Aplicarea sancţiunii disciplinare. Data de la care curge termenul de 30 de zile
| Comentarii |
|
Luarea măsurii de constituire a Comisiei de disciplină – prerogativă a persoanei competente să aplice sancţiunea disciplinară – demonstrează că fapta săvârşită de contestator a fost adusă la cunoştinţa reprezentantului legal al unităţii sau persoanei împuternicite – anterior datei de 16.08.2010, cel mai târziu în această dată de 16.08.2010. Fără această informare/încunoştinţare, ar fi imposibilă demararea cercetării disciplinare prin constituirea comisiei de disciplină. Mai mult, cercetarea disciplinară nu ar avea obiect. De la momentul încunoştinţării asupra săvârşirii faptei angajatorul, prin reprezentantul său, are la îndemână un termen de 30 de zile în care să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă şi să hotărască dacă sancţionează sau nu salariatul vinovat. În speţă, angajatorul, prin reprezentantul legal, a pornit cercetarea disciplinară chiar în ziua de 16.08.2010 prin dispunerea măsurii de constituire a comisiei de disciplină. A încheiat însă această cercetare disciplinară prin întocmirea actului de sancţionare disciplinară nr. 96408/1.10.2010 la mai mult de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă de faptă. A aştepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară optând pentru sancţionarea salariatului sau pentru iertarea acestuia, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situaţia profesională a salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor şi ar reduce eficienţa combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii. O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) C.muncii , în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârşirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, şi nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanţă cu scopul reglementării, şi anume cu asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 627 din 5 aprilie 2011
Asupra recursului civil de față, constată că prin contestația înregistrată la data de 12.10.2010 pe rolul T.A., contestatorul M.D. a chemat în judecată pe intimata SC O. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară și, în consecință, anularea deciziei de concediere cu reintegrarea sa pe postul deținut anterior concedierii, cu plata tuturor drepturilor salariale restante, actualizate, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii desfacerii contractului de muncă cu o altă sancțiune mai puțin gravă.
în motivarea contestației s-a susținut că decizia contestată este emisă cu nerespectarea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, intimata luând la cunoștință acest aspect la data de 7.04.2010, iar decizia fiind emisă la data de 1.10.2010. Pe fondul contestației a arătat că abaterea săvârșită nu a fost foarte gravă, astfel că nu se justifică aplicarea sancțiunii drastice a desfacerii contractului individual de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată cu motivarea că decizia atacată a fost emisă în interiorul celor două termene, de 30 de zile și de 6 luni, iar cât privește aplicarea sancțiunii disciplinare, aceasta a fost decisă de către directorul general al societății.
Prin sentința civilă nr. 133/28.01.2011, T.A. a admis contestația, a anulat decizia nr. 9640P/1.10.2010 emisă de intimată ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare și a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii.
A obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C.proc.civ., excepția invocată, reținând următoarele:
Contestatorul a fost angajat al societății SC P. SA (în prezent la SC O. SA, ca urmare a preluării contractului de muncă în conformitate cu prevederile art. 169 C.muncii ), în funcția de operator chimist, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetului de muncă, dar și al contractului individual de muncă.
Prin decizia nr. 9640P/1.10.2010 emisă de intimată, acesta a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului de muncă, conform art. 264 alin. (1) lit. f) C.muncii și art. 148 alin. (1) lit. k) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Potrivit art. 268 alin. (1) din C.muncii, „angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Prin urmare, termenul de prescripție de 30 de zile calendaristice începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului, persoană juridică, a luat la cunoștință despre săvârșirea unei abateri de către angajatul său.
în cauza de față, instanța a apreciat că intimata a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare săvârșite de către contestator chiar la data 7.04.2010, data săvârșirii faptei, astfel cum rezultă din cuprinsul referatului nr. 995, întocmit de către Șeful de obiectiv al SC S.S.R. SRL, firma care se ocupa cu paza Punctului de lucru de la Pitești al societății intimate.
