Cererea de obligare provizorie a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin în sensul de a nu le introduce la decontare şi de a nu începe executarea silită a acestora.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia a II-a civila Decizie nr. 834 din data de 03.11.2015
În lipsa unei prevederi legale exprese, procedura specială a ordonanței președințiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale.
Prin solicitarea executării silite a titlurilor de credit, adică este vizată executarea silită, dispozițiile privind această procedură fiind cele din Cartea a V a Despre executarea silită, art.622-913 C.proc.civ., în care se încadrează și art. 718 ce vizează suspendarea executării ( alin 1) și suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare (alin 7), așa cum corect a reținut prima instanță
Prin sentința nr. 133 din 23.09.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția a II-a civilă în dosarul nr. 5399/95/2015, s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta BVACSRL, în contradictoriu cu pârâtul CEOSA Tg-Jiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între părțile procesuale s-a încheiat Contractul nr. 2964/CEO/19.12.2014 prin care vânzătorul CEOSA s-a obligat ca prin trei unități miniere, Lupoaia și Husnicioara) să asigure și să vândă o cantitate de 1.200.000 tone de cărbune tip lignit, cu o granulație de 0-6 mm, cumpărătoarei BVA COAL SRL, contract al cărui termen de valabilitate a fost stabilit la o perioadă de maxim 6 luni de zile de la data semnării, cu posibilitate de prelungire prin acordul ambelor părți - manifestare de voință exprimată prin semnarea unor acte adiționale.
În art. 11 din contract s-a prevăzut constituirea unei garanții de bună execuție, cu prevederea de la punctul 4 că garanția de bună execuție se restituie astfel: operatorului economic câștigător, la solicitarea scrisă a acestuia, în termen maxim de 15 zile de la finalizarea fără divergențe a contractului. Operatorul economic va pierde garanția de bună execuție, dacă contractul de vânzare este reziliat din culpa acestuia.
Pentru garanția de bună execuție, reclamanta BVACSRL a emis următoarele bilete la ordin: BO BTRL3BS 2627611, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627612, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627613, emis Ia data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627614, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627615, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627616, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627617, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627618, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 354.880,00 RON .
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta BVACSRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta CEOSA ca pe calea ordonanței președințiale - obligația de a nu face, în urma analizării motivelor invocate si a probatoriului administrat, in temeiul dispozițiilor art. 997 și următoarele din Codul de procedură Civilă, a se da curs cererii de suspendare a executării dispozițiilor contractuale menționate in art. 11.4 din Contractul 2964/CEO/19.12.2014, in sensul obligării - provizorii - a pârâtei de a nu utiliza - bilete la ordin - ( de a nu le introduce in entitatea bancară spre decontare și de a nu începe executarea silită a societății reclamante in baza acestor documente de plată - ca si titluri executorii), instrumentele de plată - puse de societatea reclamantă la dispoziția pârâtei, pentru asigurarea plății garanției de bună execuție. Precizează reclamanta că face această cerere pe calea unei acțiunii de urgență motivat de faptul că data plății pe fiecare instrument de plată a fost menționată ca fiind 19 august 2015, iar creanța pentru care se intenționează obligarea reclamantei la plată nu are caracterul de creanță certă, lichidă exigibilă.
Potrivit art. 997 c.proc.civ. instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparență de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Conform acestor dispoziții legale măsura ce se solicită a se lua pe calea ordonanței președințială trebuie să fie o măsură provizorie, respectiv limitată în timp.
Această limitare în timp este cel mai bine definită până la soluționarea unei acțiuni de drept comun în care se discută fondul cauzei, în speță efectele clauzei contractuale din art. 11.4 din contractul părților, a căror suspendare se solicită pe calea ordonanței președințiale.
Prin cererea de ordonanță președințială nu s-a definit nici un interval de timp pentru producerea efectelor suspendării provizorie a dispozițiilor contractuale cuprinse în art. 1.4 din contract, fapt pentru care instanța nu are elemente de determinare a limitării în timp a efectelor clauzei contractuale, și ca urmare nu poate dispune o măsură provizorie în condițiile art. 997 c.proc.civ.
