Concedierea salariaţilor dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă. Rechemarea din concediu. Nulitate absolută a deciziei de concediere emisă în perioada concediului medical
| Comentarii |
|
Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) C.muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificat medical, conform legii. De la această regulă există o singură excepţie, prevăzută de art. 60 alin. (2) C.muncii , conform căruia prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol nu se aplică în cazul concedierii pentru motive care intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, însă prevederile art. 60 alin. (2) din C.muncii nu sunt incidente în prezenta cauză. Corect a reţinut tribunalul că decizia emisă de pârâtă este nelegală, concedierea fiind dispusă cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C.muncii. În aceste condiţii, sunt aplicabile prevederile art. 76 din C.muncii, conform cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută. Din moment ce perioada concediului medical viza şi data la care s-a emis decizia de încetare a contractului de muncă, această decizie este nelegală, şi în acest sens s-a pronunţat şi practica judiciară. În consecinţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că decizia contestată este nelegală şi se impune desfiinţarea ei. Pe de altă parte, clarificarea acestui aspect face de prisos analizarea legalităţii deciziei contestate prin prisma celorlalte prevederi legale incidente în speţa. Nulitatea absolută a deciziei de încetare a contractului de muncă al reclamantei determinată de faptul că a fost emisă în perioada în care aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă nu poate fi acoperită prin faptul că pârâta a dispus rechemarea din concediu a salariatei, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 656 din 11 aprilie 2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C.proc.civ., asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 4.10.2010 pe rolul T.A., contestatoarea D.R.M., în contradictoriu cu intimata D.S.P. a județului Argeș, a solicitat anularea deciziei nr. 114/30.08.2010 emisă de intimată, reintegrarea sa pe postul deținut anterior concedierii și obligarea intimatei la plata de despăgubiri constând în salariul neacordat, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, contestatoarea a arătat că măsura luată împotriva sa este nelegală, întrucât la momentul emiterii deciziei se afla în concediu de odihnă, iar desființarea locului de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 131/2011 din 28.01.2011, T.A. - Secția civilă a admis contestația, a constatat nulă decizia nr. 114/30.08.2010 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.
A fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, precum și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că petenta D.R.M. a fost angajată a societății intimate, îndeplinind funcția de biolog, așa cum rezultă din cuprinsul contractului individual de muncă nr. 23/1999 depus la dosarul cauzei, iar la data de 30.08.2010 intimata a emis dispoziția nr. 114, contestată în cauza de față, prin care a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre părți, în temeiul art. 65 din C.muncii.
Analizând legalitatea deciziei contestate, instanța a reținut că potrivit art. 60 alin. (1) lit. i) din C.muncii, „concedierea salariaților nu poate fi dispusă (...) pe durata efectuării concediului de odihnă”.
în legătură cu acest aspect, s-a constatat că la data de 30.08.2010, data emiterii deciziei atacate, contestatoarea se afla în concediu de odihnă, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 64/6.01.2011 și al foii colective de prezență pe luna august.
Tribunalul a apreciat că nu poate reține apărarea intimatei, în sensul că petenta ar fi fost rechemată din concediu începând cu data de 27.08.2010, întrucât, deși la dosar există adresa de rechemare nr. 4683/26.08.2010, nu reiese că aceasta ar fi fost adusă la cunoștința contestatoarei. Pe de altă parte, așa cum s-a menționat anterior, dacă ar fi fost rechemată din concediu, acest aspect trebuia evidențiat în foaia colectivă de prezență, lucru ce nu s-a întâmplat.
în concluzie, instanța a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. i) din C.muncii, iar potrivit art. 76 din același cod, „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.
în raport de aceste dispoziții legale, reținând că nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. i) din C.muncii atrage nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei, instanța a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 114/30.08.2010.
în temeiul art. 78 și art. 269 alin. (1) și alin. (2) C.muncii, instanța a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii și a obligat pe intimată să-i plătească drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
în fine, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., cu privire la cheltuielile de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata D.S.P.Argeș, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea contestației.
în motivare se susține în esență că în mod greșit instanța nu a luat în considerare apărarea recurentei cu privire la rechemarea contestatoarei din concediu. Astfel, dispoziția nr. 114/2011 a fost emisă la data de 30.08.2010, dar încetarea contractului de muncă a avut loc la data de 27.09.2010, când contestatoarea se afla la serviciu.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
în ceea ce privește aplicabilitatea art. 3041 C.proc.civ., text invocat de recurentă drept temei al recursului, instanța reține că, potrivit acestuia, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să analizeze cauza sub toate aspectele.
Rezultă deci că legiuitorul a instituit o dispoziție de favoare pentru părțile care nu au la îndemână două căi de atac (apelul și recursul), dându-le posibilitatea ca, pentru hotărârile atacabile numai cu recurs (nu și cu apel), să poată invoca și alte motive de casare, în afara celor limitativ și expres prevăzute de art. 304 C.proc.civ.
Instanța are obligația de a analiza din oficiu doar motivele de ordine publică, în conformitate cu art. 306 alin. (2) C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, instanța, constatând că nu există motive de ordine publică, ce ar trebui invocate din oficiu, va analiza cauza prin prisma motivului de recurs al intimatei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pe care îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) C.muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical, conform legii. De la această regulă există o singură excepție, prevăzută de art. 60 alin. (2) C.muncii , conform căruia prevederile alin. (1) al aceluiași articol nu se aplică în cazul concedierii pentru motive care intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, însă prevederile art. 60 alin. (2) din C.muncii nu sunt incidente în prezenta cauză.
Corect a reținut tribunalul că decizia emisă de pârâtă este nelegală, concedierea fiind dispusă cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C.muncii. în aceste condiții, sunt aplicabile prevederile art.76 C.muncii , conform cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Din moment ce perioada concediului medical viza și data la care s-a emis decizia de încetare a contractului de muncă, această decizie este nelegală, și în acest sens s-a pronunțat și practica judiciară.
în consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că decizia contestată este nelegală și se impune desființarea ei. Pe de altă parte, clarificarea acestui aspect face de prisos analizarea legalității deciziei contestate prin prisma celorlalte prevederi legale incidente în speța.
Nulitatea absolută a deciziei de încetare a contractului de muncă al reclamantei determinată de faptul că a fost emisă în perioada în care aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă nu poate fi acoperită prin faptul că pârâta a dispus rechemarea din concediu a salariatei, așa cum corect a reținut prima instanță.
Față de cele ce preced, recursul este nefondat și va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 C.proc.civ.
Văzând dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către intimată.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Aplicarea sancţiunii disciplinare. Data de la care curge... | Obligaţia angajatorului de consultare cu sindicatul sau cu... → |
|---|
