Gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. Procedura arbitrală de elaborare a Metodologiilor. Admisibilitatea invocării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa arbitrajului ORDA

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

- Legea nr. 8/1996

- Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. 6

Astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate poate fi invocată atunci când aceasta este contrară prevederilor cuprinse în alin. 1, 2 sau 3 din acelaşi text de lege.

Curtea reţine că la momentul adoptării acestor prevederi legale nu există noţiunea de arbitraj civil, arbitrajul instituţionalizat făcăndu-se numai la Curtea de Arbitraj Comercial, iar ulterior, ca urmare a modificării Legii tir. 8/1996, în luna iunie 2004 a fost reglementată o nouă formă de arbitraj, de natură civilă, ce urmează să se efectueze în cadrul Oficiului Român de Drepturi de autor (ORDA) după o anumită procedură stabilită.

Faptul că în cuprinsul dispoziţiilor sus-menţionate nu s-a prevăzut în mod expres posibilitatea invocării acestei excepţii şi în faţa instanţei de arbitraj civil, având în vedere inexistenţa reglementării acestei forme de arbitraj la acel moment, nu este de natură să ducă la concluzia că legiuitorul a dorit să excludă posibilitatea invocării unei astfel de excepţii.

în susţinerea acestei concluzii s-a mai reţinut şi faptul că încheierea de arbitraj are valoarea unei hotărâri judecătoreşti şi poate fi atacată la secţia civilă a Curţii, astfel încât este necesar să se aplice aceleaşi reguli ca şi în situaţia încheierilor pronunţate de o instanţă de judecată sau de către o instanţă de arbitraj comercial, în sensul de a se asigura accesul liber la justiţie al părţilor, acestea putând invoca şi în faţa acestui organism excepţiile de neconstituţionalitate reglementate conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.

O concluzie contrară ar duce la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţie, în sensul că părţile nu ar avea asigurat dreptul la un proces echitabil, când în situaţia arbitrajului civil nu s-ar putea invoca excepţia de neconstituţionalitate, cu consecinţa posibilităţii aplicării în acel litigiu a unor norme cu caracter neconstituţional.

(Decizia nr. 215/R din 16.04.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind

proprietatea intelectuală)

Conform procesului-verbal încheiat la 20.03.2009, completul arbitrai al ORDA a dispus asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996, în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că această excepţie reglementată de art. 146 din Constituţie şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 poate fi invocată doar în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitraj comercial, iar completul arbitrai nu face parte din aceste două categorii.

împotriva acestei încheieri au declarat recurs Societatea Română de Televiziune şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale, criticând procesul-verbal pentru următoarele motive:

1. Excepţia este admisibilă întrucât aceasta întruneşte cerinţele speciale prevăzute de lege, respectiv priveşte o dispoziţie dintr-o lege, are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu are ca obiect prevederi constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Mai mult, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa unei instanţe de arbitraj comercial, instituţionalizat în subordinea ORDA.

Caracterul şi comercial al acestui arbitraj rezultă inclusiv din faptul că majoritatea părţilor aflate în arbitraj sunt comercianţi în sensul legii [de exemplu, SC Pro TV SA, SC S.B.S. Broadcasting Media SRL (Prima TV), SC Vodafone România SA, SC Orange România SA, etc.] şi că activitatea desfăşurată de aceşti comercianţi, de comunicare publică a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora prin intermediul Internetului sau a altor reţele de comunicaţii de date pentru care este necesară o metodologie, având ca obiect determinarea remuneraţiei echitabile datorate artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme este o activitate comercială, specifică obiectului de activitate al acestor societăţi comerciale.

