Cetăţean străin. Moştenitor al unui teren situat în România. Dezbaterea succesiunii anterior intrării în vigoare a Constituţiei revizuite. Inadmisibilitatea transformării dreptului de proprietate în drept de creanţă şi a dreptului de creanţă în drept de p
| Comentarii |
|
Caracterul juridic de transmisiune universală a moştenirii, prezintă numeroase excepţii evidenţiate ca atare de doctrină şi de jurisprudenţă, printre care şi interdicţia prevăzută de art. 41 alin. (2) teza II-a din Constituţia din anul 1991. În mod greşit au reţinut instanţele de fond că deşi textul art. 41 alin. (2) teza a II-a din Constituţia din anul 1991 le-ar fi interzis cetăţenilor străini să dobândească numai dreptul cetăţeanului străin la dreptul de proprietate asupra terenurilor în materialitatea lor, nu însă şi dreptul moştenitorului străin de a beneficia de echivalentul valoric al terenului, drept ce nu ar fi fost suprimat expres printr-o dispoziţie constituţională, întrucât în patrimoniul defunctului la data decesului său nu a existat un drept de creanţă „echivalent valoric al terenului”, ci un drept real de proprietate asupra acestui teren, care nu i s-a transmis reclamantului-moştenitor, din cauza interdicţiei constituţionale. Valorificarea unui aşa-zis „echivalent valoric al terenului”, reprezintă un drept de creanţă, pentru care acţiunea în justiţie se prescrie în termen de 3 ani, iar prescrierea dreptului la acţiune obligă instanţa să o cerceteze din oficiu.
Secţia I-a civilă, Decizia nr. 2835 din 6 iunie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 mai 2008 la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul C.G.E. i-a chemat în judecată pe pârâții Statul român prin Ministerul Economiei si Finanțelor, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate că reclamantul în calitate de moștenitor al defunctului C.G. decedat la data de 23 octombrie 2000, cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca are dreptul la valoarea bunului imobil de natură teren cu suprafață de 5800 mp identificat în TP nr. 28083/1463/1995 în tarlaua 103, parcela 201; să se constate că pârâtul de rândul 1 are obligația să îi predea ce i se cuvine din patrimoniul defunctului; să fie obligat pârâtul de rând 1 să-și execute obligația prin recunoașterea în favoarea lui a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus arătat și identificat cu datele din TP, ca urmare a încetării incapacității speciale de folosință a reclamantului ca cetățean străin de a deține în proprietate terenuri în România; să fie obligați pârâții de rând 2 și 3, în calitate de administratori ai bunurilor din domeniul public și privat al municipiului Cluj-Napoca, să emită în favoarea reclamantului și să îi elibereze, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, actul (hotărârea/dispoziția) de recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea lui asupra terenului mai sus identificat,iar, în caz de refuz, hotărârea ce se va pronunța de către instanță să țină loc de act de proprietate; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
La data de 25 noiembrie 2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat instanței:
- să se constate că în masa succesorală rămasă după defunctul C.G. decedat la 23 octombrie 2000, este cuprins și dreptul de proprietate asupra imobilului de natură teren în suprafață de 5800 mp identificat în TP nr. 28003/1463/1995 în tarla 103, parcela 201;
- să se constate dreptul reclamantului, în calitate de moștenitor (fiu) al def. C.G. la valoarea acestui imobil, în temeiul dispoziției cuprinse în art. 41 alin. (2) din Constituția României, text în vigoare la data deschiderii succesiunii defunctului;
- să se constate că în calitate de reprezentant al statului, pârâtul de rând 1 are obligația de a-i preda bunul ce i se cuvine din patrimoniul defunctului;
- obligarea pârâtului de rând 1 să-și execute obligația prin recunoașterea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus arătat și identificat cu datele din TP, ca urmare a încetării incapacității speciale de folosință a sa ca cetățean străin de a deține proprietate terenuri în România;
- să fie obligați pârâții de rând 2 și 3, în calitate de administratori ai bunurilor din domeniul public privat al municipiului Cluj-Napoca, să emită în favoarea sa și să-i elibereze, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, actul (hotărârea/dispoziția) de recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea sa, asupra terenului mai sus identificat, iar, în caz de refuz, hotărârea ce se va pronunța de către instanță să țină loc de act de proprietate.
