Despăgubiri materiale. h.g. 1897/2016-art. 168 legea nr. 254/2013 – art. 83, al. 5 -art. 188, al. 2 art. 1349 cod civil art. 3 cedo
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 162/A din data de 21.04.2017
Fapta ilicită constând în neasigurarea instructajului și a echipamentelor de protecție nu există din moment ce instructajul a fost efectuat reclamantului iar munca prestată, respectiv lucrări de munci necalificate pentru toaletarea unor copaci, nu presupunea un echipament de protecție special al feței și a ochilor, nefiind menționată în anexa 3 pct. 3 din HG 1048/2006.
Neîndeplinirea obligației de a asigura asistenta medicala persoanelor private de libertate poate fi contrara art. 3 din CEDO chiar dacă aceasta nu a dus la o urgență medicală sau nu a cauzat suferințe puternice ori îndelungate, nu este suficient ca deținutul să fi fost examinat ori diagnosticat ci este necesar ca acesta să beneficieze de tratamentul corespunzător diagnosticului precum și de supervizare medicală.
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș în data de 3.04.2015 sub nr. 832/102/2015 reclamantul L. Ș. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Administrația Naționala a Penitenciarelor din România, Penitenciarul Tg Mures , Ministerul Finanțelor Publice al Romaniei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Filiala Finanțelor Publice Mures Anaf Tg Mures la plata despăgubirilor de 200.000 euro reprezentând daune materiale și morale suferite ca urmare a pierderii ochiului drept și implicit a capacității de muncă precum și la plata unei rente lunare de 1500 lei reprezentând diferența de venit nerealizat ca urmare a handicapului de care suferă.
Prin Sentința civilă nr. 703 din 08.06.2016 Tribunalul Mureș a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov respingând acțiunea reclamantului formulată împotriva acestor pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Administrației Județene a Finanțelor Publice Tg Mureș, și a anulat cererea formulată de reclamantul L. Ș. în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. Ș. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Tg Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate:
Instanța a reținut că excepția lipsei capacității procesuale de folosință a AJFP Tg Mureș este întemeiată deoarece conform art. 10 alin 7 din OUG 74/2013, această instituție nu are personalitate juridică. Prin urmare, în baza art. 56 alin 3 Noul C pr civ a admis această excepție și a anulat cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta AJFP Tg Mureș pentru lipsa capacității de folosință.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justitiei, Ministerul Finanțelor, Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Națională a Penitenciarelor instanța a reținut că potrivit art. 36 C pr civ, calitatea procesuală reiese din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Raportul juridic dedus judecății are ca obiect obligația de reparare a prejudiciului moral si material produs reclamantului iar faptele ilicite constau pe de o parte în lipsa instructajului si a echipamentului de protecție iar pe de altă parte în neasigurarea asistenței medicale corespunzătoare.
Față de acestea, s-a reținut că în cauză nu există identitate între subiectul pasiv al raportului juridic obligațional și pârâții Ministerul Justiției, a Ministerul Finanțelor, ori a Direcției Regionale a Finanțelor Publice Brașov câtă vreme aceștia nu au atribuții în legătură cu efectuarea instructajului de protecția muncii și asigurarea echipamentului de protecție și a asistenței medicale ale persoanelor private de liberate.
În ceea ce privește însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor invocată de aceasta prin întâmpinare instanța a constatat că este neîntemeiată deoarece conform art. 6 alin 1 lit. a din HG 1849/2004 ANP " organizează și coordonează activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate, a măsurii arestării preventive"; iar conform art. 6 alin 1 lit. e din același act normativ "organizează, controlează, îndrumă și sprijină activitățile privind asigurarea dreptului la asistență medicală a persoanelor private de liberate"; astfel că aceasta are calitatea procesuală pasivă pentru neregulile invocate cu privire la lipsurile sistemului penitenciar privitoare la asigurarea dreptului la asistență medicală.
Calitatea procesuală pasivă revine și Penitenciarului Tg Mureș potrivit art. 10 alin 1 din Hg 1849/2004 raportat la art. 10 alin 1 și 23 din HG 1897/2006, art. 50 din Legea 275/2006 și art. 71 din Legea 254/2013 în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale.
