Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1000 din data de 30.10.2014

Calificarea obligației de livrare a energiei electrice.

Obligația de a livra cantitatea de 62.650 MWh dar cu executare succesivă pe parcursul mai multor luni, este o obligație unică, aceasta fiind o obligație divizibilă în ceea ce privește modalitatea de executare, respectiv în fiecare lună urmând să se livreze cantitatea prevăzută în contract.

- Articolul 1057 și următoarele Cod civil

- Articolul 1073 și următoarele Cod civil

- Articolul 969 și următoarele Cod civil

- Articolul 977 și următoarele Cod civil

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.1000 din 30. 10.2014)

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.5827/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.50434/3/2011 a fost admisă in parte cererea principală, astfel cum a fost modificată și completată formulată de reclamanta-pârâtă SC ICPE E. T. SA in contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC T. I. SA și cu pârâta B. C. R. SA, s-a constatat încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr.93/21.03.2011 intervenită la data de 06.06.2011 prin denunțare unilaterală la inițiativa reclamantei pârâte, au fost respinse restul pretențiilor reclamantei pârâte ca neîntemeiate, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC T. I. SA in contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC ICPEE. T. SA și a fost obligată reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 1.934.265,88 lei, reprezentând diferență compensație și avans achitat in contul contractului, precum și 23.459 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 21.03.2011, reclamanta-pârâtă S.C. ICPEE. T. S.A. și pârâta-reclamantă S.C. T. I. S.A. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93 (filele 10-21, TRIBUNAL, vol. I), prin care cea dintâi s-a obligat să vândă, iar secunda să cumpere cantitatea de 62.650 MWh de energie electrică menționată în Anexa nr. 2 la contract, la prețul de 169,3 lei/MWh, fără TVA și accize, stabilit în Anexa nr. 3. Potrivit art. 3 alin. (1) din contract, cantitățile de energie electrică reprezintă obligații ferme pentru ambele părți; conform alin. (2), acestea pot fi modificate doar cu acordul ambelor părți.

Durata de valabilitate a contractului, potrivit art. 10 alin. (1) din contract, a fost stabilită de la data de 15.04.2011, ora 0,00 până la data de 31.12.2011, ora 24.00.

Conform prevederilor contractului, acesta urma să înceteze înainte de termen, printre altele, fie prin acordul părților la data expirării unui termen de 5 zile de la solicitarea uneia dintre părți (art. 29 lit. a), fie prin "reziliere"; din inițiativa vânzătorului (art. 28 alin. 1-4) sau a cumpărătorului (art. 28 alin. 5-6).

Astfel, părțile au stabilit că rezilierea contractului din inițiativa vânzătorului înainte de data de expirare poate avea loc cu un preaviz de 30 de zile si cu respectarea art. 28 alin. 3, care prevede obligația vânzătorului de a plăti cumpărătorului o compensație pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacțiilor contractate de vânzare-cumpărare energie, compensație pentru care s-a indicat explicit modul de calcul - produsul dintre: a) diferența, dacă e negativă, dintre prețul de contract si prețul energiei electrice pe care cumpărătorul, acționând într-o maniera comercială rezonabila, poate să cumpere sau ar fi putut sa cumpere de pe piața internă de energie electrică (de exemplu PZU), și b) cantitatea de energie electrica nelivrată - precum și scadența acestei obligații de plată (30 de zile calendaristice de la data primirii prin fax a facturii de compensație, însoțită de documentul cuprinzând datele privind prețul de piață utilizat pentru calcularea compensației).

S-a stabilit, totodată, că la expirarea preavizului contractul este desființat de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără nicio altă formalitate prealabilă și fără intervenția instanței de judecată.

Din analiza clauzei mai sus amintite, având în vedere și dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept supuse controlului judiciar, obligatorie pentru judecătorul fondului în rejudecarea cauzei, tribunalul

reține că părțile au stabilit, prin art. 28 alin. 1-3 din contract, posibilitatea denunțării unilaterale a acestuia, de către vânzător, independent de culpa cumpărătorului în executarea obligațiilor contractuale - rezilierea în sens propriu fi I. o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic de către una dintre părți, alta decât cea care o invocă.

Stipularea unei clauze de denunțare (revocare) a contractului la inițiativa unei părți reprezintă o concretizare a principiului libertății contractuale, părțile stabil I. de comun acord, la momentul încheierii contractului, asupra posibilității ca acesta să înceteze înainte de termen la inițiativa uneia din ele, fără a mai fi necesar și acordul cocontractantului.

Sunt lipsite de relevanță, cât privește intervenția acestei cauze de încetare a contractului, susținerile reclamantei-pârâte în sensul că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini obligațiile contractuale față de pârâta-reclamantă, din motive independente de voința sa, ca urmare a faptului că SC KBS T. S.R.L, cu care aceasta a încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare (filele 24-33, tribunal, vol. I), nu și-a onorat obligațiile contractuale de a livra energia electrică ce urma a fi revândută pârâtei-reclamante.

Nu pot fi reținute, de asemenea, nici susținerile reclamantei-pârâte referitoare la incidența art. 30 din contract. Modificarea de circumstanțe la care se referă prevederea contractuală privește aspecte ce intervin în timpul executării contractului, independente de voința părților, ca urmare a modificării/abrogării unor acte normative, așa cum rezultă atât din definiția noțiunii, cât și din enumerarea, chiar dacă exemplificativă, folosită. Dincolo de acest fapt, pentru încetarea contractului prin denunțare unilaterală, nu prezintă importanță motivația părții care are inițiativa încetării.

Singurele condiții pentru desființarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93/21.03.2011 prin denunțare unilaterală constau în comunicarea manifestării de voință a vânzătorului de a pune capăt contractului și expirarea termenului de preaviz de 30 de zile de la această dată.

În acest sens, tribunalul reține că prin adresa nr. 325/04.05.2011, reclamanta-pârâtă a solicitat pârâtei-reclamante "rezilierea"; contractului începând cu data de 09.05.2011, cu acordul ambelor părți, invocând prevederile art. 29 lit. b mai sus amintite, iar ulterior, prin adresa nr. 331/06.05.2011, a revenit asupra solicitării anterioare, notificând pârâta cu privire la încetarea contractului în conformitate cu art. 28 alin. 1 din contract, de la data de 01.06.2011 (filele 35-36, dosar tribunal vol.I).

Ca răspuns la aceasta din urmă, prin adresa nr. 2434/11.05.2011, pârâta-reclamantă i-a comunicat că a luat act de voința unilaterală a reclamantei-pârâte de încetare a contractului înainte de data de expirare, aceasta urmând să-și producă efectele la data de 06.06.2011, respectiv la expirarea termenului de preaviz prevăzut în contract.

Prin aceeași adresă, pârâta-reclamantă a pretins plata compensației stabilite la art. 28 alin. 3 din contract, precum și restituirea avansului în sumă de 806.138,88 lei plătit în executarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/21.03.2011 și stornarea facturii de avans nr. EEAB0004324/27.04.2011 (filele 37-38, dosar tribunal vol.I).

Prin notificarea nr. 176/J/02.06.2011, pârâta-reclamantă S.C. T.- I. S.A. a comunicat reclamantei-pârâte S.C. ICPEE. T. S.A. cuantumul compensației solicitate în baza contractului, de 2.678.127 lei, pentru care a emis factura nr. TINM 062057/01.06.2011. Modul de calcul al compensației a fost prezentat în notificare.

Tribunalul constată că nu există divergențe între părți cu privire la momentul expirării termenului de preaviz, respectiv data de 06.06.2011, ci numai asupra interpretării clauzei contractuale referitoare la condițiile în care operează, de plin drept, încetarea contractului la inițiativa vânzătorului, respectiv dacă era sau nu stabilită și condiția plății compensației. Cum acest aspect a fost tranșat de instanța de apel, tribunalul reține că este întemeiat primul capăt al cererii principale și în consecință, va constata încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93/21.03.2011 intervenită la data de 06.06.2011 prin denunțare unilaterală la inițiativa reclamantei-pârâte.

