Expropriere. Hotărâre emisă de comisia de expropriere. Atacare. Limitele controlului judecătoresc
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1133 din 24 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 1155/17.04.2014 pronunţată de Tribunalul Sălaj a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B.L. şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna M., judeţul Sălaj, invocată de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta comisia pentru aplicarea legii 255/2010 de pe lângă Consiliul Local M., a fost admisă în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român Prin Compania Naţională De Autostrăzi Şi Drumuri Naţionale Din România, şi în consecinţă s-a dispus modificarea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna M., judeţul Sălaj cu nr. 2/24.04.2012 şi a fost stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat identificat cu nr. cadastral 672, în suprafaţă de 441 mp, la suma de 643 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, reţinând că potrivit sentinţei civile nr. 784/23.06.2009 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei pronunţată în dosarul nr. .../309/2008 a fost admisă acţiunea reclamantei B.L. în contradictoriu cu pârâta M.M., hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 4600 mp înscris în titlul de proprietate 29202/59175/1995.
Chiar pârâtul a indicat că persoana îndreptăţită, ce dovedeşte că deţine un drept real asupra imobilului are calitate procesuală pentru a solicita majorarea despăgubirilor. Raportat la faptul că potrivit dispoziţiile art. 2 alin. 2 şi 3 coroborat cu art. 23 din Legea nr. 255/2010 litigiile în materie de expropriere (inclusiv pentru stabilirea întinderii despăgubirilor) se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin CNADNR, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna M., judeţul Sălaj şi ca urmare, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a hotărârilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a fost apreciată ca neîntemeiată şi a fost respinsă, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Prin acţiunea formulată, reclamanta nu a contestat transferul dreptului de proprietate, ci a solicitat doar majorarea despăgubirilor stabilite prin hotărârile menţionate. În acest context, controlul de legalitate priveşte doar stabilirea întinderii despăgubirilor. Cum stabilirea despăgubirilor s-a făcut prin hotărâre, în cazul modificării întinderii despăgubirilor s-a modificat în mod corelativ şi hotărârea numai sub acest aspect.
Prin Hotărârea nr. 2/24.04.2012 au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul expropriat identificat cu nr. cadastral 672, în suprafaţă de 441 mp, în sumă de 481, 79.
În cauză au fost întocmite două rapoarte de expertiză, unul întocmit la data de
14.02.2013 şi cel de-al doilea la data de 14.01.2014.
Din raportul întocmit de experţii ing. P.S., I.A. şi A.D.I.P. a rezultat o valoare a terenului expropriat de 2, 49 euro/mp (sau 10, 92 lei/mp).
Potrivit celui de-al doilea raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experţi formată din C.G., P.T. şi D.M., a rezultat că valoarea terenului expropriat, este de 1, 25 lei/ mp la care s-a adăugat un prejudiciu de 15%.
Instanţa a apreciat că cel de-al doilea raport de expertiză întocmit la data de
14.02.2014 reflectă preţul de circulaţie al terenului expropriat.
Pentru această concluzie, instanţa a reţinut că cel de-al doilea raport de expertiză a luat în calcul şi preţul stabilit prin contractele de vânzare - cumpărare autentice, în timp ce în primul raport s-au avut în vedere doar două promisiuni de vânzare - cumpărare sub semnătură privată încheiate în anul 2011 şi respectiv 2012, menţionându-se că nu s-au luat în considerare alte contracte doar pentru că preţul de vânzare a fost mai mic. Instanţa a mai luat în considerare că preţul prezentat în cel de-al doilea raport de expertiză se poate corela şi cu cel prezentat în grila notarilor publici, că terenurile sunt situate în extravilan, iar preţul este comparabil cu cel practicat efectiv la nivelul comunei M., aşa cum rezultă din comparabilele mai apropiate datei exproprierii constând în acte autentice de vânzare-cumpărare.
Instanţa a mai reţinut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, justa despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri. Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, prin urmare, indiferent după cum preţul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât preţul de la data hotărârii de expropriere.
Instanţa a reţinut că la data întocmirii raportului de expertiză preţul terenului expropriat era de 1, 25 lei /mp. La acest preţ s-au adăugat şi despăgubiri de 15% raportat la prejudiciul cauzat exploataţiei agricole, terenul având destinaţia de teren arabil, valoare ce nu a fost contestată de părţi.
