Cerere rectificare carte funciară. Jurisprudență Carte Funciară

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 476/A din data de 17.06.2015

 Decretul nr. 177/1948: art. 37 alin. 4;

 Decretul nr. 126/1990;

 Legea nr. 489/2006: art. 27 alin. 3;

 Decretul nr. 115/1938: art. 32 și art. 34.

În situația prevăzută de alin. 3 al art. 37 din Decretul nr. 177/1948, credincioșii trecând de la un cult la altul în procent de 100%, întreaga avere s-a strămutat de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, judecătoria populară a locului fiind chemată numai să constate aceste împrejurări, lucru care s-a și întâmplat, neimpunându-se stabilirea vreunei despăgubiri tocmai în considerarea faptului că imobilele au rămas, în fapt, în posesia acelorași credincioși, care trecuseră, de la cultul greco-catolic la cel ortodox, așadar aceleiași comunități locale, care le-au folosit în continuare cu aceeași destinație.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că această procedură s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legale, împrejurare confirmată, în final, de înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, astfel dobândit de intimate.

Din această perspectivă, instanța a constatat că procedura prevăzută de lege a fost respectată, astfel încât Încheierea de carte funciară nr. 127/1967 nu este lovită de nulitate absolută, susținerile apelanților fiind nefondate sub acest aspect.

Titlul statului, așa cum este menționat și în evidențele de carte funciară, este legea, respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Nu sunt întemeiate nici susținerile apelanților referitoare la nevalabilitatea titlului statului, nevalabilitate decurgând din neconcordanța Decretului nr. 177/1948 cu Constituția de la acea vreme.

Dimpotrivă, acest act normativ a prevăzut libertatea religioasă, reglementând, de altfel, regimul juridic al cultelor religioase până în anul 2006, așadar și după căderea regimului comunist, fiind abrogat de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Prin urmare, titlul în baza căruia bunul a fost înscris în cartea funciară este legea, Decretul nr. 177/1948, act normativ valabil și constituțional.

Nu ne aflăm în niciuna din ipotezele reglementate de art. 27 alin. 3 din Legea nr. 489/2006, imobilul nefiind nici confiscat abuziv de stat și nici preluat fără titlu.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2954 din 13.11.2014 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr. 755/234/2013, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții Protopopiatul Greco-Catolic Gheorgheni și Parohia Greco-Catolică Gheorgheni, împotriva pârâtelor Parohia Ortodoxă nr. x Gheorgheni și Parohia Ortodoxă nr. x Gheorgheni.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948 pentru trecerea proprietății de la un cult la altul, existând dovada că au fost făcute demersuri anterioare transcrierii în cartea funciară pentru îndeplinirea procedurilor, precum și dovada că respectivele modificări de proprietate au fost efectiv operate în cartea funciară, în urma acelor demersuri. Această chestiune însă s-a arătat că poate fi privită numai sub aspect procedural, întrucât dobândirea proprietății nu se realiza în baza hotărârii judecătorești, ci direct în puterea legii.

Tribunalul a mai reținut că intrarea în vigoare a Decretului nr. 126/1990 nu poate fi considerată ca având drept efect restituirea tuturor proprietăților ce au aparținut Bisericii greco-catolice, neexistând norme legale în vigoare care să dispună expres asupra situațiilor de aplicare a art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 177/1948 în sensul repunerii în situația anterioară.

S-a mai arătat că analiza concordanței Decretului nr. 177 cu Constituția din 1948 nu este în competența instanței, aceasta putând doar constata că acest act nu era declarat neconstituțional la momentul în care s-a realizat trecerea proprietății către pârâți.

În concluzie, instanța a reținut că nu există niciun temei pentru a considera desființat titlul actualilor proprietari pentru a dispune rectificarea cărții funciare.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții Protopopiatul Greco-Catolic Gheorgheni și Parohia Greco-Catolică Gheorgheni au declarat apel, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.

În motivarea căii de atac promovate, apelanții au arătat că sentința atacată este nelegală, întrucât s-a dat o interpretare eronată prevederilor Decretelor nr. 126/1990 și nr. 177/1948. În acest sens, s-a arătat că este de notorietate că trecerea la cultul ortodox a intervenit ca urmare a presiunilor exercitate de autoritățile de la acea vreme asupra credincioșilor greco-catolici, cu încălcarea Constituției de la acea vreme care garanta libertatea religioasă.

Apelanții au mai arătat că există norme legale în vigoare care dispun expres asupra situațiilor de aplicare a dispozițiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 177/1948, respectiv prevederile art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990.

Reclamanții au mai criticat hotărârea atacată din perspectiva interpretării eronate a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 489/2006, în contextul în care alin. 3 instituie posibilitatea dobândirii bunurilor sacre, astfel cum sunt prevăzute la alin. 1, bunurile confiscate abuziv de stat, precum și a celor preluate fără titlu.

