TESTAMENT. COTITATEA DISPONIBILĂ ŞI REZERVA SUCCESORALĂ. REDUCŢIUNEA TESTAMENTULUI
Comentarii |
|
Judecătoria PLOIEŞTI Hotărâre nr. 15247 din data de 12.11.2014
Autor: Tudora Ana
Obiect: SUCCESIUNE
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr…../281/2012 reclamanta RS a solicitat în contradictoriu cu SD, să se constate deschisă succesiunea defunctei IE mama părților, să se dispună reducțiunea testamentului făcut în favoarea pârâtei și ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale ce se compune din apartamentul situat în Ploiești, str. …. nr. .., bl. .., sc. .. ap. …, et…., județul Prahova.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica defunctei IE iar pârâta este sora sa. Defuncta IE a făcut testament universal prin care a dispus în favoarea pârâtei ca întreaga avere mobilă și imobilă să revină acesteia.
Se arată că prin sentința civilă nr. 11341/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a soluționat cererea formulată de IE (defuncta din prezenta) privind ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase de urma defunctului IP. Se arată că în timpul procesului IE a decedat astfel că prin sentința susmenționată s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase de urma defunctului IP între reclamanta RȘ, pârâta SD în calitate de moștenitoare ale defunctei IE și fiul defunctului - numitul IGC.
Arată reclamanta că apartamentul soților I a revenit părților din prezentul dosar iar pentru numitul IGC s-a stabilit sultă. Sentința a rămas definitivă.
În dovedire reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei sentința civilă testamentul universal acte de stare civilă.
Prin încheierea din data de 02.11.2012 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă și s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu 50% .
Prin precizarea la acțiune formulată de reclamantă la termenul din data de 03.04.2013 s-a solicitat deschiderea succesiunii defunctei IE, stabilirea calității de moștenitor rezervatar și ieșirea din indiviziune, iar instanța a pus în vedere reclamantei să depună taxă judiciară de timbru în cuantum de 1395,95, timbru judiciar în valoare de 5 lei și 100 lei taxă judiciară de timbru pentru capătul de cerere privind stabilirea calității de moștenitor.
Pârâta SD a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a învederat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă și solicită aducerea la masa de partaj și a pasivului succesoral în valoare de 36.000 lei.
Prin încheierea din data de 19.06.2013 instanța a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune și stabilirea calității de moștenitor și a anulat aceste capete de cerere.
La data de 04.09.2013, pârâta reconvenientă și-a precizat cererea reconvențională în sensul că solicită deschiderea succesiunii defunctei IE, Stabilirea calității de moștenitor a reclamantei pârâte și ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale.
La termenul din data de 09.10.2013 și-a completat și precizat cererea reconvențională cu privire la stabilirea masei partajabile și a pasivului succesoral. S-a solicitat reevaluarea apartamentului stabilită prin sentința civ. 11341/2011 și scutirea de la plata taxei de timbru.
Prin încheierea din data de 09.10.,2013 s-a respins cererea de ajutor public judiciar.
Reconvenienta SD solicită atribuirea apartamentului și obligarea sa la sultă către reclamanta pârâtă.
La data de 24.09.2014 s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză efectuat în cauză avizat de Biroul local de expertize, s-a acordat termen părților pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză.
La termenul de judecată din data de 05.11.2014 părțile au declarat că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză astfel că instanța după concluziile părților a rămas în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 651 cod civil succesiunile se deschid prin moarte. In cauză data deschiderii succesiunii numitei IE coincide cu momentul morții acesteia, respectiv 04.02.2009 așa cum reiese din certificatul de deces In funcție de acest moment instanța poate stabili personale chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală si drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii.
Conform art. 654 cod civil din 1864 pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe in momentul deschiderii succesiunii - adică să aibă capacitate succesorală. De asemenea codul impune pe lângă capacitate succesorală si vocație succesorală fie in virtutea legii, fie in temeiul unui testament lăsat de defunct. Pe lângă aceste doua condiții, codul civil, prevede pentru moștenirea legala si o a treia condiție, respectiv acea persoana sa nu fie nedemna de a moșteni ( art. 655 cod civ).
Potrivit art. 669 cod civil anterior copii sau descendenții lor succed tatălui, mamei si oricărui alt ascendent fără deosebire de sex, si chiar daca sunt născuți din casatorii diferite. Ei succed in părți egale când se găsesc toți in gradul întâi si sunt chemați după propriul lor drept, si succed pe tulpină când sunt chemați toți, sau unul din ei prin reprezentare.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că de pe urma defunctei I.E. au rămas ca moștenitori legali reclamanta RS și pârâta reconvenientă SD in calitate de descendenți, clasa I de moștenitori
Potrivit art. 650 cod civil patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai in temeiul legii, dar si in temeiul voinței celui care lasă moștenirea, manifestată prin testament, caz in care devoluțiunea moștenirii este testamentară. Moștenirea testamentară poate coexista cu moștenirea legală.
Conform art. 802 cod civil testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viată, de tot sau parte din avutul său. Art. 887 cod civil prevede ca se poate dispune prin testament de toata sau de o fracțiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate.
Din testamentul autentificat sub nr. …/18.11.2008 încheiat la notar public IM rezultă faptul că numita IE a lăsat întreaga avere mobilă și imobilă fiicei SD.
Pe cale de consecința, instanța urmează să constate că la data deschiderii succesiunii defunctei I.E, pârâta reconvenientă S.D. avea calitatea de moștenitoare testamentară, potrivit legatului cu titlu universal arătat mai sus.
Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său. Dreptul de dispoziție, drept exclusiv si absolut poate fi exercitat numai in limitele si cu modificările determinate de lege.
