Legea nr. 10/2001. măsuri reparatorii. persoana îndreptățită. legea nr. 10/2001, art. 24,3,4 h.g. 250/2007

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 161/A din data de 13.04.2017

Conform prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Prin alin.2 al aceluiași articol se prevede că, în aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Prin aceste prevederi legale, legiuitorul a instituit o prezumție de proprietate în favoarea persoanei înscrise în actul de preluare, însă pentru a opera prezumția menționată este necesar ca aceasta să nu fie contrazisă de alte probe și să se coroboreze cu probele administrate în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1550 din 09 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 736/96/2016, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta N. O. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni și, în consecință:

- s-a anulat Dispoziția nr. 198/2016, emisă de pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni referitoare la respingerea Notificării nr. 78 din 14 Februarie 2002, depusă în baza Legii 10/2001;

- pârâta a fost obligată să treacă la emiterea unei decizii de propunere de acordare a măsurii reparatorii în echivalent în condițiile Legii 10/2001;

- pârâta a fost obligată să emită Decizia prin care să propună Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul reclamantei;

- pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr.198 din 1 martie 2016, emisă de pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni s-a respins cererea formulată de reclamanta N. O. prin care a solicitat măsuri reparatorii echivalente pentru imobilul teren situat în mun. x.

Imobilul din litigiu a fost dobândit de defunctul S. C., tatăl reclamantei, printru-un act sub semnătură privată, de la vânzătoarele L. L. și G.M., în anul 1968. De asemenea, prin declarația dată în data de 31 Mai 1968, vânzătorii au recunoscut că au primit contravaloarea terenului vândut

Astfel cum rezultă din Încheierea notariatului de Stat local Toplița, în baza Decretului nr.479/1972, al Consiliului de Stat al RSR, imobilul a fost expropriat.

Motivul pentru care a respins pârâtul notificarea, rezidă în aceea că, în opinia sa, documentele prezentate nu sunt în concordanță cu prevederile art. 23.1 și 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care în normele menționate se prevede în mod neechivoc că se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor.

Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 s-a mai reținut că o condiție esențială pentru aplicarea drepturilor legii de reparație este aceea ca solicitantul (sau autorul său) să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

În considerentele sentinței atacate s-a subliniat faptul că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, cu privire specială la dispozițiile Legii nr.10/2001, s-a acceptat de legiuitor, în considerarea condițiilor socio-istorice în care s-au petrecut faptele, ca și a trecerii unui timp îndelungat de la acele evenimente, ca dovada dreptului de proprietate să se facă în condiții mult mai flexibile decât cele stricte ale dreptului comun (și care presupun, în mod necesar, înfățișarea titlului legal de constituire/dobândire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloace de dovadă indirecte ale dreptului de proprietate dar care să ateste faptul deținerii cu acest titlu de către solicitant a bunului vizat de el prin notificare. Această concepție a legiuitorului a fost concretizată în cazul Legii nr. 10/2001 prin prevederile art. 23 și 24, astfel cum au fost ele detaliate și explicate prin Normele de aplicare a legii, cuprinse în H.G. nr. 250/2007.

S-a reținut că în speță, reclamanta a formulat cererea de restituire, în condițiile în care pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, aceasta s-a prevalat de un înscris sub semnătură privată, datând din 3 martie 1968, adică de o convenție constatată printr-un înscris olograf, încheiată sub regimul de aplicare al Decretului nr.144/1958. În cazul reclamantei, întrucât înscrisul sub semnătură privată menționat, nu are valoarea unui titlu de proprietate, nu putea produce efecte translative ale dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul celui intitulat vânzător în patrimoniul autorului ei.

În acest context, s-a apreciat că în speța dedusă judecății, este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Instanța de fond a reținut că aceasta înseamnă că, în acord cu prevederile art. 24 din Legea nr.10/2001, pe baza mențiunilor cuprinse în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, Sandor Carol, tatăl reclamantei, ar putea fi presupus că a deținut sub nume de proprietar, imobilul revendicat.