- obligarea pârâților, în caz de opunere la prezenta acțiune, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, în favoarea sa.
Prin sentința civilă nr. 3649 din 13 martie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis excepția invocată de pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
S-a respins acțiunea precizată, intentată de reclamantul C.G.E. reprezentat prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr.28083/1436 din 11 august 1995, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului C.G., asupra terenului în suprafață de 5800 mp situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca, tarlaua 103, parcela 21.
C.G. a decedat la data de 23.10.2000, iar prin certificatul de moștenitor nr. 158/27.2000, s-a stabilit masa succesorală rămasă în urma acestuia, ca fiind compusă din dreptul de concesiune asupra locului de mormânt situat în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, iar moștenitor este reclamantul C.G.E. în calitate de fiu.
La data deschiderii succesiunii, reclamantul avea domiciliul în Germania, motiv pentru care notarul public nu a inclus în masa succesorală rămasă după defunct, și terenul în suprafață de 5.800 mp.
Raportat la dispozițiile art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă pentru a-i preda reclamantului terenul în litigiu.
Nici pârâții Municipiul Cluj-Napoca prin Primar și Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, nu au calitate procesuală pasivă, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada că terenul reconstituit în favoarea lui C.G. ar fi trecut în proprietatea Statului Român, sau că se găsește în administrarea acestor pârâți.
Prin decizia civilă nr. 623/A din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca. S-a admis apelul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva sentinței civile nr. 3649 din 13.03.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe drepturile sale născute din succesiunea rămasă după defunctul său tată C.G. decedat la data de 23.10.1000, care sunt guvernate de legea în vigoare la momentul deschiderii succesiunii, respectiv a Constituției care nu permitea dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din România, de către cetățenii străini.
După revizuirea Constituției din anul 2003, cetățenii străini pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România prin moștenire, numai că această dispoziție constituțională nu retroactivează.
întrucât în prezent interdicția a fost înlăturată, iar pârâții nu au preluat în mod efectiv terenul în litigiu, reclamantul a considerat că este posibilă realizarea dreptului său la echivalent valoric prin primirea în schimbul acestui echivalent a chiar terenului ce i-a aparținut tatălui său.
Având în vedere modelul juridic propus de către reclamant pentru realizarea drepturilor pe care le pretinde, este evident că în speță calitatea procesual-pasivă a pârâților trebuia să fie analizată prin prisma acestui model juridic, raportat la prevederile constituționale în vigoare la momentul deschiderii succesiunii.
Raportul juridic indicat nu este un raport succesoral de drept comun, ci unul în care statul a intervenit direct și a creat contradicție de substanță între dreptul la moștenire și dreptul la proprietate.
Printre alte dispoziții constituționale, statul a înțeles să garanteze atât dreptul de proprietate, cât și dreptul de moștenire, contradicție ce creează în sarcina statului obligația de a pune la îndemâna moștenitorilor mijloace juridice apte să le asigure efectivitatea drepturilor de proprietate astfel dobândite. Fiind titular al acestei obligații, statului îi revine și calitatea de a sta în proces atunci când această îndatorire a sa este pusă în discuție și deci cu atât mai mult atunci când ea însăși cauza generatoare a litigiului.
Prevederile constituționale relevă faptul că în ceea ce privește îndeplinirea acestei obligații, statul nu a încredințat unui anume subiect de drept realizarea sa, de aceea rămân incidente modelului juridic propus de reclamant, prevederile art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954.
Celorlalți pârâți le revine obligația de a garanta în substanța sa dreptul de proprietate.
Conform Legii nr. 215/2001, pârâții Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, ca autorități administrative, au obligația să adopte și să elibereze un act cu privire la teren.
Art. 477 C.civ. prevede că toate moștenirile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care fără moștenitori sunt lepădate, sunt ale domeniului public.
Incidente sunt și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 213/1998.
