Cerere de divorţ întemeiată de către reclamant pe culpa sa exclusivă. Lipsa pârâtei la administrarea probei cu interogatoriu
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 598 din data de 28.05.2015
Potrivit art. 993 alin.(3) C.civ. dacă din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată. În contextul în care reclamantul a solicitat ca desfacerea căsătoriei să se dispună cu reținerea culpei sale exclusive, criticile acestuia sunt lipsite de orice urmă de interes legitim și fără nici o relevanță concretă în cauză. Efectul prezumției de neprezentare la interogatoriu a pârâtei este de mărturisire deplină sau început de dovadă, ori în cauză aceasta este în sensul reținerii culpei exclusive a reclamantului.
Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria R.V. din data de 9 decembrie 2014, astfel cum a fost completată la data de 19 decembrie 2014, reclamantul M. M. G. a chemat-o în judecată pe pârâta M. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei dintre ei din vina exclusivă a soțului reclamant; pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei; exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minorii M. I. R., și M. M. F.; stabilirea domiciliului minorilor la tată, respectiv la adresa din Municipiul C., județul D.; obligarea pârâtei la pensie de întreținere în favoarea celor doi minori, în raport de veniturile pe care le realizează; atribuirea către pârâtă a beneficiului contractului de închiriere cu privire la locuința construită prin programe ANL și obligarea acesteia să plătească o indemnizație de instalare.
La data de 19 decembrie 2014 reclamantul și-a completat cererea principală în sensul că a solicitat să se ia act că renunță la capătul de cerere privind atribuirea către pârâtă a beneficiului contractului de închiriere, reiterând motivele de divorț prezentate în cererea principală.
În fapt, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 15.09.2001, din căsătorie rezultând minorii M. I. R., și M. M. F., stabilindu-și domiciliul comun în casa părinților săi, în prezent pârâta domiciliază în locuința ANL atribuită din Fondul Locativ de Stat. A susținut reclamantul că însă de la începutul căsătoriei între ei au existat anumite divergențe care s-au acutizat în timp datorită firii dificile a pârâtei și a geloziei excesive a acesteia.
În anul 2007 pârâta a intrat într-o relație extraconjugală însă la acel moment având copilul în vârstă de 5 ani au continuat relațiile de căsătorie. Neînțelegerile s-au accentuat în primăvara anului 2013 când pârâta a început să-i adreseze foarte des injurii, expresii și cuvinte jignitoare fără motiv și pe fondul certurilor l-a agresat fizic, toate aceste aspecte având loc în prezența copiilor. Datorită faptului că sunt firi diametral opuse și au puncte de vedere diferite cu privire la aspectele vieții, au apărut discuții tot mai dese care au dus la o evidentă răcire a relațiilor, așa încât relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 324, 373, 379 lit.b, 400, 529 și următoarele C. civ.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisurile anexate, ancheta psiho-socială și proba cu doi martori.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, pârâta a susținut că de la începutul căsătoriei au locuit cu părinții reclamantului și cu cei doi minori rezultați din căsătorie și niciodată nu a existat o stare tensionată care să conducă la despărțirea în fapt. Împreună cu părinții reclamantului s-au ocupat de creșterea și educarea minorilor care sunt atașați de ambii părinți, nu au fost traumatizați psihic de comportamentul ei. Nu a avut față de reclamant un comportament agresiv și a fost alături de acesta când a avut probleme de sănătate. Dorința reclamantului de a se pronunța divorțul este o rătăcire de moment, relațiile nefiind grav și iremediabil vătămate, în prezent locuind împreună, având o viață de familie normală.
În drept au fost invocate disp. art. 205 C.pr.civ. iar în dovedire a solicitat audierea celor doi martori propuși de reclamant.
Potrivit disp. art. 127 C.pr.civ., s-a constatat că Judecătoria R.V. este competentă în soluționarea cauzei.
Instanța, în virtutea rolului activ, a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părților, Primăria mun. C. - Serviciul de autoritate Tutelară înaintând referatul întocmit cu adresa nr. 500 din 20 ianuarie 2015.
A fost audiată și minora M. I. R., potrivit disp. art. 226 C.pr.civ. și art. 264 C. civ .
Prin sentința civilă nr. 285/16.02.2015, Judecătoria R.V. a luat act că reclamantul renunță la capătul de cerere privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere, a respins cererea având ca obiect divorț cu minori, atribuire beneficiu contract de închiriere, formulată de reclamantul M.M.G. și a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la Primăria C. la data de 15 septembrie 2011, căsătoria fiind înregistrată în Registrul stării civile la nr. 1243 din aceeași dată, așa cum rezultă din copia certificatului de căsătorie depus la dosar, stabilindu-și domiciliul conjugal în Municipiul C., județul D., din căsătoria părților au rezultat minorii M. I. R. și M. M. F..