Reclamanta nu a făcut dovada că a intentat o acțiune de drept comun în care să se discute efectele clauzelor contractuale a căror suspendare o solicită.
S-a mai reținut că prin cererea introductivă, reclamanta a precizat că solicită suspendarea executării dispozițiilor art. 11.4 din contract în sensul obligării provizorii a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin, respectiv de a nu le introduce în entitatea bancară spre decontare și de a nu începe executarea silită a societății reclamante în baza acestor documente de plată ca și titluri executorii.
Cât privește solicitarea reclamantei în sensul obligării provizorii a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin, respectiv de a nu le introduce în entitatea bancară spre decontare, s-a reținut că pârâta a introdus bieletelor la ordin spre încasare în data de 18 august 2015, fiind refuzate din lipsă totală de disponibil, scadent la termen, biletele la ordin nr. BTRL3BS 2627611/13.03.2015, BTRL3BS 2627614/ 13.03.2015 și BO BTRL3BS 2627615/13.03.2015, iar cu privire la restul biletelor la ordin, respectiv BTRL3BS 2627612/13.03.2015, BTRL3BS 2627613/13.03.2015, BTRL3BS 2627617/13.03.2015, banca a comunicat, prin adresele nr. 1, 2, 3 din 19.08.2015, că nu au putut fi procesate întrucât suma în litere-element obligatoriu, nu poate fi stabilită cu exactitate (suma în litere greșit completată).
S-a mai reținut că cererea reclamantei de a se dispune obligarea pârâtei de a nu introduce biletele la ordin în entitatea bancară spre decontare, este rămasă fără obiect.
Cu privire la solicitarea obligării provizorii a pârâtei de a nu începe executarea silită a societății reclamante în baza acestor documente de plată ca și titluri executorii, pentru că ar fi prejudiciată, instanța a apreciat că asupra temeiniciei suspendării executării silite a unor titluri executorii se pronunță instanța de executare în cadrul unei contestații la executare în conformitate cu art. 719 c.proc.civ., , partea interesată putând solicita, chiar o suspendare provizoriu în regim de urgență (art. 719 alin.7 c.proc.civ.).
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta BVAC SRL, solicitând admiterea apelului, cu consecința modificării în tot a sentinței apelate și, pe fond, admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată, cu precizările depuse la termenul din data de 16.09.2015.
Apelanta critică soluția instanței de fond pentru netemeinicie, arătând că ordonanța președințială ce face obiectul dosarului, întrunește toate condițiile de admisibilitate.
Chiar dacă în ceea ce privește primul capăt de cerere a ordonanței președințiale, de a nu introduce biletele la ordin spre decontare, intimata nu a acceptat soluția instanței și a procedat la introducerea acestora la ordin, apelanta arată că a rămas de soluționat cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv de a nu începe executarea silită a societății reclamante în baza acestor documente de plată, întrucât s-ar crea o pagubă ireparabilă pentru SCBVACSRL, în sensul că începerea unei executări silite mobiliare și imobiliare și blocarea conturilor prim poprire, ar avea consecințe negative în buna desfășurare a activității viitoare a societății, care pot duce chiar la falimentul societății.
Astfel, arată că s-ar ajunge ca BVACSRL să fie executată silit pentru o creanță nedatorată, mai înainte ca instanța de fond să se pronunțe asupra situației de drept și de fapt, situație care reclamă tocmai urgența și caracterul provizoriu al măsurii solicitate a fi luate pe calea ordonanței președințiale.
Susține că atât prezentarea faptică a situației litigioase, dar mai ales înscrisurile depuse în probațiune, dovedeau faptul că , în realitate, culpa exclusivă în modul de derulare a relației contractuale dintre părți, în baza contractului nr.2964/CEO/2014 aparține chiar intimatei, situație care nu putea avea decât urmarea evidentă că aparența de drept este în favoarea apelantei reclamante SC BVACSRL.