De asemenea, s-a arătat că preluarea a fost abuzivă, întrucât a fost dispusă în temeiul Decretului nr. 358/1948, emis cu încălcarea art. 13 din Decretul nr. 177/1948, al art. 27 din Constituția de la 1948 și a art. 481 Cod civil.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Astfel, s-a arătat că s-a probat în cauză îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948, că dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate de reclamanți s-a făcut în baza legii, care era în concordanță cu Constituția de la acea vreme și că bunurile în litigiu nu beneficiază de prevederile Decretului -Lege nr. 126/1990.

Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:

În fapt, Biserica Greco-Catolică din Gheorgheni a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. 7030 și nr. 207 în anul 1929, respectiv în anul 1927, așa cum rezultă din înscrierile făcute în cărțile funciare menționate.

Prin Încheierea nr. 127 din 1967 s-a dispus intabularea, în baza dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, a dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. 7030 sub nr. top. 11152/2 și în CF nr. 207 sub nr. top. 762, 763, 764, 765, 712/2/1, în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Gheorgheni.

Reclamanții au solicitat anularea acestei încheieri, ca fiind lovită de nulitate absolută, concomitent cu rectificarea și restabilirea situației anterioare de carte funciară, ca urmare a constatării lipsei titlului statului ori nevalabilității acestuia.

Nulitatea absolută a încheierii de carte funciară a fost argumentată pe considerentul că la baza operațiunii de carte funciară nu a existat o carte de judecată în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948.

Potrivit alin. 3 al textului legal menționat, dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.

Conform prevederilor alin. 4 cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.

În speță, așa cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la data de 10.10.1948 (filele 51-56, în dosarul primei instanțe), în Adunarea Generală Extraordinară a credincioșilor Greco-catolici din Parohia Gheorgheni s-a hotărât părăsirea cultului Greco - Catolic și reunirea cu Biserica Ortodoxă, formând o singură comunitate religioasă, situația bunurilor parohiei urmând a se rezolva în conformitate cu Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase.

Așa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 29.10.1948, încheiat cu ocazia predării - primirii inventarului bunurilor în temeiul Legii nr. 177/1948, credincioșii greco-catolici au subscris trecerea la cultul ortodox în procent de 100% dintre credincioșii fostei parohii greco-catolice, iar formele împreuna cu dosarele respective au fost depuse, conform legii, la ofițerul stării civile din Gheorgheni, urmând a fi depuse la Judecătoria Populară.

Prin cererea nr. 36/26.11.1948, parohul greco-catolic a solicitat Judecătoriei Populare Mixtă Gheorgheni să se elibereze copiile de carte funciară despre proprietățile parohiei foste greco-catolice pentru a le putea anexa la dosarul trecerilor în baza Legii nr. 177/1948, să se poată face transcrierea acestor bunuri. În cuprinsul acestei cereri formulate către Judecătoria Populară Gheorgheni sunt menționate, printre altele, și CF nr. 207 nr. top. 762, 763, 764, 765, 712/2/1, precum și CF nr. 7030, nr. top. 11152/2.

Cererea nr. 36/26.11.1948, a fost înregistrată la Judecătoria Populară Gheorgheni, unde funcționa Cartea Funciară, fiind eliberate extrase după CF nr. 207 nr. top: 762, 763, 764, 765, 712/2/1, precum și CF nr. 7030, nr. topo 11152/2, cu mențiunea că sunt solicitate de către parohia Ortodoxă română Gheorgheni, fosta Greco-catolică, conform cererii nr. 36 din 26 nov. 1948.

Din Extrasul din data de 10 ianuarie 1949 după actele de proprietate ale fostei Parohii greco-catolice ale cărei bunuri urmează să se transcrie în cartea funciară pe Parohia Ortodoxă Română, reiese aceeași stare de fapt reținută anterior.

Prin urmare, aflându-ne în situația prevăzută de alin. 3 al art. 37 din Decretul nr. 177/1948, credincioșii trecând de la un cult la altul în procent de 100%, întreaga avere s-a strămutat de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, judecătoria populară a locului fiind chemată numai să constate aceste împrejurări, lucru care s-a și întâmplat, așa cum rezultă din înscrisurile analizate anterior, neimpunându-se stabilirea vreunei despăgubiri tocmai în considerarea faptului că imobilele au rămas, în fapt, în posesia acelorași credincioși, care trecuseră, de la cultul greco-catolic la cel ortodox, așadar aceleiași comunități locale, care le-au folosit în continuare cu aceeași destinație.

Împrejurarea că faptic nu se mai regăsește în arhive actul prin care instanța a constatat trecerea bunurilor din patrimoniul Bisericii Greco-catolice în patrimoniul Parohiei Ortodoxe, nu este de natură a confirma susținerile apelanților, în sensul că procedura nu ar fi fost respectată. Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar la care am făcut referire anterior, rezultă că această procedură s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legale, împrejurare confirmată, în final, de înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, astfel dobândit de intimate.

În același context, Curtea a subliniat că nu pot fi primite argumentele apelanților referitoare la lipsa titlului statului.

Astfel, după cum am subliniat anterior, titlul statului, așa cum este menționat și în evidențele de carte funciară, este legea, respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată, nu sunt întemeiate nici susținerile apelanților referitoare la nevalabilitatea titlului statului, nevalabilitate decurgând din neconcordanța Decretului nr. 177/1948 cu Constituția de la acea vreme.

