Legea nr. 10/2001. Notificare formulată de o altă persoană decât cea îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, în baza unor raporturi juridice de rudenie. Instituţia juridică aplicabilă şi efectele produse
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 987
Formularea notificării în interesul persoanei îndreptăţite, în scopul conservării dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul succesoral, împiedicând decăderea din drept prin nerespectarea termenului de depunere a notificării, a cărui împlinire era iminentă, reprezintă o gestiune de afaceri, un act de gestiune a patrimoniului persoanei în interesul căreia s-a acţionat, ca fapt licit producător de efecte juridice, ale cărei condiţii de aplicare sunt cele din art. 987 C. civ.
Moştenitorul recunoscut ulterior prin actul succesoral notarial nu a cunoscut operaţiunea săvârşită de gerant în interesul său, faptul licit reprezentând un act de administrare raportat la întreg patrimoniul geratului, fără a avea relevanţă că actul privit în sine este unul de dispoziţie (urmărind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării).
(Decizia civilă nr. 11/A din 22.01.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind
proprietatea intelectuală, irevocabilă prin nerecurare)
Prin sentinţa civilă nr. 985/27.05.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul R M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
în motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin notificarea trimisă Primăriei Municipiului Bucureşti, sub nr. 2420/7.08.2001, prin intermediul BEJ S. şi N., numita R.T. a solicitat restituirea în natură a terenului agricol de un hectar, proprietate a tatălui său, S.Ş., şi a unchiului său, S.M., teren moştenit de la tatăl acestora, S.T.
Deşi această notificare nu a fost soluţionată până la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanţa este competentă să analizeze pe fond notificarea, potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. XX din 9 martie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
în acest cadru, s-a reţinut că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 8/16.01.2006 eliberat de BNP, S.C.D., de pe urma defunctului S.M. a rămas ca unic moştenitor S.Ş., frate postdecedat, iar, de pe urma acestuia, a rămas ca unic moştenitor reclamantul, în calitate de nepot de fiică.
întrucât notificarea a fost formulată de R.T., în timp ce calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură aparţine reclamantului S.M., ca moştenitor al proprietarilor iniţiali ai imobilului solicitat, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada vreunui raport juridic între reclamant şi R.T., nu este posibilă restituirea imobilului către reclamant, întrucât acesta nu a formulat notificarea impusă de prevederile Legii nr. 10/2001.
împotriva sentinţei menţionate, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nele-galitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel, s-a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut inexistenţa vreunui raport juridic între reclamant şi persoana care a formulat notificarea nr. 2420/7.08.2001, în condiţiile în care, din actele dosarului, rezultă că R.T. este mama reclamantului, chiar şi simpla identitate de nume fiind suficientă pentru stabilirea acestei legături.
Mai mult, la dosar există toate dovezile care atestă vocaţia succesorală a mamei reclamantului de pe urma proprietarilor iniţiali ai terenului, calitate în care aceasta a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, chiar dacă ulterior reclamantul a dobândit calitatea de moştenitor de pe urma acestora.
La momentul decesului numitului S.Ş., fiica acestuia, R.T., a acceptat tacit moştenirea şi a făcut demersurile legale pentru restituirea administrativă a imobilului, depunând în acest sens notificare.
Din momentul dezbaterii succesiunii, la data de 16.01.2006, reclamantul a devenit moştenitor, el preluând în acel moment moştenirea cu toate accesoriile acesteia, printre care şi notificarea în discuţie.
în măsura în care nu se vor lua în considerare aspectele menţionate, apelantul a solicitat să se aibă în vedere că R.T., în perioada de la decesul lui S.Ş şi până la
16.01.2006, data certificatului de moştenitor, a administrat, a conservat şi a îngrijit moştenirea, motiv pentru care notificarea este perfect valabilă, fiind făcută în favoarea moştenirii, de efectele sale putând a se prevala moştenitorul testamentar după preluarea moştenirii.