Prin urmare, deşi, în speţă, sunt incidente şi dispoziţii ale Legii nr. 8/1996, fiind vorba despre o activitate dublu reglementată, în care domeniul dreptului comercial se îmbină cu domeniul dreptului de autor, ca ramură a dreptului proprietăţii intelectuale, motiv pentru care arbitrajul se şi desfăşoară cu un complet specializat din cadrul ORDA, şi nu din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe Lângă Camera de Comerţ şi Industrie, este evidentă latura comercială a acestui arbitraj, prin care se statuează cu mijloacele dreptului de autor, o remuneraţie aferentă desfăşurării unei activităţi comerciale, de către nişte comercianţi. Din acest punct de vedere, credem că, în speţă, pentru calificarea arbitrajului ca fiind comercial, trebuie deci să se ţină seama nu numai de dispoziţiile Legii nr. 8/1996 aplicabile şi de instituţia organizatoare, ORDA, ci de obiectul acestuia, activitatea comercială în care hotărârea arbitrală metodologie va opera, ca şi de părţile din arbitraj, de calitatea acestora de comercianţi şi de obiectul lor de activitate, aspecte care ne conduc în mod vădit la concluzia că avem de a face cu un arbitraj comercial, pentru o activitate comercială, reglementată însă şi de dispoziţii ale Legii nr. 8/1996.

Se mai arată că prin sintagma „arbitraj comercial” reglementată de către art. 29 din Legea nr. 47/1992 s-a avut în vedere arbitrajul instituţionalizat care, la acel moment, exista numai la Curtea de Arbitraj Comercial de pe Lângă Camera de Comerţ şi Industrie, ca jurisdicţie organizată şi derulată unitar, după o procedură specifică, reglementată detaliat în Codul de procedură civilă.

între timp, în anul 2004, şi prin Legea nr. 8/1996 s-a reglementat un nou astfel de arbitraj instituţionalizat, în cadrul Oficiului Român de Drepturi de Autor, desfăşurat după o procedură clar şi legal stabilită.

Se invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie, în situaţia în care părţile din acest arbitraj nu ar avea dreptul de a invoca şi a obţine admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate, deci înlăturarea unei dispoziţii Legale vădit neconstituţionale care să nu stea astfel la baza metodologiei ce va fi stabilită, deosebit de părţile dintr-un arbitraj comercial derulat în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe Lângă Camera de Comerţ şi Industrie, neexistând raţiuni diferite, ci împotrivă: „ubi eadem ratio, ibi ius’ raţiunea fiind şi în acest arbitraj de a se înlătura o dispoziţie Legală neconstituţională care, dacă se va aplica, va şubrezi juridic întreaga metodologie.

Dimpotrivă, este evident că excepţia de neconstituţionalitate trebuie şi poate fi invocată şi în acest arbitraj instituţionalizat din cadrul ORDA, din motive de identitate de raţiune a Legii, de analogia Legii, dar şi având în vedere spiritul art. 29 din Legea nr. 47/1992 (nu doar interpretându-l formalist şi deci al reglementării posibilităţii de a obţine înlăturarea unor dispoziţii Legale neconstituţionale pe calea unor excepţii de neconstituţionalitate invocată într-o procedură jurisdicţională care se bucură de o anumită gravitate şi specializare.

Un exemplu în sensul necesităţii aplicării argumentului de identitate de raţiune a legii este dat şi de faptul că procedura de arbitraj reglementată de Legea specială nr. 8/1996 se completează cu dispoziţiile legii generale - codul de procedură civilă -, conform art. 153 din Legea nr. 8/1996, fiind vorba deci despre un arbitraj instituţionalizat, comercial, prin obiectul său, ca şi prin calitatea părţilor, reglementat de o procedură clar stabilită şi organizat în subordinea unei instituţii publice, în concret, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor. O altă interpretare a legii nu poate fi de natură decât să restrângă în mod nejustificat şi deci disproporţionat dreptul la un proces echitabil garantat de CEDO, constituind o ingerinţă nepermisă în exercitarea dreptului de liber acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, contrară şi spiritului jurispru-denţei Curţii Constituţionale de până în prezent.

2. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate se invocă următoarele: Art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996 prevede că:

„(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situaţii:

a) entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părţi;

b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);

c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.

(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, şi a 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorţi, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate.

(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnaţi şi părţile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabileşte: onorariul brut prin negociere cu părţile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum şi locul arbitrajului şi informează părţile.

(6) Cele două părţi aflate în arbitraj, organismele de gestiune colectivă şi, respectiv, utilizatorii sau alţi plătitori contribuie în mod egal la plata onorariului. Sumele se depun la casieria Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, înainte de primul termen de arbitraj. Neplata în termen atrage decăderea părţii care nu a achitat onorariul din dreptul de a propune probe şi de a formula concluzii pe durata arbitrajului.