Prin decizia civilă nr. 449/R din 25.01.2010 a Curții de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 623/A din 18.11.2009 a Tribunalului Cluj.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că întrucât prima instanță a considerat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, situație în care cauza nu a fost soluționată pe fond, este legală soluția instanței de apel de admitere a apelului, desființare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
în sprijinul acestei soluții vin dispozițiile constituționale și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a Drepturilor Omului.
Reținerile primei instanțe cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 10584 din 17.06.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis acțiunea precizată, intentată de reclamantul C.G.E. prin mandatar în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar și în consecință, s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul C.G. decedat la 23.10.2000, este cuprins și dreptul de proprietate asupra imobilului de natură teren, cu suprafața de 5.800 mp, identificat în titlul de proprietate nr. 28083/1436 din 11.08.1995 eliberat de Comisia județeană Cluj pentru stabilirea dreptului asupra terenurilor, în tarlaua nr. 103, parcela nr. 201.
S-a constatat că reclamantul în calitate de moștenitor legal (fiu) al defunctului C.G., are dreptul la echivalentul valoric al imobilului teren mai sus-menționat.
S-a constatat că pârâtul Statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice are obligația să-i predea reclamantului bunul ce i se cuvine din patrimoniul defunctului.
A fost obligat pârâtul Statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, să-și execute obligația de a-i preda reclamantului bunul ce i se cuvine din patrimoniul defunctului C.G., prin recunoașterea în favoarea acestuia a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menționat.
Au fost obligați pârâții Municipiul Cluj-Napoca prin Primar și Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca să emită în favoarea reclamantului în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe un act (hotărâre-dispoziție) de recunoaștere a dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, urmând ca în caz de refuz prezenta sentință să țină loc de act de proprietate în favoarea reclamantului asupra terenului mai sus menționat.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei totale de 19.710,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale (din care 13.784 lei taxa judiciară de timbru, 12,7 lei timbru judiciar și 5.914 lei onorariu de avocat).
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr. 28083/1436 din 11.08.1995, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului C.G. decedat la data de 23.10.2000, asupra terenului în suprafață de 5800 mp situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca, tarlaua 103, parcela 201.
Prin certificatul de moștenitor nr. 158 din 27.10.2000 eliberat de notarul public Mariana Lupea, s-a stabilit că reclamantul este unic moștenitor al defunctului în calitate de fiu, iar masa succesorală rămasă în urma acestuia s-a compus din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 10 situat în Cluj-Napoca, str. P., jud. Cluj, precum și dreptul de concesiune asupra locului de mormânt situat în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
întrucât la data deschiderii succesiunii, reclamantul avea numai cetățenie germană, iar dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituția atunci în vigoare nu le permitea cetățenilor străini și apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor, reclamantul nu a putut dobândi prin moștenire după tatăl său și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp reconstituit prin titlul de proprietate nr. 28083/149 din 11.08.1995.
în ceea ce privește primul capăt de cerere, având în vedere că titlul de proprietate atestă existența în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5800 mp, prima instanță l-a apreciat ca fiind întemeiat.
Al doilea capăt de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului său tată, la valoare a acestui imobil, prima instanță a apreciat că interdicția instituită de art. 41 alin. (2) din Constituție privind dreptul cetățenilor străini și apatrizi de a dobândi în proprietate terenuri pe teritoriul României, se impune a fi interpretată într-un sens restrictiv, ca orice normă ce conține o limitare de drepturi care privește exclusiv natura specifică acestor bunuri succesorale, se impune concluzia că aceasta vizează numai dobândirea dreptului de proprietate în materialitatea lui, nu însă și dreptul moștenitorului străin de a beneficia de echivalentul valoric al terenului respectiv, cu atât mai mult cu cât doar o astfel de interpretare este de natură să concilieze norma constituțională analizată, în norma cuprinsă în art. 42 din Constituția din anul 1991 care garanta dreptul la moștenire, fără nicio distincție privitoare la cetățenia moștenitorilor sau la natura bunurilor ce pot fi dobândite prin moștenire, se impune concluzia că în sfera de protecție conferită de dispozițiile art. 42 din Constituția din anul 1991, este inclus și dreptul cetățenilor străini de a culege o moștenire în România, indiferent de natura bunurilor ce fac parte din masa succesorală.
