paratei - debitor, astfel incat interesul acestora este de netăgăduit.

Conform disp. art.535 C.civ. sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Astfel, obiectul operațiunii contestate poarta asupra unor bunuri mobile, respectiv banii care prin metodele explicate au ocolit ilegal patrimoniul debitoarei si au adus un beneficiu prioritar necuvenit fata de creditorii inscrisi la masa credala. In ce privește posibila excludere a operațiunii de la prevederile lit. d) , precizam ca nici aceasta nu este intemeiata. Transferul de proprietate la care se refera textul normativ poate fi concretizat inclusiv printr-o cesiune de creanța care are ca efect transmiterea unei creanțe, cu efectul unei translatii a dreptului de proprietate asupra sumelor de bani ce trebuiau incasate de debitor dar sunt transferate către tert. Pe de alta parte, daca parata - beneficiar a acceptat biletul la ordin cu scadenta ulterioara deschiderii procedurii, rezulta ca implicit a acceptat decalarea scadentei obligației debitoarei. Din aceasta perspectiva, creanța sa a devenit scadenta dupa data de 15.11.2013, deci girul biletului la ordin si plata au fost făcute pentru o obligație scadenta ulterior datei deschiderii procedurii.

Una dintre susținerile paratei formulata in cadrul intampinarii face referire la un efect translativ al drepturilor conferite debitoarei de către emitentul biletelor la ordin, drepturi care ar fi transmise prin gir, nascand la data girului o relație directa intre aceasta si emitent prin care i-ar fi fost transmise toate drepturile asupra emitentului si au fost stinse obligațiile debitoarei .

O asemenea accepțiune a efectelor girului echivaleaza cu o modalitate de stingere a datoriei si nicidecum cu simplul gir.

Girul a fost actul generator al prejudiciului incercat de debitoare.

Este adevarat ca potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 58/1934 prin gir s-au transmis drepturile izvorand din titlu - bilet la ordin, insa, in cazul debitoarei, girul constituie plata anticipata și disciminatorie în raport cu ceilalți creditori, către giratar, iar , cu atât mai mult, dacă plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispozițiile art. 80 alin. 1. lit. f din Legea nr. 85/2006, cu nulitatea.

La fel de adevarat este ca existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile legii privind cambia si biletul la ordin, insa acțiunea intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 este reglementata de o lege speciala, care de data aceasta este chiar legea privind procedura insolvenței.

Imposibilitatea anularii girului prevăzută de Legea cambiei si biletului la ordin privește girul care nu a fost dat pentru fraudarea creditorilor.

In speța insa este vorba despre un gir fondat pe o cauză ilicită, dat prin si pentru fraudarea creditorilor.

Invocarea imposibilității anularii deoarece s-ar aduce o "grava atingere raporturilor juridice născute prin operațiunile cu bilete la ordin" este neintemeiata, deoarece prin procedeul aplicat de parate s-a adus atingere tocmai raporturilor de drept preexistente girului, respectiv rapoartelor obligationale dintre debitoare si creditorii anteriori, carora nu li s-a acordat copensarea corespunzătoare a aportlui lor la patrimoniul din care profitat preferențial numai parata - beneficiar.

In ce privește invocarea art. 82 din lege, parata - beneficiar afirma ca operațiunea de girare este o modalitate de realizare a activitatii curente a debitoarei fiind astfel exceptata de la aplicarea art. 79 si urm. din lege.

Prezenta instanță reține că această apărare este neintemeiata tocmai prin perspectiva operațiunilor desfasurate de debitoare in perioada premergătoare si ulterioara deschiderii procedurii, operațiuni constând in stornarea facturilor primite si restituirea bunurilor către creditorii care ar fi trebuit sa isi valorifice drepturile in cadrul procedurii insolvenței si girarea preferențiala către unii creditori a biletelor la ordin primite de la societatile controlate sau in care acționau aceleași persoane care au desfasurat activitate si in cadrul debitoarei.

In condițiile aratate mai sus nu se poate susține ca paratele nu au avut cunoștința despre deschiderea procedurii, concluzia evidenta fiind aceea ca incasarea biletului la ordin dupa deschiderea procedurii, coroborata cu depunerea documentelor contabile de către debitoare doar dupa operarea tuturor biletelor la ordin, probeaza chiar manifestarea deciziei comune de eludare initiata anterior datei de 15.11.2013.

Raportand afirmația paratei conform careia obligațiile debitoarei au fost stinse prin efectul girului, reiese in mod evident ca in accepțiunea acesteia a fost efectuat transferul unor drepturi patrimoniale anterior deschiderii procedurii pentru obligații scadente ulterior datei deschiderii procedurii, ceea ce incadreaza operațiunea in categoria actelor anulabile. Așadar, prin intampiare se incearca doar sa se creeze impresia unei bune-credinte, cand, in realitate actele paratelor au fost făcute in deplina cunoștința de cauza atat a condițiilor cat si a efectelor acestora.

In cadrul intampinarii parata arata ca prin acordarea girului nu s-a realizat decât o simpla operațiune de garantare a plații.

Frauda creditorilor devine cu atat mai evidenta cu cat prin chiar propria aparare parata recunoaște ca anterior cu numai doua saptamani deschiderii procedurii creanța sa a devenit dintr-o creanța chirografara, o creanța garantata.

Or, conform dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 85/2006 sunt anulabile chiar acele operațiuni prin care au fost constituite ori perfectate garanții reale pentru o creanța care era chirografara, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

In consecința, se impune înlăturarea argumentelor pârâtei utilizate în apărare atât pe inadmisibilitate cât și pe fondul cauzei.

In ce privește modalitatea prin care sumele de bani au fost virate direct in contul paratei - beneficiar din contul emitentului biletului la ordin, se constată ca tocmai aceasta a fost modalitatea prin care paratele au prejudiciat creditorii inscrisi la masa credala.

Plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operațiune care intra sub incidența art. 46 din Legea nr. 85/2006, pentru care este incidența nulitatea

Intrând sub incidența disp. art. 46 si urm din lege, buna sau reaua credința a participanților la operațiune este irelevanta, nulitatea absoluta a actului neputand fi acoperita.

In considerarea faptului ca la data deschiderii procedurii creanțele pe care le inregistra parata - beneficiar fata de debitoare nu erau achitate, fiind doar parțial scadente, aceasta avea dreptul de a formula cererea de admitere a creanței in tabelul de creanțe, cerere al cărei fine era clarificat de prevederile alin. (4) al art. 64 din Legea nr. 85/2006. Parata - beneficiar nu a formulat nicio cerere de admitere a creanței desi a fost notificata cu privire la deschiderea procedurii.

Potrivit art.46 (1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. (2) Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților.

Potrivit art.49 (1) Pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. (2) Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. (3) În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanții, se va ține seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protecții corespunzătoare creanței garantate.

Din economia dispozițiilor anterior evocate rezultă că plățile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare sau sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că cu atât mai mult este impusă condiția plățile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul nu a făcut o cerere de reorganizare.

Or, în litigiul de față se constată că nu s-a adus la cunoștința administratorului judiciar această plată pentru ca acesta să poată să-și exercite obligația de supraveghere în mod efectiv.

