Autoritate părintească. Regula exercitării de către ambii părinţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1211 din 8 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 309 din 16.01.2014, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. ... a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta F.N.D. în contradictoriu cu pârâtul S.E.A.D., a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional S.E.A.D. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional F.N.D., s-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora S.E.A. născută la data de 28 februarie 2009 să fie exercitată de către ambii părinţi, a fost stabilit domiciliul minorei S.E.A. la domiciliul reclamantei F.N.D., a fost obligat pârâtul S.E.A.D. să plătească în favoarea minorei S.E.A. o pensie de întreţinere în cuantum de 400 lei lunar de la data de 12 decembrie 2012 şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii ale instanţei, s-a stabilit în favoarea pârâtului reclamant reconvenţional următorul program de vizitare a minorei S.E.A.: în al treilea şi al patrulea sfârşit de săptămână din fiecare lună, de sâmbătă de la ora 12,00 până duminică la ora 17,00, în fiecare an 14 zile în luna iulie şi jumătate din vacanţa de iarnă. Sărbătorile de Paşte şi de Crăciun minora le va petrece alternativ cu părţile: în anul în care minora va petrece cu reclamanta sărbătoarea Paştelui, va petrece cu pârâtul Crăciunul, în anul în care minora va petrece cu reclamanta Crăciunul, va petrece cu pârâtul sărbătoarea de Paşti, programul de vizitare desfăşurându-se în localitatea Baia Mare, la domiciliul minorei, cu posibilitatea ca pârâtul să ia minora şi de la domiciliu pentru plimbări sau vizite în diferite locaţii din oraş comunicate reclamantei, pârâtul reclamant reconvenţional va putea petrece cu minora de ziua de naştere a acesteia, în data de 28 februarie în fiecare an, cu condiţia respectării programului stabilit deja de reclamantă pentru acest eveniment, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut din probele administrate nu a rezultat existenţa vreunei situaţii dintre cele prevăzute de art. 31 alin 2 5 din Legea 272/2004, nu a rezultat un motiv întemeiat în sensul dispoziţiilor art. 398 cod civil pentru a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă. Faptul că pârâtul a avut o implicare sporadică în creşterea minorei, ori a vizitat-o rar nu constituie motiv întemeiat pentru ca acesta să fie înlăturat de la exercitarea autorităţii părinteşti. Pârâtul aşa cum a rezultat din întâmpinare şi cererea reconvenţională este interesat de minoră şi doreşte să păstreze legătura cu aceasta.
În temeiul art. 499, art. 524 şi urm cod civil s-a luat act de acordul părţilor cu privire la stabilirea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere în favoarea minorei şi a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea minorei S.E.A. o pensie de întreţinere în cuantum de 400 lei lunar de la data de 12 decembrie 2012 şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii ale instanţei.
Este în interesul superior al minorului ca acesta să păstreze relaţiile personale cu tatăl său. Reclamanta a arătat că este de acord cu stabilirea programului de vizitare însă, nu în modalitatea solicitată de reclamantul reconvenţional.
Pentru desfăşurarea programului de vizitare reclamantul reconvenţional a indicat o adresă din Bucureşti şi conform raportului de anchetă socială în apartamentul în care locuieşte reclamantul reconvenţional şi în care are acces la o cameră şi dependinţe, mai locuieşte proprietara apartamentului în vârstă de 54 ani. Condiţiile de locuit sunt optime. Reclamantul reconvenţional nu plăteşte chirie.
Din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că minora nu îşi cunoaşte tatăl, relaţiile dintre copil şi părinte fiind minime. Din aceste motive şi având în vedere vârsta minorei şi distanţa dintre domiciliul minorei şi domiciliul indicat de reclamantul reconvenţional pentru realizarea programului de vizitare, acest program de vizitare a fost stabilit exclusiv la domiciliul minorei, în localitatea Baia Mare, cu posibilitatea ca pârâtul să ia minora şi de la domiciliu pentru plimbări sau vizite în diferite locaţii din oraş cu obligaţia însă, de a comunica reclamantei locurile în care doreşte să ducă minora.
Cu privire la perioadele solicitate, acestea au fost stabilite conform precizării din data de 01.07.2013, având în vedere că reclamantul reconvenţional locuieşte mai mult în Franţa şi pentru a da posibilitatea să creeze o relaţie temeinică cu minora.
Prin decizia civilă nr. 281/A/25.06.2014 a Tribunalului Maramureş a fost respins apelul declarat de apelanta F.N.D. şi apelul declarat de apelantul S.E.A.D., împotriva sentinţei civile nr. 309/16.01.2014, pronunţată de Judecătoria Baia Mare.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său (art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea 272/2004).
În considerarea probatoriului administrat, prima instanţă a stabilit în mod corect că nu se impune lipsirea pârâtului de dreptul de a exercita autoritatea părintească asupra minorei deoarece acesta nu se află într-una din situaţiile reglementate de art. 31 alin 25 din Legea 272/2004. Împrejurarea că pârâtul nu a văzut minora nu este de natură a-l lipsi de dreptul menţionat.În privinţa programului de vizitare, prima instanţă l-a stabilit corect raportat la interesul superior al minorei. S-a prevăzut posibilitatea preluării minorei de la domiciliul mamei, astfel că nu se determină locuirea pârâtului cu reclamata pe durata vizitelor.
