Cerere în anularea unui certificat de moştenitor. Natura nulităţii invocate. Prescripţie
| Comentarii |
|
- Decretul nr. 167/1958: art. 1, art. 7, art. 9
- Legea nr. 36/1995: art. 88, art. 100
Chiar dacă reclamantul susţine că norma legală încălcată la emiterea actului juridic atacat este sancţionată cu nulitatea absolută, instanţa de judecată poate proceda la examinarea sa şi poate reţine că sancţiunea ce intervine este nulitatea relativă, în funcţie de împrejurări, urmând astfel a distinge după cum reclamantul este îndrituit a invoca
acea încălcare, precum şi după cum există sau nu un termen în interiorul căruia acţiunea poate fi introdusă, acţiunea în nulitate absolută fiind imprescriptibilă, iar cea în nulitate relativă prescriptibilă, după distincţiile cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, distincţia între nulitatea absolută şi relativă se face prin examinarea valorii sociale protejate de norma pretins încălcată, cu excepţia situaţiilor în care legea menţionează în mod expres care este sancţiunea pentru nerespectarea legii în acel caz (situaţia nulităţii exprese nefiind întâlnită în speţă).
Or, nu se poate susţine că în speţă a fost încălcat un interes general, care să implice sancţionarea cu nulitatea absolută, deoarece în discuţie este exclusiv dreptul de natură patrimonială al reclamantei şi interesul strâns legat de acesta, decurgând din calitatea sa de legatar al defunctului, problemele ridicate de cererea de chemare în judecată interesând exclusiv pe reclamantă şi pe pârât şi nicidecum ordinea publică sau o altă valoare care să poată fi calificată drept de interes general.
In concluzie, nulitatea care intervine în speţă pentru încălcarea prevederilor legale invocate de recurenta-reclamantă referitoare la devoluţiunea succesorală este una relativă, supusă termenului de prescripţie, care a început să curgă în speţă, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, de la data când s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei recurente, adică la data emiterii certificatului, 7.05.1971, fiind împlinit la data sesizării instanţei.
(Decizia nr. 382 din 08.10.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze
privind proprietatea intelectuală)
La data de 13.05.2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti acţiunea civilă formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu pârâţii M.A.Y. şi Camera Notarilor Publici Bucureşti, prin care se solicită instanţei să constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. 145/07.05.1971 întocmit de notariatul de Stat Local al Sectorului 4 Bucureşti şi obligarea Camerei Notarilor Publici Bucureşti la desemnarea unui notar public pentru eliberarea unui nou certificat de moştenitor.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că motivul nulităţii îl constituie înscrierea greşită a numitului M.G., moştenitor nerezervatar, la „pct. III - Moştenitori” cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, în temeiul art. 672 C. civ., în timp ce la „Pct. IV - Titlul moştenirii” se menţionează că moştenirea este testamentară în baza testamentului olograf a cărui constatare materială s-a făcut prin procesul-verbal din 7 mai 1971 de Notariat (şi expertizat ca fiind scris, semnat şi datat de defunctul M.N. prin raportul de Expertiză Criminalistică nr. 286 din 1 august 2003, prin care autoarea reclamantei, C.S., a fost instituită în calitate de legatară universală şi căreia îi revine întreaga masă succesorală.
în aceste condiţii, înscrierea ca moştenitor a fratelui M.G., moştenitor nerezervatar, încalcă voinţa defunctului, care a intenţionat ca unica sa moştenitoare să fie legatara C.S., astfel că se impune constatarea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor în sensul eliminării de la „pct. III - Moştenitori" a numitului M.G.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 88 şi ale art. 100 din Legea nr. 36/1995 şi pe dispoziţiile art. 672 C. civ.
Pârâtul M.A.Y. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, excepţia prescripţiei dreptului material
486 CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
--------— . ... --1_
la acţiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, pârâta Camera Notarilor Publici Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 3557/23.06.2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 10256/07.11.2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei extinctive pentru cererea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor, a admis excepţia lipsei de interes pentru cererea având ca obiect obligaţie de a face, a respins cererea formulată de reclamanta L.M., în contradictoriu cu pârâţi M.A.Y. şi Camera Notarilor Publici Bucureşti, având ca obiect anularea certificatului de moştenitor ca prescrisă şi a respins cererea având ca obiect obligaţie de a face ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin certificatul de moştenitor nr. 145/17.05.1971 întocmit de fostul Notariat de stat al Consiliului Local al Sectorului 4 Bucureşti s-a stabilit că în urma defunctului M.N. a rămas ca moştenitor în baza testamentului olograf a cărui constatare s-a făcut prin procesul-verbal din 07.05.1971. MG.