Astfel, potrivit acestui referat, la data de 7.04.2010, la Poarta nr. 2 a R.P., contestatorul a fost surprins având asupra sa o sită de inox, sită ce a fost predată la secția PJP a societății intimate pe bază de proces-verbal. Totodată, ca urmare a acestui eveniment, cardul de acces în unitate al contestatorului a fost reținut.
De asemenea, potrivit punctului nr. 2 din referat, în aceeași zi, la ora 15:10, clientul, în speță, unitatea intimată, a fost anunțat despre săvârșirea de către contestator a abaterii disciplinare sus-menționate.
Tribunalul a reținut că decizia de concediere, atacată în cauză, a fost emisă de către angajator abia la data de 1.10.2010, cu mult peste termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) din C.muncii.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că excepția invocată de către contestator este întemeiată, astfel că nu se poate reține susținerea intimatei conform căreia ar fi luat la cunoștință despre abaterea disciplinară abia la data de 16.09.2010.
Această concluzie se desprinde și din cuprinsul procesului-verbal al C.D. din data de 16.09.2010, conform căruia, la data de 16.08.2010, a fost emisă decizia nr. 8822P prin care a fost constituită comisia pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile a abaterii săvârșită de către contestator.
întrucât în cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunui caz de suspendare a contractului de muncă al contestatorului care să fi determinat imposibilitatea aplicării sancțiunii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, tribunalul a constatat ca prescris dreptul intimatei de a aplica sancțiunea disciplinară contestatorului și a anulat decizia atacată ca fiind emisă cu încălcarea art. 268 alin. (1) C.muncii .
în temeiul art. 78 coroborat cu art. 269 alin. (1) din C.muncii, instanța a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, intimata SC O. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- La soluționarea excepției prescripției răspunderii disciplinare, și anume la analiza datei de la care curge termenul de 30 de zile, ca dată a luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, instanța de fond face confuzie între procesul-verbal întocmit de firma S., care realizează paza punctului de lucru D.P.B. din cadrul SC O. SA și referatul din 7.09.2010, semnat de reprezentantul legal al societății la data de 12.09.2010, prin care șeful ierarhic al contestatorului sesizează faptul săvârșirii abaterii disciplinare.
Conform art. 268 alin. (1) din C.muncii, termenul de 30 de zile curge de la data la care organul competent să aplice sancțiunea - directorul general al societății - a luat cunoștință de săvârșirea abaterii.
în cazul de față, actul prin care s-a luat cunoștință de reprezentantul legal al unității de săvârșirea abaterii este referatul înregistrat sub nr. 1595/13.09.2010.
Procesul-verbal din 7.04.2010 întocmit de firma S. vizează data de la care curge termenul de 6 luni prevăzut de lege, data comiterii faptei.
în consecință, susține recurenta-intimată, atât cercetarea abaterii, cât și aplicarea sancțiunii și comunicarea acesteia s-au efectuat înăuntrul perioadei de 6 luni.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) din C.muncii a început să curgă la data de 7.04.2010 și s-a împlinit în ziua de 7.10.2010, iar termenul de 30 de zile a început să curgă din 12.09.2010.
Chiar și în ipoteza în care se consideră ca moment al începerii termenului data procesului-verbal al comisiei de disciplină, decizia contestată a fost emisă cu respectarea termenelor reglementate de art. 268 alin. (1) din C.muncii.
în fine, se arată, termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, și nu de la data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei, cum eronat s-a interpretat în hotărârea instanței de fond, soluția criticată fiind astfel nelegală și netemeinică.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 3041pct. 7 și pct. 8 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimatul-contestator a formulat următoarele apărări:
Din conținutul deciziei de concediere rezultă că unitatea a luat cunoștință despre săvârșirea faptei la data de 7.04.2010, iar decizia a fost emisă în data de 1.10.2010, la aproape șase luni de la data la care angajatorul a aflat despre abaterea disciplinară, în acest fel fiind încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (1) din C.muncii.
Termenul de prescripție de 30 de zile depășit împiedică aplicarea sancțiunii disciplinare salariatului.
Critica vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C.muncii privitor la verificarea respectării termenului de prescripție a răspunderii disciplinare.
Aceasta nu este fondată.
Potrivit textului de lege, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
în discuție este primul termen de 30 de zile.