(7) Arbitrii au obligaţia ca în termen de 30 de zile de la primul termen al arbitrajului să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor hotărârea cuprinzând forma finală a metodologilor supuse arbitrajului, în vederea comunicării către părţi. în mod excepţional, arbitrii pot solicita, motivat, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor

prelungirea acestui termen cu maximum 15 zile. Arbitrii îşi pot ridica onorariul de la casieria Oficiului Român pentru Drepturile de Autor numai după depunerea hotărârii arbitrale.

(8) Hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologilor se comunică părţilor de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.

(9) în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea 1, a hotărârii arbitrale, părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă, se comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării”.

Pe de altă parte, în Constituţia României se prevede că:

Art. 21 Accesul liber la justiţie:

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.

Art. 129 Folosirea căilor de atac:

împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

în raport de cele două articole din Constituţie citate, recurenţii consideră neconstituţionale dispoziţiile art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996, întrucât:

1. reglementează o procedură administrativ-jurisdicţională, în concret, de arbitraj, obligatorie, şi nu facultativă, conform art. 21 alin. 3 din Constituţia României, deşi chiar şi arbitrajul nu poate fi decât voluntar, potrivit Codului de procedură civilă, deci la alegerea părţilor şi contra cost, deşi, potrivit aceluiaşi art. 21 alin. 3 din Constituţia României, jurisdicţiile administrative trebuie să fie gratuite.

De asemenea, instituirea unei astfel de proceduri obligatorii şi contra cost reprezintă o îngrădire nejustificată şi neconstituţională a dreptului de liber acces la justiţie, drept fundamental reglementat de art. 21 din Constituţia României, părţile (utilizatori şi organismele de gestiune colectivă) fiind ţinute de urmărirea acestei proceduri şi, ca urmare, neputându-se adresa în mod liber justiţiei pentru valorificarea drepturilor şi a intereselor sale legitime.

2. art. 131² alin. 6 teza finală din Legea nr. 8/1996 constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, drept garantat de art. 21 alin. 2 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţiei, fiind contrar şi art. 21 alin. 3 din Constituţie care instituie, după cum am arătat, principiul gratuităţii procedurii administrativ-jurisdicţionale, întrucât, dacă nu achită onorariul arbitrilor, părţile sunt lipsite de posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale de a propune probe şi de a formula concluzii, deci de a se judeca în mod echitabil pentru valorificarea drepturilor şi a intereselor sale legitime.

3. Art. 131² alin. 9 din Legea nr. 8/1996, în special, teza a lll-a este contrar art. 129 din Constituţia României, principiului constituţional al dublului grad de jurisdicţie, întrucât împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti care reprezintă prima hotărâre de fond a instanţei nu se poate exercita o cale de atac, precum recursul care, potrivit Codului de procedură civilă, se poate exercita împotriva hotărârii pronunţate de instanţă în cadrul acţiunii în anulare, legea specială calificând în mod neconstituţional decizia Curţii de Apel Bucureşti ca fiind irevocabilă.

Astfel, art. 131 şi art. 131² din Legea nr. 8/1996 reglementează procedura după care se adoptă metodologiile având ca obiect plata remuneraţiilor datorate de utilizatori organismelor de gestiune colectivă pentru utilizările operelor, fonogramelor publicate în scop comercial şi prestaţiilor artistice, în modalităţi ce nasc drepturi patrimoniale de autor şi conexe, reglementate ca fiind gestionabile colectiv de către art. 123, 123¹ şi 123² din Legea nr. 8/1996. Se concluzionează în sensul că este vorba despre stabilirea unei „chirii” (remuneraţie) pentru folosirea (utilizarea) operelor, fonogramelor publicate în scop comercial şi a prestaţiilor artistice în modalităţile prevăzute de Legea nr. 8/1996 care se negociază şi se colectează de către mandatarii titularilor de drepturi de autor şi conexe, adică de organismele de gestiune colectivă.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 8/1996, metodologia pentru stabilirea remuneraţiei se negociază într-o comisie formată, atât din reprezentanţi ai organismelor de gestiune colectivă în domeniu, cât şi din reprezentanţi ai utilizatorilor. în cazul în care părţilor ajung la o înţelegere cu privire la cuantumul remuneraţiei, aceasta se consemnează într-un protocol (contract-cadru, după cum a fost calificat de către Curtea de Apel Bucureşti) care se depune la ORDA ce-l publică în Monitorul Oficial prin decizie.

în situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere cu privire la cuantumul remuneraţiei (chiriei), neputându-se adopta prin negociere metodologia (contractul-cadru), acestea nu se pot adresa direct instanţelor judecătoreşti pentru a cere ca acestea să stabilească cuantumul remuneraţiei, ci sunt ţinute de procedura administrativ-jurisdic-ţională reglementată la art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996, reprezentată de un arbitraj obligatoriu şi contra cost organizat de ORDA, reglementare contrară art. 21 din Constituţia României.

în cadrul arbitrajului la care părţile sunt obligate să apeleze, acestea nu-şi pot exercita drepturile procesuale, în concret, de a propune probe şi de a formula concluzii decât după achitarea unui onorariu care, teoretic, se negociază de arbitri cu părţile, dar, practic, se stabileşte de completul arbitrai, onorariu care, în prezenta cauză, se ridică la suma de 25.000 lei (250.000.000 lei vechi), ceea ce este evident de asemenea contrar art. 21 din Constituţie, în concret, dreptului la un proces echitabil şi art. 6 din Convenţie.

în urma arbitrajului obligatoriu în care părţile sunt antrenate, completul arbitrai pronunţă o hotărâre arbitrală (actjurisdicţional), care se publică în Monitorul Oficial prin decizie ORDA, fiind opozabilă tuturor utilizatorilor, inclusiv celor ce n-au participat la negociere şi arbitraj (caracterul de act administrativ).

Este evident aşadar că metodologia decisă de completul de arbitri al ORDA şi publicată în Monitorul Oficial, reprezintă un act administrativ-jurisdicţional, adoptat, pe o procedură atipică, cea a arbitrajului instituţionalizat al ORDA, posibilitate prevăzută legal nu numai de Legea nr. 8/1996, lege specială, dar şi de art. 2 alin. 1 lit. d), art. 5 şi art. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, după cum s-a arătat şi în doctrină (Dacian Cosmin Dragoş, Legea contenciosului administrativ, comentarii şi explicaţii, Ed. AII Beck, Bucureşti, pag. 109-114).

Procedura arbitrajului organizat de ORDA pentru adoptarea hotărârii arbitrale ce se publică în Monitorul Oficial reprezintă deci o jurisdicţie administrativă, conform art. 21 alin. 3 din Constituţia României, care ar trebui să fie facultativă şi gratuită. Contrar textului constituţional, după cum am arătat mai sus, procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de Legea specială nr. 8/1996 este însă una obligatorie şi contra cost, vătămând dreptul de liber acces la justiţie al părţilor din negociere, ca şi dreptul la un proces echitabil, deci contravenind în mod evident art. 21 din Constituţia României, în special, alin. 2 şi 3.

O procedură similară există în unele state europene, dar fiind vorba doar despre o mediere, în cazul în care părţile nu-şi însuşesc propunerea mediatorului, acestea având posibilitatea să se adreseze instanţelor judecătoreşti care să stabilească cuantumul remuneraţiei datorate de utilizatori organismelor de gestiune colectivă. Situaţia este diferită în legea română, unde o mediere prealabilă arbitrajului întâlnim numai la negocierea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu, reglementată de art. 121 din Legea nr. 8/1996, iar, în rest, avem de a face cu un arbitraj impus şi contra cost (situaţie unică şi pentru arbitrajul românesc care este de esenţa lui voluntar, conform Codului de procedură civilă), finalizat printr-o hotărâre arbitrală publicată în Monitorul Oficial, obligatorie şi executorie de drept, trăsături ce îi dau un caracter administrativ şi similar unui act normativ, deşi, în speţă, este vorba despre raporturi de drept privat ce nu au nicio justificare pentru a fi reglementate în sistem de putere publică.

în fine, actul administrativ-jurisdicţional reprezentat de către metodologia/hotărâre arbitrală publicată în Monitorul Oficial prin decizie ORDA nu poate fi atât la instanţa judecătorească decât pe un singur grad de jurisdicţie, în concret, la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât hotărârea pronunţată de aceasta este, potrivit art. 131² alin. 9 teza a ll-a din Legea nr. 8/1996 irevocabilă, neputând fi atacată cu recurs precum hotărârea pronunţată în soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, cum se întâmplă în cazul arbitrajului reglementat de Codul de procedură civilă.

