Cerere de revizuire. Exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac fără îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale. Consecinţe pe plan procesual.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 5583 din data de 03.12.2014
Cerere de revizuire. Exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac fără îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale. Consecințe pe plan procesual.
- C. proc. civ., art. 322.
Potrivit dispozițiilor art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres și limitativ prevăzute la pct.1-9.
Conform textului de lege menționat, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu revizuire doar atunci când evocă fondul. În ceea ce privește sintagma "evocarea fondului"; atât doctrina, cât și jurisprudența au statuat că în privința deciziilor pronunțate de instanța de recurs se realizează doar atunci când: s-au administrat probe noi aflate în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei și care au fost analizate de instanța de recurs, s-a procedat la o reapreciere a probatoriului, implicând însă stabilirea unei alte stări de fapt diferită de cea reținută în fazele de judecată anterioare, s-a făcut o aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt deja stabilită.
În speța dată se constată că nu este realizată niciuna din ipotezele menționate anterior, instanța de recurs nu a realizat prin hotărârea dată, analiza de fond a pricinii, abordând cauza sub aspectele de legalitate la care se referă art. 304 Cod procedură civilă, sens în care nu este întrunită cerința de admisibilitate impusă de prevederile art. 322 alin.1 Cod procedură civilă.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA NR. 5583 din 03.12.2014)
Prin sentința civilă nr.1232 din data de 23.03.2011 pronunțată în de către Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta T.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T.
Prin decizia civilă nr.152 din data de 12.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă T.E. împotriva sentinței civile nr.1232 din data de 23 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 4989/87/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CJP T.
Curtea a reținut că instanța de fond, în mod corect, a reținut că prin decizia nr. 206944 din 31.08.2010 pârâta a recalculat drepturile de pensie ale reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii 119/2010, ale HG 737/2010 coroborate cu cele ale legii 19/2000 și a stabilit un cuantum al pensiei de asigurări sociale de 931 lei lunar începând cu data de 01.09.2010.
Astfel, cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor acestei legi și caracterul retroactiv al articolului 3 din Legea nr. 119/2010 și neconcordanța acestuia cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție s-a reținut faptul că pensiile de serviciu, spre deosebire de cele acordate potrivit sistemului public de pensii, au două componente, și anume pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale și reflectă partea de contribuție a fiecărui asigurat la acest buget și un supliment, care se adaugă la partea contributivă, suportat de stat și care se plătește din bugetul de stat.
Prin urmare, se poate considera că singurul drept câștigat de către persoana în cauză îl reprezintă partea contributivă și doar dacă această parte ar fi încălcată prin diminuare se poate vorbi despre o aplicare retroactivă a legii și o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, ceea ce în cauză nu se întâmplă.
În același timp, prin Decizia nr. 458/02.12.2003, instanța constituțională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare";.
Prin urmare, Tribunalul a analizat cauza sub toate aspectele de legalitate și constituționalitate prevăzute de cadrule legal existent în România la data soluționării cauzei, cadru legal care nu s-a schimbat între timp până la soluționarea recursului.
În ceea ce privește cea de a treia critică, Curtea a reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, iar în ceea ce privește afirmația potrivit căreia instanța de fond nu a avut în vedere că a contestat atât cuantumul pensiei cât și calculul vechimii asupra cărora nu a făcut nicio referire aceasta este greșită deoarece din conținutul cererii de chemare în judecată nu rezultă o astfel de critică, recurenta-reclamantă referindu-se pe tot parcursul motivării cererii sale doar la anularea deciziei nr.206944 din 31.08.2010.
Împotriva acestei decizii, T.E. a formulat cerere de revizuire, la data de 19.11.2014, înregistrată pe rolul Secției a VII-a Civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București, la aceiași dată, sub nr.6960/2/2014.
Prin cererea de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, arată revizuienta că solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei atacate, în sensul anularii deciziei de pensionare nr.206944/31.08.2010, emisă de CJP T, restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plata a deciziei de pensionare nr.206944/20.04.2010, cu plata drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 1 septembrie 2010 până la data de 09.02.2011, plata dobânzii legale a sumelor reprezentând diferența drepturilor de pensie stabilite în cele două decizii, menținerea sporurilor acordate prin sentințele civile anexate dosarului de pensie, constatarea că drepturile sale de pensie au fost stabilite prin calcul eronat conform deciziei 206944/31.08.2010- prin neincluderea în cuantum a venitului anual, pentru perioada 1991-2004, sporurile acordate prin sentințele civile anexate dosarului de pensie nefiind luate în calcul, în carnetul de munca neexistând aceste mențiuni, cu cheltuieli de judecată.
Arată că atât la data soluționării cauzei în prima instanță cât și în recurs, pe rolul Curții de Apel București exista dosarul nr.11879/2/2010, având ca obiect anularea H.G.737/2010, privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, stabilită prin Legea nr.567/2004, precum și suspendarea executării acestei hotărâri până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii.
Prin sentința civilă nr.4660/5 iulie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr.11879/2/2010, a fost admisă acțiunea și pe cale de consecința s-a anulat H.G. nr.737/2010, în ceea ce privește metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art.1 lit.c din Legea nr.119/2010 și s-a dispus suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Astfel, se apreciază ca sentința civilă nr.4660 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București nu putea fi prezentată instanței cu ocazia soluționării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.4989/87/2010, întrucât, deși revizuienta era parte în dosarul nr. 11879 /2/2010 nu putea să determine pronunțarea acesteia la o dată anterioară pronunțării sentinței civile nr.152/12.01.2012.