Privitor însă la asigurarea echipamentului de protecție și instructajului în muncă s-a constatat că niciunul dintre pârâți nu are astfel de obligații deoarece acestea revin conform art. 168 alin 3 din HG 1897/2006 aplicabil la data pretinsului accident de muncă beneficiarului respectiv Municipiului Tg Mureș conform contractelor de la filele 92, 95 iar nu pârâtului Penitenciarul Tg Mureș și cu atât mai puțin pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.
De altfel, fapta ilicită constând în neasigurarea instructajului și a echipamentelor de protecție nici nu există din moment ce instructajul a fost efectuat reclamantului iar munca prestată, respectiv lucrări de munci necalificate pentru toaletarea unor copaci, nu presupunea un echipament de protecție special al feței și a ochilor, nefiind menționată în anexa 3 pct. 3 din HG 1048/2006.
În ceea ce privește cealaltă faptă imputată pârâților, respectiv neacordarea asistenței medicale instanța de fond a apreciat că aceasta există deoarece din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost depus la Penitenciarul Tg Mureș în 09.09.2013 când a beneficiat de un consult medical fără a acuza probleme de sănătate recoltându-se de asemenea probe pentru analize medicale, beneficiind in continuare de servicii medicale constând in consultații si tratamente pe perioada cât s-a aflat în Penitenciarul Tg Mureș asigurate fie de medicul din penitenciar fie de medicul specialist al Clinicii de Oftalmologie Tg Mureș ca urmare a biletului de trimitere eliberat de medicul din penitenciar de aproximativ 18 ori în perioada 16.09.2013-14.05.2014 ( fiind înregistrate in acest sens in fisa de evoluție medicala 18 pozitii de prelevări probe biologice și consultații medicale cu tratament. Din aceleași înscrisuri care se coroborează cu interogatoriu si declarațiile martorilor reiese că 11.12.2013 este prima zi când reclamantul se prezintă pentru consult la cabinetului medical din Penitenciar acuzând probleme la ochi, fără a menționa accidentul din timpul lucrului, fiind diagnosticat cu Conjunctivita ochi drept, rinita fiindu-i prescris un tratament medical cu medicamente care i-au fost asigurate de către Penitenciar si pe care acesta l-a urmat, astfel cum însuși recunoaște. Potrivit reclamantului, acesta ar fi solicitat anterior să fie prezentat la cabinet, la câteva zile după accidentul descris în acțiune, însă a fost refuzat de către agentul supraveghetor de la GAZ ca urmare a unei discuții cu medicul din penitenciar, reclamantul prezentându-se ulterior la 2,3 zile. Susținerea reclamantului privind refuzul reprezentanților pârâtei de a-i asigura asistența medicală nu a fost probată deoarece martorul audiat la solicitarea reclamantului cu privire la acest aspect a arătat că îl cunoaște doar de la reclamant, nefiind de față la momentul pretinsului refuz. Din declarația medicului din penitenciar reiese că nu ar fi fost posibil ca reclamantului să i se refuze acordarea asistenței medicale, fapt care se coroborează și cu împrejurarea că reclamantul nu a formulat nici o plângere privind nerespectarea dreptului său la asistență medicală, deși ar fi avut această posibilitate. Din declarațiile reclamantului și a martorului F. P. reiese că nu ar fi avut loc vre-un alt refuz din partea personalului din penitenciar cu privire la acordarea asistenței medicale și nici în ceea ce privește asigurarea posibilității de a urma tratamentul prescris de medicii care l-au consultat ori de a-i furniza a medicamentelor prescrise. Din fisa de consultații medicale si actele medicale depuse la dosar rezultă că în ceea ce privește afecțiunile oftalmologice reclamantul a fost consultat în 11.12.2013 de medicul din penitenciar, fiindu-i prescris un tratament cu picături pe care acesta l-a urmat, picăturile fiind asigurate de penitenciar, iar in 2.01.2014 s-a eliberat bilet de trimitere la Oftalmologie ca urmare a prezentării reclamantului la cabinetul medical din penitenciar și a acuzelor privind ochiul drept, aceasta fiind prima dată când reclamantul a făcut referire la accidentarea cu o creangă la lucru. Astfel cum reiese din fisa de evoluție clinica și biletul de trimitere, imediat după acest consult i s-a eliberat biletul de trimitere pentru Clinica de Oftalmologie pentru consult de specialitate, unde a si fost consultat de doctor oftalmolog doctor in științe medicale F. V. din cadrul Clinicii de Oftalmologie Tg Mureș în data de 2.01.2014, in data de 3.01. cât și in datele de 9.01.2014, 13.01.2014 și 17.01.2014 conform scrisorii medicale. Totodată s-au efectuat investigații medicale constând in consult de specialitate de medic primar pneumologie si analize medicale de laborator in datele de 3.01.2014 și 6.01.2014 f.217 pentru a se verifica daca nu cumva afecțiunile acuzate de reclamant au o altă