În aceste condiții, nu se impune o conivență între creditorul beneficiar și reprezentanții debitoarei , ci pur și simplu , atâta timp cât din culpa doar a debitoarei plătitoare (prin reprezentanții statutari) nu s-a asigurat dreptul și obligația de supraveghere al administratorului judiciar, nu s-a întocmit o listă cu aceste plăți, și nu a fost pusă la dispoziția administratorului judiciar, rezultă că plata nu se încadrează în condițiile disp. art 49, fiind făcută fără supravegherea administratorului judiciar și pe cale de consecință este afectată de nulitate absolută potrivit art 46.

Rezultă astfel că acțiunea este întemeiată cu consecința restituirii acestor sume sau bunuri în contul debitoarei, și la dispoziția lichidatorului judiciar.

Dacă "duty of care"; reprezintă semnificația în sistemul normativ intern a obligațiilor ce decurg din calitatea de bun proprietar, care nu poate acționa decât cu respectarea obligațiilor de bună diligență a unui proprietar și de a nu aduce atingere patrimoniului administrat cu bună credință, cealaltă obligație (fiduciary duty) definită de "Black s Law Dictionary"; ca fiind "a duty to act for someone else s benefit, while subordinatiting one s personal interest to that of the other person. It is the highest standard of duty implied by the Law";, presupune deci asumarea responsabilității de loialitate, de a acționa în interesul companiei ce i-a acordat acest mandat cu prisosință în interesul acesteia, chiar și în detrimentul interesului personal.

În raport cu aceste principii consacrate de uzanțele comerciale internaționale, care era deci rațiunea de a gira niște creanțe constatate prin bilete la ordin, ușor de pus în executare, și de încasat chiar de către debitoare, și utilizarea acestor sume într-un mod echitabil în raport cu creditorii?

Evident, aceasta este în totală contradicție cu principiile anterior prezentate.

Și dacă se dovedește că acțiunea administratorului statutar este în totală contradicție cu principiile anterior prezentate, care este poziția unei instanțe sesizate cu această problemă? Evident, nu aceea prezentată de pârâtă, care se apropie mai mult calității de martor.

Pe cale de consecință, tot potrivit uzanțelor internaționale, și cu caracter absolut excepțional date fiind circumstanțele speței, instanța poate cenzura aceste acțiuni contradictorii potrivit principiile anterior prezentate. Și aceasta tot în baza unui concept dezvoltat de uzanțele comerciale internaționale "lift the corporate veil";.

Rezultă deci că prezenta instanță va cerceta inclusiv cauza actelor supuse analizării, date fiind circumstanțele excepționale ale speței deduse judecății, unde anumite părți, încearcă să se prevaleze de o limitare a procesului de analizare pe fond și apreciază că legea poate deveni un instrument folosit împotriva principiilor și scopului care au dat naștere acesteia.

În acest sens instanța reține și jurisprudența CEDO.

Astfel prin Hotararea CEDO în Cauza V. și M. impotriva Romaniei-Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 373 din 07/06/2010 din 1 decembrie 2009, definitiva la 1 martie 2010, la pnct 129, Curtea reaminteste ca Conventia nu îi impune unui stat membru sa adopte prevederi legislative în materie de ….. Cu toate acestea, odata ce aceste prevederi au fost adoptate, ele trebuie aplicate în conformitate cu scopul lor. Astfel, în speta, pentru a stabili daca instantele nationale au pastrat un just echilibru intre interesele concurente, Curtea este nevoita sa acorde o atentie speciala aplicabilitatii regulii prevazute de Codul civil în materie de ….";

Astfel, în cauza de față, administratorul statutar a girat mai multe bilete la ordin în alb, printre care și cele din prezenta cauza.

Scopul mediat al acestei operațiuni nu poate fi decât cel de sustragere de la masa credală a acestor creanțe pe care societatea debitoare le avea de încasat.

In speța, prezenta acțiune nu este promovata de către debitorul cambial prin administratorul statutar sau special, ci de debitor prin administratorul judiciar, desemnat să asigure respectarea scopului Legii nr 85/2006, care s-a aflat în imposibilitatea de a acționa în apărarea intereselor sale, atâta timp cat nu i s-au pus la dispoziție înscrisurile /documentele contabile ale societății.

Legea nr. 58/1934, fiind o norma speciala este de stricta interpretare. Așadar, dispozițiile art. 62-63 din lege care prevăd opoziția la executare drept cale de atac specifica în materie cambiala deschisa debitorului, trebuie interpretată restrictiv în sensul ca aceasta cale de atac este deschisa exclusiv debitorului.

Însa, faptul ca norma speciala stipulează o cale de atac specifica deschisa doar debitorului cambial, aceasta nu însemna ca celor " interesați sau vătămați ", le este interzisa orice posibilitate de apărare a intereselor lor, ci urmează a se aplica atât dispozițiile Legii speciale cu nr 85/2006 cât și norma generala , respectiv codul de procedura civila.

Pe cale de consecință instanța apreciază admisibilă prezenta cerere.

Referitor la petitul privind obligarea creditorului beneficiar- pârât la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de de 29952,1 lei, instanța reține următoarele:

Daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețurilor de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri, și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății (evitarea "erodării" creanței prin inflație) în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans).

Acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.

În esență, acest petit vizează posibilitatea legală de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin refuzul de a restitui debitul principal, după ce a fost notificată în acest sens de lichidator

Dispozițiile legale vizate sunt următoarele:

- reținând data emiterii biletelor la ordin și a efectuării girurilor : facem aplicarea art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, intrat în vigoare la 01.10.2011, conform cărora:

"Art. 1.531. - Repararea integrală

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Art. 1.535. - Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.";

Or, raportat la speța de față, se constată că situația premisă care a generat litigiul a fost generată de omisiunea pârâtei de a se conforma notificărilor lichidatorului, care deși i-a adus la cunoștință pârâtei și motivul pentru care se solicită restituirea sumelor nelegal transferate, pârâta nu s-a conformat.

Fiind vorba chiar de solicitarea practicianului în insolvență a cărui autoritate a fost eludată prin acțiunea reprezentanților statutari ai societății debitoare, pârâta avea posibilitatea să dovedească contrariul, respectiv a împrejurării din care să fi rezultat că la momentul plății, sau ulterior, practicianul în insolvență a fost informat despre această plată și nu s-a opus efectuării ei, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere conferite de disp. art 49..

Însă pârâta nu a făcut această dovadă, subzistând prezumția simplă potrivit căreia transferul s-a făcut fără acordul practicianului și fără ca nici măcar să fie informat anterior efectuării de această plată a cărei restituire se solicită

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum restituirea sumelor nelegal transferate este solicită de lichidator în temeiul legii, și nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.

Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de restituire a sumelor nelegal transferate (art 46 și 49 din Legea 85/2009) stabilite în temeiul legii poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul primar obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin decizia lichidatorului, este un contract.

Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligațiilor și în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens.

Disputa doctrinară a fost însă tranșată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani.

Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor.

În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu se constată că părțile nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparației integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.

Este evident faptul că prin neexecutarea obligației de restituire a sumelor nelegal transferate reclamantul a suferit un prejudiciu.

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art.1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, nu poate fi acoperit nici măcar beneficiul de care acesta este lipsit, ar lipsi de efecte în totalitate dispozițiile anterior menționate

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în neexecutarea de către pârâtă a obligației de restituire a sumelor nelegal transferate a căror restituire se impune în temeiul legii.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat refuzul restituirii (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a pârâtei care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât fusese informat despre deschiderea procedurii de insolvență), și faptul că refuzul restituirii provine chiar de la pârât, iar nu de la un terț.

