Întreruperea cursului prescripţiei operează atât în ceea ce priveşte dreptul principal cât şi drepturile accesorii
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 448 din data de 24.06.2015
Domeniul: Litigii cu profesioniști. Aspecte de drept material
Întreruperea cursului prescripției operează atât în ceea ce privește dreptul principal cât și drepturile accesorii, însă prevederea legală se aplică atunci când dreptul la acțiune este exercitat odată, atât cu privire la dreptul principal cât și la drepturile accesorii printr-o singură acțiune.
Fiind exercitat pe cale separată, întreruperea cursului prescripției ce viza debitul principal nu avea cum să opereze în a doua acțiune, deoarece, întreruperea cursului prescripției presupune existența unui drept la acțiune deja exercitat.
- Articolul 16 alin.1, lit. b din Decretul nr.167/1958
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.448 din 24.06.2015)
Prin decizia civilă nr.1302/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr.8120/299/2013, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă I. E.G. S.R.L., împotriva sentinței civile nr.22392/19.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 8120/ 299/ 2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. C. S.R.L..A schimbat în parte sentința apelată în sensul că: A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Import E. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta R. C. S.R.L.. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.539,95 de lei, reprezentând dobânda penalizatoare, și a sumei de 4.640,77 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr.7182/ 3/ 2010. A respins cererea de chemare în judecată pentru rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.637,60 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 22392/ 19.11.2013 pronunțată în dosarul nr. 8120/ 299/ 2013 Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea privind pe reclamanta I. E. G. S.R.L. și pe pârâta R. C. S.R.L. ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că părțile din prezenta cauza au încheiat contractele de subantrepriză având numerele 461/ 15.09. 2008 si contractul de antrepriza nr. 511/ 06.11. 2008 având ca obiect - cumpărarea de marfuri.
Instanța a reținut faptul ca reclamanta nu a facut dovada prin înscrisurile administrate in cauza a faptului ca parata datorează suma de 25.539,95 de lei, reprezentând dobânda penalizatoare aferenta sumelor restante.
S-a retinut faptul ca reclamanta face afirmatia ca partile si-au emis facturi reciproce care s-au compensat si in urma acestei compensări ar mai exista obligatia de plata a paratei.
Reclamanta nu face dovada prin inscrisurile administrate in cauza a modului in care a operat compensarea dintre sumele pe care partile si le datoreaza si nici a faptului ca in sarcina paratei a ramas de plata suma de 25.539,95 de lei.
Cu privire la garanția de buna executie invocata de reclamanta in prezenta acțiune s-a retinut de instanța faptul ca asa cum rezulta din continutul art. 18.4 din contractul incheiat de parti restituirea garantiei de buna executie de catre investitor catre antreprenorul general in baza unui proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor, respectiv proces verbal de receptie finala intre investitor si reclamanta in calitate de antreprenor general, incheierea unui proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, antreprenorul general sa nu fi ridicat nici o pretentie asupra sumei constituite cu titlu de garantie si situatia finala de plata sa fi fost acceptata.
În speta s-a retinut faptul ca nu au fost incheiate intre cele doua parti procese-verbale de recepție la terminarea lucrarilor si mai putin un o proces verbal de receptie finala care sa ateste executia lucrarilor de reclamanta si, mai mult, reclamanta nu face dovada acestor procese-verbale.
Cu privire la capătul de cerere privind dobânda penalizatoare s-a retinut faptul ca atâta vreme cat debitul nu este datorat nu poate fi datorata nici aceasta dobanda penalizatoare.
Cu privire la capatul de cerere privind plata onorariului de avocat solicitat instanta a retinut faptul ca nu s-a facut dovada acestei cheltuieli.
Pe cale de consecinta, instanta a apreciat ca reclamanta nu a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale.
Prin cererea de apel apelanta-reclamantă critică soluția pronunțată de prima instanță cu privire la suma de 25.539,95 de lei, solicitată cu titlu de dobândă penalizatoare.