Consideră că SCBVACSRL nu a prejudiciat în niciun fel interesele intimatei, nu i-a încurcat planul de afaceri, iar intimata, la rândul ei, nu a dovedit în niciun fel că BVACSRL ar fi prejudiciat-o, că marfa ce trebuia achiziționată i-ar fi fost pusă la dispoziție și că BVACSRL a refuzat să o ridice. Susține apelanta, că nu i-a fost livrată marfa nici la cantitatea contractată și stabilită prin convenție și nici la calitatea contractată.
Susține că, așa cum prevăd dispozițiile contractului nr.2964/CEO/19.12.2014, condiția obligatorie impusă de vânzătoarea intimată societății, a fost aceea de a achita marfa în avans, condiție ce a fost respectată de către societate, astfel că prejudiciată a fost BVAC SRL care a asigurat intimatei un fond bănesc în avans, în condițiile în care intimata a dat dovadă de grave deficiențe în asigurarea mărfii contractate.
Apelanta arată că, în mod abuziv intimata reclamă dreptul de a solicita garanția de bună execuție, sub pretextul dispozițiilor art.11 din contractul nr. 2964/CEO/2014, în condițiile în care perioada de valabilitate a contractului a fost de maxim 6 luni , începând cu data de 19.12.2014, nicidecum data de 14.01.2015 când pretinde intimata că a informat Consiliul de supraveghere, contractul putând fi finalizat oricând în acest termen de 6 luni de zile.Mai arată că anexa 2 din actul constitutiv al SC CEOSA, nu este un document opozabil apelantei, fiind un act cu caracter intern al societății intimate, acest document invocat în susținere de către CE Oltenia nefăcând parte din contractul nr.2964/CEO/19.12.2014.
Susține că , dacă intimata CEOSA ar fi putut să pună la dispoziție cantitatea de marfă contractată de 1.2000.000 tone în granulația contractată și cu livrare zilnică minimă de 10.000 tone, atunci contractul s-ar fi finalizat în mai puțin de 4 luni de zile, adică în jurul datei de 17 aprilie 2015, acesta fiind motivul pentru care s-a stabilit contractual, un termen de maxim 6 luni, iar între 19 decembrie 2014- data încheierii contractului și 19 iunie 2015, era deja trecut termenul de valabilitate al contractului, situație care avea consecința directă de respectare a obligației impuse contractual intimatei, respectiv de a restitui garanția de bună execuție la expirarea termenului de valabilitate a contractului.
Totodată, arată că notificarea pe care apelanta a primit-o la data de 19 iunie 2015 de la intimată, privind încetarea contractului, a fost făcută în afara termenului de valabilitate a contractului, și nu ca urmare a faptului că apelanta s-a aflat în culpă contractuală, în perioada cât mai era valabil contractul.
Apelanta învederează că, niciodată în perioada de derulare a contractului, intimata CEO SA nu a reușit să-i pună la dispoziție cantitatea zilnică de 10.000 de tone de cărbune tip lignit, cantitatea pe care intimata a reușit să o livreze cu propriile sale resurse tehnice și de procesare, fiind de până la 3000 tone/zi. Mai arată că CEOSA datorează către reclamanta BVACSRL aproximativ 600 tone de cărbune tip energetic, marfă achitată de reclamantă încă din 27.03.2015, dar pe care pârâta nu a livrat-o.
Susține apelanta că, ulterior expirării termenului de valabilitate, a formulat cereri către intimată, prin care a solicitat încheierea unui act adițional pentru prelungirea perioadei de valabilitate a contractului, cereri la care nu a primit niciun fel de răspuns din partea SC CEO SA, întrucât, în mod constant, intenția societății BVA COAL SRL a fost de continuare a derulării relației contractuale și de achiziționare a întregii cantități de marfă, până la 1.200.000 tone cărbune.
În concluzie, culpa exclusivă în modul defectuos de derulare a contractului nr.2964/CEO/2014, apelanta susține că aparține intimatei CEO SA, aspect dovedit cu un probatoriu concludent
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1000 alin.1, art-466 și următoarele, art.480 alin.2, art.481 și art.482 C.pr.civ..