Pentru considerentele arătate, se impune a fi admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, începând cu data de la care s-a solicitat și până la data plății efective potrivit cu disp. din OG Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar";.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC G. A. SRL, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii.

În motivare s-a arătat că părțile au desfășurat relații comerciale in baza contractului de subantrepriza din 10.04.2013, contract avand drept obiect executarea unor lucrări de execuție structura piscine la obiectivul aflat in Voluntari, str.Matei Basarab, nr.4, județ Ilfov.

S-a menționat că recurenta și-a îndeplinit toate obligațiile asumate, fiind emise facturile fiscale nr.94/16.08.2013 în cunatum de 9.456,88 lei si nr.93/26.07.2013 in cuantum de 63.234,61 lei, care au fost acceptate la plata prin semnare si stampilare de către debitoare.

S-a precizat că biletul la ordin seria UOB13BB nr.0436635 in valoare de 29.952.1 lei a fost emis ia data de 05.11.2013, deci înainte de dala la care s-a dispus declanșarea procedurii generale a insolentei împotriva societatii debitoare cu menținerea dreptului de administrare.

S-a indicat că scadenta biletului la ordin a fost la data de 05.02.2014, deci cu 118 zile înainte de data la care, prin hotararea nr.2026/03.06.2014, s-a dispus declanșarea procedurii falimentului prin procedura simplificata impotriva acestei debitoare.

S-a apreciat că sentința recurată a fost dată în totalul dispreț a pârâtei, fara o analiza corecta si concreta a situatie de fapt si a apărărilor formulate. Astfel, lichidatorul judiciar nu a făcut si nu poate face dovada in cazul terțului dobanditor a prezumției de frauda întrucât aceasta nu exista, fiind necesara sa se probeze intentia frauduloasa a acestuia.

S-a învederat că prin gir recurenta a dobândit, iar debitoarea a pierdut, la data de 15.11.2013, toate drepturile asupra biletului la ordin. Astfel, încasarea la scadență a biletului la ordin reprezintă o operațiune legală ce nu poate fi cenzurata, neintrând sub incidența nici uneia dintre dispozițiile art.36 sau 46 al.1 din Legea nr.85/2006, fiind aplicabile însă dispozițiile art.16 din Legea nr.59/1934.

S-a mai adăugat că recurenta nu a fost notificata sa suspende orice executare asupra conturilor debitoarei, în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.85/2006.

S-a arătat că din punct de vedere temporal, actele care cad sub incidența dispozițiilor art.79 - 80 din Legea nr.85/2006 sunt actele încheiate de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedura insolventei, asa numita "perioada suspecta".

S-a apreciat că nu orice act incheiat in aceasta perioada este susceptibil de a fi anulat, ci doar acele acte frauduloase, încheiate de debitor in dauna creditorilor si respectiv anumite tipuri de acte expres menționate de legiuitor, printre care :

- actele de transfer cu titlul gratuit cu precizarea ca plata efectuata de către debitoare reprezintă contravaloarea unor servicii efectiv prestate de către recurentă

- operațiunile comerciale in care prestația debitorului o depășește in mod vădit pe cea primita, cu precizarea ca recurenta a încasat exact contravaloarea debitului, fara alte sume suplimentare

- actele încheiate cu intenția tuturor părților de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza drepturile acestora, cu precizarea că pentru recurentă nu s-a realizat un act translativ de proprietate in favoarea sa sau o sustragere de bunuri

- constituirea sau perfectarea unei garanții reale pentru o creanța chirografară efectuata în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii insolvenței, cu precizarea ca in favoarea recurentei nu s-a constituit sau perfectat o garanție reală

- operațiunile încheiate intre debitor cu un asociat care deține cel puțin 20% din capitalul social, un administrator, un acționar care deține cel puțin 20% din acțiuni sau orice alta persoana care deține o poziție dominanta asupra debitorului, daca aceste operațiuni sunt încheiate in dauna creditorilor, cu precizarea că recurenta nu are calitatea de asociat, administrator si nu se afla într-o relație ori poziție dominantă în raport cu debitoarea.

S-a afirmat că recurenta a executat cu bună - credință si a prestat in folosul debitoarei o serie de servicii pentru debitul ce a fost achitat prin girul acestui bilet la ordin.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.483 și urm. NCPC.

III. La data de 17.06.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul - reclamant CII B. - I. R. R. lichidator judiciar al debitoarei E. B. & D. SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecării recursului.

În motivare s-a arătat că prin Sentinta civila nr.3403/15.11.2013 pronuntata de Tribunalul Ilfov - Secția Civila in dosarul nr.2125/93/2012 a fost deschisa procedura generala a insolventei a debitoarei E. B. & D. SRL.

S-a învederat că procedura generala a insolventei a debitoarei E.B. & D. SRL a fost deschisa la cererea L. SRL, cerere formulata la data de 20.09.2012.

S-a susținut că prin demersurile efectuate anterior datei de 20.09.2012 si in cadrul litigiului, debitoarea a intarziat momentul deschiderii procedurii insolventei, astfel ca aceasta a fost deschisa abia la data de 15.11.2013.

S-a indicat că la data de de 18.11.2013, debitoarei i-au fost aduse la cunostinta in mod expres dispozițiile art.46 și urm. din Legea nr.85/2006 și i-au fost solicitate documentele si informațiile necesare pana la data de 25.11.2013.

S-a arătat că notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa a fost publicata in BPI nr.20/02.12.2013.

S-a menționat că dupa deschiderea procedurii de insolventa, debitoarea a refuzat sa puna la dispoziția administratorului judiciar documentele societății, remiterea parțiala a acestora fiind efectuata incepand cu luna iunie 2014, dupa deschiderea procedurii de faliment si in contextul în care societatea era supusa unui control de la ANAF.

S-a învederat că de la deschiderea procedurii pana in prezent, debitoarea nu a solicitat si nu a obtinut din partea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar avizarea sau acordul cu privire la operațiunile efectuate.

S-a indicat că, potrivit art.79 si art.80 al.1 lit.c si f din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar poate introduce la judecătorul - sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a leza in orice fel drepturile, precum si a plaților anticipate a datoriilor efectuate in cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

S-a susținut că în categoria textelor mentionate mai sus se incadreaza si actele a căror anulare s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, cum în mod corect a retinut si instanta de fond.

S-a arătat că din verificarea documentelor depuse de societate s-a constatat ca debitoarea a beneficiat la data de 05.11.2013 de un bilet la ordin în baza caruia era îndreptățită să primească suma de 29.952,1 lei.

Acest bilet la ordin devenea scadent la data de 05.02.2014, după data deschiderii procedurii de insolventa.

S-a menționat că în balanța intocmita de societate la data de 15.11.2013 societatea inregistra in contul 413 - "efecte de primit" un sold de 3.376.766,41 lei. Astfel, la data deschiderii procedurii, debitoarea avea de incasat de la debitorii sai suma de 3.376.766,41 lei, pentru care debitorii emisesera instrumente de garantare a plații (bilete la ordin) pe care E.B. & D. SRL trebuia sa le incaseze, iar din sumele incasate sa isi achite datoriile, in ordinea vechimii lor.

S-a învederat că, deși din anul 2012 debitoarea inregistra debite neachitate către creditorii ale căror creanțe sunt inscrise in tabelul de creanțe, aceasta a ignorat existenta acestor creanțe anterioare si a girat biletele la ordin către alti credtori noi, cum este si cazul recurentei - parate.