Printr-o interpretare sistematică a celor două prevederi constituționale, se ajunge la concluzia că deși Constituția din anul 1991 nu a prevăzut în mod expres dreptul cetățeanului străin la echivalentul valoric al terenului, un astfel de drept se impune a fi dedus pe cale de interpretare, pornind de la permisa că acest drept nu a fost suprimat printr-o dispoziție avută în vedere de legiuitorul constituant din anul 1991, care a urmărit stabilirea unei interdicții valorice, ci a uneia care vizează proprietatea terenurilor privite în materialitatea lor.
Constatând dreptul reclamantului la echivalentul valoric al terenului moștenit de la tatăl său și reținând că instanțele anterioare au stabilit că pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor îi incumbă obligația e a garanta în substanță dreptul de proprietate al reclamantului dobândit prin moștenire, prin oferirea unui mijloc sau instrument alternativ moștenirii legale, dar care să asigure efectivitatea dreptului de proprietate, s-a tranșat în mod implicit, cu autoritate de lucru judecat chestiunea dedusă judecății prin formularea capătului 3 de cerere.
Prin cel de-al 4-lea capăt de cerere privind obligarea Statului român să își execute obligația de recunoaștere în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp ca urmare a încetării incapacității sale speciale de folosință ca și cetățean străin de a deține în proprietate terenuri în România, reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al aplicării directe a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituția revizuită, ci ca o modalitate de executare concretă de către stat a obligației ce-i incumbă acestuia și anterior revizuirii Constituției, aceea de a-i recunoaște și asigura satisfacerea în mod efectiv a dreptului la valoarea patrimonială pe care o reprezintă proprietatea asupra terenului în litigiu, valoare intrată în patrimoniul său ca efect al transmiterii patrimoniului defunctului privit ca universalitate de bunuri în favoarea sa, modalitate posibilă raportat la actuala reglementare constituțională prin care a fost înlăturată incapacitatea specială de folosință a cetățenilor străini de a dobândi proprietatea asupra terenurilor, inclusiv prin moștenire legală și la situația juridică actuală a terenului care nu a reintrat în materialitatea lui în patrimoniul statului sau a unității administrativ-teritoriale de la locul situării lui.
Prin decizia civilă nr. 146/A din 2 martie 2012 a Tribunalului Cluj, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și de Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 10584 din 17.06.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime. Au fost obligați apelanții săi îi plătească intimatului C.G.E. cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 2.678,21 lei.
Deși în cauză a declarat apel împotriva sentinței judecătoriei și pârâtul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, instanța de apel nu s-a pronunțat și asupra apelului declarat de acest pârât.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că este nefondată critica apelantului Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca de obligare la emiterea unui act administrativ în sensul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului, cu atât mai mult cu cât s-a emis deja un act de proprietate pentru teren, la acest moment, această recunoaștere fiind în competența Ministerului Finanțelor Publice, în cauză fiind vorba practic de o succesiune vacantă.
în sensul emiterii de către pârât a actului administrativ de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, prima instanță a făcut o riguroasă aplicare a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție, apreciind că recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu privit în materialitatea sa, nu este de natură să înfrângă principiul constituțional al neretroactivității legii civile.
în mod corect prima instanță a dispus obligarea apelantului la emiterea unui act administrativ care să-i ateste dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin interpretarea dispozițiilor art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, în sensul că înlăturarea posibilității reclamantului de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului moștenit în materialitatea sa exclusiv ca efect al aplicării principiului neretroactivității legii civile, ar fi de natură să determine o încălcare a dispozițiilor art. 14 din Convenție, în combinație cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la aceeași Convenție.
Nu a fost găsită întemeiată nici critica pârâtului referitoare la faptul că în speță ar fi vorba de o moștenire vacantă, iar reclamantul nu s-ar putea prevala de dispozițiile art. 700 alin. (2) C. civ., întrucât reclamantul a acceptat succesiunea după antecesorul său, iar construcția juridică propusă de reclamant este aceea a modului în care se asigură respectarea dreptului de moștenire și caracterul efectiv al dreptului de proprietate dobândit prin moștenire legală, în condițiile în care incapacitatea de folosință instituită în anul 1991 a fost suprimată prin modificarea Constituției din anul 2003, iar terenul nu a intrat nici până în prezent în patrimoniul unei terțe persoane.
