Obligaţia angajatorului de consultare cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor. Decizia concedierii colective
| Comentarii |
|
Art. 69 alin. (1) din C.muncii prevede obligaţia pentru angajator de a iniţia în timp util consultări cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor, iar conform alin. (3), această obligaţie există indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, aşa cum s-a întâmplat în speţă. Această obligaţie a fost respectată numai formal, deoarece scopul consultării este acela de a se ajunge la o înţelegere privind metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, or, în speţă nu poate fi vorba despre o situaţie favorabilă persoanelor disponibilizate. Pe de altă parte, art. 70 din C.muncii instituie obligaţia pentru angajator de a notifica către inspectoratul teritorial de muncă şi către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă o copie a notificării pe care a trimis-o sindicatului, care să cuprindă informaţii relevante referitor la numărul total şi categoriile de salariaţi, motivele care determină concedierea preconizată, numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează a fi acordate, data de la care vor avea loc concedierile, termenul înăuntrul căruia sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea sau diminuarea numărului concedierilor. Art. 71 din C.muncii prevede că sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului de salariaţi concediaţi, într-un termen de 10 zile de la data comunicării notificării. În speţă, însă, sindicatul nu a avut la dispoziţie aceste 10 zile, întrucât adresa nr. 13797 a Instituţiei Prefectului a fost emisă la data de 12.07.2010, adresă prin care s-a hotărât reducerea posturilor, iar raportul privind reorganizarea serviciului public al P.C. a fost întocmit la data de 20.07.2010. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 711 C.muncii , în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere. În speţă, notificarea către I.T.M. şi A.J.O.F.M. a fost trimisă la data de 2.08.2010, iar decizia de concediere a fost emisă la data de 6.08.2010, deci după 4 zile. Cum potrivit art. 76 C.muncii , orice concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate, iar în cauza de faţă nu au fost respectate dispoziţiile legale sus enunţate, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei contestate.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 684 din 12 aprilie 2011
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 17.08.2010, sub nr. dosar 2965/90/2010, contestatoarea P.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul M.R.V., reprezentat prin primar, să se dispună anularea dispoziției nr. 4527/6.08.2010 cu privire la încetarea contractului individual de muncă și reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior emiterii deciziei, cu obligarea aceluiași intimat la plata salariilor și a majorărilor sau sporurilor intervenite de la data concedierii și până la reintegrare, sume actualizate la inflație până la data plății efective. S-a solicitat, de asemenea, obligarea intimatului la plata de despăgubiri pentru daune morale, evaluate la suma de 50.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată, iar până la data soluționării contestației s-a solicitat suspendarea de urgență a executării dispoziției contestate.
în motivare, contestatoarea a arătat că a fost încadrată cu contract de muncă (personal contractual), pe bază de concurs, în cadrul P.C.R.V., iar prin Dispoziția nr. 4511/6.08.2010 a încetat unilateral contractul individual de muncă pentru motivul modificării statului de funcții prin reducerea unor posturi.
S-a arătat că dispoziția contestată este nelegală, întrucât la emiterea ei nu au fost respectate criteriile stabilite de comun acord cu reprezentanții salariaților. în concret, contestatoarea nu a avut nici un fel de abateri de la ordinea internă și de la disciplină, nu a fost sancționată disciplinar, a absolvit liceul, are domiciliul stabil la o distanță mică de locul de muncă, este singur întreținător al familiei (având în întreținere un copil minor), iar în ultimii 2 ani (precum și anterior) a obținut calificative de „bine” și „foarte bine”. S-a arătat că toate aceste criterii erau îndeplinite în privința altor angajați, care, însă, nu au fost disponibilizați, ceea ce face să se înțeleagă că măsura, în modalitatea în care ea a fost aplicată, este discreționară și abuzivă. în plus, au fost angajate, fără concurs, alte două persoane noi, ce nu lucraseră anterior în cadrul P.C., ceea ce compromite ideea de reorganizare obiectivă și legală și ideea de cauză reală și serioasă a măsurii disponibilizărilor colective.
întrucât măsura concedierii s-a aplicat arbitrar și în presă au fost deja făcute afirmații publice scandaloase cu privire la cei disponibilizați („Chiulangiii, primii disponibilizați de la P.C.”), reclamantei i-a fost grav încălcat dreptul la onoare și demnitate, ceea ce justifică despăgubirile solicitate pentru daunele morale.
