Constatare nulitate absolută hotărâre Consiliul de Administraţie, întemeiată pe dispoziţiile articolului 216 Noul Cod civil

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 991 din data de 29.10.2014

Constatare nulitate absolută hotărâre Consiliul de Administrație, întemeiată pe dispozițiile articolului 216 Noul Cod Civil

Din economia reglementărilor cuprinse în articolului 216 alin. 1 Noul cod civil rezultă că Hotărârile și deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiție de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc ședința, după caz.

Conform articolului 216 alin. 6 Noul Cod civil -Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Dispozițiile alin. (3)-(5) rămân aplicabile.

Conform articolului 216 alin. 7 Noul Cod civil - Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.

Sub imperiul Legii nr.31/1990 republicată posibilitatea anulării hotărârilor Consiliului de Administrație (altele decât cele luate în executarea delegării de atribuții) nu este reglementată în mod explicit.

În absența unei prevederi legale, deciziile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de către acționari. Dar, în baza art. 132 din lege, acționarii ar putea ataca hotărârea adunării generale prin care s-a pronunțat asupra valabilității unei decizii a consiliului de administrație.

În sfârșit, trebuie admis că dacă adunarea generală este singurul organ competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație, consecința logică este că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor consiliului de administrație.

În aceste condiții față de dispozițiile articolului 216 alin.7 Noul Cod civil și articolului 142 Legea nr.31/1990 republicată respectiv articolului 132 din Legea nr. 31/1990 republicată în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată este inadmisibilă.

- Articolul 216 Noul Cod civil

- Articolul 114 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată

- Articolul 132 din Legea nr. 31/1990 republicată

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.991 din 29.10.2014)

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă la data de 29.03.2013 sub nr.12623/3/2013, reclamanta SC F. P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E. F. SA, în temeiul art.216 Cod Civil, solicitând instanței să constate nulitatea punctului 2 din capitolul I - Aprobări din Hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr.1/10.01.2013, prin care s-a aprobat numirea domnului M. P. din funcția de director general. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că este acționar al E. F., deținând 22,000027% din capitalul social al acesteia, restul acțiunilor fiind deținute de către SC E. SA.

E. F. este o întreprindere publică în sensul art. 2 punctul 2 lit.(c) din Ordonanța de Urgență nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (OUG nr. 109/2011).

În data de 06.12.2012 Consiliul de Administrație al Societății a adoptat cu trei voturi "pentru" și două voturi "împotrivă" Hotărârea nr. 28 prin care Consiliul a hotărât la punctul 7 din capitolul I - Aprobări (Hotărârea nr. 7): "Alege metoda numirii Directorului General dintre membrii Consiliului de Administrație, conform O.U.G. nr. 109/2011, perioada mandatului pentru care va fi ales Directorul General fiind de un an. Directorul General are obligația să prezinte planul de management în perioada de valabilitate a mandatului membrilor Consiliului de Administrație.

Consiliul de Administrație solicită Comitetului de Nominalizare și Remunerare propunerea pentru membrul Consiliului de Administrație care va fi numit Director General)".

Susține reclamanta că, din procesul-verbal aferent Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 28/06,12.2012, rezultă că, în mod eronat, precum și cu încălcarea OUG nr.109/2011, Consiliul a considerat că alegerea directorului se poate face prin două metode, respectiv dintre administratori sau din afara Consiliului de Administrație, și că, în condițiile în care numirea se face dintre administratori aleși conform OUG nr. 109/2011 (fiind propus în acest sens în cadrul ședinței dl M. P.), nicio procedură de selecție nu mai este aplicabilă (pag. 29 - 40 din procesul-verbal).

În drept, au fost invocate dispozițiile art.2, art.34, art. 35, art. 61 - 63 din OUG nr.109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice; art.216, art. 1250, art.1253 din Codul Civil.

În susținerea cererii au fost atașate înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 16-93 vol. I).

Pârâta SC E. F. SA a formulat întâmpinare la data de 05.06.2013 (filele 150-162 vol. I) prin care invocă incidența prezumției de nulitate relativă, nu absolută virtuală, pe care reclamanta își întemeiază cererea (art. 1252 Cod civil) și față de care pe cale de excepție a înțeles să invoce următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția tardivității. Pe fondul cauzei, în cazul respingerii excepțiilor invocate, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 03.09.2013, pârâta SC E. F. SA a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și pe cale de consecință a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă (filele 264-265 vol. I).

Ambele părți au formulat concluzii scrise sub aspectul excepțiilor invocate în cauză, fiind susținută inclusiv excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.