etiologie. Se reține că în perioada 6-12.01.2014 și 14-21.01.2014 reclamantul a beneficiat de scutire medicala și, în urma consultului de specialitate efectuat de medicul din cadrul Clinici de Oftalmologie, s-a stabilit că acesta poate relua activitatea. Se reține că în 27.03.2014 reclamantul s-a prezentat din nou la cabinetul medical din penitenciar acuzând dureri în zona ochiului, refuzând scutirea medicala și fiindu-i eliberat bilet de trimitere pentru Clinica de Oftalmologie. În data de 28.03.2014 a avut loc consultul la clinica de oftalmologie de către medicul specialist în baza biletului de trimitere eliberat in penitenciar , reclamantul fiind diagnosticat cu keratopatie edematoasă si fiindu-i prescris un tratament medical. Potrivit reclamantului acestuia i s-au eliberat medicamentele prescrise de medici si a urmat tratamentul prescris. Conform scrisorii medicale in data de 22,23.04.2014 reclamantul a beneficiat din nou de consult de specialitate in cadrul clinicii de Oftalmologie Tg Mures unde a fost internat la recomandarea medicului specialist din 23.04.2014-29.04 2014 conform scrisorii medicale si fisei de evoluție. Începând cu 29.04.2014 si până la 14.05.2014 reclamantul a fost internat in Penitenciarul Spital Dej unde a beneficiat de consultații si tratament de specialitate din partea unui medic specialist oftalmolog, contrar susținerilor acestuia din acțiune și de unde a fost externat în vederea soluționării unei cereri de întrerupere a executării pedepsei. In data de 30.05.2014 reclamantul a fost din nou internat la Penitenciarul Spital Dej până la data de 11.07.2014 beneficiind de consultații si tratament de specialitate din partea unui medic specialist oftalmolog, contrar susținerilor acestuia din acțiune.
Conform declarației scrise a reclamantului din 17.09.2014 acesta a primit medicamentele de pe rețetă și documentele medicale solicitate la externarea din penitenciarul spital iar conform recunoașterii de la interogatoriu reclamantului i-au fost asigurate medicamentele si tratamentul prescris de medici pe care l-a urmat, având chiar și la eliberarea din penitenciar medicamente pentru urmarea tratamentului pentru o perioadă de încă două săptămâni.
Prin urmare, reclamantul a beneficiat de asistență medicală pentru tratarea afecțiunii la ochiul drept pe perioada în care s-a aflat în detenție fiind supus mai multor consultații medicale, internări și tratamente prescrise de medicul specialist, atât in sistemul penitenciar cât și în sistemul public de sănătate.
Instanța de fond a reținut că legislația internă nu conține clarificări ale conținutului dreptul reclamantului, în calitate de persoana care execută o pedeapsa privativa de libertate de a beneficia de asistență medicală în ceea ce privește durata de timp și condițiile în care acesta trebuie prezentat la un consult medical ori instituția care trebuie să acorde îngrijirile medicale. Se reține însă că acest drept intră în conținutul art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului ( cauza Iacov Stanciu v. Romania 24.07.2012) care beneficiază de o amplă jurisprudență în ceea ce privește conținutul dreptului de asistență medicală a persoanelor private de libertate. Se reține în acest sens că potrivit Curții Europene neîndeplinirea obligației de a asigura asistenta medicala persoanelor private de libertate poate fi contrara art. 3 din CEDO chiar dacă aceasta nu a dus la o urgență medicală sau nu a cauzat suferințe puternice ori îndelungate ( Cauza Ashot Harutyunyan c. Armenia din 15.06.2010) iar pentru respectarea prevederilor art. 3 CEDO nu este suficient ca deținutul să fi fost examinat ori diagnosticat ci este necesar ca acesta să beneficieze de tratamentul corespunzător diagnosticului precum și de supervizare medicală ( cauza Poghoshyan v. Georgia 24.02.2009 paragraf 59). Cu toate acestea, în cauza Eugen Micu c. României (din 5.01.2016 paragraf 59 ) s-a reținut că nu există o încălcare a art. 3 CEDO sub aspectul asigurării dreptului la asistență medicală persoanelor private de libertate atâta vreme cât deținutul a fost diagnosticat și a beneficiat de tratamentul medical corespunzător stabilit de un medic specialist care a apreciat pe baza examenelor medicale si analizelor efectuate că nu este necesara efectuarea altor investigații și a prescris reclamantului un tratament de urmat în cazul in care este necesar, fiindu-i asigurate medicamentele prescrise. S-a apreciat (cauza Eugen Micu c. României din 5.01.2016 paragraf 61) că nici o eventuală întârziere în ceea ce privește asigurarea medicamentelor prescrise nu reprezintă o încălcare a dreptului garantat de convenție atâta vreme cât reclamantul nu a fost privat de medicamente o lungă perioada de timp și nu a dovedit că starea sa de sănătate a fost afectată de această întârziere.