Cât privește cuantumul compensației (daunelor compensatorii) cuvenite pârâtei-reclamante în temeiul art. 28 alin. 3 din contract, se observă că nu a fost contestată aplicabilitatea formulei de calcul stabilite prin contract, ci numai perioada în funcție de care sunt datorate daunele contractuale, prin raportare la cantitatea de energie electrică ce trebuia livrată până la data încetării contractului.

Pe de o parte, reclamanta-pârâtă S.C. ICPEE. T. S.A. a susținut că datorează pârâtei-reclamante o compensație în cuantum de 543.643,2 lei, calculată în funcție de cantitatea de energie electrică ce ar fi trebuit livrată lunar, conform Anexei nr. 2 la contract (fila 20, dosar tribunal vol. I) până la data de 06.06.2011 (data încetării contractului prin denunțare unilaterală)

Pe de altă parte, pârâta-reclamantă S.C. T.- I. S.A. a susținut că este îndreptățită la plata unei compensații în sumă de 2.678.127 lei, stabilită în funcție de întreaga cantitate de energie electrică ce nu a mai fost livrată și pe care a fost nevoită să o achiziționeze de pe piața internă, așadar până la data de 31.12.2011 (data încetării contractului la expirarea duratei de valabilitate).

Examinând clauza penală inserată la art. 28 alin. 3 din contract, tribunalul constată că părțile au stabilit anticipat cuantumul prejudiciului cauzat cumpărătorului prin denunțarea unilaterală a contractului de către vânzător în funcție de cantitatea de energie contractată pe durata stabilită la art. 10 alin. 1 din contract, și care nu a mai fost livrată ca urmare a încetării contractului înainte de termen.

Această concluzie rezultă din analiza coroborată a clauzei mai sus menționate - "compensație pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacțiilor contractate de vânzare-cumpărare energie"; - cu cea stabilită la art. 3, care prevede obligativitatea pentru ambele părți a vânzării-cumpărării cantităților din Anexa nr. 2, care reprezintă "obligații ferme"; pentru acestea, în lipsa acordului de voințe ulterior în sensul modificării lor și cu Anexa nr. 2 în care se prevede cantitatea de energie electrică contractată, respectiv 62.650 MWh.

Faptul că părțile au agreat un grafic de livrare eșalonată pe luni a cantității de 62.650 MWh prin Anexa nr. 2 nu înseamnă că și-au asumat obligația de a v I.e, respectiv cumpăra cantitatea de energie defalcată pe fiecare lună, așadar mai multe obligații distincte de a v I.e fiecare cantitate lunară. Obligația este unică, dar cu executare succesivă (eșalonarea cantității pe parcursul mai multor luni reprezentând o modalitate de executare a unei singure obligații), iar pentru a fi considerată executată, aceasta presupune livrarea întregii cantități de energie electrică.

Ca atare, și prejudiciul estimat de părți la data încheierii contractului cauzat prin neexecutarea obligației de a v I.e trebuie raportat la cantitatea integrală de energie electrică nelivrată până la data avută în vedere de părți la momentul perfectării contractului, deci până la expirarea duratei contractuale, iar nu până la o dată care să depindă exclusiv de voința vânzătorului.

Nu poate fi primită teza reclamantei-pârâte, în sensul că stipularea unui termen de preaviz de 30 zile - în care cumpărătorul ar putea să găsească un alt vânzător de energie electrice pentru a-și limita prejudiciul suferit prin denunțarea contractului - conduce la concluzia că voința părților a fost aceea de a stabili daune compensatorii până la data expirării acestui termen.

Voința părților, astfel cum a fost exprimată prin art. 28 alin. 3 din contract, a fost aceea ca reclamanta-pârâtă să suporte diferența dintre prețul pe care pârâta-reclamantă l-ar plăti sau l-ar putea plăti unui alt vânzător de energie electrică (identificat sau nu în termenul de preaviz) și prețul oferit de reclamanta-pârâtă care a determinat-o să încheie contractul cu aceasta în condițiile date, fără a avea posibilitatea de a se răzgândi, la rândul său, decât cu plata unei compensații similare.

Faptul că pârâta-reclamantă a emis factura de compensație la data de 01.06.2011, iar nu ulterior datei de 31.12.2011, nu poate fi considerat un argument în sprijinul tezei reclamantei-pârâte, întrucât art. 28 alin. 3 din contract face referire la prețul energiei electrice la care cumpărătorul poate să cumpere sau ar fi putut să cumpere cantitatea contractată, așadar nu era necesar ca pârâta-reclamantă să aștepte data de 31.12.2011 pentru a cunoaște cuantumul diferenței de preț pe care ar trebui să o suporte.

De altfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 134-144, dosar tribunal vol.I), pârâta-reclamantă a procedat la achiziționarea de energie electrică de pe piața internă, în cursul termenului de preaviz. Se putea stabili, prin urmare, diferența de valoare dintre prețul de contract și prețul de cumpărare a energiei electrice de pe piața internă la data emiterii facturii de compensație.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să constate că daunele compensatorii cuvenite pârâtei-reclamante ca urmare a încetării contractului la data de 06.06.2011, prin denunțare unilaterală la inițiativa reclamantei-pârâte, sunt în cuantum de 2.678.127 lei, iar nu de 543.643,2 lei, astfel că este neîntemeiat cel de-al doilea capăt de cerere principală.

Este întemeiată, însă, cererea reconvențională, în ceea ce privește obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.128.127 lei reprezentând diferența rămasă în urma executării scrisorii de garanție Bancară de către pârâta-reclamantă (2.678.127 lei - 1.550.000 lei).

Cât privește suma de 806.138,88 lei solicitată de pârâta-reclamantă prin cererea reconvențională, cu titlu de avans achitat și nerestituit, tribunalul reține că prin art. 12.1 din contract, părțile au stabilit ca vânzătorul să emită o factură de avans reprezentând 100% din contravaloarea energiei pe care cumpărătorul trebuie să o plătească pentru respectiva lună, factură ce trebuie achitată cel mai târziu la data de 25 a lunii ce precede luna de contract. În acest sens, reclamanta-pârâtă a emis factura nr. 99/21.03.2011 în valoare de 806.138,88 lei reprezentând 100% din contravaloarea cantității de 3840 MWh aferente lunii aprilie 2011, factură ce a fost achitată de pârâta-reclamantă la data de 24.03.2011 (filele 150, 152, dosar tribunal vol. I). Cum reclamanta-pârâtă nu a mai livrat cantitatea de energie electrică plătită în avans, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat, reclamanta-pârâtă trebuie să restituie suma încasată în avans, care în lipsa unei contraprestații, reprezintă o îmbogățire fără just temei. De altfel, reclamanta-pârâtă nici nu a contestat dreptul pârâtei-reclamante la restituirea acestei sume.

Prin urmare, a fost admisă în tot cererea reconvențională privind obligarea reclamantei la plata sumei de 1.934.265,88 lei reprezentând diferență compensație (1.128.127 lei) și avans achitat în contul contractului (806.138,88 lei).

Tribunalul a mai constatat că, prin cel de-al treilea capăt de cerere principală, astfel cum a fost completată la termenul din 03.04.2012, reclamanta-pârâtă a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la restituirea sumei de 200.218 lei rezultată în urma deducerii din suma de 1.550.000 lei (valoarea scrisorii de garanție încasate) a sumei de 806.138,88 lei reprezentând avans restituit și a sumei de 543.643,2 lei reprezentând daune compensatorii recunoscute. Câtă vreme s-a stabilit că daunele compensatorii datorate conform contractului depășesc valoarea indicată de reclamanta-pârâtă și chiar valoarea garanției, iar avansul nu a fost restituit prin executarea scrisorii de garanție Bancară (suma de 1.550.000 lei serv I. la acoperirea unei părți din daunele compensatorii în cuantum total de 2.678.127 lei), acest capăt de cerere este neîntemeiat, astfel că a fost respins. În consecință, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, aceeași soartă o va avea și capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata dobânzii legale aferente sumei de 200.218 lei.