Cu privire la acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, în doctrina juridică, s-a arătat că ea reprezintă o primă judecată în fond a instanţei judecătoreşti, din acest motiv fiind reglementat şi recursul împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea acţiunii în anulare, deci tocmai spre a se asigura respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Cum împotriva deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii arbitrale (apel asimilat de doctrină cu acţiunea în anulare), nu se poate declara nicio cale de atac, în concret, recurs, este evident că art. 131² alin. 9 teza a ll-a este contrar şi art. 129 din Constituţia României, principiului dublului grad de jurisdicţie, în speţă, fiind vorba despre o singură şi irevocabilă judecată făcută de către Curtea de Apel Bucureşti, fără să existe o cale de atac de reformare la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în concret, recursul.

Concluzionează recurentele în sensul că, avându-se în vedere că art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996 reglementează o procedură administrativ-jurisdicţională de arbitraj, obligatorie şi contra cost, contrară art. 21 alin. 3 din Constituţia României, de natură să vatăme dreptul la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. 2 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţie, finalizată printr-un act administrativ-jurisdicţional (hotărârea arbitrală publicată în Monitorul Oficial prin decizie ORDA) ce nu poate fi atacat în justiţie prin sistemul dublului grad de jurisdicţie, ci doar pe un singur grad, se solicită Curţii Constituţionale să admită excepţia de neconstituţionalitate invocată, declarând dispoziţiile art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996 ca fiind neconstituţionale şi dând

astfel posibilitatea părţilor să se adreseze instanţelor judecătoreşti, pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei datorate de utilizatori organismelor de gestiune colectivă, ca mandatari ai titularilor de drepturi de autor şi conexe.

în drept. art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, art. 299 şi urm. C. pr. civ., Legea nr. 8/1996, art. 21 şi 129 din Constituţia României.

în urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, a hotărârii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate. Curtea reţine următoarele:

Comisia de arbitraj a constatat inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996, invocată de SRTV, motivat de faptul că nu este îndeplinită una dintre cerinţele prevăzute în cuprinsul alin. 2 al textului legal menţionat, şi anume că excepţia nu a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată sau a unei comisii de arbitraj comercial.

Curtea reţine că la momentul adoptării prevederilor legale sus-menţionate nu exista noţiunea de arbitraj civil, arbitrajul instituţionalizat făcându-se numai la Curtea de Arbitraj Comercial, iar ulterior, ca urmare a modificării Legii nr. 8/1996, în luna iunie 2004 a fost reglementată o nouă formă de arbitraj, de natură civilă, ce urmează să se efectueze în cadrul Oficiului Român de Drepturi de Autor (ORDA) după o anumită procedură stabilită.

Natura juridică a acestei forme de arbitraj rezultă din cuprinsul prevederilor art. 131² alin. 9 din legea specială a drepturilor de autor, unde se face referire la calea de atac ce va putea fi exercitată împotriva hotărârii arbitrale şi care va fi judecată de Curtea de apel Bucureşti, ce se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Pe cale de consecinţă, având în vedere specializarea completului de judecată competent să soluţioneze astfel de litigii, Curtea apreciază că şi natura formei de arbitraj nu poate fi decât una civilă.

Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că la momentul adoptării dispoziţiilor art. 29 alin. 2, intenţia legiuitorului nu a fost de a limita posibilitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate la situaţiile stabilite în mod expres prin lege, ci doar de a stabili cadrul legal în care putea fi invocat acest incident procedural raportat la reglementările în vigoare la acea dată.

în susţinerea acestei concluzii se va mai reţine şi faptul că încheierea de arbitraj are valoarea unei hotărâri judecătoreşti şi poate fi atacată la secţia civilă a Curţii, astfel încât este necesar să se aplice aceleaşi reguli ca şi în situaţia încheierilor pronunţate de o instanţă de judecată sau de către o instanţă de arbitraj comercial, în sensul de a se asigura accesul liber la justiţie al părţilor, acestea putând invoca şi în faţa acestui organism excepţiile de neconstituţionalitate reglementate conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.

