Aplicarea principiului disponibilităţii şi obligaţia instanţei de a respecta limitele învestirii. Încălcarea dispoziţiilor legale prin schimbarea obiectului cererii formulate de reclamanţi
| Comentarii |
|
Dacă partea este singura căreia legea îi recunoaşte dreptul de a determina limitele procesuale, prin arătarea obiectului cererii de chemare în judecată, corelativ instanţei îi revine obligaţia de a respecta limitele învestirii. Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai asupra obiectului acţiunii, prevăzută de art. 129 alin. (6) C.proc.civ., constituie o garanţie pentru aplicarea corectă a principiului disponibilităţii. Prin hotărârea recurată în cauză, instanţa a încălcat dispoziţiile menţionate, schimbând obiectul petitului formulat de reclamanţi în precizarea depusă la dosar.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1212 din 27 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2010, reclamanții V.M.S. și V.L.A.V. au chemat în judecată pe pârâții T.M. și T.D., solicitând să fie obligați să desființeze servitutea de vedere creată contrar legii și să se ia măsuri pentru împiedicarea scurgerii apelor de pe acoperișul casei pârâților pe terenul lor, sub sancțiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, iar în caz contrar să desființeze peretele magazinului construit pe hotar fără respectarea prevederilor legale și obligarea acestora la cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 783/24.08.2007 încheiat de BNP F.S., pârâții au vândut imobilul proprietatea lor - corpul 1, compus din casă cu 3 camere, 3 holuri, baia, bucătărie, grajd și pivniță cu o suprafață construită de 141,81 mp și teren intravilan în suprafață de 1.382 mp cu nr. cadastral 24/1 și a rămas în continuare în proprietatea lor corpul 2, compus din anexa gospodărească formată dintr-o încăpere construită din cărămidă acoperită cu țiglă cu o suprafață de 40,60 mp și teren intravilan în suprafață de 218 mp din acte și 90 mp din măsurători.
Au mai arătat că în anii 2008-2009 pârâții au demolat corpul 2 și au construit un magazin în locul anexei gospodărești, fără a poseda autorizație de construcție, și nerespectând distanța legală dintre construcție și hotar. Totodată la noua construcție pârâții au deschis o fereastră de vedere asupra proprietății reclamanților, nefiind respectat art. 612 C.civ. și întrucât au construit magazinul pe hotarul care desparte proprietățile fără să respecte distanța legală, apele din ploi se scurg pe terenul acestora și nu pe cel al pârâților, iar zăpada de pe acoperișul pârâților a căzut în curtea lor.
La data de 19.02.2010 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii și obligarea la cheltuieli de judecată.
Au arătat că fereastra de vedere despre care se face vorbire în acțiunea reclamanților nu se află la o distanță mai mică decât cea prevăzută de art. 612 C.civ. și a fost construită înainte de vânzarea intervenită între părți, în anul 2007, fiind construită în zid, iar atunci reclamanții nu au fost deranjați de existența acesteia, iar în prezent au luat măsuri și au desființat această fereastră.
Au mai arătat că în ceea ce privește lucrările, pentru ca apele să curgă pe proprietatea lor au executat burlane și jgheaburi la imobil, iar în prezent apele de pe acoperișul construcțiilor curg pe proprietatea lor.
Au arătat că la data intervenirii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții nu au avut obiecțiuni în ceea ce privește atât existența ferestrei menționate cât și a scurgerii apelor, mai mult aceștia s-au opus împiedicându-i să execute lucrările de amenajare încât apele să curgă pe proprietatea acestora, fiind obligați să anunțe organele competente la data efectuării acestor lucrări.
Au mai arătat că în ceea ce privește desființarea peretelui imobilului, acesta a fost construit cu acordul reclamanților, iar solicitarea acestora de a fi desființat nu este legală întrucât nu se află pe hotar și nici nu poate fi înlăturat întrucât ar duce la demolarea construcției.
La termenul din 22.02.2010 reclamanții au depus precizare de acțiune prin care au arătat că vechea construcție a fost demolată în întregime, ridicându-se o altă construcție din bolțari pe o suprafață mai mare, respectiv 56,40 mp.
Au mai arătat că noua construcție a pârâților nu respectă vechiul amplasament, fiind mutată către corpul de clădire proprietatea lor și mult mai înaltă, aceștia neavând lumina necesară.