Judecătoria a reţinut prevederile art. 88 din Legea nr. 36/1995, din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a stabili că acţiunea poate fi de constatare a nulităţii relative a certificatului de moştenitor, iar nu de nulitate absolută, acţiune prescriptibilă extinctiv. în speţă, această concluzie este cu atât mai firească, cu cât acţiunea reclamantei are caracterul unei veritabile petiţii de ereditate (dovada fiind capătul 2 de cerere), de asemenea prescriptibilă extinctiv.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, instanţa a admis excepţia prescripţiei extinctive pentru cererea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor şi a respins această cerere ca prescrisă.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligaţie de a face, instanţa a admis excepţia lipsei de interes, având în vedere respingerea primului capăt ce cerere astfel că reclamanta nu mai justifică un interes în formularea cererii de a obliga Camera Notarilor Publici Bucureşti la desemnarea unui notar public pentru eliberarea unui nou certificat de moştenitor.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta L.M., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, la data de 19.01.2009, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în tot a sentinţei civile nr. 10256 din 7 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 9362/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
în motivarea apelului s-a arătat că cererea a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 88 şi ale art. 100 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Soluţia instanţei de fond este vădit nelegală, sprijinindu-se pe raţionamentul vădit şi întru totul eronat potrivit căruia acţiunea reglementată de art. 88 şi de art. 100 din Legea nr. 36/1995 ar fi în exclusivitate o acţiune în pronunţarea nulităţii relative. Continuarea acestui raţionament al instanţei dezvăluie injusteţea soluţiei pronunţate în baza acestui unic considerent, întrucât, dacă o asemenea teză ar fi primită, ea ar conduce la concluzia - evident inacceptabilă - că o acţiune în constatarea nulităţii absolute ar fi inexistentă în materia actelor notariale.
Raţionamentul instanţei este în exclusivitate bazat pe unicul argument, artificial şi contextual, provenit din interpretarea strict literală a normei juridice („pot cere
anularea”), atribuindu-se termenului „anulare” semnificaţia restrânsă, academică, întrebuinţată în unele lucrări de specialitate cu înţelesul de pronunţare (declarare) a nulităţii relative de către instanţa de judecată, delimitându-se de termenul „constatare a nulităţii care, în aceeaşi accepţiune riguros academică, ar semnifica doar modalitatea de valorificare în plan procesual a nulităţii absolute”.
Este, însă, neîndoielnic că acest singur şi fragil argument nu poate fundamenta recalificarea de către instanţă a cererii sale (explicit formulată în „constatarea nulităţii absolute”) şi cu atât mai puţin o soluţie judecătorească de refuz al accesului la justiţie, câtă vreme această distincţie terminologică este lipsită de o consacrare legală expresă, fiind, în realitate, o simplă creaţie doctrinară întrebuinţată nu întotdeauna cu cea mai mare rigoare, nu numai în limbajul comun sau în cel legislativ, ci şi chiar în lucrările autorilor de prestigiu.
De asemenea, fie şi numai brevitatis causa, este consacrată şi utilizarea denumirii generice de „acţiune în anulare” sau „acţiune în nulitate” pentru orice acţiune având ca obiect desfiinţarea unui act juridic ca urmare a încălcării unor condiţii cerute pentru încheierea sa valabilă, fără a distinge după cum sancţiunea aplicabilă este nulitatea relativă sau cea absolută.