Reclamantul în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a indicat un motiv temeinic care să conducă la desfacerea căsătoriei în înțelesul disp. art. 373, lit. b din noul C. Civ., precizând doar că între el și pârâtă nu mai există comunicare și sentimente de afecțiune, împrejurare ce generează reproșuri și certuri între ei, fără a preciza în vreun fel care este culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de familie. Acestea în condițiile în care declarațiile martorilor audiați trebuie analizate și interpretate prin prisma motivelor de divorț invocate de reclamant și raportat la acestea.
Răcirea relațiilor dintre soți, lipsa de comunicare și afecțiune, afirmat ca motiv determinant de divorț în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu este dovedit de către reclamant, cu mijloace de probă suficiente și adecvate, sarcina probei revenind acestuia potrivit disp. art. 249 C.pr.civ..
Astfel din declarațiile martorilor audiați M. M. și M. T., părinții reclamantului, rezultă că părțile sunt separate în fapt în prezent însă discuțiile existente între cei doi soți nu s-ar datora culpei pârâtei, ci dimpotrivă faptului că reclamantul s-ar fi angajat într-o relație extraconjugală cu o altă femeie.
Martorii au arătat că părțile s-au înțeles bine la începutul căsătoriei până în luna iunie 2013, când între părți au intervenit discuții cu privire la o relație extraconjugală a reclamantului, cei doi soți locuind în prezent în camere separate în apartamentul părților reclamantului. Martorii au precizat că discuțiile dintre soți sunt normale într-o familie și cei doi se pot împăca pentru a-și crește împreună cei doi copii ce sunt puternici atașați de părinți și de bunici.
S-a reținut din declarațiile martorilor că cei doi soți se sprijineau reciproc în problemele privind obținerea locurilor de muncă și probleme de sănătate. Părinții reclamantului au menționat că în prezent relația dintre soți este tensionată din vina ambilor însă ,ca în orice familie, au apreciat că se poate rezolva această situație printr-o discuție calmă, fără a-și manifesta orgoliile.
Mai mult, minora M. I. R., ascultată în camera de consiliu, a arătat că nu dorește ca părinții ei să divorțeze și vrea să stea împreună cu aceștia, cu fratele ei și cu bunicii.
Instanța dând eficiență disp. art. 933 alin. 3 C.pr.civ. potrivit cărora "Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepția cazurilor prev. de art. 943 C.pr.civ.";, dispoziții care nu sunt incidente în cauză, întrucât din probele administrate nu s-a făcut dovada că părțile sunt separate în fapt de peste doi ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorilor, stabilirea locuinței minorilor la tată și obligarea pârâtei să execute obligația de întreținere prin plata unei pensii de întreținere stabilită în funcție de veniturile acesteia.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat, în esență, că instanța de fond nu a parcurs în totalitate faza procedurii prealabile fixării primului termen de judecată, în sensul că după comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtei nu s-a așteptat expirarea termenului de 25 de zile de la comunicarea cererii, sau după caz depunerea de către pârâtă a întâmpinării anterior expirării acestui termen, emițând la data de 23.12.2014 citațiile pentru primul termen de judecată. Procedând astfel, apreciază că instanța i-a produs o vătămare, în sensul că nu a avut posibilitatea pregătirii apărării față de pretențiile pârâtei dat fiind faptul că locuiește la o distanță foarte mare de localitatea unde se află sediul instanței, neavând astfel posibilitate să studieze dosarul înainte de termenele de judecată.
Întrucât pârâta a depus întâmpinarea după termenul prev. de art. 201 alin. 1 C.pr.civ. a solicitat decăderea acesteia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții de ordine relativă, însă instanța nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la această solicitare și nu a aplicat pârâtei sancțiunea prev. de art. 208 alin. 2 C.pr.civ., a solicitat aplicarea disp. art. 358 C.pr.civ., întrucât pârâta nu s-a prezentat, fără motive temeinice la administrarea probei cu interogatoriu și instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la această solicitare.
A mai arătat că, deși prin cererea inițială a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, în termen legal a modificat cererea de chemare în judecată solicitând desfacerea căsătoriei doar din culpa sa exclusivă, însă instanța de fond a analizat și s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei așa cum fusese formulat inițial, din culpa pârâtei, apreciind că nu a invocat motive temeinice imputabile pârâtei care să conducă la desfacerea căsătoriei în înțelesul art. 373 lit. b C.civ. și că din probele administrate nu reiese culpa pârâtei ci dimpotrivă culpa sa exclusivă întrucât s-a angajat într-o relație extraconjugală.
În susținerea apelului s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu martori.
În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. C.pr.civ.. art. 373, art. 379 lit. b, art. 400, art. 402, art. 529 C.civ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23 martie 2015 pârâta M. M. a solicitat respingerea apelului.
În motivare, pârâta a susținut că instanța de fond a respectat condițiile prev. de art. 201 C.pr.civ. și prin acordarea termenului de judecată nu s-a produs nicio vătămare apelantului-reclamant întrucât întâmpinările, depuse în termenul legal i-au fost comunicate și nu a solicitat probe.
Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în baza probatoriului administrat. La respingerea acțiunii de divorț au fost avute în vedere declarațiile martorilor M. M. și M. T., părinții reclamantului, care au arătat că cei doi soți locuiesc împreună, între ei există discuții normale în familie, își pot crește împreună copii, se sprijină reciproc în probleme privind obținerea locurilor de muncă și problemelor de sănătate și că relațiile de căsătorie pot continua.
De asemenea, arată că în cauză sunt aplicabile disp. art. 934 C.pr.civ. pentru ca divorțul să fie pronunțat din vina exclusivă a reclamantului, care prevede la art. 1 că se poate pronunța o astfel de hotărâre, când soții sunt separați în fapt de cel puțin doi ani de zile, însă din probele administrate nu rezultă acest lucru, întrucât locuiesc împreună, comportându-se ca doi soți.
A mai arătat că relațiile nu sunt grav și iremediabil vătămate, căsătoria putând continua, apelantul-reclamant având o rătăcire de moment datorată stresului.
În drept, au fost invocate disp. art. 201, art. 358, art. 934 C.pr.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 20.04.2015, apelantul-reclamant a reiterat motivele din cererea de apel.
În drept au fost invocate disp. art. 471 alin. 6 și urm. C.pr.civ..
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate , instanța a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de apel privind nerespectarea termenelor procedurale prevăzute pentru faza regularizării cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că sancțiunea ce poate interveni, prin raportare la interesul ocrotit, este aceea a nulității relative; în acest sens, reținând incidența disp. art. 174-179 C.proc.civ., orice astfel de neregularitate ar fi trebuit invocată la primul termen ce a urmat săvârșirii neregularității, cu dovada vătămării produse, consecința nerespectării acestui termen fiind decăderea părții din dreptul de a le mai invoca, cu atât mai mult în calea de atac.
Văzând actele procedurale întocmite în fața instanței de fond, respectiv încheierea de ședință a primului termen de judecată, s-a reținut că reclamantul nu a înțeles să invoce neregularitățile procedurale privind nerespectarea termenului de depunere a întâmpinării.
La primul termen de judecată s-a reținut numai prezența apelantului pârât căruia i-au fost încuviințate probele solicitate. Lipsa intimatei pârâte a fost reținută de instanță și la cel de-al doilea termen.
Așadar, în acest context criticile formulate de apelantul reclamant sunt lipsite de interes, întrucât pentru intimată nu s-a încuviințat nici o probă, efectele sancțiunii decăderii producându-se implicit.
Parcurgerea fazei de regularizare are ca scop o mai bună organizare a procedurilor judiciare prin evitarea amânărilor în cursul cercetării judecătorești. În cauză acest deziderat a fost atins în condițiile în care apelantul reclamant primind întâmpinarea la cel de-al doilea termen, aceasta fiindu-i înmânată de instanță, nu a înțeles să-și valorifice dreptul la amânarea judecății pentru a lua cunoștință de apărarea intimatei pârâte. Așadar, această critică nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.
În ceea ce privește refuzul intimatei pârâte de a se prezenta la administrarea probei cu interogatoriul, acesta este un drept și nu o obligație, așadar, modalitatea în care partea în patrimoniul căreia se găsește acel drept și-l exercită, nu poate fi cauză de nelegalitatea a hotărârii.
În ceea ce privește incidența disp. art. 358 C.pr.civ., apelantul omite a avea în vedere consecințele juridice ale refuzului de prezentare la interogatoriu. Legea instituie prin acest text de lege o prezumție a cărei aplicabilitate este lăsată la latitudinea suverană a instanței de judecată care poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă scrisă.
În contextul în care apelantul reclamant și-a modificat acțiunea solicitând ca desfacerea căsătoriei să se dispună cu reținerea culpei sale exclusive, criticile acestuia sunt lipsite de orice urmă de interes legitim și fără nici o relevanță concretă în cauză.
Efectul prezumției de neprezentare la interogatoriu este de mărturisire deplină sau început de dovadă, ori în cauză aceasta este în sensul aprecierii culpei exclusive a apelantului reclamant, sens în care de altfel a dispus și instanța de fond.
Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat asupra lipsei de incidență practică a criticilor apelantului, întrucât măsurile procesuale luate în cauză și pe care, de altfel, le critică, nu i-au adus nici o vătămare.
Instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv martorii audiați la cererea acestuia și înscrisuri, a reținut culpa exclusivă a apelantului reclamant la destrămarea relațiilor de familie în acord cu pretențiile acestuia.
Cu toate acestea soluția de admitere a cererii de divorț nu a putut fi primită nici de instanța de control judiciar, ca urmare a impedimentelor legislative și pe care instanța de fond le-a reținut corect. Conform disp. art. 933 alin. 3 C.pr.civ. dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepția cazurilor prev. de art. 943 C.pr.civ.";, dispoziții care nu sunt incidente în cauză, întrucât din probele administrate nu s-a făcut dovada că părțile sunt separate în fapt de peste doi ani.
Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C.pr.civ.. a fost respins apelul ca nefondat.
| ← CONTESTATIE LA EXECUTATE. Jurisprudență Contestaţie la executare | Precaritatea posesiei neeexercitate sub nume de proprietar → |
|---|