Nu au fost găsite întemeiate nici criticile pârâtului apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât a fost soluționată în primul ciclu procesual, reproducând între ghilimele paginile 12-13 din considerentele deciziei civile nr. 623/A din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj.
Nici critica privind faptul că art. 41 alin. (2) din Constituția din anul 1991 nu îi conferă intimatului dreptul la contravaloarea terenurilor din România, nu poate fi primită ca fondată.
Faptul că prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, în sensul că înlăturarea posibilității reclamantului de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului moștenit în materialitatea sa exclusiv ca efect al aplicării principiului neretroactivității legii civile ar fi de natură să determine o încălcare a dispozițiilor art. 14 din Convenție combinat cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție tribunalul a apreciat că situația juridică din speță este acoperită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, în condițiile în care este vorba de un drept actual și efectiv al reclamantului asupra bunului respectiv, născut în patrimoniul său în virtutea regulilor moștenirii legale, încă de la data deschiderii succesiunii.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, ambii prin Primar.
în recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, s-a solicitat admiterea recursului împotriva deciziei tribunalului și rejudecând, admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
în motivarea recursului său, Statul Român a susținut că pe cale de excepție reiterează lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la prevederile art. 477 C. civil și ale art. 25 din Legea nr. 213/1998, în baza cărora averile vacante și fără stăpân intră în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale a Municipiului Cluj-Napoca.
întrucât bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 318 din 1 februarie 2000, că Ministerul de Finanțe, respectiv D.G.F.P.C.F.S. Vâlcea ca reprezentant al Statului Român, nu are calitate procesuală pasivă pentru bunuri din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
întrucât bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, calitate de pârât nu poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care potrivit art. 4 din Legea nr. 69/1991, republicată, are un patrimoniu din care poate face parte bunul respectiv sau orice altă persoană juridică ce invocă un drept asupra bunului.
Referitor la constatarea dreptului reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului C.G. la valoarea terenului, art. 41 alin. (2) din Constituția din anul 1991 reglementează dreptul la moștenire al reclamantului, iar acesta a beneficiat de dispozițiile constituționale în măsura în care a cules din masa succesorală bunurile mobile și apartamentul rămas după defunct, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor. Această normă juridică nu consacră dreptul reclamantului la contravaloarea terenurilor din România care nu pot fi dobândite de către cetățenii străini prin moștenire legală.
în ceea ce privește obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să predea terenul în litigiu, recurentul a arătat că nu deține posesia asupra terenului și prin urmare nu îl poate preda. De altfel, reclamantul nici măcar nu a arătat cine anume are posesia acestui teren în prezent.
în recursul declarat de pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, ambii reprezentați de Primar, s-a solicitat modificarea deciziei tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâții, în principal pe cale de excepție, a lipsei calității procesuale pasive a acestora, precum și a lipsei capacității de folosință a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca și în subsidiar ca nefondat.
în motivarea recursului, pârâții au susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece ambii pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca nu are nici capacitate de folosință.
Comisia municipală Cluj-Napoca de aplicare a Legii nr. 18/1991 și-a îndeplinit obligațiile de a întocmi documentația de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp, de a-l pune în posesie pe C.G. și de a-i elibera titlul de proprietate.
Terenul în litigiu nu se găsește în prezent în proprietatea publică sau privată a municipiului, astfel că soluția de obligare a lor la emiterea unui act administrativ în sensul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, este nefondată.
în cauză este vorba de o succesiune vacantă, astfel că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. B și ale art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007, bunurile care provin din succesiuni vacante, intră în proprietatea statului, Direcția Generală a Finanțelor Publice județeană din cadrul Ministerului Finanțelor Publice care are calitate ca subiect de drepturi și obligații.