Tribunalul apreciază această critică drept fondată, pentru următoarele considerente:
Prin Sentința comercială nr. 2405/ 08.03.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială (în prezent Secția a VI-a Civilă) intimata-pârâtă din prezentul dosarul, R. C. S.R.L., a fost obligată la plata către apelanta-reclamantă I.E.G.S.R.L., a sumei de 151.488,51 de lei, reprezentând contravaloare lucrări de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008 (filele 17 - 22 în dosarul primei instanțe). Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Această sumă a fost achitată de intimata-pârâtă la data de 30.01.2012 (fila 28 în dosarul primei instanțe).
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune cu privire la suma de 25.539,95 de lei, invocată de intimata-pârâtă, tribunalul reține următoarele:
Prin prescripția extinctivă se înțelege acel mod de înlăturare a răspunderii civile constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege.
Tribunalul reține că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în cauza dedusă judecății este termenul de drept comun, de 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/ 1958, aplicabil speței potrivit art. 5 și 223 din Legea nr. 71/ 2011.
În privința momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru dobândă, tribunalul reține incidența prevederilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/ 1958, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Pe de altă parte, tribunalul reține și incidența prevederilor art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/ 1958, potrivit cărora prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.
Cum prin Sentința comercială nr. 2405/ 08.03.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială (în prezent Secția a VI-a Civilă) intimata-pârâtă R. C. S.R.L. a fost obligată la plata către apelanta-reclamantă I.E.G. S.R.L. a sumei de 151.488,51 de lei, reprezentând contravaloare lucrări de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008, tribunalul apreciază că prin această hotărâre judecătorească s-a întrerupt și termenul de prescripție cu privire la dreptul accesoriu, respectiv cu privire la dobânda penalizatoare aferentă sumei de mai sus, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/ 1958.
Astfel, tribunalul are în vedere principiul accesorium sequitur principale, potrivit căruia întreruperea prescripției cu privire la capitalului (reprezentat de contravaloarea lucrărilor de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008), ca drept principal, duce și la întreruperea prescripției privind dobânzile, ca drept accesoriu al acestuia.
Deși prescripția dreptului material la acțiune pentru dobânzi a început să curgă în anul 2009, aceasta a fost întreruptă prin pronunțarea sentinței menționate anterior. Ca atare, de la pronunțarea acesteia (08.03.2011) a început să curgă, potrivit art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/ 1958, o nouă prescripție de 3 ani.
Cum prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă la data de 14.02.2013 (fila 1 în dosarul primei instanțe), tribunalul reține că aceasta a fost exercitată în cadrul termenului de prescripție prevăzut de lege, fiind - deci - neprescrisă.
Prin contract nu a fost determinat cuantumul (procentul) penalizării ce trebuia plătit de către intimata-pârâtă. În consecință, tribunalul reține că devin incidente prevederile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/ 2000.
În privința vinovăției, tribunalul reține că aceasta este prezumată de lege, așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 1073, 1075, 1082 și 1083 C. civ. din anul 1864.
Tribunalul constată existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei-pârâte și prejudiciul suferit de apelanta-reclamantă, aceasta fiind prezumată de lege, așa cum rezultă din prevederile art. 1082 C. civ. din anul 1864, potrivit cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
În consecință, tribunalul apreciază că se poate angaja răspunderea civilă contractuală a intimatei-pârâte cu privire la suma de 25.539,95 de lei, reprezentând dobândă penalizatoare.
În aceste condiții, instanța apreciază că raportul juridic obligațional între părțile litigante este dovedit cu privire la suma arătată mai sus.
2. Prin cererea de apel apelanta-reclamantă critică soluția pronunțată de prima instanță cu privire la suma de 116.690,95 de lei, reprezentând garanția de bună execuție, și cu privire la dobândă penalizatoare pentru nereturnarea la termen a garanției de bună execuție.
În cauza dedusă judecății, tribunalul reține că intimata-pârâtă și-a asumat prin contract obligația de plată a lucrărilor efectuate de către apelanta-reclamantă. De asemenea, potrivit art. 18 pct. 4 din contract, restituirea garanției de bună execuție de către AG, respectiv intimata-pârâtă R. C. S.R.L., către SA, respectiv apelanta-reclamantă Import E. G. S.R.L., se va face funcție de restituirea garanțiilor de către investitor către AG în baza unui proces-verbal, după cum urmează: 70% din suma constituită, în termen de 15 zile de la data încheierii de către B, respectiv beneficiarul lucrării, și AG a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în baza unui proces-verbal de recepție între AG și SA dacă AG nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra vreunei sume, iar riscul pentru vicii ascunse este minim și situația finală de plată este acceptată; 30% din suma constituită, la expirarea duratei de garantare a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepție finală încheiat între investitor și AG, respectiv AG și SA.