Instanța a pus în dezbaterea părților din oficiu și excepția inadmisibilității formulării cererii.

Prin sentința civilă nr.5871/26.09.2013, Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, a respins excepțiile de necompetență generală a instanțelor judecătorești și a necompetenței materiale ale Tribunalului București ca neîntemeiate. A admis excepția inadmisibilității și a respins ca fiind inadmisibilă cererea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Raportând motivele invocate în susținerea excepțiilor la actele dosarului, Tribunalul va respinge excepțiile necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a necompetenței materiale ca neîntemeiate.

Astfel, într-adevăr, potrivit art.216 alin. 3 NCC, temei invocat de reclamantă în cuprinsul acțiunii, "cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către instanța competentă în circumscripția căreia persoana juridică își are sediul, în contradictoriu cu persoana juridică în cauză, reprezentată prin administratori. Hotărârea instanței este supusă numai apelului.";

Pe de altă parte însă alin.7 al aceluiași articol stipulează că "prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel";.

Prin urmare, în condițiile în care partea înțelege să se prevaleze inclusiv de prevederile articolului 216 alin. 3 Noul Cod civil, reglementat cu titlu de normă generală, nu se poate nega reclamantei "accesul la o instanță";, apărările pârâtei ținând mai degrabă de admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii, apărare ce va fi analizată în cuprinsul acestei hotărâri.

Așa cum se menționa și la pct. 1 din considerentele prezentei hotărâri, art. 216 alin.7 Noul Cod civil stipulează că "prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel";.

Or, în speță, se constată faptul că există norme speciale, prin raportare la prevederile Legii nr. 31/1990.

Se constată totodată că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta SC F. P. SA a solicitat instanței să constate nulitatea punctului 2 din capitolul 1 - Aprobări din Hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr.1/10.01-2013, prin care s-a aprobat numirea d-lui M. P. în funcția de director general.

Tribunalul reține faptul că, în funcție de întinderea câmpului de aplicare, normele de drept civil se împart în norme generale și norme speciale.

Prin norme de drept civil generale sunt desemnate acele norme care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispoziție legală nu prevede altfel.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.

Pe cale de consecință, ar trebui să se admită că o normă de drept civil specială nu poate fi modificată sau abrogată decât expres (și direct) de o normă generală ulterioară. Această concluzie rezultă și din regula exprimată mai sus prin adagiul generalia specialibus non derogant, în sensul că, dacă norma generală (ulterioară) nu derogă de la norma specială (anterioară), înseamnă că aceasta din urmă nu a fost modificată sau abrogată.

Instanța constată faptul că, deși reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile Legii nr.31/1990, rezumându-se la a invoca ca și temei de drept doar prevederile art. 216 NCC, astfel cum s-a menționat expres la termenul de judecată din 17.09.2013 (fila 5 vol. II), Tribunalul reține că, potrivit Legii nr. 31/1990, dar și a jurisprudenței constate în materie, consiliul de administrație este organ colegial de conducere a societății pe acțiuni, iar deciziile administratorilor capătă caracter deliberativ. Astfel, aceste decizii luate de Consiliul de Administrație, în exercitarea atribuțiilor ce-i revin nu sunt asimilate hotărârilor adunării generale, neputând fi atacate în justiție, cu excepția cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuții.

Prin urmare, dat fiind cadrul legislativ cu caracter special reprezentat de Legea nr. 31/1990, dar și dispozițiile art. 261 alin. 7 NCC, nu se poate concluziona în sensul că prin art. 216 alin. 1 și 3 NCC s-ar în favoarea acționarului Fondul Proprietatea o altă procedură prin care s-ar putea cenzura de către instanță o hotărâre a consiliului de administrație.

Practic, singurul context legislativ în care s-ar putea aprecia asupra acțiunii introductive este cel al Legii nr. 31/1990, act normativ aplicabil de care însă partea nu a înțeles să se prevaleze în cauza de față.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC F. P. SA - apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Inexistența unei interdicții exprese de a ataca în instanță hotărârile CA în Legea societăților:

În esență, argumentul instanței pentru respingerea acțiunii apelantei ca inadmisibilă este acela că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil deoarece acestea au caracter general față de dispozițiile speciale ale Legii 31/1990, lege care nu ar permite atacarea hotărârilor CA (altele decât cele luate în executarea delegării de atribuții) în fața instanței de judecată.

În realitate, legislația societăților potrivit art.291 stabilește că "Prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.", iar art. 216 alin. (7) Cod civil dispune, în acord cu dispozițiile anterior menționate, în sensul că: "Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.".