în cuprinsul hotărârilor atacate, nu s-a arătat concret care este temeiul legal în baza căruia pârâții-recurenți să emită un act administrativ de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantului, făcându-se doar o trimitere cu caracter general la prevederile Legii nr. 215/2001, or Municipiul Cluj-Napoca nu are competența să emită un astfel de act, iar în atribuțiile Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca nu intră de asemenea o astfel de competență.
Trimiterile instanțelor de fond la prevederile Legii nr. 213/1998 sunt eronate, deoarece această lege reglementează proprietatea publică și regimul ei juridic, pe când terenul în litigiu nu are acest regim juridic.
S-a invocat pe cale de excepție lipsa capacității de folosință a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, consiliul local fiind doar o autoritatea deliberativă, astfel că în baza art. 41 alin. (1) C.proc.civ. se impune respingerea acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa capacității lui de folosință.
Pe fondul cauzei, pârâții-recurenți au susținut că succesiunea după defunctul C.G. s-a dezbătut la data de 27.10.2000, când reclamantul în calitate de cetățean străin, nu avea dreptul să dobândească prin moștenire terenul ce a constituit proprietatea tatălui său, având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituția din anul 1991.
în ipoteza în care cererea introductivă de instanță s-ar putea asimila opțiunii succesorale, termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ. este de 6 luni de la data deschiderii, respectiv de la data decesului, situație în care acțiunea este tardiv formulată. Chiar dacă s-ar invoca forța majoră la care se referă art. 700 alin. (2) C.civ., iar aceasta ar fi asimilată cu prevederea constituțională din anul 1991, după revizuirea Constituției în anul 2003, acea așa-zisă piedică a încetat să mai existe, dar acțiunea nu a fost formulată nici în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Constituției revizuite în anul 2003.
în sfârșit, pârâții-recurenți au solicitat exonerarea lor de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-au aflat în culpă procesuală.
Intimatul C.G.E. prin reprezentantul său prezent în instanță la termenul de astăzi, a pus concluzii în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, deoarece nu aduc elemente de drept diferite față de criticile formulate împotriva sentinței și în apărările la prima instanță; nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor formulate, curtea în opinia majoritară reține că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
în temeiul Legii nr.18/1991, prin titlul de proprietate nr. 28083/1436 din 11 august 1995, Comisia județeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, i-a reconstituit numitului C.G. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca, tarlaua 103, parcela 201.
Titularul reconstituirii dreptului de proprietate, C.G., a decedat la data de 23.10.2000, iar succesiunea după defunct s-a stabilit prin certificatul de moștenitor nr. 158 din 27.10.2000, din care rezultă că după defunctul C.G. decedat la data de 23.10.2000, au rămas următoarele bunuri imobile: apartamentul nr. 10 situat în Cluj-Napoca, str. P., jud. Cluj și dreptul de concesiune asupra locului de mormânt situat în Cimitirul Central, parcela O nr. 284, în suprafață de 3,9 mp, iar moștenitor unic legal a fost reclamantul C.G.E., în calitate de fiu, în cotă de 1/1 parte.
La data deschiderii succesiunii după defunctul C.G., reclamantul C.G.E. era cetățean german, dar nu și cetățean român, iar potrivit art. 41 alin. (2) teza II-a din Constituția României din anul 1991 „cetățenii străini și apatrizi nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”, astfel că terenul în suprafață de 5.800 mp nu a fost inclus în masa succesorală rămasă după defunct.
Cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată, are natura juridică a unei acțiuni în constatarea masei succesorale suplimentare, rămase după defunctul C.G., de revendicare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp și de obligare la eliberarea unui act neprecizat concret, de recunoaștere a dreptului de proprietate, iar în caz de refuz sentința să țină loc de act de proprietate.
Reclamantul a susținut că încă în baza Constituției în vigoare la data deschiderii succesiunii, avea dreptul la echivalentul valorii terenului, dar întrucât nu i s-a acordat acest echivalent, după intrarea în vigoare a Constituției revizuite în anul 2003, este îndreptățit să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, întrucât Statul Român nu a exercitat efectiv, până în prezent, dreptul de proprietate asupra terenului și nici nu a îndeplinit vreo formalitate de a-și crea propria materialmente bunul în patrimoniul său.