Din această clauză contractuală rezultă că pentru eliberarea garanției de bună execuție reținută de către intimata-pârâtă trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții. Astfel, pentru a se putea elibera 70% din valoarea garanției de bună execuție trebuie încheiat atât un proces-verbal de recepție între apelantă și intimată, cât și un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor între intimată și investitor (beneficiar). La fel, pentru se putea elibera 30% din valoarea garanției de bună execuție trebuie încheiat atât un proces-verbal de recepție finală între apelantă și intimată, cât și un proces-verbal de recepție finală între intimată și investitor (beneficiar).
Tribunalul constată că părțile din prezenta cauză nu au încheiat nici procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, nici procesul-verbal de recepție finală.
Prin cererea de apel apelanta-reclamantă critică soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cheltuielile de judecată ce au fost achitate în dosarul nr. 7182/ 3/ 2010.
Tribunalul apreciază această critică drept fondată în parte, pentru următoarele considerente:
Prima instanță respins în mod greșit, în totalitate, acest capăt al cererii de chemare în judecată.
Așa cum s-a reținut mai sus, prin Sentința comercială nr. 2405/ 08.03.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială (în prezent Secția a VI-a Civilă) intimata-pârâtă din prezentul dosarul, R.C. S.R.L., a fost obligată la plata către apelanta-reclamantă I. E. G. S.R.L., a sumei de 151.488,51 de lei, reprezentând contravaloare lucrări de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008 (filele 17 - 22 în dosarul primei instanțe). Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate, tribunalul reține că suma solicitată de apelanta-reclamantă este de 23.828,79 de lei. Această sumă este compusă din suma de 19.188,02 lei, reprezentând onorariu de avocat, și suma de 4.640,77 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În speța dedusă judecății, tribunalul constată că apelanta-reclamantă nu a dovedit că a achitat suma de 19.188,02 lei, cu titlu de onorariu de avocat, în cadrul dosarul civil nr. 7182/ 3/ 2010. Astfel, din factura fiscală nr. 0445/ 02.04.2012 (fila 48 în dosarul primei instanțe) nu rezultă că suma 19.188,02 lei a fost plătită pentru serviciile juridice ale avocatului prestate în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 7182/ 3/ 2010 al Tribunalului București. Mai mult, această sumă nu putea fi achitată de apelantă pentru faza primei instanțe sau a apelului cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 7182/ 3/ 2010, întrucât contractul de asistență juridică nr. 198823 a fost încheiat la data de 28.03.2012, după ce instanțele de judecată au pronunțat hotărârile din respectivele faze procesuale, la data de 08.03.2011 (primă instanță) și 05.03.2012 (apel).
Față de aceste considerente tribunalul apreciază că - în mod corect - prima instanță nu a acordat această sumă.
Cu privire la suma de 4.640,77 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, tribunalul constată că aceasta a fost achitată de apelanta-reclamantă în dosarul nr. 7182/ 3/ 2010 al Tribunalului București, așa cum rezultă din cele reținute de judecător (fila 20 în dosarul primei instanțe).
Relativ la temeiul juridic al formulării prezentei acțiuni, tribunalul reține că acesta este art. 274 C. proc. civ. din anul 1865. De asemenea, fundamental acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa (vinovăția) procesuală. Așadar, partea care a pierdut procesul (în speță, cel ce a pierdut procesul este intimata-pârâtă care a fost obligată la plata sumei de 151.488,51 de lei) suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul, deoarece este în culpă procesuală, determinând, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli.