Este de netăgăduit, însă, nulitatea absolută este aplicabilă şi certificatelor de moştenitor, neexistând nicio categorie de acte juridice civile sustrasă acestei instituţii, astfel încât dreptul material la acţiunea corespunzătoare este unul incontestabil, fie că socotim ca temei procedural al acesteia dispoziţiile art. 88 şi art. 100 din Legea nr. 36/1995, fie că se întemeiază pe dreptul comun: „anularea certificatului, respectiv constatarea nulităţii va putea fi cerută numai pentru vicii de consimţământ, sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută; respectiv „moştenitorii participanţi la procedura succesorală notarială nu pot cere anularea decât dacă fac dovada unui viciu de consimţământ sau a unui motiv de nulitate absolută; astfel încât acţiunea în anulare pentru vicii de consimţământ este supusă prescripţiei în termenul general de 3 ani, „pe când cererile de desfiinţare pentru motive de nulitate absolută pentru constatarea calităţii de moştenitor, pentru petiţia de ereditate ori pentru revendicare vor fi imprescriptibile”.
în speţă, instanţa de fond nu s-a preocupat câtuşi de puţin de stabilirea adevăratei naturi a dreptului material la acţiune pe care l-a considerat prescris, prin raportare la obiectul acesteia - constatarea nulităţii absolute motivată de încălcare unor norme imperative privind devoluţiunea succesorală ci a preferat calificarea acţiunii drept una în pronunţarea nulităţii relative, pornind de la temeiul de drept procesual indicat şi interpretat nejustificat de restrictiv, cu ignorarea argumentaţiei de fapt şi de drept substanţial şi obiectului cererii de chemare în judecată.
Or, în speţă nu numai că nu s-a invocat nicio cauză de nulitate relativă, însă acestea sunt, de principiu, excluse, faţă de situaţia concretă, în care devoluţiunea succesorală nu s-a făcut în baza vreunui acord al unor moştenitori (partaj) astfel încât să se poată pune problema unor eventuale vicii de consimţământ, şi nici nu s-a invocat vreo situaţie de incapacitate.
Prin urmare, este evident că acţiunea, tinzând la desfiinţarea certificatului de moştenitor pe care îl consideră nevalabil şi la înlocuirea acestuia cu un nou certificat corespunzător normelor legale şi situaţiei de fapt, nu poate fi decât una în constatarea nulităţii absolute, de care instanţa nu se putea dezînvesti fără cercetarea fondului, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Prin întâmpinare, intimata Camera Notarilor Publici Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin decizia civilă nr. 654/16.04.2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei pârâte Camera Notările Publici Bucureşti şi a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fona a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru cererea care are ca obiect anularea certificatului de moştenitor şi a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris, iar capătul doi de cerere a fost respins de către instanţă ca lipsit de interes ir urma admiterii excepţiei prescripţiei, fapt ce nu a mai impus analiza excepţiei lipse calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte Camera Notarilor Publici Bucureşti. Faţă de soluţia instanţei de fond pe care instanţa de apel o are de analizat, nefiind declara: apel şi de către această pârâtă prin care să critice faptul că ar fi trebuit să i se analizeze această excepţie, instanţa în apel a considerat că la momentul de faţă această excepţie nu se poate analiza cu prioritate faţă de excepţia lipsei de interes având în vedere ordinea de soluţionare a excepţiilor prevăzută de art. 137 C. pr. civ faţă de faptul că, mai întâi, trebuie stabilit dacă reclamanta are calitatea procesuală activă, astfel că excepţia invocată de pârâtă în apel se va respinge ca neîntemeiată şi doar în măsura în care s-ar fi apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă deci justifică un interes în formularea celui de-al doilea capăt de cerere, se analizează dacă acest capăt de cerere trebuie sau nu formulat în contradictoriu cu pârâta Camera Notarilor Publici Bucureşti, deci dacă pe fond cererea poate fi formulată împotriva acestei părţi.
Cu privire la temeinicia apelului, tribunalul a constatat că cererea de nulitate formulată de către reclamant s-a analizat de către instanţa de fond prin prisma temeiurilor juridice invocate de către reclamant, respectiv dispoziţiile art. 88 şi art. 100 din Legea nr. 36/1991. Motivele de nulitate invocate de către reclamantă prin raportare la temeiul juridic formulat de către acesta se subscriu unor motive de nulitate relativă, având în vedere că drepturile ocrotite prin acest certificat de moştenitor sunt drepturi private, iar acestea nu privesc ordinea generală, nefiind vorba despre un interes general ocrotit.