Referitor la executarea scrisorii de garanție Bancară, tribunalul a reținut că în baza art. 14 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 93/21.03.2011, la cererea reclamantei-pârâte, pârâta B. C. R. SA a emis scrisoarea de garanție Bancara de buna execuție (SGB) nr. G026351/820/23.03.2011 în valoare de 1.550.000 lei în favoarea pârâtei-reclamante SC T. I. SA (fila 72-73, dosar tribunal, vol. II), prin care s-a angajat în mod irevocabil și necondiționat ca, indiferent de valabilitatea și efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/21.03.2011, renunțând la beneficiul discuțiunii și diviziunii, la orice contestații și obiecțiuni și fără a fi necesară vreo cerere de chemare în judecată sau sentință arbitrală, să plătească pârâtei-reclamante orice sumă până la concurența sumei de 1.550.000 lei, la prima cerere scrisă a acesteia, primită în perioada de valabilitate a scrisorii (până la data de 15.01.2012), cerere conținând și declarația scrisă a pârâtei-reclamante care să ateste că nu a fost despăgubită de reclamanta-pârâtă, urmare a neonorării de către aceasta a obligațiilor contractuale, menționând totodată în ce constă neîndeplinirea acestor obligații, însoțită și de o copie a notificării transmise către pârâta-reclamantă cu privire la obligațiile neexecutate.

Prin cererea nr. 202/J/04.07.2011, pârâta-reclamanta SC T. I. SA a solicitat pârâtei B. C. R. SA plata sumei de 1.550.000 lei, reprezentând parte din prejudiciul în sumă de 2.678.127 lei, menționând că nu a fost despăgubită, indicând obligațiile neexecutate de reclamanta-pârâtă (de a plăti compensația în termenul prevăzut la art. 28 pct. 3 din contract) și anexând copii de pe notificarea transmisă acesteia sub nr. 176/J/02.06.2011 și de pe factura de compensație nr. TINM062057/01.06.2011. Garanția de bună execuție a fost executată la data de 08.07.2011 (filele 74-81, dosar tribunal vol. II).

Deși și-a întemeiat cererea privind obligarea pârâtei B. C. R. SA la plata sumei de 743.861,12 lei (diferența dintre valoarea scrisorii de garanție, 1.550.000 lei și avansul în sumă de 806.138,88 lei), pe răspunderea civilă delictuală, reclamanta-pârâtă nu făcut dovada unei fapte ilicite a pârâtei care să exceadă obiectului convenției lor (încălcarea obligațiilor asumate prin convenție antrenând un alt fel de răspundere civilă, contractuală, care o exclude pe cea delictuală), nici a celorlalte condiții cerute de art. 998-999 din Codul civil din 1864 pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, tribunalul a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere principală formulat în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA priv I. obligarea acesteia plata sumei de 743.861,12 lei, fi I. respins, totodată, și capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei mai sus arătate.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis, în parte, cererea principală, astfel cum au fost modificată și completată formulată de reclamanta-pârâtă SC ICPEE. T. SA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC T. I. SA și pârâta SC B. C. R. SA,va constatat încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93/21.03.2011 intervenită la data de 06.06.2011 prin denunțare unilaterală la inițiativa reclamantei-pârâte și a respins restul pretențiilor reclamantei-pârâte ca neîntemeiate; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. T. I. S.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. ICPEE. T. S.A. și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.934.265,88 lei reprezentând diferență compensație și avans achitat în contul contractului.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 23.459 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise din cererea reconvențională, constatând că, deși a fost admis primul capăt al cererii principale, aceasta nu determină obligarea pârâtei-reclamante la plata unor cheltuieli de judecată sau compensarea lor, conform art. 276 din Codul de procedură civilă, câtă vreme reclamanta-pârâtă nu a achitat taxă judiciară de timbru și timbru judiciar distinct pentru acest capăt de cerere, timbrajul fiind stabilit la valoarea celorlalte capete de cerere, ce au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta pârâtă SC I.C.P.E.E. T. SA solicitând admiterea acestuia, modificarea in parte a sentinței civile apelate in sensul respingerii cererii reconvenționale formulate.

In motivarea apelului s-a arătat următoarele:

1. Instanța de fond nu a respectat îndrumările Deciziei de casare referitoare la analizarea posibilității restrângerii compensației prevăzute de art. 28 alin. 3 din Contract doar la perioada de valabilitate a Contractului, 15.04.2011-06.06.2011, dispuse în considerarea faptului că perioada 06.06.2011-31.12.2011 a fost extracontractuală.

2. În mod greșit a stabilit judecătorul fondului că obligația apelantei a fost o obligație nedivizibilă, în realitate, atât obligația apelantei reclamante, cât și obligația intimatei au fost obligații divizibile, compuse din obligații indivizibile lunare (art. 1058 Cod civil).

3. Instanța de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligațiile asumate de apelanta - reclamantă și de intimată, deși acestea au fost expres stabilite prin art. 12.1 din Contractul nr. 93/2011.

Concret, potrivit art. 12.1 din Contract, intimata era prima care trebuia să execute Contractul, executarea de către apelantă a obligației de furnizare a energiei fi I. subsidiară obligației de plată anticipată a energiei.

4. In mod greșit a stabilit instanța de fond că nelivrarea de către apelanta a energiei, în perioada 01.05.2011-06.06.2011, a fost o culpă contractuală.

Nelivrarea de către apelantă a energiei în perioada 01.05.2011- 06.06.2011 a fost o măsură legitimată de clauzele Contractului (art. 19 lit. c) din Contract) și de lege (excepția de neexecutare a Contractului - exceptio non adimpleti contractus), motiv pentru care nu datorează compensație.

5. Instanța de fond nu a observat că intimata nu a respectat obligația de bună-credință în executarea Contractului, atitudine comportamentală care nu o îndreptățește la invocarea vreunui prejudiciu.

6. Cei mult, în cauză se poate reține culpa comună a părților, cu consecința exonerării oricăreia dintre acestea Ia plata de daune în favoarea celeilalte.

Solicită, de asemenea, obligarea pârâtei-reclamante S.C. T. I. S.A. la plata cheltuielilor de judecată..

1. Instanța de fond nu a respectat îndrumarea instanței de casare referitoare la analizarea posibilității restrângerii compensației prevăzute de art. 28 alin. 3 din Contract doar la perioada de valabilitate a Contractului, 15.04.2011-06.06.2011, dispusă în considerarea faptului că perioada 06.06.2011-31.12.2011 a fost perioadă extracontractuală.

Instanța de casare a dispus ca în rejudecare să fie analizate susținerile apelantei privind restrângerea compensației la perioada contractuală 15.04.2011-06.06.2011 (pag. 7/paragraful 5 din Decizia civilă nr. 474/2012).

În rejudecare însă, instanța de fond a omis să facă o analiză clară și transparentă a perioadei pentru care apelanta datorează compensație intimatei, lipsind în acest sens din cuprinsul hotărârii raționamentul juridic care să legitimeze soluția pronunțată.

Este indubitabil că perioada în care s-a derulat efectiv Contractul nr. 93/2011 a fost exclusiv perioada 15.04.2011-06.06.2011.

La fel de evident este că perioada 06.06.2011-31.12.2011, a devenit, după denunțarea unilaterală de către apelanta a Contractului, perioadă extracontractuală.

Pe cale de consecință, discuția privind compensația datorată de apelantă intimatei nu poate privi decât perioada 15.04.2011-06.06.2011, iar nu și perioada 06.06.2011-31.12.2011.