De asemenea, tribunalul reține că, alături de art. 274 C. proc. civ. din anul 1865, temei al unei cereri prin care se solicită cheltuielile de judecată pe cale separată sunt și prevederile art. 998 și 999 C. civ. din anul 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta SC R. C. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civilă nr.1302 din data de 17.12.2014, respingerea apelului declarat de către apelanta reclamanta SC I. E. G. SRL împotriva sentintei civile nr.22392 din data de 19.11.2013 pronuntata de Judecatoria Sector 1 București in Dosarul nr.8120/299/2013, menținerea ca fiind temeinica si legala a sentinței civila nr.22392/19.11.2013 pronuntata de Judecatoria Sector 1 București in Dosarul nr.8120/299/2013, obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de către recurentă.
În motivarea recursului s-a arătat că sunt îndeplinite motivele prevăzute de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii .
Astfel, în ceea ce privește capatul de cerere referitor la dobanda penalizatoare in cuantum de 25.539,95 lei, admis in mod greșit de către instanța de apel, arată urmatoarele:
Avand in vedere perioada pentru care se solicita aceasta dobanda penalizatoare (6 august 2009 - 30 ianuarie 2012) si raportat la data inregistrarii acțiunii (14.02.2013), recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea pentru sumele solicitate, raportat la dispozițiile art.7 din Decretul 167/1958 (aplicabile contractului avand in vedere dispozițiile art.201 din Legea nr.71/2011 de punere in aplicare a Noului cod civil care prevăd "prescriptiuile începute si neimplinite la data intrării in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozițiilor legale care le-au instituit").
Instanta de apel in mod nelegal a respins excepția prescripției, motivat de faptul prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul București - Secția a VI a Civila s-a intrerupt si termenul de prescripție cu privire la dreptul accesoriu, respectiv cu privire la dreptul accesoriu, respectiv cu privire la dobanda penalizatoare aferenta sumei de 151.488,51 lei, in temeiul art. 16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958.
Instanta de apel nu a făcut aplicarea corecta a dispozițiilor Decretului nr.167/1958 in ceea ce privește intervenirea in cauza a prescripției dreptului material la acțiune al apelantei reclamante in ceea ce privește dobanda penalizatoare.
Prescripția dreptului material la acțiune este sancțiunea civila constând in stingerea dreptului de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, ca urmare a neexercitarii sale in termenul prevăzut de lege. Apelanta reclamanta solicita dobanda penalizatoare pentru perioada 6 august 2009 - 30 ianuarie 2012 aferenta sumei 151.488,51 lei la care a fost obligata subscrisa prin faptul prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul București - Secția a VI a Civila. Instanta de apel in mod greșit a apreciat ca prin pronunțarea sentintei comerciale nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul București - Secția a VI a Civila, a inceput sa curgă o noua prescripție de 3 ani, astfel ca si dreptul material la acțiune pentru dobânzi a fost intrerupta prin pronunțarea acestei sentinte.
Dispozițiile art.6 din Decretul nr.167/1958 prevăd:
Art. 6. - Dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar in raporturile dintre organizațiile socialiste, de un an.
La data pronunțării sentintei anterior mentionate, respectiv 08.03.2011, s-a născut dreptul apelantei reclamante de a solicita executarea silita a sumei de 151.488,51 lei la care a fost obligata subscrisa prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul București - Secția a VI a Civila, si nu ca ar fi inceput sa curgă un nou termen de prescripție al dreptului material la acțiune pentru dobanda penalizatoare. Termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru dobanda penalizatoare, ca si drept accesoriu, s a născut si s a implinit odata cu termenul de prescripție al dreptului principal, respectiv cel pentru care a fost formulata acțiunea solutionata prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011. Or, raportat la perioada pentru care se solicita aceasta dobanda penalizatoare ( 6 august 2009 - 30 ianuarie 2012) si la data înregistrării acțiunii (14.02.2013), este evident ca termenul general de prescripție este implinit. Termenul de prescripție este implinit si raportat la faptul ca facturile pentru care s-a calculat aceasta dobanda penalizatoare dateaza din anul 2009.