Certificatul de moştenitor priveşte calitatea de moştenitor a moştenitoarei testamentare C.S. şi moştenitorul legal, colateralul privilegiat M.G., iar potrivit certificatului de moştenitor, celor doi li s-a recunoscut calitatea de moştenitori, în cotă de 1/2, primul fiind moştenitor testamentar iar cel de-al doilea moştenitor testamentar,
Instanţa de apel a constatat că numita C.S., autoarea reclamantei din prezenta acţiune, a participat la dezbaterea succesorală a autorului M.N., după cum rezultă chiar din semnătura de primire a certificatului de moştenitor, semnătură olografă realizată pe acest certificat de moştenitor, iar succesorul universal al acesteia invocă nulitatea certificatului de moştenitor, motivat de faptul că în calitatea sa de moştenitor legatar universal, C.S. are vocaţie succesorală concretă la întreaga succesiune, fratele defunctului M.G. nemaiputând participa în calitate de moştenitor al defunctului, având calitatea de moştenitor colateral privilegiat ceea ce nu-i conferă calitatea de moştenitor rezervatar.
în privinţa anulării certificatului de moştenitor, trebuie deosebit după cum partea a participat la dezbaterea procedurii succesorale şi a consimţit la eliberarea lui sau are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la emiterea acestuia. în prima situaţie certificatul de moştenitor are valoarea unei convenţii şi anularea lui se poate cere doar pentru vicii de consimţământ pentru incapacitate sau pentru cauze de nulitate absolută, iar faţă de terţi menţiunile din certificatul de moştenitor sunt opozabile până la proba contrarie. Or, în cauză, autoarea reclamantei a participat la dezbaterea
succesiunii, motivele de nulitate se circumscriu unor motive de nulitate relativă, astfel că soluţia instanţei de fond este una corectă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă L.M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr. 564 A din 14 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9362/301/2008 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în sensul admiterii apelului declarat şi al desfiinţării sentinţei civile nr. 10256 din 7 noiembrie 2008 cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.
în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe art. 304 alin. 1 pct. 9 C. pr. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea greşită a legii întrucât instanţa de apel a stabilit în mod greşit caracterul nulităţii aplicabile în speţă ca fiind nulitatea relativă, şi pe cale de consecinţă a stabilit în mod greşit că cererea de chemare în judecată este prescrisă extinctiv.
A susţinut recurenta că soluţia instanţei de fond este vădit nelegală, sprijinindu-se pe raţionamentul vădit şi întru totul eronat potrivit căruia acţiunea reglementată de art. 88 şi art. 100 din Legea nr. 36/1995 ar fi în exclusivitate o acţiune în pronunţarea nulităţii relative. Continuarea acestui raţionament al instanţei dezvăluie injusteţea soluţiei pronunţate în baza acestui unic considerent, întrucât, dacă o asemenea teză ar fi primită, ea ar conduce la concluzia - evident inacceptabilă - că o acţiune în constatarea nulităţii absolute ar fi inexistentă în materia actelor notariale.
Este de netăgăduit, însă, nulitatea absolută este aplicabilă şi certificatelor de moştenitor, neexistând nicio categorie de acte juridice civile sustrasă acestei instituţii, astfel încât dreptul material la acţiunea corespunzătoare este unul incontestabil, fie că socotim ca temei procedural al acesteia dispoziţiile art. 88 şi art. 100 din Legea nr. 36/1995, fie că ne întemeiem pe dreptul comun: „anularea certificatului, respectiv constatarea nulităţii va putea fi cerută numai pentru vicii de consimţământ, sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută”. 2, respectiv „moştenitorii participanţi la procedura succesorală notarială nu pot cere anularea decât dacă fac dovada unui viciu de consimţământ sau a unui motiv de nulitate absolută.”, astfel încât acţiunea în anulare pentru vicii de consimţământ este supusă prescripţiei în termenul general de 3 ani, „pe când cererile de desfiinţare pentru motive de nulitate absolută pentru constatarea calităţii de moştenitor, pentru petiţia de ereditate ori pentru revendicare vor fi imprescriptibile”.
Instanţa de apel reuşeşte să depăşească raţionamentul inexplicabil al instanţei de fond, potrivit căruia acţiunea reglementată de art. 88 şi de art. 100 din Legea nr. 36/1995 ar fi în exclusivitate o acţiune în pronunţarea nulităţii relative, şi trece la analiza motivelor de nulitate invocate de către subsemnata recurentă reclamantă prin raportare la temeiul juridic formulat prin acţiune.