Notificarea reprezintă un act de conservare deoarece, dacă nu s-ar fi formulat la acel moment, s-ar fi pierdut termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
La termenul din 22.01.2001, în administrarea probei cu înscrisuri, apelantul a depus la dosar înscrisul intitulat „cesiune de creanţă” întocmit în formă autentică la data de 5.08.2008 de BNP S.C.D., prin care R.T. a cesionat cu titlu gratuit fiului său, reclamantul din cauză, dreptul de a solicita restituirea în natură a terenului agricol de un hectar, precum şi notificarea expediată prin intermediul BRJ N.D. la data de
13.08.2008, prin care reclamantul a înştiinţat Primăria Municipiului Bucureşti despre cesiunea de creanţă şi efectele acesteia, respectiv substituirea reclamantului în toate drepturile şi obligaţiile mamei sale, R.T., privind restituirea în natură a terenului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, luând în considerare efectul devolutiv al căii de atac exercitate, Curtea apreciază că apelul este fondat.
Prin notificarea nr. 2420/7.08.2001, numita R.T. a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, suburbia D.-C. ce a aparţinut lui S.T., dobândit fiind în baza titlului definitiv de proprietate nr. 496257/20.01.1928.
Prin cererea formulată în cauză, o altă persoană decât notificantul, respectiv reclamantul R.M., a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la emiterea unei dispoziţii motivate de restituire în natură a imobilului ce face obiectul notificării, urmare a nesoluţionării notificării în termenul legal.
Tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată, în absenţa dovedirii vreunui raport juridic între notificant şi reclamant, cu consecinţa că nu se poate dispune restituirea în natură reclamantului, care nu a formulat notificarea impusă de prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea apreciază că sentinţa astfel pronunţată nu este legală, în condiţiile în care s-a dovedit nu numai legătura de rudenie între notificant şi reclamant, dar şi existenţa unui raport juridic între aceştia.
Astfel, din cartea de identitate a reclamantului şi din certificatul de moştenitor întocmit de pe urma defuncţilor S.Ş. şi S.M., fiii lui S.T., depuse la dosar, rezultă că notificantul este mama reclamantului şi nepoata proprietarului iniţial al imobilului solicitat, S.T.
Este cert că o asemenea legătură de rudenie nu este suficientă pentru a se valorifica efectele juridice ale notificării adresate unităţii deţinătoare a imobilului de către o altă persoană decât cea îndreptăţită, potrivit legii, la măsuri reparatorii, respectiv reclamantul din cauză, ca unic moştenitor al descendenţilor proprietarului iniţial, S.T., respectiv S.Şt. şi S.M. (a căror calitate este atestată prin procesul-verbal datat 18.01.1939 întocmit de Administraţia Financiară Sector 2 Bucureşti, dosar fond), potrivit certificatului de moştenitor nr. 8/16.01.2006 emis de BNP S.C.D. (dosar fond), în cuprinsul căruia fiica lui S.Ş., R.T., figurează ca succesor neacceptant.
Urmează a se cerceta în ce măsură formularea notificării de către un terţ faţă de moştenire produce efecte juridice, reţinându-se că apelantul reclamant a susţinut, în primul rând, că R.T. a formulat notificarea în nume propriu, acţionând în numele moştenirii.
Se constată că decesul lui S.Ş., care putea avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, a survenit la data de 4.04.2001, aşadar după intrarea în vigoare a legii, moment de la care ar fi trebuit formulată notificarea
prevăzută de art. 21, în termen de 6 luni.
Notificarea a fost formulată la data de 7.08.2001, cu puţin timp înainte de expirarea
termenului legal de depunere, respectiv la 14.08.2001.
Este nerelevant că termenul de depunere a notificării a fost prelungit ulterior, în mod succesiv, cât timp interesează percepţia subiectivă a notificantului asupra termenului prevăzut iniţial, a cărui primă prelungire, operând abia printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial abia la 13.08.2001, nu putea fi anticipată de notificant în acel moment.
Este, astfel, plauzibilă ipoteza formulării notificării de către R.T. în calitate de persoană cu vocaţie la succesiunea proprietarului, S.Ş.