Intimata CEOSA a depus note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, arătând că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale statuate prin art.996 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora cele trei condiții speciale de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială și anume urgența, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii solicitate a se lua pe această cale și neprejudecarea fondului prin măsura luată nu sunt îndeplinite cumulativ.
Urgența nu mai poate fi justificată, ținând seama de faptul că biletele au fost învestite cu formulă executorie, în conformitate cu deciziile irevocabile pronunțate de Judecătoria Tg.Jiu.
Totodată, arată că pe cale de ordonanță președințială nu pot fi luate măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Utilizarea instrumentelor de garantare, respectiv a biletelor la ordin, nu are caracter vremelnic, ea fiind definitivă, astfel că nu se poate dispune pe calea ordonanței președințiale.
Instanța de fond a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art.997 C.pr.civ., deoarece prin cererea de ordonanță președințială nu s-a putut defini o perioadă, un interval pentru producerea efectelor suspendării provizorii a dispozițiilor contractuale prevăzute în art.11.4.
Solicită respingerea ordonanței președințiale ca inadmisibilă, iar în situația în care se apreciază că este admisibilă cererea de ordonanță președințială, solicită respingerea acesteia ca nefondată, arătând că dreptul societății COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA de a uza de prevederile contractuale, este urmare a acordului reclamantei, a neîndeplinirii obligațiilor contractuale recunoscute implicit prin acceptarea penalităților de întârziere, a neasigurării capacității de transport lignit.
Având în vedere că data informării Consiliului de supraveghere a fost 14.01.2015, susține că aceasta este data de la care curge termenul de maxim 6 luni, reprezentând durata contractului.
Totodată, arată că opinia reclamantei că rezilierea contractului nr.2964/CEO/19.12.2014 s-a produs ca urmare a finalizării termenului de valabilitate al contractului de 6 luni este neîntemeiată, contractul fiind în vigoare la data emiterii notificării de reziliere a contractului, iar la momentul transmiterii adresei nr.3503/30.04.2015, adresă prin care societatea CEO SA își manifesta acordul de principiu al prelungirii termenului de valabilitate al contractului";, reclamanta nu a mai manifestat niciun fel de diligență în acest sens.
Astfel, consideră că Societatea CEOSA, în calitate de vânzător, era îndreptățită să facă aplicarea prevederilor art.13.3 din contract, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr.1.
A atașat în fotocopie înscrisuri respectiv: Încheierile nr. 3358/12.10.2015, 3338/12.10.2015, 3294/08.10.2015, 3312/08.10.2015, 3313/08.10.2015, 3337/12.10.2015, 3314/08.10.2015 și 3291/08.10.2015 pronunțate de Judecătoria Tg-Jiu în dosarele nr. 13352/318/215, 13356/318/2015, 13353/318/2015, 13354/318/2015, 13355/318/2015, 13357/318/2015, 13358/318/2015 și respectiv 13359/318/2015.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate și de disp. art. 477 și 478 C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele::
Noul Cod de procedură civilă reglementează ordonanța președințială în Cartea a VI a destinată procedurilor speciale, în titlul VI, art. 996- 1001.
Conform textelor de lege susmenționate, cererea de ordonanță președințială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerințele: a) aparenței dreptului; b) caracterul provizoriu al măsurilor; c) existenței unor cazuri grabnice; d) neprejudecării fondului.
Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
Caracterul provizoriu se referă pe de o parte la conținutul reversibil al măsurilor luate iar pe de altă parte la durata limitată în timp a acestor măsuri.
Caracterul urgent trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acestora și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara; înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Trecerea unui interval mare de timp de la momentul producerii evenimentului ori al nașterii situației care justifică urgența și până la momentul introducerii cererii de ordonanță președințială constituie motiv de respingere pentru lipsa urgenței. Așadar pentru a fi admisibilă cererea, este nevoie de reacția promptă a persoanei care solicită luarea unei măsuri provizorii, într-un caz grabnic. Altfel, pretențiile acesteia vor putea fi cercetate doar pe calea dreptului comun.