Este adevărat că potrivit art. 42 din Constituția din anul 1991, „dreptul la moștenire este garantat”, numai că acesta este un drept fundamental al cetățeanului român, or reclamantul nu era cetățean român, astfel că acest text constituțional nu intră în contradicție nicidecum cu dispozițiile art. 41 alin. (2) teza II-a din aceeași lege fundamentală, conform cărora „cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”.
Caracterul juridic de transmisiune universală a moștenirii, ca universalitate juridică, în sensul că în principiu la moartea unei persoane fizice se transmit către succesori, toate drepturile și toate obligațiile care au aparținut autorului, prezintă numeroase excepții evidențiate ca atare de doctrină și de jurisprudență, printre care și interdicția prevăzută de art. 41 alin. (2) teza II-a din Constituția din anul 1991.
Caracterul unitar al transmisiunii succesorale, potrivit căruia în principiu, întreaga moștenire ce se transmite este guvernată de aceleași norme juridice, indiferent de natura și originea bunurilor ori a drepturilor și obligațiilor din care este format patrimoniul succesoral, admite o serie de excepții, printre care se înscrie și reglementarea expresă cuprinsă în art. 41 alin. (2) teza II-a din Constituția din anul 1991.
în mod greșit au reținut instanțele de fond că deși textul art. 41 alin. (2) teza a II-a din Constituția din anul 1991 le-ar fi interzis cetățenilor străini să dobândească numai dreptul cetățeanului străin la dreptul de proprietate asupra terenurilor în materialitatea lor, nu însă și dreptul moștenitorului străin de a beneficia de echivalentul valoric al terenului, drept ce nu a fost suprimat expres printr-o dispoziție constituțională, întrucât în patrimoniul defunctului C.G. la data decesului său nu a existat un drept de creanță „echivalent valoric al terenului în suprafață de 5.800 mp”, ci un drept real de proprietate asupra acestui teren, care nu i s-a transmis reclamantului-moștenitor din cauza interdicției constituționale. Așadar instanțele de fond recunosc că reclamantul nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului cu titlu de moștenire la data deschiderii succesiunii.
Valorificarea unui așa-zis „echivalent valoric al terenului”, ar reprezenta un drept de creanță, pentru care acțiunea în justiție se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, iar prescrierea dreptului la acțiune obligă instanța din oficiu să o cerceteze, conform art. 18 din același act normativ. în concepția reclamantului și a instanțelor de fond, dreptul de proprietate cu titlu de moștenire imposibil de valorificat la data deschiderii succesiunii din cauza interdicției constituționale, s-a transformat într-un așa-zis drept la „echivalentul valoric al terenului”, care în aceeași concepție a rămas suspendat de la data de 23.10.2000 până la introducerea acțiunii 21.05.2008, când prin „modelul juridic”, sau „construcția juridică” (sunt denumirile acțiunii reclamantului date de tribunal), dreptul la echivalentul valoric al terenului, s-a transformat iarăși îndrept de proprietate, ceea ce este imposibil. Asistăm cu concursul instanțelor, la transformarea unui drept de proprietate într-un drept de creanță și invers, la transformarea unui drept de creanță într-un drept de proprietate, pentru a ocoli astfel dispoziția imperativă din legea fundamentală.
Dacă așa cum a susținut reclamantul și au confirmat instanțele de fond, dreptul reclamantului la echivalentul valoric al terenului exista în cuprinsul textului art. 41 alin.(2) teza II-a din Constituția din anul 1991, atunci termenul de 3 ani pentru introducerea unei acțiuni privind valorificarea dreptului de creanță, a început să curgă de la data deschiderii succesiunii, 23.10.2000, astfel că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 21 mai 2008, era prescris deja.
Nici unul dintre cei trei pârâți-recurenți nu recunosc că terenul în litigiu s-ar afla în patrimoniile lor: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice susține că terenul aparține domeniului privat al pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, în baza art. 477 C.civ. și art. 4 din Legea nr. 69/1991, iar pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca susțin că nu dețin un drept de proprietate asupra terenului cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui C.G. care a și fost pus în posesia lui, astfel că în prezent nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului, dar dacă s-ar urma procedura vacanței succesorale, în baza art. 1 lit. B) și art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.14/2007, bunul provenind din succesiunea vacantă ar intra în proprietatea statului, Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Curtea observă însă că prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul nu a învestit instanța cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea succesiunii vacante cu privire la terenul în litigiu, pentru a verifica dacă are interes în promovarea unei astfel de acțiuni și cine este beneficiarul succesiunii vacante, or art. 129 alin.(6) C.proc.civ. prevede că „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății”.