Analizând împrejurările concrete ale cauzei în lumina principiilor trasate de jurisprudența Curții Europene în materie redate mai sus Tribunalul a reținut că în ceea ce privește caracterul adecvat al tratamentului acordat reclamantului, din raportul de expertiză medico legala administrat în cauză se arată că atitudinea medicilor atât cel din Penitenciarul Tg Mureș cât și cel de la Spitalul Penitenciar Dej a fost în conformitate cu standardele de bună practică. S-a menționat totodată în același raport că etiologia afecțiunii reclamantului este incerta si că această afecțiune are caracter recidivant si se vindeca cu sechele corneene în ciuda tratamentului corect și insistent iar la aproximativ 20-30 % din pacienții care beneficiază de tratament corespunzător și dezvoltă complicații asociate cu pierderea vederii, perforația corneană reprezentând tocmai o astfel de complicație. S-a arătat că afecțiunea reprezintă principala cauză în apariția opacității corneene aceasta fiind a doua cauza de cecitate după cataractă. În ceea ce privește tratamentul acordat de medicul din cadrul cabinetului din Penitenciar in 11.12.2013, prin raportul de expertiză administrat în cauză s-a stabilit că a fost corespunzător, reclamantul beneficiind conform raportului de expertiză medico-legală de un diagnostic corect și de un medicament de elecție în această patologie.
În ceea ce privește posibilitatea de tratare a afecțiunii în cadrul sistemului penitenciar, respectiv în Penitenciarul spital Dej a fot efectuată expertiza medico legala nr. 1884/A1-Ci1/9 din 14 mai 2014 de Institutul de Medicină Legala Tg Mureș in vederea soluționării cererii de întrerupere a pedepsei depusă la fila 139 unde s-a concluzionat că afecțiunile pe care le prezintă reclamantul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Privitor la o pretinsă întârziere în acordarea tratamentului ori nereguli în modalitatea în care s-a asigurat reclamantului dreptul la asistență medicală în perioada cât a fost privat de libertate, concluziile raportului de expertiză medico legale efectuate în cauză sunt clare, arătându-se că asistența medicală a fost corespunzătoare și nu s-au evidențiat deficiențe.
Prin urmare, în cauză nu s-a dovedit nici o neregularitate în ceea ce privește asigurarea dreptului la asistență medicală din partea pârâților, nici în ceea ce privește pretinsa lipsă a tratamentului medical adecvat și nici în ceea ce privește întârzierea în asigurarea acestuia. Chiar considerând dovedite susținerile reclamantului potrivit cărora acesta nu a beneficiat de asistență medicală în momentul în care a solicitat aceasta ci doar la câteva sau doua-trei zile mai târziu instanța constată că dreptul de asigurare a asistenței medicale a reclamantului ce intră in conținutul art. 3 din CEDO astfel cum a fost interpretat in jurisprudența Curții Europene (cauza Eugen Micu c. României din 5.01.2016 paragraf 61) a fost respectat având în vedere că acesta nu a fost privat de asistență medicală o perioadă îndelungată de timp și nu s-a dovedit că starea sa de sănătate a fost afectată de această întârziere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.
