încetare măsura plasament. necompetență internațională.

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 53/R din data de 13.04.2017

Cererile privitoare la măsurile de plasament al minorului intră în domeniul de aplicare a Regulamentului CE nr. 2201/2003 al Consiliului, potrivit art. 1 alin. 2 lit. d astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-435/06 C.

Potrivit art. 8 din acest regulament, instanța competentă să soluționeze cererile în materia răspunderii părintești este instanța din statul membru unde copilul are reședința obișnuită la data sesizării instanței.

Determinarea reședinței obișnuite se face prin raportare la criteriile enunțate în cauza C-523/07, aceasta corespunzând locului care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediu familial și social, avându-se în vedere durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în acel stat, cetățenia, locul și condițiile de școlarizare, raporturile de familie și sociale întreținute de copil în statul respectiv.

Prin Sentința civilă nr. 1021 din 14.10.2016 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1085/102/2016 s-a admis excepția necompetenței internaționale a instanței și s-a respins cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș în contradictoriu cu intimații Q. A. D. M., S.E.B. și S.E.ca nefiind de competența instanțelor române.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă că reședința obișnuită a minorei față de care se solicită încetarea măsurii plasamentului este în Irlanda încă din anul 2014, constatând necompetența internațională a instanței prin raportare la prevederile art. 132 alin. 4 Cod procedură civilă și art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003.

Împotriva acestei hotărâri petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș a formulat recurs, solicitând casarea sentinței atacate, iar în rejudecare admiterea acțiunii formulate.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentința atacată este nelegală, întrucât instanța de fond nu a ținut seama de faptul că măsura de protecție specială a plasamentului i-a fost stabilită în baza prevederilor Legii nr. 272/2004, fiind competent tribunalul de la domiciliul copilului, iar domiciliul minorei a fost stabilit la bunica acesteia, S. E., de prevederile acestei legi beneficiază și copiii cetățeni români aflați în străinătate, potrivit art. 3.

Recurenta a mai arătat că din actele depuse rezultă că în ultimii doi ani minora s-a aflat pe teritoriul Irlandei, dar în vacanțe a venit în România, iar derularea măsurii de protecție specială a plasamentului este lipsită de obiect, în contextul în care minora se află, în fapt, la mama ei în Irlanda.

De asemenea, s-a arătat că minora are nevoie și în Irlanda de ocrotire părintească, de reglementarea situației ei juridice, și întrucât dorește să rămână cu mama ei, iar tatăl este de acord, se justifică reintegrarea minorei în familia mamei sale. În acest sens, s-a arătat că potrivit Raportului nr. 9472 din 25.03.2016 de inspecție la domiciliul mamei minorei din Irlanda-Dublin, aceasta poate oferi condiții corespunzătoare pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorei.

Față de aceste aspecte, dar și raportat la prevederile art. 5 coroborat cu art. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv art. 12 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 s-a arătat că este în interesul superior al copilului de a se admite cererea astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În cauză au declarat recurs și intimatele S.E.B. și S.E., solicitând casarea sentinței atacate, și rejudecând cererea, admiterea acțiunii, în sensul încetării măsurii plasamentului minorei Q. A. D. E. stabilit la bunica maternă S.E. și reintegrarea minorei în familia mamei.

În susținerea căii de atac declarate recurentele au arătat că în cauză este aplicabil art. 15 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, iar în cauză s-au îndeplinit toate formalitățile prevăzute de Legea nr. 272/2004, fiind în interesul superior al copilului admiterea acțiunii formulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă.

Intimatele S.E. și S.E.B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, prin care au solicitat admiterea acestuia, arătând că Tribunalul Mureș este competent să soluționeze cauza, subliniind faptul că o nouă procedură presupune timp și costuri suplimentare, prelungind situația incertă a minorei.

În cauză a formulat întâmpinare și intimatul Q.A.D.M., care a arătat că este de acord cu admiterea recursurilor și solicită admiterea acțiunii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar constată următoarele:

Față de minora Q. A. D. E. s-a luat măsura de protecție specială a plasamentului la bunica maternă, S. E., prin Sentința civilă nr. 469 din 10.03.2010 a Tribunalului Mureș.

Începând cu luna februarie 2014 minora locuiește cu mama acesteia în Dublin - Irlanda.

Cererile privitoare la măsurile de plasament al minorului intră în domeniul de aplicare a Regulamentului CE nr. 2201/2003 al Consiliului, potrivit art. 1 alin. 2 lit. d astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-435/06 C.

Potrivit art. 8 din acest regulament, instanța competentă să soluționeze cererile în materia răspunderii părintești este instanța din statul membru unde copilul are reședința obișnuită la data sesizării instanței.

Determinarea reședinței obișnuite se face prin raportare la criteriile enunțate în cauza C-523/07, aceasta corespunzând locului care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediu familial și social, avându-se în vedere durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în acel stat, cetățenia, locul și condițiile de școlarizare, raporturile de familie și sociale întreținute de copil în statul respectiv. În cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, din anul 2014 minora frecventează școala în Irlanda, s-a integrat în mediul educațional, social și familial, participă la activități extrașcolare și și-a făcut prieteni.

Față de starea de fapt reținută, prima instanță a constatat în mod legal faptul că la data sesizării instanței reședința obișnuită a minorei era în Irlanda, iar nu în România.

Prin urmare, Tribunalul a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 8 din Regulamentul CE nr. 22012/2003.

Argumentele recurenților în sensul că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 12 din Regulament nu sunt întemeiate, întrucât textul legal invocat are în vedere ipoteza în care instanța din statul membru care trimite cauza la o instanță mai bine plasată este ea însăși competentă să soluționeze cauza. În speță, Tribunalul Mureș nu îndeplinește această condiție.

Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că sentința ce face obiectul prezentei analize este legală și temeinică, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, astfel că a respins ca nefondate recursurile promovate în cauză.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre încetare măsura plasament. necompetență internațională.