S-a indicat că niciuna dintre sumele care fac obiectul biletelor la ordin nu a fost afectata achitarii creanțelor inscrise la masa credala.

S-a susținut că debitoarea avea obligația de a achita datoriile in ordinea vechimii lor, insa, desi cererea de deschidere a procedurii era introdusa cu mai mult de un an inainte, debitoarea nu a efectuat plata sumelor datorate către creditorii ale căror creanțe aveau prioritate si a căror neacoperire a dus la deschiderea procedurii de faliment.

S-a mai precizat că, desi existau creanțe constatate prin hotarari executorii, hotarari prin care debitoarea era obligata la plata datoriilor către creditori, publicate pe portalul instantelor de judecata, deci cunoscute public, debitoarea de comun acord cu recurenta - parata a efectuat plați anticipate către alt creditor decât cei care aveau drepturile conferite de un titlu executoriu.

S-a indicat că scopul acestei operațiuni frauduloase a fost acela de a favoriza noii creditori si de a pune creditorii ale căror creanțe erau anterioare in imposibilitatea de a-si recupera creanțele in procedura concursuala prin ocolirea procedurii legale de incasare a sumelor de bani in contul de lichidare si de distribuire a sumelor in cadrul procedurii colective.

S-a învederat că prin metoda aplicata de recurenta - parata si parata - debitor au fost sustrase sume de bani de la urmarirea creditorilor indreptatiti, deoarece nicio suma din cele ce faceau obiectul biletelor la ordin nu a fost incasata in contul de lichidare.

S-a menționat că recurenta - pârâtă, cu privire la care a fost identificată o singură factură fiscală în valoare de 9.456,88 lei, a stabilit scadența obligațiilor de plată în anul 2014, prin acceptarea biletului la ordin cu scadență ulterioară deschiderii procedurii insolvenței.

S-a arătat că, așa cum a retinut si instanta de fond, prin operațiunile a căror anulare s-a solicitat, debitoarea a plătit anticipat datorii a căror scadenta a fost stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

S-a învederat că plata dispusă prin biletul la ordin a fost operată contabil la data de 05.02.2014, ceea ce încadrează operațiunea în categoria actelor pentru care era necesar acordul administratorului judiciar sau autorizarea judecătorului - sindic, acord care nu a fost niciodată solicitat și niciodată acordat.

S-a reiterat că, potrivit art.46 din Legea nr.85/2006, sunt nule toate actele, operațiunile si plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii fara acordul administratorului judiciar sau fara autorizarea judecătorului sindic. In consecința, plățile operate si operarea acestora in contabilitate sunt nule.

S-a arătat că emitentul biletelor la ordin a fost F. P. C. SRL, reprezentata legal la încheierea contractului prin K. Feridun, care era si angajat al E. B. & D. SRL, astfel că nu se poate susține ca emitentul biletului nu avea cunostinta despre nelegalitatea plații.

S-a afirmat că, în situația în care debitoarea nu ar fi girat biletele la ordin, ea ar fi incasat, nu mai devreme de scadenta biletelor la ordin, suma ce facea obiectul acestora, care ar fi fost distribuită conform Legii nr.85/2006.

S-a mai adăugat că operațiunea se incadreaza in prevederile art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, suma pe care recurenta-parata ar fi putut sa o obtina in faliment, prin raportare la patrimoniul declarat de către debitoare si calitatea de creditor chirografar care intra in concurs cu ceilalți creditori chirografari (compus din cantar marca OSC 5T, nivela optica Sokkia, centrala electrica 28 KW, pickamer GBH 11 DE, ciocan rotopercutor, laptop Dell N7110 i5 2430M, laptop Dell XPS17, laptop Dell N5119, laptop Toshiba portege, elemente care nu se ridica la valoarea totala a creanțelor inscrise in tabelul de creanțe), fiind in mod evident mai mica decât valoarea transferului efectuat.

S-a apreciat că instanta de fond in mod corect a considerat că fiind admisibila cererea de chemare in judecata motivat de faptul ca Legea nr.58/1934 stipuleaza o cale de atac specifica deschisa doar debitorului cambial, insa, aceasta nu inseamna că, celor interesati sau vatamati, le este interzisa orice posibilitate de aparare a intereselor lor, ci urmeaza a se aplica atat dispozițiile Legii speciale nr.85/2006, cât si norma generala, respectiv Codul de procedura civila.

S-a arătat că, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir s-au trasmis drepturile izvorand din titlu - bilet la ordin, insa, in cazul debitoarei, girul constituie plata anticipata si discriminatorie in raport cu ceilalți creditori, către giratar (recurenta-parata), iar, cu atat mai mult, daca plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispozitiiile art.80 al.1 lit f din Legea nr.85/2006, cu nulitatea.

S-a precizat că in mod corect retine instanta de fond ca existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile privind cambia si biletul la ordin, insa acțiunea intemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 este reglemenatat de o lege speciala, chiar legea privind procedura insolventei. Imposibilitatea anularii girului prevăzută de Legea nr.58/1934 privește girul care nu a fost dat pentru fraudarea creditorilor.

S-a învederat că jurisprudenta recenta a retinut ca : "Este adevarat ca potrivit dispozițiilor art.16 din Legea nr.58/1934 prin gir s-au transmis drepturile izvorand din titlu - bilet la ordin, insa in cazul debitoarei girul constituie plata anticipata către giratar, iar imprejurarea ca plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispozițiile art. 80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, cu nulitatea" (Sentinta civila din 10.08.2010 pronuntata de Tribunalul Buzău, publicata pe site-ul portal.just.ro).

S-a menționat că existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile legii privind cambia si biletul la ordin, insa acțiunea întemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 este reglementata de o lege speciala, care de data aceasta este chiar legea privind procedura insolventei.

S-a indicat că instanța de fond a retinut in mod corect faptul ca in cauza supusa judecații girul a fost fondat pe o cauza ilicita, dat pentru fraudarea creditorilor, fapt ce reiese din operațiunile desfasurate de debitoare in perioada premergătoare si ulterioara deschiderii procedurii, operațiuni constând in stornarea facturilor primite si restituirea de bunuri către creditorii care ar fi trebuit sa-si valorifice drepturile in cadrul procedurii de insolventa si girarea preferențiala către unii creditori a biletelor la ordin primite de la societatile controlate sau in care acționau aceleași persoane care au desfasurat activitatea si in cadrul debitoarei.

S-a arătat că, prin incasarea biletelor la ordin de către recurenta - parata dupa deschiderea procedurii debitoarei, coroborata cu depunerea documentelor contabile de către debitoare doar dupa operarea tuturor biletelor la ordin, se probeaza chiar manifestarea deciziei comune de eludare initata anterior datei de 15.11.2013.

S-a precizat că frauda creditorilor devine cu atat mai evidenta cu cat recurenta - parata recunoaște ca anterior cu numai doua saptamani deschiderii procedurii creanța sa a devenit dintr-o creanța chirografara, o creanța garantata. Or, dupa cum in mod corect retine si instanta de fond, conform dispozițiilor art.80 din Legea nr.85/2006 sunt anulabile chiar acele operațiuni prin care au fost constituite ori perfectate garanții reale pentru o creanța care era chirografara, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

In ce privește modalitatea prin care sumele de bani au fost virate direct in contul recurentei - parate din contul emitentului biletului la ordin, s-a învederat că instanta de fond a constatat in mod corect ca tocmai aceasta a fost modalitatea prin care recurenta - parata si parata-debitoare au prejudiciat creditorii. Astfel, instanta de fond in mod corect a retinut ca plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operațiune care intra sub incidența art.46 din Legea nr.85/2006, pentru care este incidența nulitatea.

