CERERE DE VALOARE REDUSA. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 558 din data de 23.06.2016
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., la data de 25.09.2015, reclamanta S.C. C. V. S.A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pe pârâtul N. N. să îi plătească suma totală de 474,61 lei, din care 22,78 lei debit principal și 451,83 lei, venituri accesorii, formate din 0,97 lei, penalități energie și 450,86 lei, taxă debranșare. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, între creditoare în calitate de furnizoare și debitor în calitate de consumator, s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de energie electrică către debitor, iar contravaloarea energiei electrice furnizate către debitor a fost facturată cu mai multe facturi fiscale.
Pârâtul a beneficiat de aceste servicii, însă nu a achitat contravaloarea lor.
Reclamanta a invocat în drept, dispozițiile art. 1.025-1.032 din C. pr. civ.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, înscrisuri.
Pârâtului i s-a pus în vedere de instanță, în cursul procedurii prealabile, să depună formularul de răspuns completat corespunzător ori alte înscrisuri, în apărare, însă acesta nu s-a conformat și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a contesta pretențiile reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 62/09.02.2016, Judecătoria V. a respins ca neîntemeiată cererea de valoare redusă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că față de disp. art. 1350 din C. civ. "orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.";
Instanța a reținut că reclamanta nu a făcut nici o dovadă în sensul existenței unui contract încheiat cu pârâtul, având ca obiect furnizarea de energie electrică, singurul înscris în prezența căruia instanța poate determina, în mod obiectiv, forma acordului de voință al părților, atât sub aspectul tarifelor de energie agreate, cât și cu privire la obligația de plată a penalităților pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor asumate prin contract, precum și sub aspectul sancțiunilor și condițiilor în care acestea pot interveni.
Din probele existente la dosar nu rezultă ce tarif a ales pârâta, ori fiind vorba de un contract, dovada efectelor acestuia trebuie să fie făcută cu înscrisuri care să nu permită adoptarea de soluții neconforme realității contractuale, consecință a acordului de voință al părților. Contractul cadru, fișa clientului și facturile neînsușite de parte nu pot fi apreciate de instanță ca suficiente pentru dovedirea pretențiilor reclamantei.
De asemenea, nici calculul cu privire la nivelul penalităților datorate nu poate fi reținut de instanță, în contextul în care nu există un înscris prin care pârâtul să-și fi însușit acest cuantum al penalităților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantă, în termen legal, solicitând admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță în sensul că, lipsa contractului de furnizare a energiei electrice exonerează intimatul pârât de la plata energiei electrice, facturile emise pe numele acestuia neavând forță probantă, de vreme ce intimatul pârât a beneficiat de energie electrică fapt ce implică consimțământul acestuia cu privire la existența raportului juridic între părți.
A mai arătat că , pretențiile sale sunt întemeiate și grefat pe împrejurarea că pârâtul nu a solicitat rezilierea contractului de furnizare energie electrică, nu a contestat facturile, nu a formulat obiecțiuni la tarifele reglementate prin lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele C. pr. civ .
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, instanța apreciază apelul ca fiind neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei Tribunalul reține că , în mod corect a reținut instanța de fond , că fundamentul angajării răspunderii contractuale este reprezentat de contractul încheiat, în limitele căruia instanța poate face analiza efectelor acestuia, adică a tuturor drepturilor și obligațiilor năsute între părțile ca urmare a manifestării libere de voință.
Contractul de adeziune nu poate fi interpretat în afara manifestării consimțământului liber al părților, respectiv al intimatului pârât, așa cum rezultă din greșita interpretare pe care apelantul reclamant o dă dispozițiilor legale.
Lipsa unui înscris, produce o serie de consecințe în plan procesual, instanța neputând determina momentul la care s-a realizat acordul de voință, astfel că nu se pot identifica normelor de drept material incidente în condițiile intrării în vigoare la data de 01.10.2011 a noului C. civ. și nici tariful convenit.
Așa cum rezultă din textul art. 1175 C. Civ. contractul de adeziune este acela ale cărui clauzele esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare, însă nicidecum nu poate lua ființă fără manifestarea de voință a cocontractantului. De esența contractului ca act juridic este acordul de voință al părților manifestat prin însușirea contractului - art. 1178 C. civ..
Simpla publicare a unui formular de contract chiar și în Monitorul Oficial nu naște nici un fel de obligația numai pentru că aceasta este voința apelantului , un astfel de efect nefiind reglementat de nici o normă de drept existentă în legislația actuală.
De altfel, interpretarea dată de apelant normelor fundamentale în materia contractului este contrazisă chiar de disp. art. 33 din HG 1007/2004, conform cărora furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul.
Factura emisă face dovada debitului, însă numai în măsura în care între părți s-a făcut dovada existenței unui contract, în caz contrar aceasta este lipsită de eficiență.
Normele la care face trimitere apelantul și care reglementează dreptul său de a emite facturi într-un singur exemplar nu sunt producătoare de efecte în condițiile în care apelantul nu a făcut dovada izvorului dreptului invocat, respectiv contractul. Factura este consecința financiar-contabilă a contractului și nu suplinește lipsa acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul în raport de disp. art. 480 C. pr. civ. va respinge ca nefondat apelul declarat.
| ← Acţiune în pretenţii. Daune-interese moratorii sub forma... | VALIDARE POPRIRE. Jurisprudență Popriri → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre CERERE DE VALOARE REDUSA. Jurisprudență Contracte