Având în vedere cele de mai sus, în baza dispoziţiilor art. 21-23 din Legea 225/2010 coroborat cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, instanţa a admis acţiunea precizată formulată de reclamantă şi a dispus modificarea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna M., judeţul Sălaj cu nr. 2/24.04.2012 şi a stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat identificat cu nr. cadastral 672, în suprafaţă de 441 mp, la suma de 643 lei.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut că fiecare dintre părţi a achitat preţul unei expertize, că fiecare a beneficiat de apărător specializat şi raportat la pretenţiile admise parţial, în baza dispoziţiilor art. 276 Cod procedură civilă instanţa a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată ocazionate de părţi cu prezentul proces.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională De Autostrăzi Şi Drumuri Naţionale Din România, solicitând instanţei modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că este inadmisibilă modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 24.04.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 M., invocându-se dispoziţiile art. 22 şi 23 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora instanţa are posibilitatea doar să stabilească în temeiul unui raportul de expertiză judiciară justeţea cuantumului despăgubirilor, dar nu există nici un temei legal pentru modificarea hotărârii emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 M., legea prevăzând expres cauzele pentru care un act este anulabil şi poate fi modificat, ori nici un motiv invocat de reclamantă prin cererea introductivă nu se încadrează în aceste cauze expres reglementate.
În consecinţă, recurentul a apreciat că Statul Român poate fi obligat doar la plata despăgubirilor stabilite în temeiul probelor administrate, însă nu se poate dispune anularea sau modificarea actului juridic unilateral, întrucât măsura exproprierii este un act al puterii de stat. Împrejurarea că în urma probatoriului administrat, reclamanţilor li se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 2/24.04.2012, nu implică în mod necesar modificarea acestei hotărâri, de altfel, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere privind modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
S-au invocat ca practică judiciară decizia civilă nr. 6330/28.10.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi decizia civilă nr. 7170/30.10.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Al doilea motiv de recurs vizează încălcarea dispoziţiilor legale imperative referitore la stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv nesocotirea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1999.
S-a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
Recurentul a apreciat că despăgubirile stabilit prin hotărârea nr.2 /24.10.2012 este justă, a fost stabilită printr-un raport de evaluare efectuat de un expert evaluator membru ANEVAR, în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. 7 - 9 din Legea nr. 255/2010 şi cu art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010, iar justeţea cuantumului despăgubirilor stabilite de recurent a rezultat şi din: contractul de vânzare-cumpărare nr. 1086/10.05.2012 prin care s-a înstrăinat terenul de 7083 mp, situat în extravilanul comunei M., jud. Sălaj, cu preţul de 0,90 lei/mp; contractul de vânzare-cumpărare nr. 1166/11.05.2012 prin care s-a înstrăinat terenul de 10800 mp situat în extravilanul comunei Ip, jud. Sălaj, cu preţul de l lei/mp, contractul de vânzare-cumpărare 1167/11.05.2012 prin care s-a înstrăinat terenul de 2700 mp, situat în extravilanul comunei Ip, jud. Sălaj, cu preţul de o,70 lei/mp, contractul de vânzare-cumpărare autentificat în luna februarie 2012, prin care s-a înstrăinat un teren de 7000 mp, situat în extravilanul comunei Ip, jud. Sălaj, cu preţul de 0,10 lei; contractul de vânzare-cumpărare autentificat în luna februarie, prin care s-a înstrăinat un teren de 4500 mp situat în extravilanul comunei Ip, jud. Sălaj, cu preţul de 0,10 lei/mp. Totodată, recurentul a arătat că nu poate fi ignorată nici adresa nr. 3018/29.05.2012 a Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj, prin care se comunică preţurile de circulaţie ale unor terenuri similare celui în litigiu - toate valorile aferente anilor 2012- 2013 fiind situate sub 1 lei/mp.
În aceste condiţii, instanţa de fond trebuia să observe că expropriatorul a stabilit despăgubiri la valoarea de 1,09 lei/mp, valoare confirmată de cel puţin 6 tranzacţii autentice privind imobile de acelaşi fel şi o adresă oficială provenită de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Au fost invocate dispoziţiile art.27 din Legea nr. 33/1994, recurentul apreciind că raportul de expertiză realizat în cauză de prima instanţă nu are o poziţie privilegiată în cazul probatoriului administrat, instanţa de fond nu era ţinută să accepte concluziile raportului de expertiză, putând să determine cuantumul despăgubirilor şi în baza celorlalte probe administrate, respectiv în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică.