S-a menționat că prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr.1335/15.09.2010 intr-o speța similara s-a decis ca plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operațiune care intra sub incidența art.46 din Legea nr.85/2006, pentru care este incidența nulitatea (publicata pe site-ul portal.just.ro). Intrând sub incidența dispozitilor art.46 si urm. din Legea nr.85/2006, buna sau reaua credința a participanților la operațiune este irelevanta, nulitatea absoluta a actului neputand fi acoperita.

S-a precizat că, potrivit art.46 din Legea nr.85/2006 :

- al.1 - In afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operațiunile si plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

- al.2 - Debitorul si/ sau, dupa caz, adminsitratorul judiciar sunt obligați sa intocmeasca si sa păstreze o lista cuprinzând toate incasarile, plățile si compensările efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii valorii acestora si a datelor de identificare a cocontractanilor.

S-a indicat că, potrivit dipsozitiilor art.49 din Legea nr.85/2006 :

- al.1 - Pe perioada de observație, debtitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plați către creditorii cunoscuți, care se incadreaza in condițiile obișnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza :

sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, in sensul art. 28 alin. 1 Ut. h, si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare

- sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

- al.2 - Actele, operațiunile si plățile care depasesc condițiile menționate la alin.(1) vor putea fi autorizate in exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședința a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

- al.3 - In cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanții, se va tine seama de prevederile art.39 referitoare la acordarea unei protectii corespunzătoare creanței garantate.

S-a apreciat că din prevederile legale mentionate mai sus reiese faptul ca plățile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, in sensul art.28 al.1 lit.h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare sau sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

S-a susținut că, având in vedere faptul ca debitoarea din prezenta cauza nu a făcut o cerere de reorganizare, plățile efectuate de către aceasta trebuiau făcute sub supravegherea adminsitarorului judiciar.

S-a învederat că debitoarea nu i-a adus la cunostinta administratorului judiciar plățile efectuate pentru ca acesta sa-si poata exercita obligația de supraveghere in mod efectiv.

S-a apreciat că în mod corect a retinut instanța de fond că nu se impune o coniventa intre creditorul beneficiar si reprezentanții debitoarei, ci pur si simplu, atata timp cat din culpa doar a debitoarei platitoare (prin reprezentanții statutari) nu s-a asigurat dreptul si obligația de supraveghere a administartorului judiciar, nu s-a întocmit o lista cu aceste plați si nu a fost pusa la dispoziția administratorului judiciar, rezultă că plata nu se incadreaza in condițiile dispozițiilor art.49, fiind efectuata fara supravegherea administatorului judiciar si pe cale de consecința este afectata de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr.85/2006.

S-a mai adăugat că sentința recurata este temeinica si legala si in ceea ce privește capatul de cerere privind obligarea recurentei-parate la plata dobânzilor le aferente debitului principal.

S-a învederat că instanta de fond a retinut in mod corect ca in cazul executării cu intarziere a obligației de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele - interese sub forma dobânzii legale se datoreaza, fara a se face dovada unui prejudiciu si fara ca principiul repararii integrale a prejudiciului sa poata fi nesocotit.

S-a susținut că, având in vedere dispozițiile art.1531 al.1, al.2 teza intai si art.1.535 al.1 din Codul Civil, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de către debitor a obligației, conform caruia prejudiciul cuprinde atat derea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), instanta de fond in mod corect a dispus obligarea recurentei - pârâte la plata dobânzilor legale aferente debitului principal.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.205 și urm. NCPC.

IV. În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

V. Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele:

1). Trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012.

Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.

Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale / constatare a nulității plăților reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.

În aceste condiții, cererea de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale / constatare a nulității plăților urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 20.09.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).

Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.

2). Este întemeiat motivul de recurs referitor la inaplicabilitatea dispozițiilor art.46 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 prevede că, în afară de cazurile de la art.49 din lege și cele autorizate de judecătorul - sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

Prin urmare, pentru a fi incinte dispozițiile art.49 al.1 din Legea nr.85/2006 ar trebui să existe acte / operațiuni / plăți efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenței.

Curtea constată că nu există acte / operațiuni / plăți care să fi fost efectuate de debitoarea E. B. & D. SRL după data deschiderii procedurii insolvenței.

În acest sens, trebuie observat că procedura insolvenței împotriva debitoarei E.B. & D. SRL s-a deschis la data de 15.11.2013 prin Sentința civilă nr.3403/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr.2125/93/2012.

Anterior datei de 15.11.2013, debitoarea E.B. & D. SRL a girat în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL, la data de 05.11.2013, biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436635 emis de F. P. C. SRL la 05.11.2013, cu scadenta la 05.02.2014, pentru suma de 29.952,10 lei (f.8 dosar fond).

Prin urmare, girul a fost efectuat de debitoarea E.B. & D. SRL anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 pentru a se putea dispune în baza acestui text de lege nulitatea girurilor.

Referitor la plata efectuată în baza biletului la ordin, Curtea constată că aceasta nu a fost efectuată de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul biletelor la ordin, respectiv F. P. C. SRL.

La dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care rezulte că debitoarea ar fi efectuat vreo plată după data deschiderii procedurii insolvenței.

De altfel, chiar judecătorul - sindic a indicat în considerentele sentinței recurate că plata a fost efectuată de către terțul emitent al biletului la ordin.

Cu toate acestea, fără nicio acoperire legală, prima instanță consideră că această plată intră sub incidența art.46 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care reținuse că nu a fost efectuată de către debitoarea E.B. & D. SRL.

Mai mult, pentru emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) nu exista nicio obligație legală de a solicita acordul intimatului - reclamant (lichidatorul judiciar) / judecătorului - sindic pentru plata biletului la ordin întrucât nu împotriva sa este deschisă procedura insolvenței în dosarul nr.2125/93/2012 al Tribunalului Ilfov.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenței, plata efectuată de emitentul biletelor la ordin a fost înregistrată (operată) în contabilitate de către debitoarea E.B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata.

Când a existat confirmarea plății efectuată de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea să procedeze la înregistrarea (operarea) contabilă a plății pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a șterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta - pârâtă SC G. A. SRL.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 cu privire la plata efectuată în baza biletului la ordin întrucât aceasta nu a fost efectuată de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) .

Înregistrarea (operarea) contabilă a unei plăți efectuate de un terț nu este un act / operațiune / plată în sensul art.46 din Legea nr.85/2006, ci reprezintă evidențierea în documentele contabile a unei operațiuni economico - financiare (a unei plați).

Prin urmare, operațiunea economico - financiară, în sensul art.46 din Legea nr.85/2006, a reprezentat-o plata efectuată de emitentul biletului la ordin și nicidecum înregistrarea în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL a acestei plăți.

Obligația de înregistrare în contabilitate a tuturor operațiunilor economico - financiare este o obligație legală, stabilită prin art.1, art.5 și art.6 din Legea nr.82/1991 în sarcina oricărei societăți, inclusiv a debitoarei E.B.& D. SRL.

Nu poate fi reținută susținerea primei instanțe potrivit căreia prin gir s-ar fi realizat o plată.