Pentru dovadă, contestatoarea a atașat la dosar, în xerocopie, Dispoziția nr. 4511/6.08.2010, un articol din presa locală, fluturaș de lichidare pe luna august 2010, diploma de bacalaureat și a solicitat proba cu înscrisuri - relații pe care să le comunice intimatul, conform notelor de ședință, precum și proba testimonială.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea dispoziției de concediere, pentru considerentul că, prin raportul nr. 2892/20.07.2010, întocmit de Directorul P.C. în colaborare cu Biroul Resurse Umane din cadrul P.M.R.V., a fost inițiată măsura modificării organigramei și a statului de funcții al P.C., în sensul reducerii numărului de personal prin desființarea efectivă a 91 de posturi de natură contractuală, dintre care 34 posturi de natură contractuală vacante și 57 posturi de natură contractuală ocupate. Măsura a avut la bază rațiuni ce țin de reorganizarea și restrângerea unor activități și a fost adoptată prin Hotărârea C.L.M.R.V. nr. 214/30.07.2010, față de prevederile O.U.G. nr. 63/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele locale. în acest context , angajatorului i-a fost comunicată de către instituția Prefectului adresa nr. 13797/12.07.2010 prin care s-a stabilit ca în cadrul P.C. a municipiului să rămână doar 111 salariați, raportat la numărul de locuitori ai municipiului (un post pentru fiecare 1000 locuitori). S-a arătat că măsura disponibilizării contestatoarei și a desființării posturilor de natură contractuală a fost impusă și de rezilierea sau reducerea numărului de contracte de pază pentru diferitele obiective de pe raza municipiului, iar postul unde contestatoarea și-a desfășurat activitatea a fost desființat (la Direcția de Administrare a Domeniului Public); întrucât polițiștii comunitari cu atribuțiuni de pază obiective beneficiază de stabilitate pe postul încredințat angajatorul nu putea să procedeze la mutarea salariaților pe alte posturi. Prin aceeași hotărâre a consiliului local, un număr de 86 posturi de polițiști comunitari cu atribuțiuni de patrulare și asigurare ordine publică, încadrați inițial cu contract individual de muncă, au fost transformate în posturi de funcționari publici, astfel că, în tot acest context, desființarea postului deținut de contestatoare pentru motive care nu țin de persoana salariatului a avut o cauză reală și serioasă, ea fiind aprobată de autoritatea deliberativă în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. b) și art. 115 din Legea nr. 215/2001, sub imperiul unor dispoziții legale privind eficientizarea activității, cheltuirea și distribuirea judicioasă a banului public.
Cât privește criteriile de disponibilizare, ele au fost stabilite în urma consultărilor dintre conducerea P.C., șefii serviciilor de specialitate și reprezentanții celor două sindicate în care sunt înscriși salariații instituției, iar prin decizia nr. 14/19.07.2010 angajatorul a numit o comisie pentru analizarea ordinii de prioritate în vederea disponibilizării celor 57 de salariați, această comisie prezentând conducerii referatul cu nominalizările salariaților ce urmau să fie concediați, printre care si contestatoarea.
S-a mai arătat că datorită faptului că angajatorul a trebuit să se încadreze în numărul strict de 111 posturi rămase, nu a fost obiectiv posibilă respectarea tuturor criteriilor, fiind, practic, forțat să opereze disponibilizări și din rândul salariaților cu performanțe și conduite bune.
Alăturat întâmpinării, dar și ulterior, au fost atașate, în xerocopie, raportul din 20.07.2010, statul de funcții și organigrama P.C., H.C.L. 214/2010, procesul-verbal din 14.12.2009, referatele din 3.08.2010, 2.08.2010, adresa din 2.08.2010 emisă către I.T.M. Vâlcea și lista cu salariații afectați de concedierea colectivă, Raportul privind reorganizarea serviciului public P.C. a M. R.V., Decizia nr. 14/2010, fișa postului, fișele de evaluare a performanțelor individuale ale contestatoarei pe ultimii 2 ani, contractul de muncă al contestatoarei, notele obținute la testarea anuală, grafice de lucru, statul de funcții al P.C. și dispoziția cu nr. 4527/6.08.2010. A solicitat, de asemenea, proba testimonială.
T.V., prin sentința civilă nr. 111 din 1.02.2011 a admis în parte contestația, în sensul că a anulat dispoziția nr. 4511/6.08.2010 și a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior încetării raporturilor de muncă.