In ceea ce privește capatul de cerere referitor la cheltuielile de judecata aferente Dosarului nr.7182/3/2010, respectiv taxa de timbru de 4.640,77 lei admis in mod greșit de către instanta de apel, arătă urmatoarele:
Instanta de fond in mod corect a retinut faptul ca aceste cheltuieli nu sunt dovedite. Apelanta reclamanta putea sa solicite obligarea recurentei la plata taxei de timbru achitata in cadrul Dosarului nr.7182/3/2010, insa, avand in vedere ca nu a precizat ca va solicita cheltuielile de judecata pe care separata si instanta nu a luat act de vreo astfel de solicitare, este evident ca apelanta reclamanta a renuntat la acest drept, astfel ca instanta de apel in mod greșit a admis acest capat de cerere.
Intimata reclamanta SC I. E. G. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere următoarele:
In cauza, pretentia formulata de intimata reclamanta reprezentând dobanda penalizatoare este aferenta creanței principale solicitate cu titlu de contravaloarea lucrărilor de construire in temeiul contractului de subantrepriza nr.461/15.09.2008, constatata certa, lichida,exigibila, prin sentinta civila nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul București Secția a VII a Comerciala definitiva si irevocabila. Prin urmare, termenul de la care incepe sa curgă prescripția este cel prevăzut de art.7 alin.1 din Decretul 167/1958, este o pretentie cu caracter accesoriu debitului principal constatat cum s-a aratat, pentru ambele, nu pentru că nu a cerut pe aceeași cale, intervenind întreruperea prescripției prin introducerea cererii de chemare in judecata admisa, potrivit art.16 alin. lit.b din Decretul nr.167/1958.
Cu privire la contestarea soluției pronuntata asupra cererii de cheltuieli de judecata aferente dosarului nr.7182/3/2010 respectiv taxa de timbru intimata reclamantă solicită a menține soluția instantei de apel.
O astfel de pretentie a intimatei reclamante este pe deplin justificata si legal întemeiata pe ideea de culpa procesuala, in temeiul art.274 Cod de procedura civila de la 1865 aplicabil in speța. Aceasta se impune intrucat prin Sentinta Comerciala nr.2405/2011 a Tribunalului București intimata reclamanta a obținut castig de cauza fiind admisa cererea de chemare in judecata, iar cheltuielile de judecata, taxa judiciara de timbru, dovedite, pot fi pretinse pe cale separata, in cadrul răspunderii civile delictuale conform art.998 si art.999 Cod Civil de la partea ca a căzut in pretentii, potrivit art.274 Cod de procedura civila.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate (articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă) Curtea a constatat că recursul este fondat sub aspectul capătului de cerere referitor la dobânda penalizatoare pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 1 din decretul 167/1958: " Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege.
Odata cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. "
Este reală susținerea potrivit cu care întreruperea cursului prescripției operează atât în ceea ce privește dreptul principal cât și drepturile accesorii, însă prevederea legală se aplică atunci când dreptul la acțiune este exercitat "odată"; atât cu privire la dreptul principal cât și cu privire la drepturile accesorii printr-o singură acțiune (în cazul de față, s-au exercitat două acțiuni - mai întâi cea cu privire la debitul principal - soluționat definitiv și irevocabil și pe cale separată - s-a exercitat dreptul la acțiune privind dobânda penalizatoare aferente debitului principal, astfel încât întreruperea a operat doar în cazul acțiunii ce a avut ca obiect debitul principal .
Fiind exercitat pe cale separată, dreptul la acțiune privind dobânda penalizatoare (drept accesoriu), întreruperea cursului prescripției ce viza debitul principal nu avea cum să opereze în a doua acțiune deoarece întreruperea cursului prescripției presupune existența unui drept la acțiune deja exercitat.
Ca urmare efectul întreruperii al cursului prescripției nu operează decât dacă odată cu dreptul la acțiune privind debitul principal s-a exercitat și dreptul la acțiune privind dobânda penalizatoare ca drept accesoriu.