Chiar și în acest caz, obligarea apelantei la plata către intimată a compensației pe perioada 15.04.2011-06.06.2011 trebuie analizată distinct, pentru perioadele 15.04.2011- 30.04.2011 și, respectiv, 01.05.2011-06.06.2011, după cum urmează:

a) pentru perioada 15.04.2011-30.04.2011, perioadă în care apelanta din motive obiective, fi I. victimă a infracțiunii de înșelăciune săvârșită de furnizorul nostru de energie S.C. KBS T. S.R.L. nu a reușit să livreze intimatei energie, apelanta poate fi obligată la plata compensației, motivat de faptul că energia ce urma a fi livrată în această perioadă fusese achitată anticipat de intimată, conform clauzelor contractuale;

b) pentru perioada 01.05.2011-06.06.2011, apelanta nu datorează compensație intimatei, motivat de împrejurarea că pentru luna mai 2011 intimata nu și-a îndeplinit obligația de plată anticipată a energiei, fapt care a legitimat apelanta să nu-și îndeplinească obligația corelativă.

Prin urmare, începând cu data de 01.05.2011, nu se mai poate susține că apelanta nu a livrat energia contractată, deoarece era îndreptățită să procedeze astfel, motivat de faptul că nu a încasat anticipat prețul pentru energie, conform clauzelor contractuale.

Mai înțelege să precizeze că intimata a acceptat ca livrarea energiei să înceapă la 01.05.2011 și, totodată, a propus ca obligația restantă a apelantei să fie înlocuită cu o obligație alternativă, solicitându-i fie să livreze energia datorată pe perioada 15.04.2011-30.04.2011, fie să restituie suma încasată pentru energia nelivrată în aprilie

Apelanta a ales să restituie suma încasată pentru luna aprilie, motiv pentru care a stornat factura aferentă lunii aprilie 2011.

Deși pentru luna următoare de Contract, mai 2011, fiecare parte trebuia să-și execute obligațiile asumate, în ordinea stabilită în Contract, intimata a refuzat să plătească anticipat prețul energiei pe care urma să

o primească, motiv pentru care apelanta la rândul ei, a refuzat să execute obligația corelativă, facultate permisă de prevederile art. 19 lit. c din Contract.

În concluzie, dispoziția instanței de obligare a apelantei la plata compensației pentru perioada 15.04.2011-31.12.2011, fără a analiza distinct perioadele relevante ale Contractului, au condus la o soluție nelegală, dat fi I. că începând cu 01.05.2011, intimata nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate, fapt care exonerează apelanta de îndeplinirea obligației corelative.

În sfârșit, apreciază că suma pretinsă de intimata-reclamantă cu titlu de prejudiciu a fost greșit acordată de instanța de judecată fără efectuarea unei expertize de specialitate, cu atât mai mult cu cât prejudiciul a fost facturat de intimată Ia data de 01.06.2011, pentru perioada 01.05.2011-31.12.2011, în raport de cotația PZU (Piața pentru Ziua Următoare), în condițiile în care la data facturării nu se putea anticipa cotația PZU pentru perioada 01.06.2011-31.12.2011.

Un argument suplimentar în acest sens este făptui că din documentele depuse la dosar rezultă că intimata a cumpărat energie electrică printr-un contract bilateral (PCCB), iar nu de pe PZU.

2. În mod greșit a stabilit judecătorul fondului că obligația apelantei a fost o obligație nedivizibilă, în realitate, atât obligația apelantei, cât și obligația intimatei au fost obligații divizibile, compuse din obligații indivizibile lunare (art. 1058 Cod civil).

Instanța de fond a calificat greșit obligația apelantei de livrare a energiei ca fi I. o obligație indivizibilă.

În realitate, atât obligația apelantei, cât și obligația intimatei au fost obligații divizibile, așa cum rezultă din înseși clauzele contractuale, respectiv art. 2 - Obiectul contractului și art. 3 - Condițiile de desfășurare a vânzării din Contract, în care se vorbește de "cantitățile de energie", de "obligațiile ferme ale părților", de "modificarea cantităților de energie prin acordul părților", dar și din interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1057 și urm. Cod civil.

Totodată, așa cum rezultă din cuprinsul Contractului, este indubitabil că voința părților a fost în sensul stabilirii și executării de obligații divizibile, obligațiile lunare de livrare și, respectiv de plată a energiei fi I. obligații nedivizibile, în sensul dispozițiilor art. 1058 Cod civil.

În aceste condiții, se verifică și din acest punct de vedere faptul că după data de 30.04.2011, dată până Ia care apelanta nu a livrat energie, s-a început executarea unei noi obligații, respectiv cea aferentă lunii mai 2011, pentru care intimata nu și-a executat obligația contractuală asumată (de plată anticipată a energiei), fapt care a dus la suspendarea

raporturilor contractuale.

3. Instanța de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligațiile asumate de apelanta și de intimată, deși acestea au fost expres stabilite prin art. 12.1 din Contractul nr. 93/2011.

Concret, potrivit art. 12.1 din Contract, intimata era prima care trebuia să execute Contractul, executarea de către apelanta a obligației de furnizare a energiei fi I. subsidiară (ulterioară) obligației de plată anticipată a energiei.

Judecătorul fondului trebuia să rețină că prin clauza prevăzută în art. 12.1. din Contract, apelanta și intimata a stabilit expres ordinea de executare a obligațiilor, prima obligație care trebuia executată fi I. obligația asumată de intimată, constând în plata integrală și anticipată a facturii emise de apelanta pentru luna următoare de Contract.

Pe cale de consecință, în mod greșit a concluzionat judecătorul fondului că apelanta nu și-a îndeplinit obligația de livrare a energiei, în condițiile în care executarea obligației apelantei era condiționată de executarea anterioară a obligației asumate de intimată.

Obligația apelantei devenea scadentă numai dacă intimata și-ar fi îndeplinit propria obligație de plată anticipată a energiei, aceasta fi I. prima în ordinea executării Contractului.

Rezultă deci că soluționarea judicioasă a prezentei cauze nu se putea face fără stabilirea ordinii în care trebuiau executate obligațiile părților semnatare ale Contractului nr.93/2011, importanța stabilirii ordinii de executare a obligațiilor rezultând inclusiv din faptul că legiuitorul a prevăzut o reglementare expresă în Noul Cod Civil, prin dispozițiile art. 1555 din Noul Cod Civil.

4. În mod greșit a stabilit instanța de fond că nelivrarea de către apelanta a energiei, în perioada 01.05.2011-06.06.2011, a fost o culpă contractuală.

Nelivrarea de către apelanta a energiei în perioada 01.05.2011-06.06.2011 a fost o măsură legitimată de clauzele Contractului (art. 19 lit. c) din Contract) și de lege (excepția de neexecutare a Contractului - exceptio non adimpleti contractus), motiv pentru care nu datorăm compensație.

Din probatoriul aflat la dosar, rezultă indubitabil că intimata nu a achitat Factura nr. 4324/27.04.2011, emisă de apelanta pentru luna mai 2011.

Neplata de către intimată a facturii reprezentând contravaloarea energiei electrice ce urma a fi livrată de apelanta în luna mai 2011, a îndreptățit apelanta, în temeiul dispozițiilor art. 19 lit. c) din Contract, să nu livreze energia contractată, până la executarea de către S.C. T. I. S.A. a obligației de plată.

Rezultă deci că nelivrarea energiei de către apelanta nu poate fi calificată drept o culpă contractuală, ci o măsură legitimă adoptată în vederea protejării propriilor interese.

Pe scurt, instanța de fond nu a reținut că, potrivit clauzelor contractuale (art. 19 lit. c din Contract) și a legii (exceptio non adimplenti contractus), apelanta s-a bucurat de o reală protecție, constând în dreptul de a nu executa obligația asumată în cazul neexecutării de către intimată a obligației de plată anticipată a facturilor, conform ordinii stabilite pentru executarea Contractului.

Concluzionând, nerespectarea de către intimată a obligațiilor asumate echivalează cu culpa contractuală a acesteia, motiv pentru care intimata nu este îndreptățită să pretindă apelantei despăgubiri.