Au mai arătat că pârâții nu au avut autorizație de demolare și de construire, construind fără a avea proiect și fără certificat de urbanism, în final solicitând ca pârâții să demoleze construcția ilegal făcută.
La data de 22.03.2010, reclamanții și pârâții au solicitat, iar instanța a încuviințat administrarea probelor cu interogatoriu, cu martori si expertiză tehnică.
La termenul din 10.05.2010 s-a luat interogatoriu pârâtului T.M. la cererea reclamanților care a fost atașat la dosarul cauzei și la data de 30.06.2010 expertul a depus raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 2118 din 11.10.2010 pronunțată de Judecătoria Băilești a fost respinsă acțiunea precizată.
Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 1.500 lei către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că potrivit art. 612 C.civ. nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină.
Din probele administrate în cauză instanța a constatat că deși pe construcția pârâților se află amplasată o fereastră cu deschiderea către proprietatea reclamanților, aceștia nu încalcă dispozițiile art. 612 C.civ.
Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert I.C. concluzionează că fereastra ce are deschidere către proprietatea reclamanților, identificată în planul de situație anexat la raportul de expertiză pe latura punctelor 3, 10 este închisă cu obloane definitive de către pârâți.
Instanța a reținut că susținerile reclamanților potrivit cărora apele din ploi de la streașina magazinului ce aparține pârâților se scurg pe terenul lor sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, calificat apel de către instanță, reclamanții V.M.S. și V.L.A.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
în motivare, apelanții au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați să desființeze servitutea de vedere creată contrar legii și să se ia măsuri pentru împiedicarea scurgerii apelor de pe acoperișul casei pârâților pe terenul reclamanților. Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea și au solicitat ca pârâții să fie obligați să demoleze construcția făcută fără certificat de urbanism și fără autorizație de construcție.
Apelanții au mai arătat că instanța de fond a respins acțiunea, obligându-i la cheltuieli de judecată către pârâți.
în ceea ce privește fereastra cu deschidere către reclamanți, aceasta a fost închisă, însă ulterior declanșării procesului.
De asemenea, și cel de-al doilea capăt al cererii a fost respins, pentru că pârâții au montat burlane de scurgere a apelor, dar fără a evidenția faptul că și aceste burlane au fost montate după ce reclamanții au formulat prezenta cerere.
Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, s-a arătat că instanța de fond, în mod nelegal, l-a respins, pârâții demolând și construind din temelii un alt magazin, dar fără autorizație de construire și certificat de urbanism și fără a respecta vechiul amplasament, ba mai mult nici distanța legală, motiv pentru care s-a impus a fi admis recursul și modificarea sentinței, în sensul admiterii celui de-al treilea capăt al cererii și al modificării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.
La data de 18.01.2011, intimații pârâți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.
Au arătat că sentința apelată este temeinică și legală, deoarece în mod corect instanța de fond a respins acțiunea promovată de reclamanți așa cum a fost precizată.
Prin decizia nr. 213/05.04.2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 359/183/2010, s-a admis apelul declarat de reclamanți.
S-a desființat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că prima instanță a soluționat cererea reclamanților, precizată la data de 22.02.2010, fără ca în prealabil să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) C.proc.civ.
Obiectul precizării cererii de chemare în judecată îl constituie servitutea privind distanța construcțiilor prevăzută de art. 610 C.civ., astfel că prin hotărârea pronunțată instanța nu a examinat fondul pricinii potrivit limitelor învestirii sale.
în baza art. 299 C.proc.civ., împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, invocând în principal încălcarea dispozițiilor art. 297 C.proc.civ. în actuala redactare a textului, care nu permitea instanței să dispună desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, soluția legală fiind de anulare a hotărârii.
S-a mai arătat că interpretarea dată de instanța de apel, cu privire la necercetarea fondului, este excesivă, în condițiile în care judecătoria s-a pronunțat conform obiectului cauzei, stabilit prin acțiune de reclamanți, care au beneficiat de apărare calificată.
Conform cererilor de la dosar reclamanții au solicitat demolarea construcțiilor, iar dacă instanța de fond ar fi examinat cauza ca servitute privind distanța construcțiilor, ar fi încălcat principiul disponibilității.