A fost obligat intimatul la plata către contestatoare a despăgubirilor constând în drepturile salariale pe perioada de la încetarea contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, actualizate la inflație până la data plății efective.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea privind plata daunelor morale, iar intimatul a fost obligat să plătească contestatoarei suma de 496 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Fiind considerată de legiuitor drept o măsură extremă (deoarece ea se referă la încetarea contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului), concedierea colectivă este reglementată prin dispozițiile art. 68-75 din Legea nr. 53/2003, prin norme de strictă interpretare și aplicare, iar potrivit art. 76 din Legea nr. 53/2003, orice concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate. Acest text de lege nu face nici un fel de distincție între etapele și fazele ori operațiunile ce alcătuiesc întreaga procedură a concedierilor, de unde se deduce că nerespectarea oricăreia dintre acestea conduce la nulitatea absolută a măsurii astfel dispuse.
în concret, deși angajatorul a respectat, formal, prevederile art. 70 din C.muncii privind obligația de a comunica o copie a notificării prevăzute de art. 69 alin. (2) din C.muncii către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Teritorială de Ocuparea Forței de Muncă, nu au fost respectate prevederile art.711 din cod cu privire la notificarea I.T.M. și A.J.O.F.M. a deciziei de aplicare a măsurii de concediere cu cel puțin 30 zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziei de concediere (adresa a fost înaintată la 2.08.2010, iar decizia de concediere s-a emis la 6.08.2010).
De fapt, ținând cont de data emiterii adresei nr. 13797/12.07.2010 a Instituției Prefectului, prin care s-a hotărât reducerea posturilor, și de data întocmirii Raportului privind reorganizarea serviciului public al P.C. (12.07.2010 și respectiv 20.07.2010), nici un termen prevăzut pe zile calendaristice privind informarea, consultarea salariaților și a celorlalte operațiuni, potrivit art. 70-712, nu a fost respectat, nefiind asigurată în mod real și efectiv posibilitatea negocierilor în scopul ajungerii la o înțelegere, prin consultări cu sindicatele sau cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați și la atenuarea consecințelor concedierii prin recalificare si reconversie profesională, așa cum impuneau normele cuprinse în art. 69 C.muncii . Nu au fost respectate nici dispozițiile art. 69 alin. (2) din C.muncii privind obligația angajatorului de a furniza și notifica în scris sindicatelor datele privind numărul și categoriile de salariați vizați de măsura disponibilizării, motivele ce determină concedierea, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere și toate celelalte elemente reglementate de art. 69 alin. (2) lit. a) - h). Potrivit alin. (3) al art. 69, obligațiile anterior menționate se mențin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective aparține în întregime angajatorului sau unei alte entități care deține controlul activității angajatorului, întocmai cum este și cazul în speță. în alți termeni, indiferent de cauzele obiective ce au determinat luarea măsurii extreme a concedierilor colective, nu există nici o derogare permisă de lege în privința respectării procedurii de concediere, care nu are altă menire decât aceea de a asigura respectarea tuturor drepturilor părții mai slabe in raportul juridic de muncă, respectiv salariații.
în cazul concret însă, nici criteriile stabilite în acord cu sindicatele (iar nu aprobate prin Hotărârea Consiliului Local) nu au fost respectate în privința contestatoarei. Aceste criterii au fost enumerate în Referatul nr. 3050/3.08.2010 întocmit de Directorul P.C., iar din înscrisurile prezentate la dosar, coroborate cu depozițiile martorelor, rezultă că, practic, niciunul dintre criteriile determinante nu justificau concedierea contestatoarei, atât timp cât au existat persoane care ar fi îndeplinit criteriile de prioritate și care au rămas în continuare pe post (salariați ce au rezultate mai slabe la notările individuale, salariați care domiciliază în localități îndepărtate de locul de muncă, etc.). în criteriile convenite se numără și acela ca măsura disponibilizării să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale care au în îngrijire copii și pe întreținătorii de familie, ceea ce presupune că angajatorul are obligația de a verifica îndeplinirea ori neîndeplinirea acestui criteriu înainte de finalizarea listelor și de a emite deciziile de concediere; oricum, acest criteriu, din modalitatea în care a fost conceput, presupune ca toate celelalte criterii (ce au fost enumerate anterior) să se fi dovedit insuficiente pentru definitivarea listelor de disponibilizați, fiind deci un criteriu minimal și obligatoriu, peste care nu se putea trece decât în lipsa oricăror alte criterii. Mai mult, așa cum se recunoaște în nota de relații, contestatoarei i-au fost aplicate criterii ce nici nu se regăsesc printre cele stabilite, precum rezilierea contractului de pază cu unitatea la care se afla postul, reziliere care, de altfel, s-a făcut nu la inițiativa unității contractante, ci chiar la inițiativa angajatorului.