Prin urmare, titlul în baza căruia bunul a fost înscris în cartea funciară este legea, Decretul nr. 177/1948, act normativ valabil și constituțional.

Din perspectiva celor reținute anterior, Curtea a constatat că nu ne aflăm în niciuna din ipotezele reglementate de art. 27 alin. 3 din Legea nr. 489/2006, imobilul nefiind nici confiscat abuziv de stat și nici preluat fără titlu.

Sunt de asemenea, aplicabile în cauză și dispozițiile art. 32 din Decretul - lege nr. 115/1938, conform cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Rectificarea unei înscrieri în cartea funciară se poate face potrivit art. 34 pct. 1 din același act normativ, dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

Înscrierea în cartea funciară nu este afectată de niciun viciu, fiind valabilă, iar titlul în temeiul căruia s-a făcut a fost Decretul nr. 177/1948, valabil și constituțional, astfel cum am arătat anterior.

În aceeași ordine de idei, împrejurarea că Biserica greco-catolică a fost din nou recunoscută oficial prin Decretul-lege nr. 126/1990, nu este de natură, prin ea însăși să justifice nevalabilitatea titlului în baza căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară în favoarea bisericii ortodoxe.

De asemenea, Curtea va înlătura argumentele apelanților referitoare la incidența în cauză a prevederilor Decretului nr. 358/1948, constatând că imobilele revendicate de reclamanți au trecut în patrimoniul comunității locale anterior emiterii acestui decret, într-un moment în care cultul greco-catolic era încă recunoscut.

În acest sens, instanța arată că prin Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 13 din Decretul nr. 177/1948, încetarea existenței cultului greco-catolic.

Potrivit art. 13 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase pentru a putea să funcționeze trebuie recunoscute prin decret al prezidiului Marii Adunări Naționale, iar în cazuri bine motivate se poate retrage recunoașterea în același mod. Prin urmare, în decembrie 1948 cultului greco-catolic i s-a retras recunoașterea.

Se observă din înscrisurile menționate mai sus, respectiv Procesul-verbal încheiat la data de 10.10.1948, Procesul-verbal din 29.10.1948 și cererea nr. 36/26.11.1948 că trecerea greco-catolicilor la cultul ortodox s-a făcut anterior retragerii recunoașterii cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948, acesta din urmă fiind emis în luna decembrie. Acesta a fost și motivul pentru care în privința imobilelor în litigiu s-a urmat procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

După data emiterii Decretului nr. 358/1948, respectiv 02.12.1948, dispozițiile art. 37 din Decretul nr. 177/1948, nu ar mai fi fost aplicabile, întrucât, prin ipoteză, art. 37 nu are în vedere situația în care se retrage recunoașterea unui cult.

Dimpotrivă, dispozițiile art. 37, în toate cele trei ipoteze posibile, respectiv când cel puțin 10%, majoritatea sau cel puțin 75% din credincioși trec de la un cult la altul, au în vedere situația în care cultul de la care au plecat credincioșii există în continuare, impunându-se într-o atare situație ca judecătoria populară a locului, să constate situația existentă și să stabilească despăgubirea corespunzătoare.

Față de referirea expresă la art. 13 din Decretul nr. 177/1948, făcută prin Decretul nr. 358/1948, Curtea a constatat că după decembrie 1948 erau aplicabile dispozițiile art. 36 din Decretul nr. 177/1948, conform cărora averea cultelor a căror recunoaștere a fost retrasă aparține de drept statului, fiind o prevedere specială care are în vedere ipoteza particulară a retragerii recunoașterii unui cult religios.

De asemenea, dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 126/1990 nu sunt aplicabile în speță, întrucât ele se referă la bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, respectiv ca urmare a retragerii recunoașterii cultului greco-catolic, ceea ce nu este cazul în speța de față așa cum am arătat anterior.

Pe de altă parte, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 ale Decretului nr. 126/1990, care se referă la situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, fiind avută în vedere în această ipoteză situația imobilelor preluate de parohii în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948, așadar anterior retragerii recunoașterii cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948.

Din această perspectivă sunt nefondate argumentele apelanților referitoare la faptul că prima instanță ar fi apreciat greșit că art. 2 din Decretul nr. 126/1990 nu sunt aplicabile în speță, și că din această perspectivă nu se justifica aplicarea dispozițiilor Ordonanței nr. 64/2004, întrucât acest din urmă act normativ completează dispozițiile art. 3, care, așa cum am arătat sunt aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând a fi păstrată, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, apelanții urmează a fi obligați la plata către intimate a câte 3000 lei către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor nr. 286/04.05.2015 și nr. 285/04.05.2015.

← Acţiune în revendicare. Imobil preluat în baza Decretului nr....		Stabilire domiciliu minor. Jurisprudență Minori →

Cerere rectificare carte funciară. Jurisprudență Carte Funciară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere rectificare carte funciară. Jurisprudență Carte Funciară