Prin îndrumările date de tribunal s-a încălcat principiul egalității părților în proces, pârâților aplicându-li-se un tratament discreționar.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea apelului.
La data de 27.09.2011 reclamanții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile formulate, se constată întemeiat recursul, pentru următoarele considerente:
Primul motiv din recursul pârâților nu este fondat.
în conformitate cu prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 297 alin. (1) C.proc.civ., referitoare la soluțiile instanței de apel, așa cum sunt prevăzute prin textul modificat de Legea micii reforme, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii.
Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la data de 26.11.2010, iar acțiunea ce face obiectul cauzei a fost formulată la data de 28.01.2010, deci anterior datei adoptării Legii micii reforme, în judecarea apelului fiind așadar aplicabile dispozițiile art. 297 C.proc.civ., nemodificate, care nu restricționau soluțiile de desființare cu trimitere spre rejudecare.
A doua critică din recursul pârâților este însă întemeiată.
Prin cererea introductivă, reclamanții au sesizat instanța cu acțiune în servitute de vedere și scurgerea apelor streșinilor, întemeiată pe dispozițiile art. 611-615 C.civ., arătând în motivarea susținerilor formulate, că încălcarea normelor ce reglementează instituția servituții s-a produs ca urmare a edificării noii construcții, de către pârâți, cu nerespectarea distanței legale față de hotarul despărțitor.
La data de 22.02.2010 s-a depus o precizare a acțiunii, prin care s-a arătat că la realizarea noii construcții, pârâții nu au mai respectat vechiul amplasament, acesta fiind deplasat către proprietatea reclamanților, înălțimea clădirii nu permite iluminarea naturală corespunzătoare a locuinței lor, lucrările au fot executate fără autorizații, proiect și certificat de urbanism, împrejurări în raport de care s-a solicitat obligarea pârâților de a demola construcția.
Una dintre regulile esențiale, specifice procesului civil, este principiul disponibilității, care constă în facultatea părților de a dispune de obiectul procesului - întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material - precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.
Regula enunțată dă expresie libertății pe care legea o recunoaște titularilor de drepturi civile de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum și de a le decide soarta juridică.
Principiul disponibilității cuprinde în conținutul său dreptul părții interesate de a introduce sau nu acțiune, dreptul de a determina limitele acțiunii sau ale apărării, dreptul de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv.
Dacă partea este singura căreia legea îi recunoaște dreptul de a determina limitele procesuale, prin arătarea obiectului cererii de chemare în judecată, corelativ instanței îi revine obligația de a respecta limitele învestirii. Obligația instanței de a se pronunța numai asupra obiectului acțiunii, prevăzută de art. 129 alin. (6) C.proc.civ., constituie o garanție pentru aplicarea corectă a principiului disponibilității.
Prin hotărârea recurată în cauză, instanța a încălcat dispozițiile menționate, schimbând obiectul petitului formulat de reclamanți în precizarea depusă la 12.02.2010.
Așa cum rezultă din modul de redactare a cererii, din termenii folosiți și sensul literal și juridic al acestora, reclamanții au solicitat demolarea construcției, așadar obiectul stabilit de ei, în termeni clari, preciși și fără echivoc, este obligația de a face.
Din analiza literală a cererii rezultă că reclamanții au pretins că prin deplasarea amplasamentului construcției pârâților către proprietatea lor și prin înălțimea acesteia, locuința lor nu mai beneficiază de lumină naturală.
Alături de aceste cauze care, pretind reclamanții, justifică cererea de demolare, s-au mai invocat și alte motive ce țin de nerespectarea cerințelor impuse de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Față de aceste considerente, rezultă că prima instanță a examinat acțiunea în limitele învestirii sale, conform obiectului stabilit de reclamanți, așadar tribunalul, prin modificarea obiectului cererii, a nesocotit obligația din art. 129 alin. (6) C.proc.civ. și, în consecință, recursul este fondat urmând să fie admis conform art. 312 alin. (5) C.proc.civ., să se caseze decizia, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea soluționării apelului.
(Judecător Gabriela Ionescu)
| ← Taxe judiciare de timbru. Citarea apelantului fără menţiunea... | Compunerea nelegală a instanţei în cazul căii de atac... → |
|---|