Reclamantul apelant nu și-a motivat calea de atac astfel că instanța va proceda în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin 1,2 și art. 477 alin 2 CPC
Pârâtul Penitenciarul Tg. Mureș a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În fapt s-a arătat că potrivit contractului de prestări servicii înregistrat la Penitenciarul Tg Mureș sub nr.I2-20919/12.03.2013 și Primăria Tg Mureș astfel cum a fost completat si modificat prin actul adițional 1/13.12.2013 precum si contractul de prestări servicii înregistrat la Penitenciarul Tg. Mureș cu nr. I2-19754/18.02.2014 Penitenciarul Tg Mureș s-a angajat să pună la dispoziția Municipiului Tg Mureș un număr de persoane private de liberate pentru efectuarea de munci necalificate în întreținere spații verzi la punctul de lucru Complexul Week-end în perioada 11.03.2013-28.02.2014 respectiv în perioada 01.03.2014-31.12.2014.
Prin angajamentul din 18.09.2013 reclamantul și-a exprimat consimțământul de a fi repartizat la muncă totodată asumându-și și obligația de a respecta disciplina muncii la punctul de lucru și normele de protecția muncii.
Prin procesul verbal privind persoanele private de liberate analizate in comisia de selecționare si repartizare la muncă din 30.10.2013 s-a stabilit că reclamantul este apt de muncă și a fost repartizat la punctul de lucru Primărie 3 care își desfășura activitatea la Complexul de Agrement și sport Mureșul conform art 78 și 83 alin 1 lit a și alin 2 din Lege 254/2013.
Înainte de a începe munca reclamantul a fost instruit în domeniul securității și sănătății în muncă de ing. Ș. I. care era persoana abilitată legal prin dispoziția 171/2011 a Primarului Tg. Mureș și prin fișa postului să efectueze instructajul, reclamantul acesta semnând Fișa de instruire colectivă privind securitatea și sănătatea în muncă din 2.12.2013.
Potrivit art. 188 alin. 2 din Legea 254/2013 și 168 alin. 2 și 3 din HG 1897/2006 beneficiarului muncii îi reveneau obligațiile cu relevanță în protecția muncă respectiv realizarea și consemnarea în fișele de instruire a instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă a persoanelor private de liberate, informarea personalului penitenciarului cu privire la orice incident în legătura cu activitatea persoanelor private de liberate, asigurarea condițiilor de protecția muncii și a echipamentului individual de protecție în funcție de natura și caracteristicile activității efective, asigurarea conducerii și asistentei tehnice a lucrărilor la care sunt folosite persoane private de eliberate.
S-a arătat că Penitenciarul Tg Mureș nu are calitate de angajator în relație cu L. Ș. deoarece între aceștia nu s-a încheiat un contract de muncă. Dispozițiile art. 83 alin. 5 din Legea 254/2013 semnifică faptul că beneficiarul forței de muncă - în acest caz Municipiul Tg. Mureș - este asimilat angajatorului din punct de vedere a regulilor și a răspunderii pe linie de securitate în muncă.
Activitatea prestată de reclamant la beneficiarul Municipiul Tg Mureș constând în muncă necalificata în domeniul întreținere spații verzi nu se regăsește printre activitățile pentru care se impune utilizarea unui echipament individual de protecție a ochilor sau a feței conform anexa 3 la HG 1048/2006, beneficiarul a distribuit persoanelor private de liberate echipament respectiv vestă reflectorizantă.
Reclamantul nu a informat niciun reprezentant al penitenciarului asupra evenimentului din decembrie 2013 fapt care rezulta din fisa de evoluție clinica, din notele interne date de ASP A. A. și C. precum și din declarația scrisă a reclamantului din 21.01.2014. În luna decembrie reclamantul a lucrat până în 20.12.2013 , în 11.12.2013 rămânând la penitenciar pentru a fi consultat la cabinetul medical pentru mai multe simptome, fiind administrat tratament în aceeași zi.
Se arată că în luna ianuarie reclamantul a lucrat doar în perioadele 22-24.01.2014 și 27-31.01.2014 cu mențiunea că în perioada 6-21.01.2014 figurează ca fiind scutit medical, scutire acordată de medicul penitenciarului conform mențiunii din registrul de scutiri medicale.
Medicul specialist oftalmolog doctor în științe medicale F. V. din cadrul Clinicii de Oftalmologie Tg Mureș care l-a consultat pe reclamant în repetate rânduri a stabilit prin mențiunea din 17.01.2014 că reclamantul poate relua activitatea.