Prin urmare, trebuire cercetat înțelesul noțiunii "legea specială nu dispune altfel" din art. 216 Cod civil, precum și dacă acest enunț este aplicabil Legii societăților.

Articolul 216 alin. (7) Cod civil reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, astfel că, noțiunea "legea specială nu dispune altfel" se referă la o derogare expresă de la regula stabilită prin art. 216 alin. (1) Cod civil.

Așa fiind acțiunea va putea fi respinsă ca inadmisibilă doar dacă în legea specială se prevede expres că hotărârile organelor de conducere nu pot fi atacate în justiție. Or, o astfel de prevedere nu există în Legea societăților.

Sub imperiul Legii 31/1990, posibilitatea anulării hotărârilor CA obișnuite (altele decât cele luate în executarea delegării de atribuții) nu este reglementată în mod explicit. Această situație nu poate fi însă asimilată celei în care s-ar interzice expres atacarea hotărârilor CA.

Prin urmare, Legea societăților nu prevede o astfel de interdicție, ci a lăsat nereglementată posibilitatea atacării hotărârilor organelor de conducere ale societăților.

Inexistența unei proceduri de atacare a hotărârilor CA derogatorii de la norma de drept comun care să excludă aplicarea procedurii de drept comun:

Dispozițiile art.114 alin. (3) din Legea 31/1990 permit doar atacarea hotărârilor CA în situația în care acesta este mandatat să îndeplinească unele atribuții în temeiul delegării din partea AGEA, pentru celelalte hotărâri CA (obișnuite) nu s-a reglementat o procedura de atacare în justiție. Pe de altă parte, prin cenzurarea hotărârilor CA de către AGA se urmărește un control de oportunitate, în cazul apelantei procedura prevăzută de art. 216 Cod civil vizează un control de legalitate asupra hotărârilor CA care nu pot fi atacate potrivit dispozițiilor mai sus arătate.

Aceste două posibilități pe de-o parte nu se exclud pentru că au obiect diferit iar pe de alta, AGA nu poate realiza un control de legalitate asupra hotărârilor CA, numai un organ jurisdicțional poate realiza acest lucru, iar în cazul hotărârilor CA luate în baza delegării de competență, legiuitorul nu a văzut o incompatibilitate între mijloacele de atacare în instanță, respectiv de cenzurare din moment ce aceste hotărâri pot fi (i) atacate în instanță în temeiul art. 114, alin. 4 coroborat cu art. 132 din Legea 31/1990 și (ii) cenzurate de AGA în baza art. 111 alin. 2 litera d) din aceeași Lege.

În cursul judecării apelului, intimata a depus întâmpinare prin care pe cale de excepție invocă lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii și implicit a apelului, iar pe fondul cauzei solicită respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea din ședința de la 24.09.2014, Curtea a respins excepția lipsei de interes a reclamantei ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit articolului 216 alin. 1 Noul Cod civil: "Hotărârile și deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiție de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc ședința, după caz";. "Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Dispozițiile alin. (3)-(5) rămân aplicabile. Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel";.

Această ultimă dispoziție legală trimite la dispozițiile legii speciale în materie de societăți comerciale și anume Legea nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare.

În actuala reglementare a Legii nr.31/1990, atribuțiile consiliului de administrație sunt mai bine determinate, fapt care conferă acestui organ un rol important în funcționarea societății pe acțiuni.

Ca regulă generală, consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor (art. 142 din lege).

Legea reglementează și anumite atribuții exclusive ale consiliului de administrație (competențe de bază), care nu pot fi delegate directorilor și anume:

a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;

b) stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare;

c) numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;

d) supravegherea activității directorilor;

e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și impIementarea hotărârilor acestei;

f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței asupra societății potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Deciziile consiliului de administrație considerate nelegale pot fi anulate prin hotărârea adunării generale a acționarilor. Soluția se bazează pe dispozițiile art. 111 lit. b) din lege, care prevăd că adunarea generală are dreptul și obligația "să aleagă și să revoce membrii Consiliului de Administrație". Aceasta soluție decurge și din principiile care guvernează raporturile dintre adunarea generală și administratorii societății. De vreme ce administratorii sunt numiți de adunarea generală, aceasta este îndreptățită să controleze actele administratorilor.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins apelul ca nefondat.

← Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice.		Efectele nelegalei soluţionări a încheierii privind ... →

Constatare nulitate absolută hotărâre Consiliul de Administraţie, întemeiată pe dispoziţiile articolului 216 Noul Cod civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatare nulitate absolută hotărâre Consiliul de Administraţie, întemeiată pe dispoziţiile articolului 216 Noul Cod civil