Cu toate acestea, nu va fi reţinută susţinerea în sensul că notificantul a acţionat în nume propriu, întrucât ar însemna că depunerea notificării ar avea valoarea unui act de acceptare a succesiunii înăuntrul termenului de 6 luni de opţiune succesorală (care expira la 4.10.2001).
Prin natura sa, acceptarea succesiunii, ca act unilateral, este irevocabil, ceea ce înseamnă că, odată exprimată opţiunea de către succesor, acesta nu ar mai putea reveni asupra acceptării după împlinirea termenului de opţiune succesorală.
Or, se observă că, în cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 8/2006, notificantul figurează ca neacceptant, ceea ce contrazice ipoteza formulării notificării ca act de acceptare a succesiunii.
Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moştenitor face dovadă deplină în privinţa calităţii de moştenitor, a cotei şi a masei succesorale, prezumţie legală ce nu a fost înfrântă în prezenta cauză, care, de altfel, nici nu are drept obiect solicitarea de anulare a certificatului de moştenitor.
Ca atare, unica ipoteză viabilă în privinţa formulării notificării de către o altă persoană decât cea îndreptăţită la măsuri reparatorii este cea a gestiunii de afaceri, ca fapt licit producător de efecte juridice, ale cărei condiţii de aplicare în cauză, astfel cum sunt deduse din art. 987 C. civ., sunt pe deplin întrunite.
Formularea notificării s-a realizat în interesul persoanei îndreptăţite, în scopul conservării dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul succesoral, împiedicând decăderea din drept prin nerespectarea termenului de depunere a notificării, a cărui împlinire era iminentă.
Moştenitorul recunoscut ulterior prin actul succesoral notarial nu a cunoscut operaţiunea săvârşită de gerant în interesul său, faptul licit reprezentând un act de administrare raportat la întreg patrimoniul geratului, fără a avea relevanţă că actul privit în sine este unul de dispoziţie (urmărind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării).
Astfel, în mod corect a arătat apelantul în motivarea căii de atac faptul că depunerea notificării de către un terţ reprezintă un act de gestiune a patrimoniului persoanei în interesul căreia s-a acţionat, chiar dacă nu a calificat operaţiunea juridică drept o gestiune de afaceri.
Este de precizat că, ducând mai departe analiza efectelor juridice produse de faptul licit, s-ar putea ajunge chiar la concluzia unui mandat acordat de către persoana îndreptăţită, în condiţiile în care aceasta a ratificat gestiunea, chiar dacă nu expres, prin formularea cererii de faţă, prin care se urmăreşte valorificarea efectelor notificării formulate de o altă persoană în numele şi pe seama sa.
Distincţiile dintre cele două instituţii juridice se produc doar din punctul de vedere al întinderii obligaţiilor geratului faţă de terţi, în sensul că acesta este ţinut să execute doar actele utile încheiate de gerant, pe când, în cazul mandatului, în care se converteşte retroactiv gestiunea de afaceri prin ratificare, geratul este obligat pentru toate actele încheiate în numele său, indiferent dacă au fost sau nu utile.
în speţă, fiind vorba despre un act ce profită reclamantului, este mai puţin relevantă tranşarea chestiunii naturii instituţiei juridice aplicabile în speţă, în sensul că ar fi o gestiune de afaceri sau un mandat.
Indiferent de concluzia formulată pe acest aspect, ceea ce interesează este că s-a dovedit existenţa unui raport juridic între notificant şi reclamant, contrar considerentelor primei instanţe, cu consecinţa că reclamantul nu este decăzut din dreptul de a solicita măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cât timp notificarea produce efectele juridice anterior descrise.
Constatându-se că Tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, respectiv în analiza în fond a notificării, Curtea va admite apelul şi, în baza art. 297 alin. 1 C. pr. civ., va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
| ← Uzucapiune. Folosinţa terenului de coproprietari, împreună | Drept de retenţie - mijloc specific de garantare a... → |
|---|