Legea nu determină in mod direct noțiunea de rezervă succesorală ci prin determinarea cotității disponibile. Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui care lasă moștenirea la care moștenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinței defunctului manifestată prin liberalități făcute în timpul vieții sau prin dispoziții testamentare pentru cauză de moarte. Cotitatea disponibilă, este acea parte a patrimoniului care excede rezervei succesorale si de care defunctul putea dispune liber, neîngrădit.
Conform art. 841 cod civil din 1864 liberalitățile, fie făcute prin acte intre vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului daca la moarte-i lăsa un copil legitim, peste o a treia parte daca lasă doi copii, peste a patra parte daca lăsa trei sau mai mulți.
Așa cum a arătat mai sus, instanța a reținut ca moștenitori legali ai defunctei IE pe reclamanta pârâtă RS și pârâta reclamantă SD in calitate de descendenți, clasa I de moștenitori Rezerva succesorală a descendenților este de 1/2 din cota legală de ½ din moștenire pentru doi copii ( art. 841 cod civil).
Imputarea rezervei descendentului se face asupra întregii moșteniri lăsate de defunct. Dacă in urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se constată ca liberalitățile făcute de defunct depășesc cotitatea disponibilă, aducând atingerea rezervei, ele urmează a fi reduse in limitele cotității disponibile (art. 847 cod civ). Reducțiunea este o sancțiune civilă aplicabila liberalităților excesive, lipsindu-le de eficacitate in măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor.
Potrivit art. 848 cod civil reducțiunea liberalităților intre vii poate fi ceruta de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfățișează drepturile lor.
Cu toate că rezerva succesorală si mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin dispoziții imperative, totuși reducțiunea nu operează de drept, ea trebuie invocată. Acțiunea în reducțiune este o acțiune personală, divizibilă ce poate fi promovată doar numai in limitele cotei de rezervă cuvenita celui ce o invoca, iar admiterea ei profita numai rezervatarului care a cerut reducțiunea.
Așadar, in cazul de fata instanța va retine ca reducțiunea a fost cerută de reclamantă dar și de pârâtă prin cererea reconvențională.
Prin încheierea interlocutorie din 02.07.2014, a fost admisă in principiu acțiunea modificată și în parte cererea reconvențională va constata deschisă succesiunea defunctei IE, decedată la data de 04.02.2009, conform certificatului de deces s-a constat ca masa succesorala rămasă de pe urma defunctei IE se compune din imobil apartament situat în …, strada …, nr. …, bloc .., sc. .. ap. .., etaj .., județul Prahova.
De asemenea s-a constat că de pe urma defunctei IE au rămas ca moștenitori reclamanta RS și SD în calitate de descendenți iar defuncta IE a dispus prin testament de întreaga masă succesorală în favoarea numitei SD.
S-a dispus reducțiunea liberalităților excesive dispuse în favoarea numitei SD până la limita cotității disponibile de ¾ din masa succesorală.
Potrivit dispozițiilor articolului 728 Cod Civil, conform cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanța va admite în fond acțiunea conform încheierii interlocutorii pronunțate la data de 02.07.2014 și va dispune ieșirea din indiviziune conform variantei a II-a din raportul de expertiză CCA
Pentru a dispune această variantă de lotizare instanța a avut în vedere criteriile prevăzute la art. 6739 Cod de procedură Civilă care vizează acordul părților, mărimea cotei parți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul si ocupația părților, faptul ca unii dintre coindivizari înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor ori altele asemenea.
Potrivit dispozițiilor art. 6735 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va face împărțeala în natură, va proceda la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani (sultă).
Din probatoriile administrate în cauză rezultă că părțile au solicitat atribuirea apartamentului numitei SD, iar numitei RS să i se acorde sultă.
Astfel față de solicitarea părților instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților în cote de ¾ pentru reclamanta SD și ¼ pentru reclamanta pârâta RȘ conform variantei a II- a și ca efect al partajului atribuie în deplină proprietate și pașnică folosință următoarele loturi, astfel cum acestea sunt identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert CCA raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre respectiv atribuie reclamantei SD apartamentul situat în …, nr. .. bl. .., sc. … ap. .., et. .., jud. Prahova iar pârâtei RS sultă în valoare de 19228 lei ce va fi plătită de SD.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea vor fi suportate în mod egal de toate părțile din proces.
Cheltuielile de judecată au fost în cuantum de 3307 lei (2507 lei taxa judiciară de timbru și 800 lei onorariu expert care au fost suportate de reclamanta SD. Având în vedere obiectul acțiunii, cheltuielile de judecată vor fi suportate de către toate părțile,în funcție de cota ce i-a revenit conform expertizei astfel, reclamanta SD va suporta 2480 lei și pârâta reclamantă RS va fi obligată să plătească către SD 827 lei reprezentând cheltuieli de judecată .
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere că un proces de partaj se diferențiază de alte acțiuni în justiție, prin aceea că oricine ar introduce acțiunea, există un judicium duplex, adică dublă calitate, fiecare coindivizar fiind reclamant în ceea ce privește cota sa parte și pârât în ceea ce privește cota-parte ce revine prin succesiune fiecăruia dintre ceilalți coindivizari, precum și faptul că acțiunea de ieșire din indiviziune profită oricăreia dintre părțile din proces, indiferent de calitatea ei procesuală, fiind echitabil ca fiecare parte să suporte în mod egal cheltuielile efectuate cu procesul de partaj.
← FOND FUNCIAR. BENEFICIAZĂ DE REPUNEREA IN TERMENUL DE ACCEPTARE... | OBLIGAREA PÂRÂTEI LA DEBRANŞAREA DE LA SISTEMUL CENTRALIZAT... → |
---|