Reclamantul nu este proprietarul terenului în litigiu pentru ca în baza art. 480 C. civil să fie obligați pârâtul Statul Român să îi recunoască dreptul de proprietate asupra terenului și să i-l predea în posesie, fiindcă nu deține vreun titlu de proprietate asupra lui, nici măcar un certificat de moștenitor.
Urmare a încetării interdicției cetățenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, prin intrarea în vigoare a Constituției României revizuite în anul 2003, reclamantul nu a devenit proprietar ope legis asupra terenului în litigiu, el însuși recunoscând ca Legea fundamentală nu retroactivează.
în mod just au susținut pârâții-recurenți Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, că atât reclamantul cât și instanțele de fond nu au indicat textul de lege în baza căruia au fost obligați să îi elibereze reclamantului un act (hotărâre/decizie/dispoziție), cu alte cuvinte orice act, numai să fie, prin care să i se recunoască dreptul de proprietate. Or aceste entități nu pot emite decât acte prevăzute de lege și cu procedura stabilită de lege, așa cum a fost titlul de proprietate care s-a eliberat în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991.
Chiar dacă s-ar presupune că acești pârâți ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu cu titlu de succesiune vacantă (ceea ce nu s-a solicitat, analizat și hotărât), emiterea unuia act cu valoare de titlu de proprietate ar fi oprită de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data soluționării acțiunii în primă instanță, care prevăd că dreptul de proprietate este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară atunci când provine din succesiune, dar acest drept se va înscrie în prealabil dacă titularul înțelege să dispună de el.
Referirea instanțelor de fond la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului ca la un panaceu universal menit să fundamenteze acțiuni inadmisibile care nu își găsesc temei juridic în legislația internă sau corespondent juridic în jurisprudența națională, nu poate fi primită.
Potrivit art. 20 alin (2) din Constituția din anul 2003, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Acest text constituțional raportat la art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a Drepturilor Omului, conform căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile de lege și de principiile dreptului internațional” nu îi este favorabil reclamantului care nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, deoarece a aparținut tatălui său, iar reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prevederile art.41 alin. (2) teza II-a din Constituția din anul 1991, care le interzicea străinilor și apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Dar art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, mai conține și alin. (2) potrivit căruia „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau amenzilor”.
Așadar, Statele semnatare (România a ratificat Convenția și Protocolul nr. 1 prin Legea nr. 30/1994), dispun de o marjă de apreciere în cadrul căreia se bucură de suveranitatea ce le permite să reglementeze regimul juridic al terenurilor situate pe teritoriul lor, „conform interesului general”.
întrucât reclamantul nu a avut niciodată vreun drept de proprietate sau vreo speranță legitimă că va dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art.14 din Convenția privind discriminarea, în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de acest așezământ juridic.
în ceea ce privește excepțiile reiterate de pârâți în recurs, curtea reține că asupra acestora s-au pronunțat în mod definitiv Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 623/2009 și irevocabil Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 449/2010, date în primul ciclu procesual, când acțiunea reclamantului s-a judecat exclusiv pe bază de excepții, în ceea ce îi privește pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar.
în privința pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin Primar, acesta nu are personalitate juridică, raportat la prevederile art. 41 alin. (1) C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (2) C.proc.civ., se vor admite recursurile pârâților împotriva deciziei tribunalului care va fi modificată în totalitate și rejudecând, se vor admite apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței judecătoriei, care va fi schimbată, în sensul că se va respinge acțiunea civilă precizată, intentată de reclamant împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar ca nefondată, iar împotriva Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca prin Primar, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Persoană... | Acţiune în grăniţuire şi revendicarea suprafeţei ocupate.... → |
|---|