Prin urmare, chiar dacă cu privire la hotărârea în discuție s-ar reține că acesta este un înscris emis ulterior, respectiv după judecarea litigiului în fond și nu ar întruni cerințele prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, totuși față de împrejurarea că situația de fapt reținută prin sentința civilă nr.4660/15 iulie 2011 a Curții de Apel București nu a fost examinată și nici avută în vedere de Tribunalul Teleorman la soluționarea cauzei, este evident că hotărârea Curții de Apel București îndeplinește valențele juridice ale unui înscris nou.
Pe de altă parte este de observat că prin hotărârea Curții de Apel București s-a anulat H.G. nr.737/2010 în ce privește metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art.1 lit.c din Legea nr. 119/2010, care a constituit temeiul de emitere a deciziei de pensionare nr. 206944/31.08.2010.
În această situație, revizuienta consideră că în ipoteza în care această hotărâre a Curții de Apel București, rămasă definitivă, ar fi fost cunoscută de instanța cu ocazia judecării cauzei ar fi fost de natură să conducă la o altă soluție decât la cea pronunțată.
Așadar în condițiile în care motivele expuse în considerentele hotărârii Curții de Apel București nu au fost analizate cu ocazia judecării fondului, această hotărâre constituie un înscris doveditor în sensul prevederilor art.322 pct.5 c.pr.c.(vechiul cod) din art.509 pct.5 c.pr.c.(noul cod).
Concluzionând că în categoria înscrisurilor noi, poate fi inclusă și hotărârea judecătorească constând în sentința civilă nr.4660 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București, întrucât cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare H.G. 737/2010 a fost promovată anterior soluționării definitive a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.4989/87/2010 al Curții de Apel București, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea sentinței civile nr.152/12.01.2012 a Curții de Apel București, în tot, în sensul anularii deciziei de pensionare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, iar la data de 21.10.2014, prin decizia nr.3912, ICCJ a admis excepția perimării recursurilor și a constatat perimate recursurile declarate în cauză împotriva sentinței civile nr.4660 din 5 iulie 2011, astfel că această sentință a rămas irevocabilă.
Din considerentele sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, rezultă că la pronunțarea acestei sentințe, Curtea de Apel București a reținut că dreptul de pensie de serviciu derogator de la regimul public de pensii e recunoscut în statele Uniunii Europene, iar eliminarea acestui drept constituie o ingerința a statului, întrucât justificarea prin considerente de ordin public-politica socială, respectiv pe situația de criză economică și financiară la care se face referire în expunerea de motive a legii, ar fi putut justifica doar adoptarea de măsuri, ce ar fi avut ca efect limitarea într-un cuantum și într-un interval de timp rezonabil a drepturilor recunoscute de lege, dar nu suprimarea acestora.
Prin aceeași sentință instanța a reținut că pensia de serviciu privită în cele două componente ale sale, partea contributivă și cea compensatorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, precum și faptul că dreptul la pensia de serviciu a fost recunoscut prin legea nr.567/2004, act normativ care nu cuprinde nici o dispoziție, din care s-ar putea trage concluzia că acordarea acestui drept este determinată de împrejurări speciale și temporare, că ar reprezenta un beneficiu bănesc cu caracter stimulativ, care depinde de fondurile disponibile ale statului sau de alte elemente variabile.
Prin urmare, reținând că din modul de reglementare nu rezultă că dreptul la pensia de serviciu este un drept acordat în aplicarea principiului solidarității sociale, instanța a concluzionat că elementele de bază ale dreptului la pensia specială, substanța dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condițiile unanim acceptate în aplicarea principiului protecției societății, acest bun implicând în mod necesar și așteptarea legitimă a executării în viitor lunar a obligației corelative dreptului recunoscut.
Analizând cererea de revizuire dedusă judecății, prin prisma normelor de drept invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres și limitativ prevăzute la pct.1-9.
Conform textului de lege menționat, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu revizuire doar atunci când evocă fondul. În ceea ce privește sintagma "evocarea fondului"; atât doctrina, cât și jurisprudența au statuat că în privința deciziilor pronunțate de instanța de recurs se realizează doar atunci când: s-au administrat probe noi aflate în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei și care au fost analizate de instanța de recurs, s-a procedat la o reapreciere a probatoriului, implicând însă stabilirea unei alte stări de fapt diferită de cea reținută în fazele de judecată anterioare, s-a făcut o aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt deja stabilită.
În speța dată se constată că nu este realizată niciuna din ipotezele menționate anterior, instanța de recurs nu a realizat prin hotărârea dată, analiza de fond a pricinii, abordând cauza sub aspectele de legalitate la care se referă art. 304 Cod procedură civilă, sens în care nu este întrunită cerința de admisibilitate impusă de prevederile art. 322 alin.1Cod procedură civilă.
În cadrul criticilor formulate în recurs, revizuienta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală pe considerentul că prima instanță a aplicat greșit legea.
Motivul de recurs a fost apreciat de instanța de control judiciar ca nefondat, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, respectiv a Legii nr. 119/2010.
Curtea reține că instanța de control judiciar nu a reținut o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară și nici nu a realizat aplicarea altor dispoziții legale față de cele reținute de instanța de fond la împrejurările de fapt prestabilite, în concret nu s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, reținându-se legalitatea și temeinicia deciziei de pensie contestate.
Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul, fără a se evoca fondul.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că dispozițiile art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat a recursului declarat de contestatoarea T.E. împotriva sentinței civile nr. 1232/23.03,2011 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 4989/87/2010 în contradictoriu cu intimata CJP T. nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul. Nefiind întrunită condiția premisă impusă de textul de lege, Curtea nu poate proceda la analizarea ipotezei inclusă de pct.5 al art. 322 Cod procedură civilă.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
| ← Litigiu în materia drepturilor de asigurări sociale.... | Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice. → |
|---|