Pârâtul însuşi a arătat în întâmpinarea de la fila 29-30 dosar fond că este de acord să plătească o pensie lunară de întreţinere de 400 lei fără a solicita nicio eşalonare. În mod corect prima instanţă a stabilit pensia la nivelul oferit de pârât şi acceptat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta F.N.D. solicitând instanţiei în principal, casarea deciziei pronunţată în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, raportat la prev. art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., respectiv instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea în parte a deciziei pronunţate de tribunal, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei, cu consecinţa stabilirii exercitării autorităţii parentale asupra minorei S.E.A. exclusiv de către reclamanta recurentă şi stabilirea programului de vizitarea minorei de către intimat în ultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 17-20 la domiciliul minorei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanţa de apel a respins apelul, iar în considerente nu a făcut nicio referire la probele administrate în apel şi nu a indicat motivele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pe care a pronunţat-o.
Cercetarea fondului cauzei reprezintă cristalizarea unei convingeri intime a judecătorului pe baza aprecierii probatoriului corespunzător, în prezenta cauză instanţa de apel nu a procedat la examinarea probelor administrate, iar instanţa de recurs nu mai are posibilitatea legală de a reaprecia probele administrate în cauză, acest drept fiindu-i atribuit numai instanţei de apel.
Reclamanta a invocat încălcarea art. 6 C.E.D.O şi a arătat că în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat constant că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să cuprindă răspunsul la cererile şi apărările părţilor, să reflecte examinarea tutore chestiunilor în fapt şi în drept aflate la baza controversei, cauza C.E.D.O. Boldea împotriva României, Van den Hurk împotriva Olandei şi Helle împotriva Finlandei.
Motivarea unei hotărâri are caracter esenţial, deoarece numai în baza acestei părţile cunosc temeiurile care au format convingerea instanţei în sensul pronunţării soluţiei adoptate.
În situaţia în care nu au fost analizate toate aspectele aflate la baza controversei şi nemotivarea înlăturării unor mijloace de probă echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi nemotivarea hotărârii, aspecte care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În cazul de faţă, instanţa nu făcut vorbire la probele administrate în cauză, nici măcar la cele din apel, care nu sunt înlăturate, ci omise, motiv pentru care se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare
In subsidiar, s-a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale privind interesul superior al copilului reglementat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, întrucât exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către un părinte nu trebuie percepută de celălalt părinte ca o limitare a drepturilor acestuia în ceea ce priveşte copilul, ci ca o măsură care corespunde mai bine intereselor minorului, decât exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi, cum este şi în prezenta cauză.
A fost invocat şi art. 14 din Legea nr. 272/2004, care consacră dreptul fundamental al copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, ori în situaţia de faţă, intimatul este total absent din viaţa copilului, şi prin urmare,exercitarea autorităţii părinteşti de către tată lipseşte cu desăvârşire.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 272/2004, referitoare la rolul activ pe care părinţii trebuie să-l aibă în viaţa copilului, însă intimatul este absent din viaţa fetiţei, care i -a adresat cu apelativul „nene”în singura ocazie în care l-a văzut şi, prin urmare, nu se poate reţine că tatăl intimat exercită efectiv atributele autorităţii părinteşti asupra minorei.
A fost invocată cu titlu de practică judiciară decizia civilă nr. 119/A/2013 a Tribunalului Hunedoara (menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia), prin care s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă de mamă, întrucât din probele administrate s-a conturat dezinteresul pârâtului faţă de minor şi existenţa unor relaţii conflictuale între părinţi.
II. Împotriva acestei decizii a formulat recurs şi pârâtul S.E.A.D., solicitând instanţei schimbarea deciziei apelate cu privire la cuantumul pensiei de întreţinere.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că solicită recalcularea şi eşalonarea pensiei lunare în cuantum de 400 lei lunar pe o perioadă de 1 an, întrucât nu a reuşit să se angajeze din anul 2013 de când s-a întors în ţară şi nu a avut un venit lunar, depunând în acest sens două adeverinţe de venit pe anul 2012 şi 2013.
A solicitat eşalonarea pensiei de întreţinere pe o perioadă de 1 an, deoarece de când s-a întors în ţară nu a găsit un loc de muncă şi nu are venituri lunare.
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtului este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
I. Recursul reclamantei F.N.D..
Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 Cod proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Din dispoziţiile legale mai sus arătate, curtea reţine că o hotărâre judecătorească trebuie să examineze cererile cu care a fost investită, să indice probele care au conturat starea de fapt reţinută şi dispoziţiile legale aplicabile şi să menţioneze motivele pentru care a înlăturat anumite probe sau apărări formulate de intimaţi.