Din Încheierea Notariatului de Stat local Toplița rezultă că, imobilul descris mai sus, a fost expropriat în baza Decretului nr.479/1972 al Consiliului de Stat al RSR, de la S.C. și soția S. E. În susținerea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei vine și declarația notarială a martorei G. M., una dintre vânzătoare, declarație care atestă faptul că autorul reclamantei a deținut în proprietate imobilul în litigiu.

Având în vedere această declarație coroborată cu Încheierea Notariatului de Stat Local Toplița, se poate trage concluzia că antecesorul reclamantei, a deținut sub nume de proprietar, imobilul revendicat.

Prin urmare, s-a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată și în consecință Dispoziția nr.198/2016, emisă de pârâta Primăria Municipiului Gheorgheni referitoare la respingerea Notificării nr. 78 din 14 Februarie 2002, depusă în baza Legii 10/2001, se impune să fie anulată.

În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii, s-a constatat că la data emiterii dispoziției contestate era în vigoare Legea nr. 165/2013, care a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 17.05.2013. Acest act normativ a abrogat dispozițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art. 21 din Legea nr.165/2013.

În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art. 4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum și dispozițiile art. 50 lit. c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Tribunalul a reținut că procedura execuțională este guvernată de dispozițiile Legii nr.165/2013.

Față de imposibilitatea de restituire în natură a terenului litigios, determinată de faptul că acesta nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, care sunt cele prevăzute de Legea nr. 165/2013, considerată aplicabilă cauzei, în temeiul art. 4 din legea respectivă.

Față de prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 alin. 2 și art. 21 din Legea nr. 165/2013, s-a constatat că Primăria Municipiului Gheorgheni prin Primar are obligația de a înainta dosarul către Secretariatul Comisiei Naționale, după ce se finalizează întreaga procedură administrativă, respectiv după ce se emite dispoziția, prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii și după ce se va emite avizul de legalitate de către Instituția Prefectului.

În raport de cele ce preced, pârâta a fost obligată să emită Decizia prin care să propună Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul reclamantei.

În baza art. 453 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Gheorgheni prin Primar și a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nu a analizat existenta sau inexistenta actelor doveditoare în sensul și în forma prevăzută de actul normativ enunțat, în art. 23.1 și 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat că motivul respingerii notificării depusă de reclamantă a fost pe lângă altele cel al neconformității actelor doveditoare cu cerințele prevederilor legale arătate în mod clar în preambulul dispoziției atacate (pct. 4, 5), dispoziția respectivă fiind emisă în baza unor acte neconforme care existau la dosarul administrativ, însă acest fapt nu a fost luat în considerare de instanța de fond.

Pârâtul a mai precizat că deși reclamantei i-au fost solicitate acte conforme, aceasta nu a dat curs solicitării și în aceste condiții s-a apreciat că emiterea dispoziției, inclusiv soluția adoptată în final este imputabilă notificatoarei, căreia îi revenea obligația impusă de legea aplicabilă prin prevederile imperative ale acesteia.

Pârâtul a invocat faptul că nu poate fi tras la răspundere din moment ce vinovăția nu îi aparține, susținând că nu neagă obligația sa de a adopta o hotărâre pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, chiar și favorabilă pe seama notificatoarei, însă numai în baza unor acte conforme statuate de legiuitor.

În acest sens s-a precizat că în cursul anului 2007, prin adresele cu nr. 1393 și 9615, comisia a solicitat completarea documentației depuse de reclamantă, în sensul depunerii unei hotărâri judecătorești, care ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, încheiat între L.L., G. M. și S. K. în vederea redezbaterii documentației aferente, însă reclamanta nu a reacționat în niciun fel la cele solicitate.