În contextul de mai sus, sintagma "sistare a livrării de energie", menționată în cuprinsul art. 19 lit. c) și art. 27 din Contract, trebuie interpretată și înțeleasă, conform dispozițiilor art. 977 și art. 983 Cod civil, în sensul de "neîncepere a livrării de energie"

Aceeași concluzie se impune și pentru perioada 30.05.2011-06.06.2011, motivat de împrejurarea că neîncasând suma facturată pentru luna mai 2011, apelanta nu a mai livrat energie și nici nu a mai emis facturi pentru lunile următoare lunii mai 2011.

Pe cale de consecință, soluția judicioasă ce trebuia dispusă de judecătorul fondului era de respingere a pretențiilor intimatei privind obligarea apelantei la plata daunelor pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în condițiile în care cea dintâi nerespectare a obligațiilor contractuale a venit din partea intimatei-reclamante, care nu este astfel îndreptățită la a pret de daune.

în Contractul nr. 93/21.03.2011, părțile au prevăzut două clauze de dezicere, atât pentru apelanta, cât și pentru intimată, reprezentând drepturi potestative convenționale.

Apelanta a activat clauza de dezicere, prin denunțarea unilaterală a Contractului, motivat, în principal, de refuzul intimatei de a executa obligația asumată de plată anticipată a energiei.

Această neexecutare a Contractului de către intimată s-a suprapus peste neexecutarea de către S.C. KBS T. S.R.L. a obligației de livrare de energie către apelanta, situație comunicată de altfel intimatei. În acest context, S.C. I.C.P.E. ELECTRONCOND TEHNOLOCIES S.A. a suferit un dublu prejudiciu, motiv care a făcut imposibilă cumpărarea din piață a energiei pe care o contractase cu intimata.

Din atitudinea comportamentală a intimatei-reclamante rezultă reaua-credință a acesteia în executarea Contractului și scopul urmărit, respectiv obligarea apelantei de a denunța Contractul.

Obligația de executare cu bună-credință a Contractului de care era ținută intimata reprezintă, de altfel, obligația-sursă a celorlalte obligații contractuale, respectiv obligația de loialitate, obligația de cooperare, obligația de coerență contractuală, obligația de informare, consiliere, atenționare etc..

Astfel, având în vedere obligația de coerență contractuală de care trebuia să dea dovadă intimata, nu se poate explica de ce aceasta, cunoscând problemele create apelantei de furnizorul S.C. KBS T. S.R.L, nu și-a îndeplinit întocmai obligația principală de plată anticipată a energiei, pentru a face posibil ca apelanta să achiziționeze energie de la alt furnizor și nici nu a acceptat rezilierea de comun acord a Contractului.

Cu alte cuvinte, deși nu dorea continuarea Contractului (refuzând să-și execute obligația principală de plată anticipată a energiei), intimata nu a acceptat nici rezilierea Contractului, toate acestea probând intenția evidentă a intimatei de a forța denunțarea de către apelanta a Contractului, urmărind executarea imediată a Scrisorii de Garanție Bancară în valoare de 1.550.000 Lei și obligarea apelantei la plata compensației.

În plus, solicitarea intimatei de restituire a sumei de 806.138,88 lei, reprezentând contravaloarea energiei din primul interval contractual, regularizată conform prevederilor art. 12.2. din Contract, a fost lipsită de legitimitate, în condițiile în care apelanta, respectând prevederile contractuale, regularizase contabil încasările din luna aprilie 2011 și era îndreptățită să încaseze de la intimată suma de 755.755,20 lei (TVA inclus), reprezentând diferența dintre valoarea energiei aferentă lunii mai 2011 și suma deja încasată în aprilie 2011.

Cu alte cuvinte, nici sub acest aspect intimata nu justifica niciun interes real pentru o astfel de măsură comportamentală, câtă vreme plata energiei lunare era garantată de apelanta prin Scrisoarea de Garanție Bancară în valoare de 1.550.000 lei, emisă în favoarea intimatei, plătibilă la vedere, fără rezerva beneficiului discuțiunii sau al diviziunii, pe care de altfel aceasta a și executat-o la data de 04.07.2011.

Pretenția nejustificată a intimatei naște suspiciuni cu privire la buna-credință a acesteia în derularea raporturilor contractuale încheiate cu apelanta.

Astfel, neacceptarea de către intimată a propunerii rezilierii ce comun acord a Contractului, în condițiile în care refuza executarea acestuia, nu poate fi explicată decât prin scopul nelegitim urmărit de aceasta de a colecta despăgubiri de la apelanta, fie menținând Contractul în vigoare, fie obligând apelanta să denunțe unilateral contractul.

Din păcate, conducerea de atunci a apelantei nu a înțeles scopul urmărit de intimată și a făcut greșelile sugerate de aceasta.

Rezultă deci că denunțarea unilaterală a Contractului nu a fost inițiativa apelantei, ci a fost rezultatul situației imposibile create de intimată.

În acest context, trebuie avută în vedere doctrina și practica judiciară, potrivit cu care încălcare obligației de bună-credință contractuală, implicit a celei de coerență contractuală, poate duce la reducerea sau respingerea, după caz, a despăgubirilor pretinse de cel care a încălcat această obligație.

Este evident că apelanta a decis să denunțe unilateral Contractul pentru a diminua daunele la care ar fi fost obligată dacă s-ar fi menținut valabilitatea Contractului. Mai exact, apelanta a încercat să limiteze în timp daunele prevăzute în art. 19 lit. d) din Contract.

Niciodată însă, apelanta nu a înțeles că denunțând Contractul urma a fi obligată la plata unei compensații egale cu cea la care ar fi fost obligată dacă acesta ar fi fost menținut în vigoare până la 31.12.2011.

Prin urmare, revăzând comparativ clauzele de la art. 19 lit. d) și art. 28 alin. 3 din Contract, a ales să denunțe raporturile încheiate cu intimata, înțelegând că în felul acesta va limita aceste cheltuieli la perioada de derulare efectivă a Contractului, respectiv 15.04.2011-06.06.2011.

În plus, calculul compensației prevăzute la art. 28 alin. 3 din Contract a avut în vedere prețul la care intimata "poate să cumpere" sau "ar fi putut să cumpere" energie de pe piața internă energie.

Timpul prezent al verbului a putea a fost folosit în sintagma "poate să cumpere" doar cu referire la posibila acțiune de cumpărare de energie în timpul derulării Contractului, respectiv în perioada 15.04.2011-06.06.2011.

Pentru nicio altă perioadă de timp nu se justifică folosirea timpului prezent pentru verbele care reglementează posibilitatea de cumpărare a energiei de către intimată, cu atât mai puțin pentru tranzacțiile viitoare ce ar fi putut interveni în perioada ce urma după încetarea Contractului, respectiv 06.06.2011-31.12.2011.

Concluzia de mai sus este confirmată de cea de-a doua sintagmă folosită în cuprinsul art. 28 alin. 3 din Contract, respectiv "ar fi putut să cumpere".

Dacă această sintagmă s-ar fi referit la întreaga perioadă contractuală, astfel cum pretinde intimata, termenul folosit ar fi trebuit să fie "ar fi putut să cumpere", "va cumpăra" sau "ar putea să cumpere",

prin folosirea deci a timpului perfect al modului condițional optativ și a timpului viitor ale verbului a putea.

Este evident că, la data semnării Contractului (21.03.2011), părțile nu se puteau referi la energia pe care intimata urma să o cumpere din piață după rezilierea Contractului (începând cu 06.06.2011) ca fi I. energia pe care aceasta "ar fi putut să o cumpere", ci doar ca fi I. energia pe care "o va cumpăra,, sau "ar putea să o cumpere".

Concluzionând, este de natura evidenței că sintagma "ar fi putut să cumpere" a avut în vedere energia pe care intimata putea să o cumpere din piață anterior rezilierii Contractului, deci în timpul perioadei contractuale în care apelanta nu a îndeplinit obligația de livrare a energiei.

Analizând prin simetrie prevederile art. 28 alin. 6 din Contract, observă că părțile au stabilit ca în cazul denunțării unilaterale a Contractului din inițiativa cumpărătorului, compensația datorată apelantei urma a se calcula ca produsul dintre "energia neacceptată" de cumpărător și diferența pozitivă dintre prețul de contract și cel la care poate fi comercializată către terți energia.