O concluzie contrară ar duce la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţie, în sensul că părţile nu ar avea asigurat dreptul la un proces echitabil, când în situaţia

arbitrajului civil nu s-ar putea invoca excepţia de neconstituţionalitate, cu consecinţa posibilităţii aplicării în acel litigiu a unor norme cu caracter neconstituţional.

Se mai reţine că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată, respectiv excepţia priveşte neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care în mod evident au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât privesc însăşi procedura de arbitraj.

De asemenea, excepţia a fost invocată de către părţile din procedura de arbitraj şi nu are ca obiect prevederi constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pe fondul excepţiei, opinia Curţii este în sensul netemeiniciei acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Principalele critici formulate de către cele doua recurente, cât priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 131² alin, 3-9 din Legea nr. 8/1996 vizează încălcarea principiului liberului acces la justiţie, prin stabilirea unei proceduri administrative obligatorii şi contra cost, ce condiţionează părţilor implicate posibilitatea de a propune probe şi de a formula concluzii, precum şi încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie, întrucât împotriva hotărârii Curţii de Apel care reprezintă prima hotărâre de fond a instanţei nu se poate exercita o cale de atac.

Curtea apreciază că procedura arbitrajului reglementată în cuprinsul prevederilor art. 131 din legea drepturilor de autor are caracter jurisdicţional, reprezentând o varietate a arbitrajului civil reglementat în cuprinsul prevederilor art. 340 şi urm. C. pr. civ., prin intermediul acesteia urmărindu-se stabilirea unei metodologii de colectare a unor drepturi patrimoniale corespunzând drepturilor de autor, şi nu soluţionarea unui litigiu având ca obiect un act administrativ.

Hotărârea Comisiei de Arbitraj privind metodologia de colectare a drepturilor de autor nu reprezintă un act administrativ sau un act administrativ-jurisdicţional, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute în cuprinsul art. 2 lit. c) şi d din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Hotărârea arbitrală nu este emisă de una dintre autorităţile publice prevăzute în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 554/2004, ci de un complet de arbitraj din cadrul ORDA.

în privinţa efectelor sale juridice, hotărârea arbitrală este asimilată unei hotărâri judecătoreşti, potrivit art. 363 C. pr. civ., putând fi de altfel atacată în faţa instanţei specializată în drept civil.

Această procedură nu poate avea caracterul unei jurisdicţii administrative speciale, cum este cea reglementată în cuprinsul legii contenciosului administrativ, în cuprinsul dispoziţiilor art. 6 din acest act normativ stabilindu-se calea de atac împotriva acteloi administrative ce fac obiectul unei jurisdicţii administrative speciale, ca fiind exercitate în faţa instanţei de contencios administrativ.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 21 alin. 1-4 din Consti tuţia României, taxele privind cheltuielile de arbitraj fiind în această situaţie suportate de părţi, similar cu procedura arbitrajului civil reglementată în Codul de proceduri civilă.

Cât priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 131² alin. 9 din Legea drep turilor de autor, invocată de recurente, Curtea apreciază că aceste norme nu contravi prevederilor art. 129 din Constituţia României, în sensul că prin instituirea unor regu speciale privind exercitarea căilor de atac nu se aduce atingere accesului liber I justiţie, părţile interesate având posibilitatea de a formula o cale de atac împotriv hotărârii arbitrale considerată nefavorabilă.

Normele prevăzute în cuprinsul art. 131² din Legea nr. 8/1994 sunt derogatorii de la dreptul comun, existând posibilitatea ca legiuitorul să instituie pentru astfel de cazuri particulare reguli speciale de procedură, iar accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate instanţele judecătoreşti sau la toate căile de atac (decizia nr. 226/2004 a Curţii Constituţionale).

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ., va admite recursurile declarate de recurenţii SRTV şi ARCA, va modifica în tot încheierea arbitrală din 20.03.2009, în sensul că va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 131² alin. 3-9 din Legea nr. 8/1996 în raport de art. 21 alin. 3 din Constituţia României.

în temeiul disp. art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 va suspenda procedura arbitrală.

← Drept de retenţie - mijloc specific de garantare a...		Recurs. Principiile contradictorialităţii şi dreptului la... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. Procedura arbitrală de elaborare a Metodologiilor. Admisibilitatea invocării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa arbitrajului ORDA