Curtea constată că dreptul la acțiune privind plata sumei de 25.539,25 lei reprezentând dobânda penalizatoare aferente perioadei 6 august 2009 - 30 ianuarie, a fost exercitat separat la data introducerii acțiunii pe rolul Judecătoriei sector 1 București, respectiv la data de 14 februarie 2013, deși acest drept s-a născut la nivelul lunii august 2009 (06.08.2009) dată la care s-a cunoscut că pârâta datorează reclamantei suma de 151.488,51 lei în urma derulării raporturilor contractuale și anume Contractul de Subantrepriză nr. 461 din 15 septembrie 2008, având ca obiect "Lucrări de reabilitare la Scoală Specială nr. 1";, contract în care Reclamanta are calitatea de subantreprenor și Pârâta are calitatea de antreprenor general; și 2) Contractul Cadru de Vânzare Cumpărare nr. 511A din 6 noiembrie 2008, având ca obiect vânzarea și, respectiv, cumpărarea de mărfuri solicitate prin comenzi ferme pentru obiectivul "Școala Specială Nr. 1", contract în care Pârâta are calitatea de vânzător și Reclamanta are calitatea de cumpărător.
În baza celor două Contracte, în perioada septembrie 2008 - august 2009, părțile și-au emis reciproc facturi care s-au compensat permanent, ajungându-se ca în final pârâta să datoreze reclamantei la nivelul lunii august 2009 o diferență de 151.488,51 de lei (exclusiv în baza facturilor emise).
Pentru că pârâta nu a răspuns în niciun fel solicitărilor și convocărilor emise de către reclamantă, s-a impus introducerea unei acțiuni în instanță pentru recuperarea acestei sume (151.488,51 de lei), acțiune care a făcut obiectul dosarului nr. 7182/ 3/ 2010 soluționat în fond de către Tribunalul București, în apel de către Curtea de Apel București și în recurs de către Înalta Curte de Casație si Justiție. În fond s-a dat câștig de cauză reclamantei, obligându-se pârâta la plata sumei de 151.488,51 de lei. Apelul pârâtei a fost respins în totalitate, menținându-se obligația acesteia la plata sumei de 151.488,51 de lei. Recursul pârâtei a fost anulat ca netimbrat de către înalta Curte de Casație și Justiție.
Încă după faza de fond, în urma procedurii de executare silită, pârâta a achitat reclamantei la data de 30 ianuarie 2012 suma de 151.488,51 de lei plus cheltuielile de executare, conform ordinului de plata existent la dosarul de fond.
Față de aceste împrejurări, având în vedere considerentele de mai sus și dispozițiile legale aplicabile (articolul 3 din Decretul 167/1958 potrivit cu care termenul de prescripție are o durată de 3 ani), Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor articolului 16 alin. 1 lit. b din Decretul 167/1958, efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecată admisă, formulată pentru debitul principal, neoperând în cazul introducerii acțiunii privind drepturile accesorii exercitate pe cale separată.
Ca urmare, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind dobânda penalizatoare și va respinge ca prescris acest capăt de cerere.
Astfel, devine incident motivul de modificare al deciziei prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește al II - lea motiv de recurs referitor la obligarea pârâtei la plata taxei de timbru aferentă dosarului 7182/3/2010 respectiv taxa de timbru în cuantum de 4640,77 lei, acest motiv de recurs este nefondat întrucât partea care a căzut în pretenții poate fi obligată, pe cale separată la plata cheltuielilor de judecată ( desigur înăuntrul termenului de prescripție).
Astfel, în mod corect, instanța de apel a reținut aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă și ale articolelor 998- 99 Cod civil , împrejurarea că reclamanta nu a declarat în mod expres că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată nu echivalează cu renunțarea la acest drept.
Ca urmare, sub acest aspect, Curtea va menține dispozițiile deciziei recurate.
Având în vedere că recurenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului recurs, Curtea față de soluția pronunțată, va avea în vedere dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă și va obliga intimata la plata sumei de 1299,7 lei reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs.
Față de toate considerentele expuse mai sus în baza articolului 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de recurenta pârâtă SC R. C. SRL, a modificat în parte decizia recurată în sensul că: A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind dobânda penalizatoare. A respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii penalizatoare. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate. A obligat intimata reclamantă la plata către recurenta pârâtă a sumei de 1299,7 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în recurs.
← Acţiunile în anulare acte frauduloase, plăţi, efectuate de... | În recurs, cale extraordinară de atac nu pot fi invocate... → |
---|