Or, noțiunea de "energie neacceptată", date fi I. condițiile tehnice în care se poate efectiv manifesta refuzul de primire a energiei, nu are sens decât dacă Contractul este în vigoare, iar nu și după rezilierea acestuia.

Mai trebuie reținut că daunele prevăzute în art. 19 lit. d) și art. 21 lit. c) din Contract au conținut identic cu cele prevăzute în art. 28 alin. 6 și, respectiv, art. 28 alin. 3 din Contract, singura deosebire fi I. că în primele două cazuri daunele sunt datorate dacă se dovedește vina celui care este obligat la plata acestora, Cumpărător sau Vânzător, după caz.

6. Cel mult, în cauză se poate reține culpa comună a părților, cu consecința exonerării oricăreia dintre acestea la plata de daune în favoarea celeilalte.

Instanța de apel nu poate ignora poziția dificilă a apelantei din perioada aprilie-mai 2011, apelanta fi I. "captivă" atât în Contractul încheiat cu furnizorul S.C. KBS T. S.R.L., cât și în Contractul încheiat cu intimata, dat fi I. că aceasta din urmă a refuzat să achite apelantei sumele datorate.

Așa cum rezultă din Adresa nr. 338/28.02.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București (în legătură cu Dosarul nr. 3756/P/2011), s-a dispus începerea urmăririi penale a numitei B. C., reprezentanta legală a S.C. KBS T. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la încheierea Contractului de furnizare a energiei electrice nr. 13/02 din 21.03.2011. In temeiul acestui Contract, apelanta a achitat în avans contravaloarea energiei pe care o achiziționase în vederea livrării către intimată.

Solicită instanței de apel să rețină că apelanta a achitat în avans energia pe care trebuia să o primească de la KBS, dar pe care nu a primit-o și, în același timp, a suportat costurile emiterii, în favoarea intimatei, a Scrisorii de Garanție Bancară, prin Indisponibilizarea sumei de 1.550.000 lei, toate acestea limitând substanțial fondurile proprii ale apelantei, astfel încât nu a mai fost posibilă achiziționarea de la alt furnizor a energiei contractate de intimată.

Reiterează faptul că prin Scrisoarea de Garanție Bancară, executabilă la simpla prezentare, fără beneficiul discuțiunii și al diviziunii, intimata a beneficiat de siguranța incontestabilă a fiecărei plăți lunare la care s-a angajat, în sensul că putea oricând recupera sumele achitate în cazul în care nu primea în schimb energie, astfel încât refuzul acesteia de a plăti factura aferentă lunii mai 2011 nu are nicio justificare contractuală sau prudențială.

Apelanta a recunoscut intimatei, în corespondența purtată, că are dificultăți în derularea Contractului încheiat cu furnizorul S.C. KBS T. S.R.L., dar această împrejurare nu înseamnă că apelanta nu putea identifica un alt furnizor în cazul în care intimata și-ar fi îndeplinit obligația de plată în avans a contravalorii energiei care urma a-i fi furnizată în cursul lunii mai 2011.

Așa cum corect a reținut instanța de fond (pag. 12/paragraful 5 din Sentința civilă nr. 5827/27.09.2013), prezentul litigiu trebuie soluționat exclusiv în raport de clauzele cuprinse în Contractul nr. 93/2011, aspectele privind relațiile contractuale ale apelantei cu furnizorul S.C. KBS T. S.R.L. neavând relevanță în cauză.

Urmând acest raționament, rezultă că defectuoasa derulare a raporturilor dintre apelanta și furnizorul inițial ales pentru a cumpăra energia ce trebuia livrată intimatei nu înseamnă că apelanta nu putea să-și îndeplinească obligațiile asumate față de aceasta, câtă vreme se poate identifica un alt furnizor de energie, dacă ar fi beneficiat de plata anticipată a acesteia, conform Contractului.

Concluzionând, culpa contractuală a apelantei putea fi dovedită doar în ipoteza nelivrării energiei după încasarea anticipată a contravalorii acesteia de ia intimată, fi I. total greșită hotărârea instanței de fond prin care s-a stabilit că apelanta trebuia să-și îndeplinească obligațiile contractuale pentru luna mai 2011, chiar și în situația neîndeplinirii de către intimată a obligației corelative de plată anticipată a facturii emise de apelanta pentru această lună.

In drept s-au invocat prevederile art.282 și urm. C.pr.civ., art.1057 și urm.C.civ, art.1073 și urm C.civ., art.969 și urm. C.civ., art.977și urm. C.civ.

Intimata pârâtă reclamantă SC T. I. SA a formulat la data de 13.05.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea întâmpinării s-a arătat cu privire la motivele de apel următoarele:

1. Apelanta susține ca instanța de fond nu a respectat îndrumările Deciziei de casare referitoare la analizarea posibilității restrângerii compensației doar la perioada de valabilitate a contractului.

Solicită respingerea acestui motiv ca fi I. neîntemeiat. Din lecturarea sentinței apelate ( pag. 13-14) este evident că prima instanță a analizat pe larg aceste aspecte, fi I. invocate dispozițiile art. 10 alin. 1 coroborate cu articolul 3 din contract.

2 Apelanta susține că judecătorul fondului a greșit când a stabilit că obligația de furnizare a energiei electrice este o obligație nedivizibilă.

Consideră că prima instanță a reținut și motivat corect că este în situația unei obligații unice de furnizare a cantității de 62.650 MWh, dar cu executare succesivă (eșalonarea cantității pe parcursul mai multor luni reprezentând o modalitate de executare a unei singure obligații). Un argument în plus, pe lângă cele reținute de prima instanță, în sensul că nu este în situația unor obligații distincte de a vinde fiecare cantitate lunară, îl reprezintă și mecanismul contractual prevăzut la art. 12.2 și 12.3 din contract, între lunile contractuale și cantitatea de energie electrică efectiv furnizată există o strânsă legătură. Din acest motiv în fiecare lună se emite o factură de regularizare pentru luna anterioară de contract, valoarea facturii de regularizare fi I. diminuată cu valoarea facturii de avans.

De altfel, în cuprinsul Anexei 2 este menționat foarte clar că aferent perioadei contractuale 15.04.2011-31.12.2011 cantitatea de energie electrică este de 62.650 MWh, și numai livrarea este împărțită pe luni calendaristice.

Întrucât voința părților primează și pentru a nu lăsa niciun dubiu cu privire la acest motiv de apel, amintește și cuprinsul adresei ICPE nr. 276/15.04 2011, prin care apelanta, la punctul 2, explica mecanismul de recuperare a perioadei pentru care a amânat livrarea energiei electrice: "cantitatea de energie electrică, contractată inițial, aferentă zilelor de 15-19.04.2011 va fi furnizată de vânzător suplimentar pe parcursul contractului, în baza unui grafic acceptat de părți". Altfel spus, apelanta recunoaște că trebuie și se angajează să respecte obligația unică de furnizare a cantității de 62.650 MWh.

3. Instanța de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligațiile asumate de părți.

Intimata nu insistă asupra acestui motiv de apel, întrucât a arătat pe larg la pct. II eroarea în care se afla apelanta.

Chiar dacă prin absurd ar considera că între părți a existat un acord de voință cu privire la începerea furnizării la 1 mai 2011 acest termen nu a fost respectat de către apelantă, mai mult obligația T. de plată a facturii aferenta lunii mai, așa cum a arătat, a fost stabilită de către apelantă la 16 mai 2011, ulterior denunțării contractului.

4. Se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa contractuală a ICPE în perioada 01 05.2011-06 06.2011.

Acest motiv de apel este de-a dreptul haios. Chiar apelanta prin cererea de chemare în judecată și-a recunoscut această culpă prin acceptarea la plată a compensației aferente perioadei 15 04.2011- 06.06.2011. Prin acțiune apelanta susține " In mod corect, compensația trebuie calculată pentru perioada de valabilitate a contractului, cuprinsă între data de 15.04.2011 și data de 06.06.2011." (pag 4 ultimul alineat).