Curtea remarcă că, fără niciun argument legal, judecătorul - sindic nu a luat în considerare efectele translativ și de garanție al girului.

Astfel, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din biletul la ordin, iar, conform art.17 din același act normativ, girantul, dacă nu s-a stipulat altfel, răspunde de acceptare și de plată.

Aceasta înseamnă că, în baza girului, recurenta - pârâtă SC G. A. SRL a fost îndreptățită să solicite suma indicată în biletul la ordin de la emitentul acestuia, iar în cazul în care acesta nu plătea, debitoarea era ținută să achite sumele de bani menționate în titlul de valoare.

Or, în speță, plata a fost efectuată de către emitentul biletului la ordin, astfel că debitoarea E. B. & D. SRL nu a mai fost ținută să achite suma de bani indicată în titlul de valoare, ci doar a înregistrat în contabilitate plata efectuată de emitentul biletului la ordin pentru ștergerea contabilă a datoriilor pe care le avea către recurenta - pârâtă SC G. A. SRL.

Prin urmare, prin gir nu se realizează o plată, legiuitorul neprevăzând un asemenea efect pentru aceste acte juridice.

În consecință, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.46 din Legea nr.85/2006.

3). Este întemeiat motivul de recurs referitor la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.79 și art.80 al.1 lit.c, d, e și f din Legea nr.85/2006.

A. Curtea constată că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze se încadrează în sfera noțiunii de ";activitate curentă";, fiind exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că, potrivit art.82 din Legea nr.85/2006, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente.

Așa cum s-a menționat în doctrină, dispozițiile art.82 din Legea nr.85/2006 se referă la transferurile cu caracter patrimonial efectuate de debitor în cursul normal al activității curente anterior deschiderii procedurii insolvenței, fiind aplicabile atât acțiunilor prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006, cât și celor reglementate de art.80 din lege.

Deși în mod normal sfera activităților curente pe care le poate desfășura un debitor care nu este în insolvență este mai largă decât cea reglementată de legiuitor pentru debitorul aflat în insolvență prin art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006, Curtea remarcă că transferurile patrimoniale efectuate de debitoarea E.B. & D. SRL, care fac obiectul prezentei cauze, pot fi încadrate chiar și în noțiunea de ";activitate curentă"; reglementată de art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006.

Prin art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006 s-a stabilit că activitățile curente reprezintă acele fapte de comerț și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație, în cursul normal al comerțului său, cum ar fi:

a) continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora;

c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente.

Trebuie observat că din relațiile de la ORC rezultă că activitatea principală a debitoarei E. B. & D. SRL este reprezentată de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (f.6 dosar fond).

Recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și debitoarea E.B. & D. SRL au încheiat la data de 10.04.2013 un contract de subantrepriză având ca obiect executarea de către recurenta - pârâtă a unor lucrări de execuție piscină la obiectivul situat în Voluntari, str.Matei Basarab, nr.4 (f.42 - 57 dosar fond).

Obligația contractuală asumată de către debitoarea E.B. & D. SRL a fost de a plăti lucrările executate de recurenta - pârâtă.

În vederea executării acestei obligații contractuale, debitoarea E. B. & D. SRL a girat un bilet la ordin în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL (f.8 dosar fond).

Prin urmare, operațiunea de girarea a biletului la ordin în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL se încadrează în noțiunea de ";activitate curentă"; reglementată de art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006 întrucât reprezintă o continuare a activităților contractate de debitoare prin executarea obligațiilor asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate.

În ceea ce privește plata sumei menționată în biletul la ordin, aceasta nu a fost făcută de către debitoarea E.B. & D. SRL, ci de către emitentul titlului de valoare.

Conform art.16 și art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin, debitoareaE.B & D SRL a transmis drepturile izvorâte din acesta și a garantat plata de către emitentul titlului de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenței, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata.

Când a existat confirmarea plății efectuate de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plății pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a șterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta - pârâtă SC G. A. SRL.

Nu poate fi reținută susținerea primei instanțe potrivit căreia nu ar fi aplicabile în speță dispozițiile art.82 din Legea nr.85/2006.

În primul rând, Curtea remarcă că prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi și restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operațiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

În al doilea rând, nu există vreo probă la dosar din care să reiasă că a existat vreo intenție de fraudare atunci când debitoarea E.B. & D. SRL a girat biletul la ordin în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL.

În acest sens, Curtea apreciază că nu a fost răsturnată prezumția de bună - credință prevăzută de art.14 cod civil și nu este aplicabilă prezumția de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că biletul la ordin a fost girat anterior deschiderii procedurii insolvenței, neputându-se susține în mod rațional că pot fi cunoscute dinainte soluțiile pe care le va pronunța un judecător.

În aceste condiții, nu se poate reține că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și debitoarea E. B. & D. SRL ar fi avut cunoștință de la momentul girării biletului la ordin că se va deschide procedura insolvenței împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta - pârâtă ar fi avut cunoștință că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenței sau că aceasta ar fi în insolvență.

Așa cum a fost menționat mai sus, conform art.16 și art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin, debitoarea E. B. & D. SRL a transmis drepturile izvorâte din acesta și a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare.

Plata sumelor menționate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E.B. & D. SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Faptul că recurenta - pârâtă a acceptat girarea biletului la ordin și, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, a solicitat și obținut de la emitentul biletelor la ordin plata sumei menționate în titlul de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor pe care le-a prestat.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL nu și-ar fi executat obligațiile contractuale pentru a nu fi îndreptățită să pretindă din partea debitoarei E.B. & D. SRL un comportament similar.

Curtea remarcă că este neîntemeiată susținerea primei instanțe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul - reclamant prin cererea de chemare în judecată și nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girat un bilet la ordin în alb.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat și alte creanțe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unui gir dat în vederea executării unor obligații asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanțelor de judecată dacă există hotărâri judecătorești pronunțate împotriva unui debitor cu care are relații contractuale și să facă investigații cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

Faptul că dl. K. F. a reprezentat pe emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B. & D. SRL, fiind în același timp și angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenție de fraudare atunci când a fost girat biletul la ordin.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct și a fost dat de debitoarea E .B. & D. SRL în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL.

Prin urmare, girul biletului la ordin este o operațiune distinctă de relația contractuală dintre F. P. C. SRL și debitoarea E. B. & D. SRL.

Curtea mai reține că nu s-a invocat de către intimatul - reclamant și nici prima instanță nu a reținut că prin girarea biletului la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziție legală, cu excepția art.46 și art.79 - 80 din Legea nr.85/2006.

În consecință, Curtea apreciază că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze se încadrează în sfera noțiunii de ";activitate curentă";, fiind exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006, astfel că în mod greșit prima instanță a anulat girul, a constatat nulitatea plății operate contabil și a obligat recurenta - pârâtă la restituirea sumei de 29.952,10 lei.

B. Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.79 și art.80 al.1 lit.c, d, e și f din Legea nr.85/2006, pe lângă faptul că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze erau exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006.

i). Nu este corectă susținerea primei instanțe potrivit căreia în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul - sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se admite o acțiune întemeiată pe art.79 din Legea nr.85/2006 trebuie să fie vorba de un act fraudulos, care produce daune creditorilor.

Referitor la caracterul fraudulos al actului, Curtea constată că această condiție nu este îndeplinită.

