Avocat. ajutor de deces. legea nr. 263/2010 – art. 125 oug nr. 221/2000 legea nr. 51/1995 – art. 92
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 175/A din data de 27.04.2017
Astfel, potrivit art. 125 din Legea nr. 263/2010, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
Textul legal în discuție se referă la faptul că o singură persoană dintre cele enumerate în text și care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces poate primi dreptul de asigurări sociale prevăzut de Legea nr. 263/2010, iar nu că acest tip de prestație nu poate fi achitat, în baza altei legi, vreunei persoane enumerate de respectiva lege, în calitate de asigurat sau beneficiar.
Prin Sentința civilă nr. 1269 din 20 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. 1558/102/2016*, Tribunalul Mureș a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta E. U. B. L. A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România - Filiala Mureș, a obligat pârâta să îi recunoască reclamantei dreptul la ajutor de deces în cuantum de 3.000 lei și să emită în favoarea acesteia decizia de stabilire a ajutorului de deces, în cuantum de 3.000 lei.
De asemenea, prima instanță a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.000 lei reprezentând ajutor de deces.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, unicitatea prestației trebuie interpretată strict prin prisma prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010, text care se referă la faptul că o singură persoană (dintre cele enumerate în text și care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces) poate primi dreptul de asigurări sociale prevăzut de Legea nr. 263/2010, iar nu că acest tip de prestație nu poate fi achitat, în baza altei legi, vreunei persoane enumerate de respectiva lege, în calitate de asigurat sau beneficiar.
În speță, persoana care a decedat avea la data decesului calitatea de asigurat și de pensionar atât în sistemul unitar de pensii publice, reglementat de Legea nr. 263/2010, cât și în sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru avocați, reglementat (la data decesului asiguratului) de O.U.G. nr. 221/2000 (și Statutul și Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților din România) și Legea nr. 51/1995.
Din prevederile art. 92 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 reiese că nu exista vreo interdicție legală ca defunctul, în calitate de avocat asigurat, să fie asigurat și beneficiar și al altui sistem de asigurări sociale, cum este în speță sistemul unitar de pensii publice.
Tribunalul a mai constatat că prevederile legale invocate de pârâtă, respectiv Legea nr. 72/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 342 din 5 mai 2016) și Hotărârea nr. 139/27.07.2016 a Consiliului Național al Barourilor din România - prin care a fost adoptat noul Statut nu erau în vigoare la data decesului numitului U. P. și nici la data depunerii de către reclamantă a cererii privind plata ajutorului de deces, astfel că le-a înlăturat, reținând că produc efect doar pentru viitor, conform art. 6 din Codul civil.
Pârâta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii formulate.
În motivarea căii de atac promovate, pârâta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale în materie, precum și principiile care guvernează scopul acordării ajutorului de deces, confundând ajutorul de deces acordat în sistemul de asigurări al avocaților cu o primă de asigurare acordată în baza unui contract de asigurare facultativă de viață.
Astfel, apelanta a arătat că unicitatea prestației presupune că în urma decesului unei persoane se acordă un singur ajutor de deces, indiferent de numărul sistemelor de asigurări sociale din care făcea parte defunctul.
Apelanta a mai arătat că la data decesului defunctului P.U. cuantumul ajutorului de deces era 2681 lei în sistemul public de pensii și 3000 lei în sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru avocați, iar potrivit art. 114 alin. 2 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților dacă ajutorul de deces încasat conform altor dispoziții legale este mai mic decât cel care se acordă în sistemul de asigurări sociale a avocaților se acordă diferența dintre cele două cuantumuri. Totodată, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 139 din 27.07.2016 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost adoptat un alt Statul al Casei de Asigurări a Avocaților, iar potrivit prevederilor art. 42 reclamanta are dreptul la diferența dintre 3000 lei și 2681 lei.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este legală și temeinică. În acest sens, intimata a arătat că Legea nr. 72/2016 invocată de pârâtă a intrat în vigoare la 03 august 2016, iar ea nu retroactivează, nefiind aplicabilă în cauză.
Intimata a mai arătat că a formulat cererea în calitate de beneficiar descendent de gradul I al defunctului asigurat și nu a invocat calitatea de avocat a acesteia, dispozițiile art. 114 alin. 2 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților în vigoare la data nașterii dreptului nefiind aplicabile.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanta, în calitate de fiică a defunctului U. P. a solicitat la data de 15.03.2016 plata ajutorului de deces conform art. 113 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților și art. 39 din Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților.