S-a invocat, de asemenea, faptul că documentele aflate la dosarul administrativ nu sunt în concordanță cu prev. art. 23.1 și 23.2 din Nomele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deși în aceste norme se prevede în mod inechivoc că se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare ia proprietate și la calitatea de moștenitor.

Având în vedere aspectele arătate, pârâtul a apreciat că notificarea nu poate fi analizată, iar luarea unei decizii pertinente și concludente este imposibilă.

Pe de altă parte, potrivit principiilor de soluționare a notificărilor enumerate în Cap. I pct. 1 lit. e din Normele metodologice aprobate prin H.G.250/2007, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin 1 lit. a și ale art. 23 din lege.

Pârâtul a mai arătat că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării, adică în mod evident până la expirarea termenului dat de Legea nr. 165/2013, respectiv 01.01.2015.

În speță, din actele neconforme prezentate nu se poate reține cu certitudine faptul că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, iar notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv.

În acest sens pârâtul a precizat că deși prin adresa nr. 1393/2007 reclamantei i-a fost solicitată hotărârea judecătorească care ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, din actele dosarului nu rezultă depunerea vreunui act în urma solicitării, ultima corespondență fiind purtată în anul 2007. În aceste condiții pârâtul a considerat că reclamanta a avut timp suficient pentru a clarifica unele chestiuni esențiale legate de dreptul pretins.

În atare situație, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin 2, alin. 3, art. 11 alin. 4, art. 26 alin 1 din Legea nr. 10/2001, republicată și cu dispozițiile Titlului VII, Capitolului V, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, comisia, după vot, în unanimitate a propus respingerea notificării nr. 78/2001, pentru motivele enumerate mai sus, fiind emisă astfel Dispoziția nr. 198/2016 privind respingerea notificării nr. 78/2002, formulată de Nap Olga în baza Legii nr. 10/2001.

Referitor la acțiunea intentată de reclamantă s-a precizat că susținerile acesteia privitoare la respectarea prevederilor art. 23 pct. 1 și art. 23 pct. 2 sunt nefondate, din dosarul existent la pârât putându-se constata că actele de care se prevalează reclamanta nu sunt legalizate și nu sunt certificate și prin urmare nici nu au fost prezentate originalele, astfel cum stipulează art. 23.2 din norme, care imperative.

Intimata reclamantă N. O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului cu consecința menținerii tuturor dispozițiilor sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că în cazul cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, articolul 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție simplă, în sensul că persoana individualizată în actul normativ este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, iar răsturnarea acestei prezumții simple se realizează prin proba contrară. Mai mult, potrivit prevederilor art. 23.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se pot solicita inclusiv declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la luarea deciziei.

Astfel, s-a relevat că în speță, din încheierea notarială depusă la dosar, rezulta că imobilul în cauză a fost expropriat, în baza Decretului nr. 479/1972 al Consiliului de Stat al RSR de la S. C. și soția, S. E. (părinții reclamantei), iar în dovedirea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei vine și declarația notarială a martorei G. M., care este una dintre vânzătoare, care atestă faptul că autorul reclamantei a deținut în proprietate imobilul în litigiu.

S-a mai invocat faptul că pârâtul în motivele de apel a arătat că nu i se poate reține nicio culpă în ceea ce privește netransmiterea dosarului Secretariatului Comisiei Naționale, cu toate că această obligație legală, așa cum în mod corect a subliniat instanța de fond, îi revine instituției publice, în speță pârâtului.

Reclamanta a susținut că instanța de fond, în mod corect a concluzionat că pârâtul avea obligația de a înainta dosarul către Secretariatul Comisei Naționale, după finalizarea procedurii administrative.

Examinând apelul dedus judecății prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. E 78/2002, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta N.O. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în Gheorgheni, str. x. Referitor la terenul pentru care s-a formulat notificarea menționată, reclamanta a precizat că antecesorul său S. K. a dobândit de la L. L. și G. M. o suprafață de 1802 mp teren, din care suprafața de 1222 mp teren a fost expropriată abuziv de Statul Român în anul 1973.

Prin Dispoziția nr. 198 din 01.03.2016, emisă de Primarul Municipiului Gheorgheni s-a respins notificarea formulată, reținându-se că documentele prezentate de reclamantă au fost depuse în copii simple, iar din actele de care se prevalează reclamanta nu se poate aprecia cu certitudine că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv. De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, iar în urma solicitării de a depune hotărâre judecătorească ce ține loc de contract de vânzare cumpărare nu a depus vreun act pentru dovedirea dreptului pretins.

În ceea ce privește imobilul pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, din actele dosarului reiese că între numitele L. L. și G. M., pe de o parte și numitul S. K. (antecesorul reclamantei), pe de altă parte s-a încheiat la data de 03.03.1968 un înscris sub semnătură privată, intitulat "contract provizoriu";, conform căruia L. L. și G. M. i-au vândut lui S. K. suprafața de 1415 mp teren pentru construcție casă, înscris în CF sub nr. top 811/2, cu prețul de 15.000 lei.

Prin Decretul nr. 479/1972 s-a expropriat o suprafață de 5581 mp teren situat în orașul Gheorgheni, aparținând locuitorilor menționați în tabelul anexă la decret. În tabelul respectiv figurează și numiții S. C. și S. E., antecesorii reclamantei, cu privire la care s-a menționat că de la aceste persoane s-a expropriat suprafața de 750 mp teren, situat în x, pentru care s-a stabilit o despăgubire în valoare de 1.125 lei.

Instanța de fond a reținut că reclamanta în calitate de moștenitoare a persoanelor de la care s-a expropriat imobilul este îndreptățită să beneficieze pentru terenul expropriat, în temeiul Legii nr. 10/2001, de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prevăzute de această lege, apreciindu-se că în speță sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În speță, în ceea ce privește terenul pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în notificarea formulată aceasta a arătat că solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul înscris în CF nr. 9672 Gheorgheni, nr. top. 809/2, 810/2. Reclamanta a precizat că din terenul identificat sub numerele topografice anterioare a fost expropriată o suprafață de 1222 mp teren.

Pentru a dovedi dreptul de proprietate al antecesorilor săi asupra terenului în litigiu, reclamanta s-a prevalat de înscrisul sub semnătură privată, intitulat "contract provizoriu";, la care s-a făcut referire mai sus, în care se menționează că antecesorul său a cumpărat suprafața de 1415 mp teren, înscris în cartea funciară sub nr. top 811/2.

În privința identificării terenului în litigiu, trebuie avut în vedere faptul că în înscrisul de care se prevalează reclamanta, se menționează că s-a vândut terenul cu nr. top 811/2, în timp ce reclamanta, prin notificarea formulată, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren cu nr. top 809/2, 810/2.

Totodată trebuie precizat că potrivit înscrierilor din CF nr. 9672 Gheorgheni, în această carte funciară au fost înscrise sub nr. top 811/2 suprafața de 1415 mp teren, iar sub nr. top 809/2, 810/2 suprafața de 1605 mp teren.

Referitor la suprafețele de teren înscrise în CF nr. 9672 Gheorgheni, numitele L. L. și G. M., de la care s-a invocat faptul că antecesorii reclamantei au dobândit dreptul de proprietate, figurează în cartea funciară cu câte o cotă de 4/48 parte din dreptul de proprietate, cote dobândite în anul 1948, iar pentru diferența de 44/48 parte figurează alte persoane, cu diverse cote-părți, dintre care unele au dobândit dreptul de proprietate în anul 1930, iar altele în anul 1948.

Din încheierea de carte funciară nr. 88 din 06.02.1973, emisă de fostul Notariat de Stat Local Toplița cu ocazia intabulării suprafețelor de teren ce au făcut obiectul exproprierii rezultă că dintre suprafețele de teren înscrise în CF nr. 9672 Gheorgheni a făcut obiectul exproprierii și s-a înscris cu acest titlu în cartea funciară parcela cu nr. top 810/2, iar pentru parcelele cu nr. top 809/2 și nr. top 811/2 s-a dispus reînscrierea pe numele proprietarilor de până la acea dată.

De asemenea din actele dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 135 din 03.02.2000, pronunțată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr. 1750/1999 s-a constatat că reclamantele N. O. (care este și reclamanta din prezenta cauză) și P. E. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 9672 Gheorgheni, nr. top 809/2/a, 811/2/a, în suprafață de 580 mp teren, dispunându-se totodată și întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor în cartea funciară, urmând ca suprafața de 1222 mp teren, cu nr. top 809/2/b, 811/2/b să se renoteze pe numele vechilor proprietari.

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, se prevede că aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 operează numai în absența unor probe contrare, astfel că prezumția simplă de proprietate în favoarea persoanei în actul de preluare, instituită prin textul de lege menționat, poate fi răsturnată.

În speță, trebuie avut în vedere faptul că deși reclamanta a susținut că nu există probe contrare celor care rezultă din actul de expropriere, susținerile acesteia sunt contrazise de probele existente la dosar.

În primul rând se impune a se reține faptul că reclamanta s-a prevalat de un înscris sub semnătură privată pentru a dovedi dobândirea de către antecesorii săi a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, înscris care nu are însă valoarea juridică de act translativ de proprietate, ci doar valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare. De asemenea, la data încheierii actului menționat persoanele care figurează în actul respectiv, în calitate de vânzătoare, aveau doar câte o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra terenului. Totodată nici declarația notarială dată de numita G.M., care confirmă vânzarea terenului, nu are valoare de act translativ de proprietate.

Pe de altă parte în înscrisul sub semnătură privată de care se prevalează reclamanta figurează terenul cu nr. top 811/2, or reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul cu nr. top 809/2, 810/2, în condițiile în care obiectul exproprierii l-a făcut terenul cu nr. top 810/2, neconcordanțe existând și în privința întinderii suprafețelor de teren pentru care s-au cerut astfel de măsuri și a întinderii suprafețelor de teren care figurează în cartea funciară. Mai mult pentru suprafața de teren de 580 mp teren din terenul înscris în CF nr. 9672 Gheorgheni s-a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.

În contextul în care la data exproprierii antecesorii reclamantei nu erau proprietari tabulari asupra imobilului pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii și există neconcordanțe atât cu privire la identificarea suprafeței de teren ce a fost expropriată, cât și cu privire la întinderea suprafeței de teren respective, instanța de apel a apreciat că în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză operează prezumția de proprietate prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, având în vedere că probele administrate în cauză nu confirmă existența dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantei asupra imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și astfel reclamantei nu i se poate recunoaște calitatea de persoană îndreptățită conform prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 și pe de altă parte terenul pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost clar identificat, existând neconcordanțe între datele care figurează în actele emise cu ocazia exproprierii și actele doveditoare de care s-a prevalat reclamanta, instanța de apel a apreciat că prevederile art. 24 nu sunt incidente în cauză și ca atare dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, contestată de reclamantă, nu se impunea a fi anulată

Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanța de apel a reținut că în mod greșit a fost admisă de către instanța de fond acțiunea introductivă și în consecință, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a dispus admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul că s-a schimbat în tot sentința atacată și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta N. O. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Gheorgheni, prin Primar.

← Răspundere civilă delictuală. despăgubiri pentru prejudiciu...		încetare măsura plasament. necompetență internațională. →

Legea nr. 10/2001. măsuri reparatorii. persoana îndreptățită. legea nr. 10/2001, art. 24,3,4 h.g. 250/2007

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr. 10/2001. măsuri reparatorii. persoana îndreptățită. legea nr. 10/2001, art. 24,3,4 h.g. 250/2007