Prima mențiune privind presupusa lovire la ochi din fișa de evoluție clinică este din 2.01.2014. În luna februarie reclamantul a fost scos la muncă în perioada 3-7.02.2014, 10-14.02.2014, 17-19 .02.2014, 21.02. și 24-28.02.2014 cu mențiunea că în data de 20.02.2014 nu a fost scos la muncă deoarece a rămas în cameră.
S-a arătat că în martie 2014 reclamantul a lucrat in perioada 3-7.03.2014, 10-14.03.2014, 17-21.03.2014, 24-27.03.2014 iar în 28.03.2014 nu a muncit figurând că a rămas în cameră fiind supus unui consult oftalmologic, în 27.03.2014 a fost consultat de medicul Penitenciarului care a emis bilet de trimitere la oftalmologie iar reclamantul a afirmat că refuză acordarea scutirii medicale semnând în acest sens.
În luna aprilie reclamantul a lucrat în 01-2.04.2014, 7-11.04.2014, 14-18.04.2014 și 22-23.04.2014 și figurează ca fiind scutit medical în perioada 24-28.04.2014 în care nu a muncit, în 23.04.2014 fiind internat la Clinica de Oftalmologie Tg Mureș iar din 29.04.2014 mutat pentru spitalizare la Spitalul Penitenciar Dej.
S-a arătat că în luna mai reclamantul nu a fost scos deloc la muncă deoarece în perioada 29.04-14.05.2014 s-a aflat la spitalul penitenciar Dej iar în perioada 14.05-29.05.2014 a fost internat la infirmeria Penitenciarului Tg Mureș.
S-a arătat că pentru munca depusă numitul Lupus Ștefan a beneficiat de zile câștig în vederea liberării precum și de sumele de bani cuvenite conform legii.
Se mai arată că în perioada decembrie 2013-aprilie 2014 reclamantul nu s-a opus și nu a solicitat să rămână în camera, nu a depus cereri la administrația penitenciarului prin care să reclame eventualele încălcări a drepturilor sale ori lipsa sau caracterul inadecvat al echipamentului de protecție ori a asistenței medicale și nu a depus la judecătorul de supraveghere a privării de liberate de la Penitenciarul Tg Mureș nicio plângere care să aibă ca obiect încălcarea drepturilor sale de către penitenciar, nici în ceea ce privește munca prestată și nici cu privire la asistența medicală conform art. 56 din Legea 254/2013.
Reclamantul a fost consultat ori de câte ori a fost nevoie atât de personalul Penitenciarului cât și de medici din clinici de specialitate unde s-a prezentat tot prin grija pârâtei.
În subsidiar s-a susținut că este incidentă cauza exoneratoare de răspundere privind fapta victimei deoarece reclamantul s-a lovit din neatenție la ochi așa cum însuși susține. Se arată că pârâta nu putea împiedica acest eveniment iar reclamantul nu a acordat atenția necesara afecțiunii sale, neglijând simptomele și neinformând de îndată personalul medical cu privire la situația sa. Se arată că reclamantul nu s-a menajat ci a insistat să participe la muncă refuzând chiar scutirea medicală ce i-a fost propusă în 27.03.2014.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat de reclamant.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor deoarece nu este titulara obligației ce formează conținutul raportului juridic dedus judecății. Se arată că potrivit art. 10 alin 3 din HG 1894/2004 unitățile de penitenciare, implicit Penitenciarul Tg Mureș au personalitate juridică.
Asupra fondului s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare s-a arată că reclamantul, în perioada 2.01.2014-23.04.2014, a fost tratat în repetate rânduri la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Județean Mureș primind tratament inclusiv injectabil intraocular. S-a arătat că pentru tratarea afecțiunii reclamantul a fost internat de trei ori respectiv în perioada 23-29.04.2014 la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Județean Mureș ca urmare a prezentării reclamantului de urgență de către administrația locului de deținere. S-a arătat că următoarea internare a avut loc în 29.04-14.05.2014 și 30.05-11.07.2014 la Penitenciarul Spital Dej unitate medicală care are încadrat un medic oftalmolog fapt atestat de scrisoarea medicală din 20.04.2014-14.05.2014 contrară celor afirmate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. S-a arătat că afecțiunea reclamantului a făcut obiectul unei expertize medico-legale în data de 15.04.2014 având ca obiect stabilirea împrejurării dacă reclamantul suferă de o afecțiune oftalmologică care să facă imposibilă executarea pedepsei in continuare. În aceste condiții susținerile reclamantului privind lipsa îngrijirilor medicale sunt nefondate având în vedere tratamentul intensiv asigurat acestuia, derulat pe o perioada de timp relativ îndelungată cu multiple medicamente administrate local dar și prezentarea la clinica de Oftalmologie a Spitalului Județean Mureș unde a fost diagnosticat cu abces cornean relevând posibilitatea prezenței/existenței unor factori de întreținere autoasumați.
