Litigiu funcţionar public. Poliţist local. Despăgubiri pentru neacordarea timpului liber corespunzător orelor  lucrate  peste durata normala de lucru începând cu ianuarie 2012. Nelegalitate conform legilor cadru  privind salarizarea personalului plătit di

Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 3390 din data de 28.10.2015

Reclamantul X in calitate de polițist local în subordinea Primarului Mun. C. a învestit instanța de contencios cu acțiune prin care solicită obligarea instituției pârâte, angajator la despăgubiri reprezentând compensare pentru neacordarea timpului liber corespunzător aferent orelor lucrate peste durata normală a timpului de lucru în temeiul disp. art. 33 alin. 2 teza I din legea nr. 188/1999, începând cu anul 2012.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivare instanța de fond a constatat că potrivit legilor cadru privind salarizarea în sectorul bugetar este interzisă acordarea despăgubirilor, reglementându-se doar posibilitatea compensării cu timp liber corespunzător.

În recurs, reclamantul a formulat critici privind modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente. A precizat că a efectuat ore de lucru în zilele de repaus săptămânal de sămbătă și duminică, dar și peste 8 h pe zi.

Considerentele instanței de recurs, în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.p.c:

Curtea, în acord cu instanța de fond, constată că sistemul de salarizare al polițiștilor locali este cel aplicabil personalului din sectorul bugetar, situație ce rezultă din prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale. În atare situație, devin aplicabile prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, conform cărora ";durata normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână";.

În ceea ce privește incidența disp. alin. 2, potrivit cărora "pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau in zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperarea sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăși 360 intr-un an";, Curtea constată că, pe întreaga perioadă care face obiectul litigiului dedus judecății, salarizarea funcționarilor publici, categorie din care face parte și recurentul reclamant, a fost reglementată, cum corect a reținut și instanța de fond, de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (perioada 01.01-31.12.2011), O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2010, pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor masuri financiare în domeniul bugetar (perioada 01.01.-31.12.2012), O.U.G nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare (perioada 01.01.-31.12.2013), respectiv O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (perioada 01.01.-31.12.2014). Așadar, pentru perioada 2011-2014 sunt incidente aceste prevederi legale, dispozițiile art. 33 alin.2 din Legea nr. 188/1999 rămânând fără aplicabilitate.

Prin dispozițiile art. 9 alin.1 din Legea nr. 285/2010, art. 7 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, respectiv art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 legiuitorul a stabilit că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat in funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber.

Din economia acestor dispoziții legale, rezultă, fără putință de tăgadă, că, în perioada dedusă judecății, pentru activitatea prestată, în cadrul schimbului normal de lucru, în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, legiuitorul a prevăzut, ca unică formă de despăgubire, doar acordarea de timp liber corespunzător. În aceste condiții, solicitarea recurentului reclamant de acordare a sumelor de bani (despăgubiri cum au fost intitulate de aceștia) corespunzătoare activității efectuate în zilele în care nu i s-a acordat compensarea cu timp liber este lipsită de fundament, singura modalitate de recompensare a activității prestate în aceste zile fiind acordarea de timp liber.

În ceea ce privește susținerea recurentului reclamant că intimatul pârât avea obligația ca, în raport de disp. art. 33 alin. 2 teza I din Legea nr. 188/1999, să-i asigure recuperarea prin timp liber corespunzător plătit a orelor astfel lucrate în perioada care face obiectul litigiului, Curtea constată că este nefondată, întrucât, așa cum a reținut anterior, pe întreaga perioadă supusă judecății, salarizarea recurentului reclamant s-a făcut în temeiului actelor normative sus-menționate (ulterioare Legii nr. 188/1999), astfel că prevederile legale invocate nu-și mai găsesc aplicabilitatea.

Mai reține Curtea că prevederile legale privind salarizarea pentru perioada dedusă judecății nu fac distincție între timp liber corespunzător plătit și timp liber corespunzător neplătit, ci impun acordarea de timp liber corespunzător.

Susținerea recurentului potrivit căreia, pentru perioada depusă judecății, pentru zilele de sărbători legale lucrate, intimatul pârât avea obligația de a-i asigura compensarea cu timp liber corespunzător, adică timp liber plătit, fără a desfășura activitate, este nefondată, pentru că, așa cum Curtea a expus anterior, singura modalitate de compensare a activității desfășurate în aceste zile este acordarea de timp liber corespunzător. Solicitarea acestuia de acordare a timpului liber corespunzător însă plătit echivalează, de fapt, cu acordarea sumelor de bani pentru activitatea prestată în aceste zile în situația în care intimatul pârât nu le acordă compensarea cu timp liber corespunzător.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Codului muncii, corect instanța de fond a reținut că nu-și găsesc aplicabilitatea. Astfel, în speța depusă judecății, în privința salarizării funcționarilor publici se aplică prevederile dispozițiilor legale privind salarizarea din sectorul bugetar iar nu cele din legislația muncii.

Sub aspectul desfășurării de către polițistul local a activității într-un program de lucru atipic, respectiv ture sau schimburi, Curtea reține că acesta se stabilește de către conducerea direcției și că prestarea de către polițistul local a activității în ture sau schimburi pentru a acoperi activitatea de lucru 24 de ore din 24 rezultă din chiar obligațiile pe care acesta le are potrivit prevederilor Legii nr. 155/2010, dar și din scopul acestei legi.

Susținerea recurentului reclamant cum că aplicabile în cauză sunt prevederile art. 42 din Legea nr. 188/1999 este eronată. Astfel, în acord cu instanța de fond, Curtea reține că aceste prevederi legale conferă dreptul recurentului reclamant la pretinderea și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul pe care acesta l-a suferit, din culpa autorității ori instituției publice, în timpul atribuțiilor de serviciu, prejudiciu care nu are niciun fel de legătură cu drepturile de natură salarială ale funcționarului public.

A reținut Curtea că susținerea reclamnatului privind îngrădirea dreptului de proprietate deoarece, în timpul lui liber plătit, care trebuia să i se acorde prin grija intimatului pârât ca timp efectiv liber, a fost pus să presteze activitate la instituție, fără a-i fi plătită, astfel având dreptul la despăgubiri este nefondată, recurentul reclamant neavând un bun în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât acesta nu este îndreptățit la acordarea de astfel de despăgubiri, ci doar la compensarea cu timp liber.

Față de cele expuse, Curtea a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, contrar susținerii recurentului reclamant, nefiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, astfel că, în temeiul disp. art. 496 alin. 1 NCPC, va respinge calea de atac ca fiind nefondată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Litigiu funcţionar public. Poliţist local. Despăgubiri pentru neacordarea timpului liber corespunzător orelor  lucrate  peste durata normala de lucru începând cu ianuarie 2012. Nelegalitate conform legilor cadru  privind salarizarea personalului plătit di