Deşi înregistrează un pas înainte, instanţa de apel consideră în mod eronat că motivele de nulitate „se subscriu unor motive de nulitate relativă, având în vedere că drepturile ocrotite prin acest certificat de moştenitor sunt drepturi private, iar acestea nu privesc ordinea generală, nefiind vorba despre un interes general ocrotit”.
în speţă nu numai că nu s-a invocat nicio cauză de nulitate relativă, însă acestea sunt, de principiu, excluse, faţă de situaţia concretă, în care devoluţiunea succesorală nu s-a făcut în baza vreunui acord al unor moştenitori (partaj) astfel încât să se poată pune problema unor eventuale vicii de consimţământ, şi nici nu s-a invocat vreo situaţie de incapacitate.
„Nu se poate susţine cu temei că certificatul de moştenitor ar constitui o dovadă expresă a acoperirii oricărui viciu al testamentului care conferă anumite drepturi succesorale unei din părţile participante la procedura succesorală notarială. Participarea la procedura succesorală notarială şi acordul implicit cu menţiunile cuprinse în
certificatul de moştenitor nu echivalează cu renunţarea la invocarea motivelor de nulitate relativă şi cu atât mai puţin de nulitate absolută care ar afecta testamentul, renunţarea neputând fi decât expresă şi, în orice caz, făcută în cunoştinţă de cauză”.
Pornind de la ideea că notarul public poate săvârşi o eroare de drept sau de fapt cu privire la determinarea cotelor părţii cuvenite moştenitorilor sau legatarilor (cum este cazul în speţă) şi aceştia se declară de acord cu soluţia notarului din pură necunoştinţă a drepturilor lor, acestora nu li se poate opune faptul că au consimţit la eliberarea certificatului de moştenitor şi că nu au invocat drepturile lor în cursul procedurii succesorale notariale.
Notarul public îndeplineşte „un serviciu de interes public” iar actul său „este de autoritate publică”. El are şi unele obligaţii concrete în legătură cu respectarea legilor, iar actele sale nu trebuie să contravină ordinii de drept sau bunelor moravuri. Acestor cerinţe trebuie să răspundă şi certificatul de moştenitor eliberat de notarul public în cadrul procedurii succesorale.
Acţiunea în această situaţie este imprescriptibilă deoarece îşi are sursa în activitatea notarului care înscrie o greşeală, încălcând o normă imperativă a legii, sancţionată cu nulitatea absolută.
Prin urmare, susţine recurenta, este evident că acţiunea sa, tinzând la desfiinţarea certificatului de moştenitor pe care îl consideră nevalabil şi la înlocuirea acestuia cu un nou certificat corespunzător normelor legale şi situaţiei de fapt şi de drept nu poate fi decât una în constatarea nulităţii absolute, de care instanţa nu se poate dezînvesti fără cercetarea fondului, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de critică, încadrate în motivul de recurs cuprins în art. 304 pct. 9 C. pr. civ., curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, discuţia referitoare la caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al unei acţiuni în nulitate trebuie să plece, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, de la caracterul nulităţii invocate, respectiv relativă sau absolută, iar instanţa de judecată, atunci când este ţinută a examina existenţa cerinţelor de exerciţiu ale acţiunii civile, începe prin a califica, după cum rezultă şi din interpretarea art. 84 C. pr. civ., natura juridică a cererii, respectiv a nulităţii invocate.
Prin urmare, chiar dacă reclamantul susţine că norma legală încălcată la emiterea actului juridic atacat este sancţionată cu nulitatea absolută, instanţa de judecată poate proceda la examinarea sa şi poate reţine că sancţiunea ce intervine este nulitatea relativă, în funcţie de împrejurări, urmând astfel a distinge după cum reclamantul este îndrituit a invoca acea încălcare (respectiv orice persoană interesată în cazul nulităţii absolute sau cel al cărui drept sau interes a fost încălcat în cazul nulităţii relative), precum şi după cum există sau nu un termen în interiorul căruia acţiunea poate fi introdusă, acţiunea în nulitate absolută fiind imprescriptibilă, iar cea în nulitate relativă prescriptibilă, după distincţiile cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
Pe, de altă parte, distincţia între nulitatea absolută şi relativă se face prin examinarea valorii sociale protejate de norma pretins încălcată, cu excepţia situaţiilor în care legea menţionează în mod expres care este sancţiunea pentru nerespectarea legii în acel caz (situaţia nulităţii exprese nefiind întâlnită în speţă).
Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii exprese privind sancţiunea ce intervine în situaţia ignorării normei legale, instanţa de judecată este ţinută a verifica dacă nulitatea este absolută sau relativă, după cum interesul ocrotit de prevederea legală a cărei încălcare s-a produs, potrivit susţinerilor reclamantului, este unul general sau unul particular.
Or, nu se poate susţine că în speţă a fost încălcat un interes general, care să implice sancţionarea cu nulitatea absolută, deoarece în discuţie este exclusiv dreptul de natură patrimonială al reclamantei L.M. şi interesul strâns legat de acesta, decurgând din calitatea sa de legatar al defunctului M.N., problemele ridicate de cererea de chemare în judecată interesând exclusiv pe reclamantă şi pe pârât şi nicidecum ordinea publică sau o altă valoare care să poată fi calificată drept de interes general.
în mod greşit consideră recurenta-reclamantă că nulitatea relativă a certificatului de moştenitor poate interveni numai în situaţia unor vicii ale consimţământului, atunci când devoluţiunea succesorală se realizează în baza acordului moştenitorilor, o asemenea generalizare nefiind justificată prin argumente legale.
Dimpotrivă, cazul vicierii consimţământului este numai o ipoteză în care intervine nulitatea relativă, iar natura juridică a acestei nulităţi rezultă inclusiv din prevederile legale ce reglementează aceste vicii (art. 959 şi art. 961 C. civ., art. 9 din Decretul nr. 167/1958), fără însă a exclude posibilitatea ca la emiterea certificatului de moştenitor să fie încălcate norme care protejează interesul particular al reclamantului şi care atrag astfel, tot sancţiunea nulităţii relative.
Curtea nu poate reţine argumentul recurentei-reclamante în sensul că nulitatea este absolută în speţă deoarece, actul fiind întocmit de notarul public în calitate de autoritate publică, în îndeplinirea unui serviciu public, acesta nu trebuie să contravină ordinii de drept sau bunelor moravuri.
Aceasta deoarece, pe de o parte, adoptând această opinie, se ajunge la concluzia, inacceptabilă, că orice încălcare a regulilor care îi cârmuiesc activitatea de către notarul public atrage nulitatea absolută a actelor emise, iar pe de altă parte, deoarece, chiar dacă afirmaţia recurentei reclamante reprodusă în alineatul de mai sus este adevărată, nu rezultă de plano că în speţă actul contravine ordinii publice şi bunelor moravuri, prin simpla aplicare greşită a normelor ce reglementează devoluţiunea succesorală legală şi testamentară.
Dimpotrivă, din argumentarea recurentei-reclamante nu rezultă cum au fost încălcate ordinea publică şi bunele moravuri la încheierea certificatului de moştenitor atacat, astfel că încălcarea pretinsă, cu privire la calitatea de moştenitor legal a intimatului pârât, nu interesează aceste valori, ci numai interesele personale şi patrimoniale ale părţilor din proces.
în concluzia celor expuse, curtea constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că nulitatea care intervine în speţă pentru încălcarea prevederilor legale invocate de recurenta-reclamantă referitoare la devoluţiunea succesorală este una relativă, supusă termenului de prescripţie.
Acest termen a început să curgă în speţă, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, de la data când s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei recurente, adică la data emiterii certificatului, 7.05.1971, nefiind lipsită de relevanţă sub acest aspect nici împrejurarea, reţinută de instanţa de apel, că autoarea recurentei-reclamante, C.S., a luat cunoştinţă de cuprinsul certificatului de moştenitor la data de 08.05.1971, când a semnat de primirea unui exemplar, fără a fi invocată sau dovedită vreo împiedicare a sa ori a recurentei-reclamante de a acţiona în sensul anulării actului vreme de mai bine de 30 de ani, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit până la data sesizării instanţei, 13.05.2008.
Pentru ansamblul acestor considerente, curtea constată că decizia recurată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 C. pr. civ., să respingă recursul ca nefondat.
| ← Drept de autor. Dreptul de utilizare normală a operei.... | Cerere de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de... → |
|---|