S-a arătat că deși reclamantul s-a prezentat tardiv la cabinetul medical al unității a beneficiat de asistență medicală promptă atât în cadrul sistemului penitenciar cât și în rețeaua sanitară publică.
În opinia acestui pârât instanța de fond a reținut în mod întemeiat împrejurarea că dreptul la asistență medicală a fost asigurat și a fost administrat un tratament medical adecvat, din această perspectivă nu sunt îndeplinite condițiile art. 1349 C. civ.
Asupra apelului declarat în cauză.
În ceea ce privește excepțiile invocate cu ocazia judecării fondului cauzei instanța apreciază că acestea au fost soluționate cu respectarea strictă atât a normelor de procedură cât și a dispozițiilor de drept material aplicabile, soluțiile fiind legale și temeinice.
Instanța de fond a analizat pretenția reclamantului prin prisma invocării de către acesta a două categorii de fapte generatoare ale prejudiciului și anume: asigurarea și respectarea normelor de protecție a muncii și asigurarea asistenței medicale.
În ceea ce privește asigurarea și respectarea normelor de protecție a muncii Curtea a reținut ca întemeiate și legale concluziile instanței de fond privitoare la asigurarea și respectarea normelor de protecție a muncii astfel că aspectele invocate de reclamant, în cadrul procesual fixat de acesta, nu pot conduce la o altă soluție decât cea adoptată și exhaustiv argumentată de instanța de fond.
În ceea ce privește acordarea asistenței medicale și consecințele produse reclamantului prin evoluția nefavorabilă a afecțiunii acestuia Curtea a dispus, în conformitate cu art. 478 Cod procedură civilă, completarea raportului de expertiză medico-legală.
Din concluziile inițiale și cele aduse în completare se desprind aceleași aspecte considerate esențiale de instanța de fond însă asupra cărora Curtea a apreciat că trebuie completat probatoriul și, în consecință a dispus și audierea unui martor.
Coroborând aceste probe Curtea a reținut, în deplină concordanță cu instanța de fond, că pretențiile reclamantului izvorăsc din două categorii de pretinse încălcări și anume: dreptul la asistență medicală și dreptul la asigurarea instructajului și a echipamentelor de protecție a muncii.
Dacă în ceea ce privește dreptul la asigurarea instructajului și a echipamentelor de protecție a muncii, așa cum s-a arătat anterior, analiza făcută de instanța de fond este completă, în ceea ce privește condițiile în care a fost asigurată asistența medicală, analiza făcută de prima instanță este incompletă.
Obligația de a asigura asistența medicală și dreptul corelativ al reclamatului nu pot fi reduse la un calcul matematic raportat la numărul de consultații, conduita medicală, calitatea și eficiența tratamentului.
Asistența medicală presupune ca noțiune de gen asigurarea unui cumul de condiții care, chiar dacă nu pot duce la însănătoșirea deținutului, să asigure acestuia o evoluție statică sau favorabilă sau, în situații speciale, să diminueze suferințele bolnavului.
În situația reclamantului, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă cu claritate împrejurarea că evoluția favorabilă, în condițiile unei conduite medicale conforme cu standardele de bună practică medicală, este condiționată de mai mulți factori externi și, mai cu seamă, este incertă.
Experții au afirmat că sunt determinanți în evoluția bolii factori precum: statusul biologic anterior declanșării bolii, prezența factorilor predispozanți, complianța la tratament și respectarea normelor stricte de igienă locală impusă în astfel de cazuri.
Analizând toate aceste condiționalități prin prisma obiectului prezentei cauze Curtea a constatat că reclamantul a fost investigat și consultat, respectându-se standardele de bună practică medicală fără a se decela prezența unor factori declanșatori în evoluția nefavorabilă, fără a se decela existența unui status biologic anterior declanșării bolii (deci prezent la diagnosticarea acesteia) care să favorizeze evoluția negativă. În egală măsură nu s-a constat în cadrul consultațiilor medicale lipsa complianței la tratament astfel Curtea a constatat că sigurul factor favorizant în evoluția negativă a bolii l-a putut reprezenta respectarea normelor stricte de igienă locală. Instanța poate și trebuie să analizeze obligația de asigurare a asistenței medicale și prin prisma condițiilor în care reclamantul a putut să-și administreze tratamentul ambulatoriu prescris.