Recentul a apreciat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 şi ar fi trebuit respinsă acţiunea reclamantei, cu consecinţa obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 Cod proc. civ., în sumă de 2000 lei reprezentând valoarea contraexpertizei, nu să aplice dispoziţiile art. 476 Cod proc. civ.
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat parţial, urmând a fi admis în parte, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că etapele procedurii de expropriere prevăzute de art. 4 din Legea nr. 255/2010 au fost respectate şi nu există nicio cauză de nulitate a Hotărârii nr. 2/24.04.2012, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 M., situaţie în care nu se impunea modificarea hotărârii comisiei de stabilire a despăgubirilor care este un act administrativ unilateral, deoarece nu există motive de nulitate a acesteia.
Hotărârea emisă de Comisia de expropriere este titlu executoriu şi produce efecte de la data emiterii ei, potrivit art. 6 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010. Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, persoana expropriată poate contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, fără însă a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator. În sensul constatării nelegalei modificări a hotărârii este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deciziile: 6330/28.10.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi decizia civilă nr. 7170/30.10.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, curtea consideră întemeiat primul motiv de recurs invocat de către recurent referitoare la modificarea hotărârii de expropriere şi-l va admite.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 persoana expropriată poate contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea de expropriere, iar instanţa este abilitată să verifice dacă stabilirea despăgubirilor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
În cazul de faţă, recurentul a invocat greşita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu ocazia efectuării raportului de expertiză. Curtea constată că în cauză au fost efectuate două expertize. Prima care a statuat că terenul expropriat are o valoare de 2,49 euro /mp (10,92 lei/mp), însă această expertiză stabilea valori mult mai mari decât valorile unor terenuri similare menţionate în contracte de vânzare-cumpărare autentice şi în consecinţă, sa dispuse efectuarea unei contraexpertize, iar comisia de experţi a arătat că valoarea terenului expropriat este de 1,25 lei şi s-a calculat şi prejudiciul suferit de reclamant cu ocazia exproprierii, acesta fiind reprezentat de procentul de 15% din valoarea terenului.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa de fond a avut în vedere valoarea unui mp de teren stabilită în contraexpertiza dispusă, care concordă cu contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, pentru imobile similare, aflate în comuna M..
În memoriul de recurs, recurentul a invocat că preţul de vânzare-cumpărare al unor terenuri similare este de 1 lei/mp sau mai mic, însă curtea constată că în susţinerea acestei critici recurentul a depus contracte de vânzare-cumpărare din anul 2012, însă un singur contract de vânzare-cumpărare vizează un teren din comuna M., iar celelalte contracte de vânzare-cumpărare au ca obiect terenuri din comuna Ip, o comună învecinată comunei în care este situat terenul expropriat.
Aşadar, curtea constată că nu pot fi avute în vedere ca şi comparabile la stabilirea despăgubirii pentru terenul expropriat, contracte de vânzare-cumpărare vizând terenuri dintr-o comună învecinată, deoarece aceasta contravine dispoziţiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care prevede că, pentru stabilirea despăgubirilor, experţii vor ţine seama de imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială.
Corect a reţinut prima instanţă că exproprierea reprezintă o vânzare forţată, dar ingerinţa este permisă atât de Constituţie - art. 44 cât şi de art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale, însă proprietarul, care a fost obligat să vândă, are dreptul la eventualul beneficiu de care a fost lipsit prin exproprierea intempestivă.
Prin urmare, curtea constată că despăgubirile au fost stabilite corect de instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. 2 Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere la stabilirea despăgubirilor atât valoarea reală a terenului, cât şi prejudiciul cauzat de expropriere. Nu este fondată critica referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente: reclamanta B.L. a solicitat despăgubiri, arătând că 1mp. era de 6 sau 10 euro/mp şi întrucât acţiunea a fost admisă în parte, în mod corect instanţa a făcut şi aplicarea art. 276 Cod proc. civ., compensând cheltuielile de judecată.
Aşadar curtea va menţine dispoziţiile din sentinţa recurată referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în sumă de 643 lei, cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B.L., excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna M., judeţul Sălaj şi dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus reţinute, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., curtea va admite recursul în parte, potrivit dispozitivului.
| ← Expropriere. Aplicarea legii în timp. Termen de contestare a... | Legea 10/2001. Imobil intrat în proprietatea unităţii... → |
|---|