Cerința neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanță doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant. Dacă obiectul cererii de ordonanță și situația de fapt invocate nu permit respectarea exigenței neprejudecării fondului, cererea de ordonanță președințială va fi respinsă ca inadmisibilă.
De asemenea, în lipsa unei prevederi legale exprese, procedura specială a ordonanței președințiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale.
În cauză s-a reținut că prin cererea introductivă formulată la data de 18.08.2015 reclamanta a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună obligarea provizorie a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin în sensul de a nu le introduce la decontare și de a nu începe executarea silită a acestora. A invocat contractul nr. 2964/CEO/19.12.2014 încheiat între părți și faptul că în legătură cu executarea acestuia există divergențe fapt ce a determinat-o să introducă la Tribunalul Gorj o acțiune având ca obiect obligație de a face- restituire instrumente de plată și constatarea lipsei culpei sale în derularea contractului.
Prin sentința nr. 133/23.09.2015 Tribunalul Gorj a respins cererea de ordonanță președințială.
Susținerile apelantei în sensul întrunirii condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale au fost apreciate ca nefondate.
Astfel, în ceea ce privește aparența dreptului, biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligație abstractă, autonomă, iar cauza obligației este un element extern, care nu are nici o influență asupra titlului comercial.
Raporturile juridice preexistente biletului la ordin justifică emiterea acestuia, însă, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător. Toate operațiunile privind biletele la ordin fac abstracție de raporturile fundamentale și sunt supuse unor reguli speciale ( Legea nr. 58/1994) diferite de regulile care reglementează raporturile care au justificat emiterea. Prin urmare, stingerea/modificarea raporturilor fundamentale dintre părți, nu influențează drepturile și obligațiile izvorâte din biletul la ordin, care au caracter autonom, independent de cele izvorâte din contractul fundamental.
În cauză, apelanta invocă culpa intimatei în executarea contractului nr. 2964/CEO/19.12.2014, adică susțineri ce vizează raportul juridic fundamental și care deci sunt irelevante în cauză dat fiind caracterul de titlu de sine stătător al biletelor la ordin a căror punere în executare s-a solicitat a fi blocată/suspendată. Prin urmare, este fără dubiu că în cauză aparența dreptului este în favoarea intimatei - creditor, deținătoare a biletelor la ordin.
În ceea ce privește caracterul provizoriu al măsurilor, prin cererea introductivă reclamanta nu a indicat perioada pentru care se solicită suspendarea provizorie, ci a arătat că a formulat acțiune de drept comun având ca obiect obligație de a face -restituire bilete la ordin și plata de daune interese, invocând abuzul de drept al pârâtei în interpretarea clauzelor și în executarea contractului nr. 2964/CEO/19.12.2014. Curtea constată pe de o parte că apelanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat pe calea dreptului comun și suspendarea executării clauzelor respective, iar pe de altă parte că respectiva acțiune de drept comun nu poate produce consecințe referitor la drepturile și obligațiile părților rezultate din titlurile de credit - biletele la ordin, dat fiind caracterul autonom și abstract al acestora, așa cum s-a arătat mai sus. În raport de acestea, nici condiția privind caracterul provizoriu al măsurilor nu este îndeplinită.
În ceea ce privește caracterul urgent, în cauză nu se regăsește nici una dintre situațiile vizate de textul de lege: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara; înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Totodată, Curtea constată că în lipsa unei prevederi legale exprese, procedura specială a ordonanței președințiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale. În cauză, se solicită neînceperea executării silite a titlurilor de credit, adică este vizată executarea silită, dispozițiile privind această procedură fiind cele din Cartea a V a Despre executarea silită, art.622-913 C.proc.civ., în care se încadrează și art. 718 ce vizează suspendarea executării ( alin 1) și suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare (alin 7), așa cum corect a reținut prima instanță.
În raport de considerentele de fapt și de drept de mai sus, Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a respins cererea de ordonanță președințială, în cauză nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 996 C.proc.civ. astfel că în temeiul disp. art. 480 NCPC apelul a fost respins ca nefondat.
| ← Acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale... | Litigiu funcţionar public. Poliţist local. Despăgubiri pentru... → |
|---|