Instanța practic nu a fost investită cu analiza culpei contractuale a apelantei în perioada menționată, (cu atât mai puțin analiza distinctă a perioadelor 15.04.2011 - 30.04.2011 și 01.05.2011-06 06.2011) din moment ce chiar apelanta și-a recunoscut această culpă prin cererea de chemare în judecată.

5. Se susține că instanța de fond nu a observat că intimata nu a respectat obligația de bună-credință în executarea contractului.

Și acest motiv de apel se bazează pe aceeași eroare a apelantei care se regăsește și în cazul motivului trei de apel, cu privire la ordinea executării obligațiilor și prin urmare intimata nu va relua aceleași apărări. Din analiza situației de fapt și a corespondenței emisă de către apelantă, rezultă cine nu și-a putut onora contractul și din ce motive. Restul susținerilor, în sensul că intimata a dorit să provoace denunțarea unilaterală a contractului pentru a încasa compensația, sunt simple fabulații, cu atât mai mult cu cât buna credință a T. este dovedită și de invitația adresată ICPE pentru a identifica o posibilitate de cumpărare a cantității de energie electrică de 62650 MWh din alte surse, la un preț cât mai apropiat de prețul din contact, pentru a diminua astfel valoarea compensației.(adresa nr. 95/12.05.2011 pct. 3)

6. In acest caz intimata nu este în situația unui motiv de apel veritabil. Apelanta susține ideea unei culpe comune a părților, determinată de atitudinea T. de a refuza să achite apelantei sumele datorate.

Așa cum a arătat, intimata a achitat factura de avans aferentă lunii aprilie 2011, pe când apelanta nu a livrat energia electrică contractată. In aceste condiții nu se poate discuta decât de culpa exclusivă a apelantei.

In drept s-au invocat prevederile art.111, 115 și urm. C.pr.civ.

Apelanta reclamantă pârâtă a formulat la data de 22.05.2014 cerere de suspendare a executării sentinței civile nr.5827/27.09.2013, iar la termenul de judecată din data de 29.05.2014 apelanta a depus la dosar cerere de renunțare la dreptul pretins in ceea ce privește cererea de chemare in judecată și cererea completatoare.

Sub aspectul probatoriului, Curtea a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din data de 27.06.2014 a fost admisă cererea de suspendare a executării sentinței civile nr.5827/24.09.2013 până la soluționarea apelului.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și in raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

1. In ceea ce privește prima critică referitoare la faptul că instanța de fond nu a respectat îndrumarea instanței de casare referitoare la analizarea posibilității de restrângere a compensației prevăzute la art.28 lain.3 din contract doar la perioada de valabilitate a contractului, 15.04.2011-06.06.2011 dispusă in considerarea faptului că perioada 06.06.2011-31.12.2001 a fost perioada extracontractuală, Curtea reține că prin decizia nr.474/03.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Civilă prin care s-a admis apelul declarat de SC ICPEE. T. SA împotriva sentinței civile nr.8324/12.06.2012, s-a reținut că prima instanță nu a analizat deloc argumentele reclamantei pârâte in susținerea capătului doi al cererii principale, referitoare la necesitatea cuantificării compensației prevăzute la art.28 alin.3 din contract doar pentru perioada de valabilitate a contractului , 15.04.2011-06.06.2011.

Astfel, prin cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat să se stabilească la suma de 534.634,2 lei cuantumul daunelor contractuale generate de rezilierea de plin drept a contractului la data de 06.06.2011.

Curtea constată că prin sentința apelată prima instanță a analizat toate argumentele apelantei cu privire la cuantumul compensației cuvenite intimatei pârâte reclamante in temeiul art.28 alin.3 din contract. In acest sens prima instanță a analizat conținutul clauzei penale înscrise in art.28 alin.3 din contractul nr.93/21.03.2011, coroborat cu dispozițiile art. 3 din contract și cu cele ale Anexei nr.2 , stabil I., in mod corect că, prejudiciul cauzat cumpărătorului prin denunțarea unilaterală a contractului de către vânzător se stabilește in funcție de cantitatea de energie contractată pe perioada prevăzută la art.10 alin.1 din contract, respectiv 15.04.2011-31.12.2011.

Nu poate fi reținută susținerea apelantei in sensul că această compensație datorată intimatei nu poate privi decât perioada contractuală respectiv 15.04.2011-06.06.2011 și nu și perioada extracontractuală de la 06.06.2011 la 31.12.2011 deoarece potrivit art.28 alin.3 din contract in caz de reziliere unilaterală a contractului din inițiativa vânzătorului, acesta are obligația de a plăti cumpărătorului o compensație pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacțiilor de vânzare cumpărare energie, care se calculează ca produsul dintre diferența, dacă este negativă dintre prețul de contract și prețul energiei electrice pe care cumpărătorul, acționând într-o manieră comercială rezonabilă, poate să cumpere sau ar fi putut să cumpere de pe piața internă de energie (de exp PUZ) și cantitatea de energie nelivrată, iar potrivit art.3 cantitatea de energie electrică ce urmează să fie cumpărată de către cumpărător de la vânzător este prevăzută in Anexa 2, respectiv 62.650 MWh. Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor clauze contractuale rezultă că s-a avut in vedere întreaga cantitate de energie contractată, care potrivit Anexei nr.2 urma să fie livrată eșalonat pe perioada aprilie-decembrie 2011. Prin urmare, nu există niciun temei legal sau contractual pentru care această compensație să se calculeze dosar pentru perioada 15.04.2011-06.06.2011 când a încetat contractul ca urmare a denunțării unilaterale de către vânzător. Astfel dacă părțile ar fi dorit să stabilească această compensație, in caz de denunțare unilaterală a contractului numai până la expirarea celor 30 de zile de preaviz ar fi prevăzut expres acest lucru și nu s-ar mai fi referit la nerealizarea tranzacțiilor contractate de vânzare-cumpărare energie.

In ceea ce privește analizarea distinctă a compensației pentru perioadele 15.04.2011-30.04.2011 și 1.05.2011-06.06.2011 Curtea apreciază că nu se impune o astfel de analiză câtă vreme, așa cum am arăta mai sus compensația de calculează pentru întreaga perioadă prevăzută in contract, respectiv 15.04.2011-31.12.2011, ca urmare a denunțării contractului la data de 06.05.2011 de către vânzător.(fila 36 dosar fond inițial).

2. Cea de-a doua critică referitoare la calificarea obligației apelantei de livrare a energiei ca fiind o obligație indivizibilă, Curtea reține că prima instanță nu a dat o astfel de calificare obligației asumate de către vânzătoare. Astfel prima instanță a reținut că vânzătoarea și-a asumat o obligație unică de a livra cantitatea de 62.650 MWh, dar cu executare succesivă pe parcursul mai multor luni. Curtea constată că apelanta face confuzie între obligații divizibile, indivizibile și asumarea uneia sau mai multor obligații. Astfel, in cauza de față, vânzătoarea și-a asumat o obligație unică, aceea de livra cantitatea de energie electrică prevăzută in anexa nr.2 la contract, respectiv cantitatea de 62.650 MWh, aceasta fiind o obligație divizibilă in ceea ce privește modalitatea de executare, respectiv in fiecare lună urma să se livreze cantitatea prevăzută in anexa nr.2.

Nicăieri in cuprinsul hotărârii atacate prima instanță nu califică obligația de livrare a energiei electrice asumată de către apelantă ca fi I. o obligație indivizibilă, ci vorbește despre o obligație unică cu executare succesivă. Astfel obligația unică asumată de o parte poate fi divizibilă sau indivizibilă, in cauza de față obligația asumată așa cum s-a arătat mai sus este divizibilă din punct de vedere al executării.