În doctrină s-a arătat că art.79 din Legea nr.85/2006 are în vedere actele care au fost încheiate în mod fraudulos, adică care au o cauză ilicită.

Actele frauduloase sunt acte încheiate cu rea-credință, pentru a leza drepturile altor persoane sau pentru a încălca legea, în vederea obținerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane, iar caracterul fraudulos al unui act trebuie probat.

Curtea apreciază că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că, la momentul girării biletului la ordin, a existat o fraudă comisă de debitoarea E. B. & D. SRL, singură sau împreună cu recurenta - pârâtă SC G. A. SRL, împotriva creditorilor sau că s-ar fi urmărit încălcarea unor dispoziții legale.

În acest sens, trebuie observat că nu a fost răsturnată prezumția de bună - credință prevăzută de art.14 Cod civil și nu este aplicabilă prezumția de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Nu există niciun element care să susțină teza potrivit căreia recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și debitoarea E. B. & D. SRL ar fi fost de rea - credință și ar fi urmărit un scop ilicit atunci când a fost girat biletul la ordin.

Biletul la ordin a fost girat anterior deschiderii procedurii insolvenței, neputându-se susține în mod rațional că pot fi cunoscute dinainte soluțiile pe care le va pronunța un judecător.

În aceste condiții, nu se poate reține că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și debitoarea E.B. & D. SRL ar fi avut cunoștință de la momentul girării biletului la ordin că se va deschide procedura insolvenței împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta - pârâtă ar fi avut cunoștință că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenței sau că aceasta ar fi în insolvență.

Așa cum a fost menționat mai sus, operațiunea de girarea a biletului la ordin în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL a reprezentat o activitate curentă desfășurată de către debitoarea E. B. & D. SRL, aceasta din urmă intenționând să execute obligații asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate.

Prin girarea biletului la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acesta și s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare, conform art.16 și art.17 din Legea nr.58/1934.

Plata sumei menționate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenței, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata.

Când a existat confirmarea plății efectuată de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plății pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a șterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta - pârâtă SC G. A. SRL.

În ceea ce o privește pe recurenta - pârâtă SC G. A. SRL, faptul că a acceptat girarea biletului la ordin și, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, a solicitat și obținut de la emitentul biletului la ordin plata sumei menționate în titlul de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor prestate.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL nu și-ar fi executat obligațiile contractuale pentru a nu fi îndreptățită să pretindă din partea debitoarei E. B. & D. SRL un comportament similar.

Curtea remarcă că este neîntemeiată susținerea primei instanțe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul - reclamant prin cererea de chemare în judecată și nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girat un bilet la ordin în alb.

Contrar susținerii primei instanțe, prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi și restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operațiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat și alte creanțe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unui gir dat în vederea executării unor obligații asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanțelor de judecată dacă există hotărâri judecătorești pronunțate împotriva unui debitor cu care are relații contractuale și să facă investigații cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

Faptul că dl.K. F. a reprezentat pe emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B. & D. SRL, fiind în același timp și angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenție de fraudare atunci când a fost girat biletul la ordin.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct și a fost dat de debitoarea E. B.& D. SRL în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL.

Prin urmare, girul biletului la ordin este o operațiune distinctă de relația contractuală dintre F. P. C. SRL și debitoarea E. B. & D. SRL.

În final, Curtea mai reține că nu s-a invocat de către intimatul - reclamant și nici prima instanță nu a reținut că prin girarea biletului la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziție legală, cu excepția art.46 și art.79 - 80 din Legea nr.85/2006.

În consecință, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-a dovedit caracterul fraudulos al actelor a căror anulare s-a solicitat.

ii). Nu este corectă susținerea primei instanțe potrivit căreia în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Pentru incidența acestor prevederi legale trebuie făcută dovada faptului că toate părțile implicate în perfectarea actului, inclusiv cocontractantul, au intenționat să sustragă bunuri de la urmărirea de către creditori sau să le lezeze în orice alt fel drepturile.

Trebuie făcută diferența între frauda părților, care este o condiție pentru incidența art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, și frauda în dauna creditorilor, care este prevăzută sub forma unei prezumții de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Prin reglementările din art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție de fraudă a părților contractante, ci a prevăzut doar posibilitatea anulării constituirilor/ transferurilor de drepturi patrimoniale către terți, doar dacă se administrează dovezi care să conducă la concluzia că intenția tuturor părților implicate a fost de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.

Doar în situația în care se dovedește frauda părților, atunci se activează prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor, prevăzută de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Așa cum a fost argumentat mai sus, în cauză nu s-a făcut dovada că, la momentul girării biletului la ordin, a existat o fraudă comisă de debitoarea E.B. & D. SRL împreună cu recurenta - pârâtă SC G. A. SRL împotriva creditorilor sau că s-ar fi urmărit încălcarea unor dispoziții legale.

În acest sens, trebuie observat că nu a fost răsturnată prezumția de bună - credință prevăzută de art.14 Cod civil și nu este aplicabilă prezumția de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Nu există niciun element care să susțină teza potrivit căreia recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și debitoarea E. B.& D. SRL ar fi fost de rea - credință și că ar fi urmărit un scop ilicit atunci când s-a girat biletul la ordin.

Biletul la ordin a fost girat anterior deschiderii procedurii insolvenței, neputându-se susține în mod rațional că pot fi cunoscute dinainte soluțiile pe care le va pronunța un judecător.

În aceste condiții, nu se poate reține că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și debitoarea E. B. & D. SRL ar fi avut cunoștință de la momentul girării biletului la ordin că se va deschide procedura insolvenței împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta - pârâtă ar fi avut cunoștință că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenței sau că aceasta ar fi în insolvență.

Așa cum a fost menționat mai sus, operațiunea de girarea a biletului la ordin în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL a reprezentat o activitate curentă desfășurată de către debitoarea E. B. & D. SRL, aceasta din urmă intenționând să execute obligații asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate.

Prin girarea biletului la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acesta și s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare, conform art.16 și art.17 din Legea nr.58/1934.

Plata sumei menționate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul titlului de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenței, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu înseamnă că aceasta din urmă a dispus efectiv plata.

Când a existat confirmarea plății efectuate de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plății pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a șterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta - pârâtă SC G. A. SRL.

În ceea ce o privește pe recurenta - pârâtă SC G. A. SRL, faptul că a acceptat girarea biletului la ordin și, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, a solicitat și obținut de la emitentul biletului la ordin plata sumei menționate în titlul de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor prestate.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL nu și-ar fi executat obligațiile contractuale pentru a nu fi îndreptățită să pretindă din partea debitoarei E.B. & D. SRL un comportament similar.

Curtea remarcă că este neîntemeiată susținerea primei instanțe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul - reclamant prin cererea de chemare în judecată și nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girat un bilet la ordin în alb.

Contrar susținerii primei instanțe, prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi și restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operațiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat și alte creanțe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unui gir dat în vederea executării unor obligații asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanțelor de judecată dacă există hotărâri judecătorești pronunțate împotriva unui debitor cu care are relații contractuale și să facă investigații cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

Faptul că dl.K. F. a reprezentat pe emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E.B. & D. SRL, fiind în același timp și angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenție de fraudare atunci când a fost girat biletul la ordin.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct și a fost dat de debitoarea E. B. & D. SRL în favoarea recurentei - pârâte SC G. A. SRL.

Prin urmare, girul biletului la ordin este o operațiune distinctă de relația contractuală dintre F. P. C. SRL și debitoarea E. B. & D. SRL.

În final, Curtea mai reține că nu s-a invocat de către intimatul - reclamant și nici prima instanță nu a reținut că prin girarea biletului la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziție legală, cu excepția art.46 și art.79 - 80 din Legea nr.85/2006.

În consecință, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-a dovedit intenția de fraudare a părților.

iii). Nu este corectă susținerea primei instanțe potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se admite o acțiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 trebuie :

- să fie vorba de un act prin care se realizează un transfer de proprietate

- suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.

Referitor la prima condiție, Curtea apreciază că nu este îndeplinită.

În doctrină s-a arătat că noțiunea de ";act de transfer de proprietate"; are semnificația unui act de dare în plată.

Raportat la aceste considerații, Curtea constată că, potrivit art.16 și art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin, debitoarea E. B. & D. SRL a transmis drepturile izvorâte din acesta și a garantat plata de către emitentul titlului de valoare.

Prin urmare, ceea ce s-a transmis prin girarea biletului la ordin este dreptul de a pretinde suma de bani menționată în titlul de valoare de la emitentul acestuia, neoperând niciun transfer de proprietate în sensul de act de dare în plată.

Mai mult, nici a doua condiție nu este îndeplinită.

În acest sens, Curtea remarcă că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă concretă din care să rezulte care ar fi fost suma pe care recurenta - pârâtă ar fi încasat-o în caz de faliment pentru a se putea ajunge la concluzie că aceasta ar fi mai mică decât cea de care a beneficiat în urma girării biletului la ordin.

Trebuie observat că din tabelul suplimentar publicat în BPI nr.17982/13.10.2014 și din ultimul tabel preliminar rectificat / completat publicat în BPI nr.10616/03.06.2014 rezultă că masa credală este de 661.212,86 lei (657.121,3 lei + 4.091,56 lei).

În ceea ce privește activele societății debitoare, lichidatorul judiciar a indicat și prima instanță a reținut că aceasta avea de recuperat la data de 15.11.2013 (data deschiderii procedurii insolvenței) creanțe în sumă de 3.376.766,41 lei.

Totodată, lichidatorul judiciar a indicat o serie de bunuri aflate în averea societății debitoare, respectiv : cântar marca OSC 5T, nivela optica Sokkia, centrală electrică 28 KW, pickamer GBH 11 DE, ciocan rotopercutor, laptop Dell N7110 i5 2430M, laptop Dell XPS17, laptop Dell N5119, laptop Toshiba portege.

În lipsa unei evaluări a bunurilor aflate în averea debitoarei și a prezentării unei situații clare a creanțelor care pot fi recuperate, Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada că recurenta - pârâtă ar fi primit în caz de faliment o sumă mai mică decât cea de care a beneficiat prin girarea biletului la ordin, în condițiile în care masa credală este de 661.212,86 lei, iar activul este format din bunuri neevaluate și creanțe de recuperat în sumă de 3.376.766,41 lei.

În consecință, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

iv). Nu este corectă susținerea primei instanțe potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

În primul rând, Curtea remarcă că intimatul - reclamant nu și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

În aceste condiții, reținerea de către prima instanță a incidenței acestor dispoziții legale s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilității (fila 13 din sentința recurată).

În al doilea rând, neîndeplinirea condițiilor art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006 este evidentă.

Potrivit art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin constituirea ori perfectarea unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se admite o acțiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006 trebuie să se constituie o garanție reală pentru o creanță chirografară.

Fără a indica care este garanția reală constituită, prima instanță a reținut în mod nelegal incidența art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

Garanția reală se constituie asupra unui bun mobil sau imobil, care este afectat executării unei obligații.

Curtea reiterează că, potrivit art.16 și 17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acesta și s-a garantat plata de către emitentul titlului de valoare.

Aceasta înseamnă că, în baza girului, recurenta - pârâtă SC G. A. SRL a fost îndreptățită să solicite suma indicată în biletul la ordin de la emitentul acestuia, iar în cazul în care acesta nu plătea, debitoarea E. B. & D. SRL era ținută să achite sumele de bani menționate în titlul de valoare.

Prin urmare, nu există nicio garanție reală care să se fi constituit prin girarea biletelor la ordin.

În consecință, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

v). Nu este corectă susținerea primei instanțe potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin plăți anticipate a datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se admite o acțiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006 trebuie să fie vorba de plăți anticipate ale unor datorii care au scadența ulterioară deschiderii procedurii insolvenței.

Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.89 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, neputând fi reținută susținerea primei instanțe potrivit căreia prin gir s-a realizat o plată anticipată.

Trebuie observat că printre efectele girului se numără cel translativ și cel de garanție.

Astfel, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din biletul la ordin, iar, conform art.17 din același act normativ, girantul, dacă nu s-a stipulat altfel, răspunde de acceptare și de plată.

Prin urmare, prin gir nu se realizează o plată, legiuitorul neprevăzând un asemenea efect pentru aceste acte juridice.

Plata sumei menționate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul titlului de valoare (F. P. C.).

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenței, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată (operată) în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata.

Când a existat confirmarea plății efectuate de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea (operarea) contabilă a plății pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a șterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta - pârâtă SC G. A. SRL.

Prin urmare, nu a existat o plată anticipată care să fie făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, aceasta transmițând prin gir doar drepturile care au izvorât din biletul la ordin.

Mai mult, prima instanță nu a luat în considerare faptul că, potrivit clauzelor contractului de subantrepriză încheiat la data de 10.04.2013, facturile fiscale nr.0093/26.07.2013 în sumă de 63.234,61 lei și nr.0094/16.08.2013 în sumă de 9.456,88 lei ajunseseră la scadență anterior deschiderii procedurii insolvenței (15.11.2013), astfel că nu mai puteau intra sub incidența art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

Nu se poate considera că prin acceptarea girului recurenta - pârâtă ar fi consimțit implicit și la modificarea scadenței facturilor la o dată ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, respectiv cea indicată pentru scadența biletului la ordin.

Prin acceptarea girului recurenta - pârâtă și-a asumat efectele reglementate de lege pentru acest act juridic (girul).

Or, Legea nr.58/1934 nu a stipulat că girul ar avea ca efect și modificarea scadenței obligațiilor.

În consecință, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.79 și art.80 al.1 lit.c, d, e și f din Legea nr.85/2006, astfel că în mod greșit prima instanță a anulat girul, a constatat nulitatea plății operate contabil și a obligat recurenta - pârâtă la restituirea sumei de 29.952,10 lei.

Așa cum a fost menționat mai sus, capetele de cerere referitoare la anularea girului / nulitatea plății operate contabil / restituirea sumei de 29.952,10 lei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare.

În aceste condiții, în baza principiului accesorium sequitur principale, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiat și capătul de cerere referitor la obligarea recurentei - pârâte la plata dobânzii legale.

4). Soluția instanței de recurs.

Pentru aceste motive, în baza art.312 Cpc de la 1865, Curtea a admis recursul declarat de recurenta - pârâtă SC G. A. SRL, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale și de constatare a nulității plăților formulată de reclamantul CII B. - I. R. R. lichidator judiciar al debitoarei E.B.& D. SRL.

Întrucât a căzut în pretenții, în baza art.274 Cpc de la 1865, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea intimatului - reclamant privind obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

A luat act că recurenta - pârâtă SC G. A. SRL și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificărilor prin Legea nr. 76/2012.