Din declarația martorului P. L. I. rezultă că în perioada decembrie 2013 - februarie 2014 a fost încarcerat împreună cu reclamatul executând fiecare pedepsele în regim deschis.
Deținuții erau cazați în două dormitoare de câte 14-16 locuri având grup sanitar comun respectiv două încăperi de toaletă două chiuvete și trei dușuri (pentru aproximativ 30 de deținuți). Apa caldă era furnizată între orele 19 - 20,30, 21. Materialele igienico - sanitare puse la dispoziția deținuților lunar erau compuse din: un săpun de rufe, o hârtie igienică și o lamă de ras. Așternuturile erau schimbate săptămânal iar hainele puteau fi trimise cu aceeași frecvență la spălătoria penitenciarului. Martorul audiat a arătat că de cele mai multe ori deținuții își spălau singuri hainele folosind gălețile cu care lucrau la gradina GAZ întrucât obiectele de îmbrăcăminte nu se întorceau de la spălătorie la timp sau se degradau în timpul spălării.
Așa cum s-a arătat în cuprinsul expertizei, regulile stricte de igienă se impun în afecțiuni precum cea a reclamantului, acesta neavând însă posibilitatea să le respecte în condițiile descrise.
CEDO a stabilit în repetate rânduri că relele tratamente sau tratamentele degradante trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a intra sub incidența art. 3 din Convenție. Aprecierea acestui nivel este relativă depinzând de toate circumstanțele cauzei cum ar fi durata tratamentului, urmările fizice și psihice, starea de sănătate a victimei etc.
În cauza Iacov Stanciu c/a României, CEDO a amintit principiile generale statuate anterior în practica sa, subliniind că obligația statului prevăzută la art. 3 din Convenție, de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de liberate include și obligația de a asigura asistența medicală necesară. Simplul fapt că un deținut este văzut de un medic și primește un anumit tip de tratament nu poate conduce automat la concluzia că asistența medicală este corespunzătoare. Autoritățile trebuie să se asigure că, acolo unde natura afecțiunii medicale o impune , supravegherea este periodică și sistematică și implică o strategie terapeutică menită să vindece afecțiunile deținutului sau să prevină agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod simptomatic. De asemenea autoritățile trebuie să demonstreze că au fost create condițiile necesare pentru a urma în mod concret tratamentul prescris.( paragraful 170)
În situația reclamantului din prezenta cauză, deși tratamentul inițial și cel ulterior stabilirii diagnosticului a fost unul de elecție, condițiile în care acest tratament a putut fi urmat nu au constituit o preocupare a pârâților. Așa cum am arătat anterior, concluziile raportului medico legal pun în evidență categoriile de factori de risc ce au generat agravarea bolii și au produs pierderea unui ochi. Instanța, raportându-se la apărările pârâților și observând mențiunile cuprinse în fișa medicală, constată că reclamantul, deși a urmat tratamentul prescris, starea sa de sănătate s-a agravat fiind consultat exclusiv la cererea sa, fără a beneficia de supraveghere periodică sau o strategie terapeutică menită să prevină agravarea afecțiunii și, mai ales, fără a beneficia de condiții de igienă corespunzătoare unei astfel de afecțiuni.
Pornind de la aceste constatări și considerând că dreptul la asistență medicală nu se rezumă doar la "conduita medicală conformă cu standardele de bună practică medicală"; ci presupune și asigurarea unor condiții normale de igienă, Curtea văzând și dispozițiile 1349 C.civ., a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte.
Pornind de la principiile statuate în mod constant de CEDO, la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța a avut în vedere reparațiile echitabile acordate de instanța europeană în cauze similare și, a apreciat că acordarea sumei de 10.000 de euro cu titlu de daune morale asigură o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit.
În ceea ce privește despăgubirile pentru daunele materiale reprezentând renta lunară de 1500 de lei instanța a apreciat că această pretenție este nedovedită urmând a fi respinse.
| ← încetare măsura plasament. necompetență internațională. | Avocat. ajutor de deces. legea nr. 263/2010 – art. 125 oug nr.... → |
|---|