în acest context, nu s-a reținut apărarea intimatului în sensul că măsura disponibilizărilor a avut un caracter fortuit, ori că, datorită stabilității pe postul încredințat, angajatorul nu ar fi putut să procedeze la mutarea salariatului pe alt post, de vreme ce prima preocupare a angajatorului trebuia să fie aceea de a verifica dacă fiecare dintre persoanele propuse de comisia special numită îndeplinește riguros criteriile de prioritate stabilite, raportat la restul angajaților, iar acest lucru nu s-a întâmplat.
Având în vedere cele mai sus expuse, tribunalul a admis contestația în parte și a anulat dispoziția din 6.08.2010, cu consecința reintegrării contestatoarei în funcția deținută anterior disponibilizării și cu plata drepturilor salariale aferente, în sumă actualizată, până la data plății efective, față de prevederile art. 78 alin. (1) din C.muncii și art. 1073 C.civ. Nu a fost admisă, însă, cererea de acordare a despăgubirilor pentru daune morale, avându-se în vedere că, prin Decizia nr. 40/7.05.2007, pronunțată de Secțiile unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) C.muncii , daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens. Chiar dacă decizia nu a analizat în concret și situația vizată de art. 78 alin. (1) C.muncii , argumentele reținute de Curte sunt valabile, mutatis-mutandis, și în speța de față, atât timp cât este vorba, în ambele cazuri, despre o răspundere patrimonială a angajatorului întemeiată pe culpa în decizia și/sau activitatea acestuia.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimatul M.R.V., prin primar, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., după cum urmează:
1. Măsura concedierii a fost luată în raport de adresa nr. 13797/12.07.2010 emisă de Prefectul județului Vâlcea, prin care s-a stabilit numărul maxim de salariați din cadrul Serviciului Public de Poliție Comunitară, de 111 posturi și s-a pus în vedere ca până la data de 16.08.2010 să fie pusă în aplicare O.U.G. nr. 63/2010. Conform H.C.L. nr. 214/2010 a fost modificată organigrama și statul de funcții din cadrul angajatorului, desființându-se, printre altele, și postul contestatoarei.
Angajatorul a respectat procedura instituită prin art. 68 - 75 C.muncii , în sensul că a inițiat discuții cu salariații și cele două sindicate și a notificat cele două instituții I.T.M. și A.J.O.F.M. în legătură cu măsura concedierii.
Măsura desființării postului pe care îl ocupa contestatoarea are o cauză reală și serioasă, fiind justificată de dificultățile economice și financiare ale angajatorului și înscriindu-se în contextul mai larg al politicilor guvernamentale de restrângere a cheltuielilor bugetare, de economisire, eficientizare și raționalizare a banilor publici.
Măsura concedierii a fost dispusă de autoritatea publică centrală, care deține controlul asupra activității angajatorului, iar acesta din urmă nu a avut posibilitatea să respecte ad litteram termenele procedurale.
Referitor la criteriile instituite, arată că ordinea de prioritate este menționată prin hotărârea consiliului local și prin referatul nr. 23470/3.08.2010 și este rezultatul negocierii cu reprezentanții salariaților, conform procesului verbal nr. 2806/13.07.2010. Aceste criterii au fost respectate, iar contestatoarea a obținut doar calificativul „bun” la evaluarea performanțelor individuale în cursul anului 2009, astfel că au fost păstrați în serviciu cei cu calificative superioare, de „foarte bun” și „excepțional”.
2. Prima instanță ar fi trebuit să analizeze cauza și în raport de reglementările speciale instituite prin Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea P.C., Legea nr. 155/2010 privind înființarea Poliției Locale, Legea nr. 118/2010 privind restabilirea echilibrului bugetar și O.U.G. nr. 63/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare.
în acest context măsurile de reducere a numărului de personal bugetar, prin concedieri individuale sau colective, care au operat la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, inclusiv în cadrul Serviciului de Poliție Comunitară, se înscriu în contextul mai amplu al reducerii și raționalizării cheltuielilor bugetare.
3. M.R.V. nu are calitate procesuală pasivă. Conform Legii nr. 371/2004 și Legii nr. 155/2010 polițiștii comunitari se subordonează primarului unității administrativ-teritoriale, iar nu unității respective.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea contestației.
Intimata-contestatoare P.E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției tribunalului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, critică întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
Dezvoltând această critică, recurentul arată, în esență că, datorită faptului că această formă de concediere este dispusă de autoritatea publică centrală care deține controlul asupra activităților angajatorului, nu a mai avut posibilitatea să respecte termenele procedurale.
