Arestare preventivă – dispusă faţă de 7 inculpaţi.

Tribunalul GALAŢI Hotărâre nr. - din data de 05.03.2016

Prin încheierea din 08.03.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.03.2016 până la data de 03.04.2016 inclusiv, a inculpatului NGM, VM, MV, PȘ, BBV, BFC și GMV.

Judecătorul de drepturi și libertăți reține faptul că, la acest moment procesual, nu se pot face aprecieri cu valoare de certitudine cu privire la vinovăție, esențial fiind ca organul de urmărire penală să ofere probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracțiunilor de către inculpați. Acest lucru nu presupune ca organul de urmărire penală să dispună de probe suficiente pentru a formula o acuzare completă a inculpatului încă din momentul propunerii arestării preventive și, cu atât mai puțin, sa existe probe cu același grad de certitudine ca acelea pe care se poate întemeia o hotărâre de condamnare. Judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să constate că organul judiciar a oferit suficiente date și informații care să convingă un observator obiectiv, imparțial, că ne aflăm în prezența unei suspiciuni rezonabile că inculpații prezentați cu propunere de arestare preventivă sunt implicați în activitatea infracțională, urmând să aibă în vedere gravitatea faptelor, modul și circumstanțele de comitere a acestora, urmările produse și contribuția efectivă, concretă, a fiecăruia dintre inculpați în activitatea infracțională. Pentru a se putea dispune privarea de libertate a unei persoane, este necesar să rezulte suspiciunea rezonabilă că respectiva persoană a săvârșit fapta pentru care este cercetată.

Judecătorul de drepturi și libertăți reține că inculpații prezentați cu propunere de arestare au avut o atitudine oscilantă, contradictorie în cursul activității de cercetare penală, având susțineri diferite în fața organelor judiciare, încercând să inducă în eroare organele judiciare cu privire la modalitatea concretă în care au acționat, respectiv modul în care le-au lovit pe cele patru persoane vătămate, obiectele folosite în cursul activității infracționale, zonele vizate de loviturile pe care le-au aplicat, precum și îndeosebi contribuția proprie avută în derularea activității infracționale, fiecare inculpat încercând să prezinte o versiune în care ar fi avut o contribuție minoră ori chiar nu ar fi contribuit la comiterea faptelor.

Cu toate că inculpații nu au cooperat cu organele judiciare și nu au recunoscut că le-au aplicat celor patru persoane vătămate numeroase lovituri cu diverse obiecte contondente (bâte, topor, secure, răngi) în zone vitale ale corpului, materialul probator administrat până la acest moment infirmă apărările, de altfel oscilante, făcute de inculpați în sensul că din probele administrate rezultă că inculpații le-au aplicat celor patru persoane vătămate lovituri de o intensitate ridicată cu diverse obiecte contondente, în zone vitale ale corpului, rezultatul letal pentru viață neproducându-se doar datorită hazardului. Raportat la materialul probator administrat se apreciază că în mod corect s-a reținut de procuror în sarcina inculpaților PȘ și GMV că aceștia i-au ajutat pe ceilalți cinci inculpați propuși spre arestare la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, întărindu-le acestora din urmă rezoluția infracțională. Judecătorul de drepturi și libertăți constată că, raportat la modalitatea de aplicare a loviturilor de către inculpați, la obiectele contondente folosite în activitatea infracțională, la zonele corporale vizate și la intensitatea ridicată a loviturilor, nu se poate susține că inculpații nu au prevăzut posibilitatea producerii decesului victimelor, rezultat pe care cel puțin l-au acceptat și care a fost evitat doar datorită întâmplării. Judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p. în sensul că, pe de o parte, din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiuni intenționate contra vieții, infracțiuni pentru care, de altfel, legea prevede și pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, iar, pe de altă parte, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, se apreciază că trebuie avută în vedere natura infracțiunilor, precum și modalitatea de comitere a faptelor care denotă o periculozitate sporită a inculpaților. Se apreciază de judecătorul de drepturi și libertăți că activitatea infracțională a inculpaților, raportat în special la modalitatea concretă de comitere a faptelor (inculpații au acționat într-un grup numeros, folosindu-se pentru deplasare de două autovehicule, au fost înarmați cu diferite obiecte contondente, au aplicat lovituri de o intensitate ridicată unui număr de patru persoane vătămate, au acționat chiar pe un drum public, blocând în trafic autovehiculul persoanei vătămate CD), a dat naștere unui profund sentiment de insecuritate în rândul comunității locale, iar punerea în libertate a inculpaților ar proba o lipsă de fermitate a autorităților judiciare care nu ar face decât să încurajeze activitățile infracționale și ale altor persoane. În același sens, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi luată și din rațiuni de restabilire a ordinii de drept și a unui climat de siguranță în rândul comunității locale, care are pretenția, justificată de altfel, ca organele judiciare să stopeze activitățile infracționale. În speță, luarea unei alte măsuri preventive nu apare ca fiind suficientă, atâta vreme cât ne aflăm în fața unor infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, raportat și la împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților. În opinia judecătorului de drepturi și libertăți, măsura arestării preventive a inculpaților este proporțională cu gravitatea acuzației aduse acestora și necesară pentru realizarea scopului urmărit, respectiv buna desfășurare a procesului penal și pentru a păstra un just echilibru între interesul general al comunității și imperativul protejării drepturilor individuale ale inculpatului. Față de cele mai sus expuse, raportat la gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpați, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a urmărilor produse, se constată că privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, apreciindu-se de judecătorul de drepturi și libertăți că măsurile preventive ale controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune și arestului la domiciliu, prev. de art. 202 alin. 4 lit. b-d C.p.p., sunt insuficiente pentru restabilirea ordinii de drept.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Arestare preventivă – dispusă faţă de 7 inculpaţi.