Acesta începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului - în speță angajator este o persoană juridică - abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Este adevărat că acțiunea disciplinară care se finalizează cu decizia de sancționare este o prerogativă a angajatorului. Atribuții în stabilirea și aplicarea sancțiunii au însă, de regulă, organele unipersonale de conducere - director, director general, etc. -, acestea reprezentând societatea comercială în relațiile cu persoanele fizice și juridice.
Prin urmare, fapta trebuie adusă la cunoștința conducerii - directorului, directorului general - sau a persoanei împuternicite cu aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru ca termenul de prescripție de 30 de zile să înceapă să curgă.
Aceasta se poate face printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc. având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unității.
Primul înscris în care este constatată săvârșirea faptei este raportul nr. 995 din data de 8.04.2010 întocmit de firma de pază a unității angajatoare.
S-a consemnat în acest raport că în ziua de 7.04.2010, ora 15:00, contestatorul a fost reținut la Poarta nr. 2 R.P. întrucât a fost găsită asupra sa o sită de inox.
O mențiune relevantă făcută în rubricile acestui raport este aceea că în aceeași zi, la ora 15:10 a fost anunțat clientul despre fapta constatată.
Client în cazul de față este chiar angajatorul - SC O. SA - D.P.B.
Se pune întrebarea la ce dată actul de constatare a faptei întocmit în data de 8.04.2010 a fost adus la cunoștința reprezentantului legal al societății - directorul general - sau persoanei împuternicite de acesta să aplice sancțiunea disciplinară.
Răspunsul se regăsește chiar în cuprinsul procesului-verbal din dosarul de fond, întocmit de Comisia de disciplină în data de 16.09.2010.
în acest proces-verbal se menționează că s-a dispus constituirea Comisiei de disciplină în baza deciziei nr. 8822P/16.08.2010.
Luarea măsurii de constituire a Comisiei de disciplină - prerogativă a persoanei competente să aplice sancțiunea disciplinară - demonstrează că fapta săvârșită de contestator a fost adusă la cunoștința reprezentantului legal al unității sau persoanei împuternicite - anterior datei de 16.08.2010, cel mai târziu în această dată de 16.08.2010.
Fără această informare/încunoștințare, ar fi imposibilă demararea cercetării disciplinare prin constituirea comisiei de disciplină. Mai mult, cercetarea disciplinară nu ar avea obiect.
De la momentul încunoștințării asupra săvârșirii faptei angajatorul, prin reprezentantul său, are la îndemână un termen de 30 de zile în care să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă și să hotărască dacă sancționează sau nu salariatul vinovat.
în speță, angajatorul, prin reprezentantul legal, a pornit cercetarea disciplinară chiar în ziua de 16.08.2010 prin dispunerea măsurii de constituire a comisiei de disciplină.
A încheiat însă această cercetare disciplinară prin întocmirea actului de sancționare disciplinară nr. 96408/1.10.2010 la mai mult de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de faptă.
A aștepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară optând pentru sancționarea salariatului sau pentru iertarea acestuia, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situația profesională a salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor și ar reduce eficiența combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii.
O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) din C.muncii, în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârșirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, și nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanță cu scopul reglementării, și anume cu asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă.
A se avea în vedere raportul de subordonare al salariatului față de angajator, astfel că prerogativa disciplinară sau dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară nu poate fi exercitat abuziv, ci cu respectarea unor condiții de fond și de formă, riguros reglementate în legislația muncii.
Decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) din C.muncii, așa cum s-a reținut și la judecata în primă instanță printr-o corectă raportare la data de la care se ia cunoștință de faptă, și nu la data la care se finalizează cercetarea disciplinară.
Recurenta nici nu a precizat prin ce act se finalizează în opinia sa cercetarea disciplinară.
întrucât nu se regăsește cu privire la hotărâre motivul de nelegalitate și netemeinicie reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în care se încadrează critica formulată, în baza art. 312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Recurs. Motivele de recurs vizând cererea principală nu pot fi... | Concedierea salariaţilor dispusă pe durata incapacităţii... → |
|---|