Această dispoziţie legală consacră dreptul la instanţă al justiţiabilului, care este garantat şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudenţa contantă, Curtea de la Strasbourg a arătat că reglementările din Convenţie nu au drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, iar dreptul la instanţă poate fi considerat efectiv dacă observaţiile sunt în mod real ascultate şi examinate de către instanţa sesizată.
În cazul de faţă, instanţa de fond a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora S.E.A. să fie exercitată de ambii părinţi, iar reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei, solicitând ca exercitarea autorităţii parentale să se facă numai de către mamă, invocând interesul copilului în acest sens şi a solicitat restrângerea programului de vizitare.
În faza procesuală a apelului, reclamanta apelantă a solicitat completarea probaţiunii cu audierea a doi martori şi interogatoriul intimatului pentru a-şi susţine motivele de apel, cereri admise de către instanţă şi s-a depus interogatoriul pentru intimatul S.E.D., care deşi a fost citat să se prezinte în instanţă în vederea luării interogatoriului nu s-a prezentat (f. 3132) şi au fost audiaţi martorii B.C.A. şi P.V. (f. 33-34).
Totodată, s-au depus de către reclamanta apelantă adeverinţa medicală (f. 35) şi scrisorile medicale aflate la f. 36,37,38, 39, 40, 41, administrându-se astfel o vastă probaţiune în calea de atac a apelului.
Instanţa de apel a respins apelul declarat de apelanta F.N. şi a menţinut dispoziţia instanţei de fond referitoare la exercitarea în comun a autorităţii parentale, arătând în considerente că în „considerarea probatoriului administrat în faţa primei instanţe” s-a stabilit în mod corect că nu se impune lipsirea pârâtului de dreptul de a exercita autoritatea parentală asupra minorei”.
Deşi instanţa de apel a suplimentat probaţiunea în apel la solicitarea reclamantei apelante, după cum am arătat în cele mai sus reţinute, nu a făcut nicio referire la această probaţiune şi nu a luat-o în considerare, atâta vreme cât în considerentele deciziei precizează că ia în considerare numai probatoriul administrat în faţa primei instanţe, fără indica motivele pentru care a înlăturat probaţiunea suplimentară în apel.
In aceste circumstanţe în care nu au fost analizate probele suplimentare administrate în apel, nu s-a motivat dacă au fost înlăturate unele mijloace de probă, curtea constată că această neanalizare a tuturor aspectelor cauzei, echivalează cu necercetarea fondului apelului şi nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În plus, instanţa de apel la motivarea în drept menţionează numai dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272/04, deşi exercitarea autorităţii părinteşti este reglementată în prezent de art. 397-398 C. civil, dispoziţii legale pe care instanţa nici măcar nu le aminteşte.
A doua critică formulată de reclamanta apelantă în apel vizează încălcarea interesului minorei prin programul de vizitare stabilit de către prima instanţă şi solicită ca programul de vizitare să se desfăşoare în ultima sâmbătă din fiecare lună între orele 17-20, la domiciliul minorei. Referitor la această critică instanţa de apel arată doar că programul de vizitare stabilit de prima instanţă este corect, respectând interesul minorie,fără să se facă nici o referire concretă la criticile invocate de apelantă.
Întrucât decizia pronunţată în apel este nemotivată, curtea, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., va casa decizia în aceste limite şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei.
II. Recursul pârâtului S.E.A.D., vizează stabilirea pensiei de întreţinere, însă acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond pârâtul a achiesat la pretenţiile reclamantei referitoare la cuantumul pensiei de întreţinere, în sumă de 400 lei (f. 30).
Pensia de întreţinere a fost stabilită potrivit dispoziţiilor art. 271-272 Cod proc. civ., situaţie în care, criticile referitoare la cuantumul pensiei de întreţinere apar surprinzătoare în calea de atac.
În faţa instanţei de fond recurentul nu a solicitat eşalonarea pensiei de întreţinere pe timp de 1 an şi această cerere de eşalonare a fost apreciată corect de tribunal ca fiind o cerere nouă, formulată numai în apel şi deci inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 294 Cod proc. civ.
În recurs pârâtul arătat că nu a reuşit să se angajeze din 2013, când s-a întors în ţară şi nu are venituri lunare, însă curtea constată că în recurs instanţa nu mai poate reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de apel, deoarece în recurs se pot invoca numai motive de neelgalitate nu şi de netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 Cod proc. civ.,
Pe de altă parte, pensia de întreţinere s-a stabilit în baza acordului pârâtului, care a declarat că este de acord cu o pensie de întreţinere de 400 lei lunar şi nu în baza veniturilor lunare sau a bunurilor pe care acesta le-ar deţine, potrivit dispoziţiilor legale în materie.
Recurentul nu a dovedit că decizia pronunţată în apel ar fi nelegală, motiv pentru care, curtea constată că nu este incident nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1-9 Cod proc. civ.
Curtea, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului S.E.A.D..
| ← Declaraţie notarială. Mandatarea unei persoane să solicite... | Pensie de întreţinere datorată de părinte pentru un copil → |
|---|