Așadar, se recunoaște implicit nerespectarea dispozițiilor art. 69 - 711 din C.muncii cu ocazia măsurii dispuse prin contestația ce face obiectul prezentului litigiu.
Astfel, art. 69 alin. (1) din C.muncii prevede obligația pentru angajator de a iniția în timp util consultări cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților, iar conform alin. (3), această obligație există indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului, așa cum s-a întâmplat în speță.
Această obligație a fost respectată numai formal, deoarece scopul consultării este acela de a se ajunge la o înțelegere privind metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, or, în speță nu poate fi vorba despre o situație favorabilă persoanelor disponibilizate.
Pe de altă parte, art. 70 din C.muncii instituie obligația pentru angajator de a notifica către inspectoratul teritorial de muncă și către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă o copie a notificării pe care a trimis-o sindicatului, care să cuprindă informații relevante referitor la numărul total și categoriile de salariați, motivele care determină concedierea preconizată, numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează a fi acordate, data de la care vor avea loc concedierile, termenul înăuntrul căruia sindicatul sau reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea sau diminuarea numărului concedierilor.
Art. 71 din C.muncii prevede că sindicatul sau reprezentanții salariaților pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului de salariați concediați, într-un termen de 10 zile de la data comunicării notificării. în speță, însă, sindicatul nu a avut la dispoziție aceste 10 zile, întrucât adresa nr. 13797 a Instituției Prefectului a fost emisă la data de 12.07.2010, adresă prin care s-a hotărât reducerea posturilor, iar raportul privind reorganizarea serviciului public al P.C. a fost întocmit la data de 20.07.2010.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 711 C.muncii, în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere. în speță, notificarea către I.T.M. și A.J.O.F.M. a fost trimisă la data de 2.08.2010, iar decizia de concediere a fost emisă la data de 6.08.2010, deci după 4 zile.
Cum potrivit art. 76 C.muncii , orice concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate, iar în cauza de față nu au fost respectate dispozițiile legale sus enunțate, în mod corect instanța de fond a dispus anularea deciziei contestate.
Nici criteriile stabilite în acord cu sindicatele nu au fost respectate, criterii menționate în Referatul nr. 3050/3.08.2010 întocmit de Directorul P.C., deși recurentului îi incumba să facă dovada în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 287 C.muncii .
Chiar dacă măsura desființării postului contestatoarei a fost justificată de dificultățile economice și financiare ale angajatorului, înscriindu-se în contextul mai larg al politicilor guvernamentale de restrângere a cheltuielilor financiare și chiar dacă s-a făcut în baza unui act normativ, aceste aspecte nu justifică încălcarea procedurii instituite de C.muncii. Și în situația în care actul normativ ce a stat la baza acestei măsuri a impus termene stricte, acestea nu trebuiau aplicate în defavoarea dispozițiilor imperative din C.muncii.
Așadar, instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, din contră a soluționat pricina cu care a fost investită în raport de obiectul acesteia și în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Prin următorul motiv de recurs se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și că instanța nu a avut în vedere și alte acte normative, respectiv Legea nr. 371/2004 privind înființarea și funcționarea P.C., Legea nr. 155/2010 privind înființarea poliției locale, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului din instituțiile publice și Legea nr. 118/2010 privind restabilirea echilibrului bugetar.
Nu se verifică nici această critică, atâta timp cât tribunalul a avut de soluționat o contestație împotriva unei dispoziții de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 65 și 73 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, astfel că în mod judicios a analizat legalitatea și temeinicia acestei decizii în raport de prevederile C.muncii , aplicabile în această speță.
Legile precizate de către recurent nu au nicio legătură cu speța, acestea referindu-se la organizarea și funcționarea P.C., a poliției locale, la salarizarea personalului din instituțiile publice și la restabilirea echilibrului bugetar.
în fine, recurentul își justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă, întrucât decizia contestată a fost emisă chiar de M.R.V. - prin primar.
Mai mult, conform art. 1 din Legea nr. 371/2004, P.C. se înființează la nivelul unităților administrativ-teritoriale, respectiv municipii, orașe și sectoare ale M.B., deci P.C. este subordonată chiar unității administrativ-teritoriale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. se va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 C.proc.civ. va fi obligat recurentul să plătească intimatei suma de 992 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Concedierea salariaţilor dispusă pe durata incapacităţii... | Tarif privind întabularea în Cartea Funciară. Imobile... → |
|---|