Prin adresa nr. 586/22.03.2016 pârâta i-a comunicat reclamantei că potrivit art. 113 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților și art. 39 din Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților beneficiază de ajutor de deces de la sistemul de asigurări sociale a avocaților și că potrivit art. 1 lit. a din Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 553/15.12.2012 cuantumul ajutorului de deces este de 3.000 lei în cazul asiguratului. De asemenea, în cuprinsul adresei se face referire la prevederile art. 114 alin. 2 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, conform cărora în cazul în care ajutorul de deces încasat conform altor dispoziții legale este mai mic decât cel ce se acordă în sistemul de asigurări sociale a avocaților, se acordă diferența dintre cele două cuantumuri, astfel că, având în vedere că în sistemul public cuantumul ajutorului de deces este de 2.681 lei, reclamantei i se cuvine diferența de 319 lei.
Curtea a constatat că potrivit art. 113 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România (în forma în vigoare la data decesului numitului U. P. și la data depunerii de către reclamantă a cererii privind plata ajutorului de deces) în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces soțul supraviețuitor, unul din descendenții de grad I ai defunctului sau persoana care suportă cheltuielile ocazionate de deces.
Conform art. 39 din Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților din România (în forma în vigoare la data decesului numitului U. P. și la data depunerii de către reclamantă a cererii privind plata ajutorului de deces) în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, unul din descendenții de grad I ai defunctului sau persoana care dovedește că a suportat cheltuielile ocazionate de decesul asiguratului.
Prevederile Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților precum și cele ale noului Statut al casei de Asigurări a Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 139 din 27.07.2016 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România invocate de apelantă nu pot fi aplicabile în cauză, întrucât sunt ulterioare datei decesului defunctului P. U. și datei la care reclamanta a înregistrat cererea pentru acordarea ajutorului de deces. Prin urmare, Curtea se raportează la prevederile legale în vigoare la data depunerii cererii de către reclamantă, urmând a înlătura criticile apelantei întemeiate pe textele legale ulterioare acestei date. În acest sens, instanța a constatat că Tribunalul a stabilit în mod corect prevederile legale aplicabile în cauză.
În aceeași ordine de idei, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate nici argumentele apelantei referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 114 alin. 2 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. Astfel, Curtea a constatat că acest text legal reglementează o situație diferită, referindu-se la posibilitatea ca un asigurat al sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru avocați, calitate pe care o are reclamanta, să beneficieze de ajutor de deces în cazul unui membru de familie aflat în întreținerea sa. Or, reclamanta nu a invocat această prevedere legală și nu a susținut că defunctul s-ar fi aflat în întreținerea sa, ci, dimpotrivă, a precizat în mod clar temeiul legal al cererii sale, ca fiind art. 113 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.
Nefiind în ipoteza reglementată de art. 114 , nu sunt aplicabile nici prevederile alin. 2 al acestui text legal și ale art. 40 alin. 2 din Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților, conform cărora, în cazul în care ajutorul de deces încasat în baza altor dispoziții legale este mai mic decât cel care se acordă în sistemul de asigurări sociale a avocaților, se acordă diferența dintre cele două cuantumuri. În acest sens, Curtea a constatat că nu există nicio normă de trimitere care să justifice interpretarea că restricția prevăzută de art. 114 alin. 2 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților și art. 40 alin. 2 din Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților se referă și la ajutorul de deces reglementat de art. 113 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților și art. 39 din Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților.
Argumentul apelantei referitor la unicitatea prestației interpretată strict prin prisma prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 nu poate fi primit.
Astfel, potrivit acestui text legal în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
Textul legal în discuție se referă la faptul că o singură persoană dintre cele enumerate în text și care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces poate primi dreptul de asigurări sociale prevăzut de Legea nr. 263/2010, iar nu că acest tip de prestație nu poate fi achitat, în baza altei legi, vreunei persoane enumerate de respectiva lege, în calitate de asigurat sau beneficiar.
În speță, persoana care a decedat avea la data decesului calitatea de asigurat și de pensionar atât în sistemul unitar de pensii publice, reglementat de Legea nr. 263/2010, cât și în sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale pentru avocați, reglementat la data respectivă de O.U.G. nr. 221/2000, Statutul și Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților din România și Legea nr. 51/1995.
Din prevederile art. 92 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 nu rezultă vreo interdicție legală ca defunctul, în calitate de avocat asigurat, să fie asigurat și beneficiar și al altui sistem de asigurări sociale, cum este în speță sistemul unitar de pensii publice, cu atât mai mult cu cât cele două sisteme de pensii sunt independente, distincte și neintegrate.
Prin urmare, nici din interpretarea art. 125 din Legea nr. 263/2010 și nici din a art. 113 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților nu se poate deduce că ajutorul de deces prevăzut de alte sisteme de pensii nu poate fi acordat dacă persoana era asigurată sau pensionară și în respectivul sistem. Din acest motiv, în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens, apelanta nu putea deduce plata efectuată din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Din perspectiva celor anterior expuse, Curtea a constatat că apelul este neîntemeiat și a fost respins, astfel că în baza prevederilor art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă a păstrat hotărârea atacată.
| ← Despăgubiri materiale. h.g. 1897/2016-art. 168 legea nr.... | Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Jurisprudență... → |
|---|