3. Și cea de-a treia critică formulată este nefondată. Astfel, in ceea ce privește ordinea executării obligațiilor asumate de părți prin contract Curtea reține că potrivit art.12.1 din contract ";pe întreaga durată a contractului vânzătorul va emite către cumpărător in data de 20 a lunii ce precede luna de contract o factură de avans reprezentând 100% din contravaloarea energiei pe care cumpărătorul trebuie să o plătească pentru respectiva lună contractuală calculată conform prevederile art.11, factură ce va fi achitată integral de către cumpărător până cel mai târziu in data de 25 a lunii ce precede luna de contract";. Prin urmare, conform acestui articol, ordinea de executare a obligațiilor este cea menționată și de apelantă, respectiv mai întâi trebuie executată obligația cumpărătorului de plată in avans a energiei electrice conform facturii emise de vânzătoare și apoi livrarea de către vânzătoare a energiei achitate.

Însă, in speța de față, acest articol trebuie interpretat in raport de situația concretă determinată de nefurnizarea energiei electrice de către vânzătoare.

Astfel la data de 21.03.2011 apelanta a emis factura fiscală nr.99 in valoare de 806.138,88 lei reprezentând contravaloare energie electrică conform contract 93/21.03.2011 pentru perioada 15-30 aprilie 2011 având scadența la data de 24.03.2011 (fila 150 dosar fond inițial). Intimata a achitat această sumă la data scadentă astfel cum rezultă din ordinul de plată nr.3190197/3190343/24.03.2011 (fila 152 dosar fond inițial) și extrasul de cont depus la dosar. (fila 151 dosar fond inițial).

Prin urmare, pentru luna aprilie intimata și-a îndeplinit obligația de plată in avans, însă cea care nu și-a îndeplinit propria obligația este chiar apelanta care nu a livrat energia electrică achitată in avans. Întrucât apelanta nu a fost in măsură să livreze energia electrică aferentă lunii aprilie, aceasta a solicitat decalarea începerii contractului inițial cu trei zile respectiv până pe 18.04.2011(adresa nr.259/12.04.2011 fila 35 vol.1 dosar apel), apoi până pe data de 20.04.2011 (adresa nr.276/15.04.2011 fila 36 vol.1 dosar apel) și in cele din urmă începerea derulării contractului începând cu data de 1.05.2011 (adresa nr.297/27.04.2011 fila 38 vol. dosar apel). In această ultimă adresă s-a prevăzut că plata facturii corespunzătoare energiei ce se va livra in perioada 01.05.2011-31.05.2011 va avea termenul scadent pe data de 03.05.2011. Ulterior, prin notificarea nr.304/29.04.2011 emisă de către apelantă către intimată s-a prevăzut că livrările de energie electrică vor începe in data de 4.05.2011, iar termenul de scadență a facturii pentru energia electrică livrată in luna mai a fost decalat până in data de 16.05.2011 (fila 41 vol.1 dosar apel).

Curtea reține că ulterior acestei notificări dar înainte de scadența facturii pentru energia electrică aferentă lunii mai, apelata a emis la data de 06.05.2011 notificarea nr.331 (fila 36 dosar fond inițial) privind încetarea contractului 93/21.03.2011 in conformitate cu art.28 pct.1 , începând cu data de 01.06.2011.

In acest context nu se poate reține că intimata nu și-a executat obligația de plată a prețului anticipat cât timp denunțarea unilaterală a contractului a intervenit înainte de scadența facturii pentru luna mai.

4. În ceea ce privește cea de-a patra critică, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată.

Astfel, apelanta susține că factura nr.4324/27.04.2011 emisă pentru luna mai nu a fost achitată de intimată lucru care a îndreptățit-o pe apelantă să nu livreze energia contractată până la executarea de către SC T. I. SA a obligației de plată. Din înscrisurile depuse la dosar Curtea reține că, in realitate, motivul pentru care apelanta nu a livrat cantitatea de energie contractată pentru luna mai îl reprezintă faptul că a fost in imposibilitate de a livra această energie ca urmare a nelivrării energiei electrice contractate cu furnizorul său, respectiv SC KBS T. SRL aspect ce reiese din adresele emise de apelantă către intimată (filele 35-43 vol.1 dosar apel).

Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, apelanta nu și-a îndeplinit obligația de a livra energia electrică pentru luna aprilie 2011, respectiv pentru perioada 15.04.-30.04.2011, deși intimata a achitat in avans contravaloarea energiei electrice ce trebuia livrată in această perioada, iar pentru luna mai apelanta a emis mai multe adrese către intimată in care o informa pe intimată cu privire la amânarea termenului de la care va începe livrarea energiei electrice, decalând totodată și scadența facturii aferente lunii mai până la data de 16.05.2011. Prin urmare apelanta nu poate invoca excepția de neexecutare a contractului in susținerea lipsei culpei proprii in executarea obligației asumate, cu atât mai mult cu cât înaintea scadenței obligației de plată a intimatei apelanta a denunțat unilateral contractul.

5. Referitor la cea de-a cincea critică Curtea apreciază că este nefondată, neputându-se reține reaua credință a intimatei in executarea obligației de plată, denunțarea contractului de către apelantă fi I. determinată de imposibilitatea sa de a livra cantitățile de energie electrică contractate astfel cum rezultă din adresa nr.325/04.05.2011 emisă către intimată (fila 43 vol.1 dosar apel) și nu de neexecutarea obligației de plată a intimatei, cum susține apelanta, câtă vreme obligația de plată nu era scadentă la momentul denunțării contractului de către apelanta vânzătoare (adresa nr.304/29.04.2011 fila 41 vol.1 dosar apel.)

In ceea ce privește susținerea apelantei că prin denunțarea unilaterală a contractului a urmărit limitarea cheltuielilor la perioada de derulare efectivă a contractului, respectiv 15.04.2011-06.06.2011 Curtea apreciază că voința reală a părților, care se desprinde din clauzele contractuale, respectiv art.28 alin.3 din contract, a fost de a stabili anticipat daunele determinate prin denunțarea unilaterală a contractului înainte de expirarea duratei pentru care s-a încheiat, pe întreaga perioadă pentru care s-a încheiat contractul și nu doar pentru perioada cuprinsă între data de 15.04.2011 și data împlinirii termenului de preaviz de 30 de zile stabilit in cazul denunțării unilaterale. A interpreta clauzele contractuale in sensul susținut de apelantă ar însemna ca părțile să poată denunța oricând unilateral contractul fără nicio sancțiune, lipsind astfel de conținut prevederea contractuală din alin.3 al art.28 din contract.

6. Cu privire la ultima critică formulată prin motivele de apel Curtea apreciază că este nefondată, neputându-se reține culpa intimatei in executarea propriilor obligații, pentru motivele expuse la pct.3,4 și 5.

Prin urmare toate criticile formulate, care vizează in principal cererea reconvențională sunt nefondate, pentru motivele expuse mai sus.

Curtea mai reține că la data de 29.05.2014 apelanta a depus la dosar cerere de renunțare la dreptul pretins in ceea ce privește cererea de chemare in judecată și cererea completatoare. Potrivit art.247 alin.1 C.pr.civ. in caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanță dă o hotărâre prin care va respinge cererea in fond și va hotărî asupra cheltuielilor, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât in prima instanță cât și in apel.

Față de aceste dispoziții legale și față de cererea de renunțare formulată atât oral cât și înscris de către apelantă de renunțare la însuși dreptul pretins, atât in ceea ce privește cererea de chemare in judecată cât și in ceea ce privește cererea completatoare, Curtea, in temeiul art.396 C.pr.civ rap. la art.247 alin. 1 și 2 C.pr.civ, a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată in sensul că a respins cererea principală astfel cum a fost completată ca urmare a renunțării la dreptul pretins, și găsind neîntemeiate criticile formulate prin apel cu privire la cererea reconvențională a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

In temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. a admis cererea intimatei privind cheltuielile de judecată și a obligat apelanta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 102.572 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform facturii fiscale nr.744/12.06.2014 și extrasului de cont din 26.06.2014 (filele 1 și 2 vol.IV dosar apel).

← Cerere de revizuire. Exercitarea unei asemenea căi...		Constatare nulitate absolută hotărâre Consiliul de... →

Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice.