Cerere de chemare în garanţie. condiţii de admisibilitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Codul de procedură civilă: art. 72-74,
Decizia (RIL) nr.13/2016 ÎCCJ.
Interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.
Secția I Civilă - Decizia civilă nr.232/07 martie 2018.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr.(…) reclamantul P.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială M.K. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor aferente dobânzii legale penalizatoare pentru punerea în executare cu întârziere a sentinței civile nr.(…) pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.(…).
Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2017 pârâta a chemat în garanție C.L. al Municipiului S., având în vedere că potrivit art.104 din Legea nr.1/2011 finanțarea învățământului se face prin bugetul consiliului local.
Prin Încheierea pronunțată la data de 31 ianuarie 2018 s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a C.L. al Municipiului S. formulată de pârâta.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.72 alin.(1) Cod procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
În cadrul unui conflict de muncă, părțile acestuia sunt definite expres de art. 267 Codul muncii, ca urmare a caracterului predominant personal al contractului individual de muncă. Or, admisibilitatea unei cereri de chemare în garanție într-un atare conflict se impune a fi analizată având în vedere tocmai specificitatea raportului juridic de muncă.
Cum în cauză angajator a fost Șc. G. M.K., iar între aceasta și C.L.S. nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, înseamnă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.72 din Codul de procedură civilă, mai mult de principiu, un ordonator de credite este obligat ex lege la a aloca fonduri necesare finanțării pârâtului.
Față de aceste considerente în temeiul art.74 alin.2 raportat la art.64 din Codul de procedura civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată în cauză..
Împotriva acestei încheierii a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului și admiterea cererii de chemare în garanție.
În expunerea de motive, apelanta a arătat, în esență, faptul că obiectul dedus judecății nu este un litigiu de muncă, ci accesoriile unor sume deja câștigate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.(…) pronunțată în dosarul nr.(…) al Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului, C.L.S. a fost obligat să aloce sumele necesare plății debitelor stabilite prin hotărârile judecătorești, respectiv contravaloarea tichetelor de masă pe care reclamanta era îndreptățită să le primească.
Prejudiciul încercat de reclamantă se datorează atitudinii culpabile a chematei în garanție, care a refuzat să aloce sume în termen rezonabil.
În drept, a invocat dispozițiile art.64 alin.4 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate reține următoarele:
Apelul este nefondat.
Instituția chemării în garanție este reglementată de art. 72-74 Cod procedură civilă și constă în posibilitatea părții de a chema în garanție o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În speță, rațiunea formulării cererii de chemare în garanție constă în aceea că, dacă pârâta Șc. G. M.K. pierde procesul intentat de reclamant, chematul în garanție, C.L. al Municipiului S., să fie obligat să vireze sumele de bani la care ar putea fi obligată.
Or, astfel cum rezultă și din considerentele deciziei nr.13/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că nu există o obligație de garanție sau de despăgubire între pârâta Șc. G. M.K. și C.L. al Municipiului S., un ordonator de credite fiind obligat ex lege la a aloca fonduri necesare finanțării pârâtei.
Este adevărat că prin sentința civilă nr.(…) pronunțată în dosarul nr.(…) al Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului, C.L.S. a fost obligat să aloce sumele necesare plății debitelor stabilite prin hotărârile judecătorești ce formează obiectul dosarelor de executare nr.(…) ale BEJ U.D.M., precum și cheltuielile de executare, reținându-se că reclamanta Șc. G. M.K., în calitate de ordonator secundar de credite nu poate proceda la punerea în executare a titlurilor executorii în lipsa alocării sumelor necesare de către ordonatorul principal, respectiv C.L.S., însă, în speță, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor salariale stabilită prin sentința civilă nr.(…) pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.(…).
Cum chematul în garanție C.L.S. nu a avut calitatea de parte în dosarul nr.(…) și nu a fost stabilită o obligație de plată în sarcina sa prin sentința civilă nr. (…), acesta nu poate fi obligat la plata de daune pentru punerea în executare cu întârziere a sentinței civile anterior menționate.
Totodată, este de menționat și faptul că în speță ne aflăm în cadrul unui conflict de muncă, părțile acestuia fiind definite expres de art.267 Codul muncii. Or, admisibilitatea unei cererii de chemare în garanție într-un atare conflict se impune a fi analizată având în vedere tocmai specificitatea raportului juridic de muncă. Cum raportul juridic de muncă în speță se derulează doar între reclamantă și pârâtă, iar raporturile dintre pârâtă și chematul în garanție sunt de altă natură, excedând astfel cadrului procesual de față, în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.
Pentru cele ce preced, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul.
| ← Orodnanta presedentiala. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială | Competenţa materială. aplicarea deciziei (ril) nr. 18/2016 a... → |
|---|
