Civil – acţiunea în revendicare – autoritate de lucru judecat
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Decizie nr. 21/RC din data de 21.01.2016
Prin sentința civilă nr. 263 din data de 30.01.2015 Judecătoria Piatra Neamț a respins acțiunea introductivă formulată de către reclamanții B.G., B.A. și SC R.I.SA în contradictoriu cu pârâtul C.C., întrucât a intervenit autoritatea de lucru judecat.
A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, formulată de către reclamanții B.G., B.A. și SC R.I. SA în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu C.C., ca fiind autoritate de lucru judecat.
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei-pârâte SC R. I. SA, invocată de pârâta-reclamantă C.J.
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte SC R. I. SA, invocată de pârâta-reclamantă C.J..
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, invocată de pârâta-reclamantă C.J..
A admis cererea principală formulată de reclamanții-pârâți B.G, B.A. și SC R. I. SA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C.J..
A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.J. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți B.G., B.M. și SC R. I.SA.
A fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 47 m.p. teren, categoria curți - construcții, situat în intravilanul satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V. în dosarul nr. …., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46.
S-a stabilit linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părților pe aliniamentul 49, 48, 47, 46, 44, 33, 26, 30, identificat în schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V. în dosarul nr. ...
A fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să nu împiedice pe reclamanții-recurenți să folosească în mod normal calea de acces identificată pe aliniamentul 49, 48, 46, B, 44, 33, 26, 30, 314, 29, 39, 38, A, 51, 50, identificat în schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., în dosarul nr. … și să-și dreneze curgerea zăpezii, a apelor pluviale și a celor menajere pe terenul său.
A admis cererea accesorie și, în consecință, a fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să plătească reclamanților-pârâți B.G., B.B. și SC R.I. SA suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins ca neîntemeiată cererea accesorie formulată de pârâta-reclamantă C.J. având ca obiect obligarea reclamanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă ,,instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii";.
Având în vedere că excepțiile invocate sunt excepții de fond deoarece vizează încălcarea regulilor privitoare la condițiile de exercițiu ale dreptului la acțiune peremtorii, deoarece tind la respingerea acțiunii și absolute întrucât normele care reglementează condițiile acțiunii civile au caracter imperativ, instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate asupra acestora.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea din data de 08.11.2013, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat. Dând efect juridic soluției de admitere a excepției autorității de lucru judecat, instanța a respins acțiunea introductivă, formulată de către reclamanții B.G., B.M. și SC R.I. SA în contradictoriu cu pârâtul C.C., întrucât a intervenit autoritatea de lucru judecat. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, formulată de către reclamanții B.G., B. M. și SC R. I. SA în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu C.C., ca fiind autoritate de lucru judecat.
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei SC R. I. SA, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 4 din Decretul nr. 31/1954 ,,capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor";, iar în conformitate cu prevederile art. 5 din același act normativ aceasta constă în capacitatea de a avea drepturi și obligații. Persoana juridică încetează de a avea ființă prin comasare, divizare sau dizolvare.
Din interpretarea acestor dispoziții legale s-a reținut că aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în cadrul procesului civil formează conținutul capacității procesuale de folosință, aspect al capacității civile a persoanei.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a constatat că reclamanta SC R.I.SA a dobândit personalitate juridică, fiind înscrisă la Oficiul Registrului Comerțului, având J .. și CUI …, așa cum rezultă din furnizarea de informații extinse eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț la data de 17.11.2014.
Astfel, reclamanta are capacitate procesuală de folosință și, în consecință, instanța de fond a apreciat că excepția invocată este neîntemeiată și a respins-o.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte SC R. I. SA, instanța de fond a reținut următoarele:
Una din condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil este calitatea procesuală. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularului dreptului afirmat. Reclamantul, fiind cel care declanșează procedura judiciară, are obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată și a motivelor de fapt și de drept pe care își întemeiază pretenția. După ce a fost sesizată, instanța are obligația să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și cea pasivă.
În motivarea excepției, pârâta-reclamantă a arătat că societatea comercială nu are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 47 mp deoarece numai bunurile constituite ca aport devin proprietatea societății comerciale.
În susținerea calității de proprietar reclamanta invocă atât contractul de schimb nr. 641/20.06.2004, B. G. și B. M., pe de o parte, și SC R. I. SA, pe de altă parte s-a produs un schimb cu privire la cota de ½ din suprafața de 276 mp cât și Decizia nr. 137/RCOM din 11.06.2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. ….
Având în vedere că persoana juridică dobândește dreptul de proprietate în aceleași modalități ca și persoana fizică, și că aportul în cadrul unei societăți reprezintă bunurile cu care un asociat participă la constituirea capitalului unei societăți comerciale, s-a apreciat că susținerea că societatea comercială nu are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 47 mp deoarece numai bunurile constituite ca aport devin proprietatea societății comerciale este neîntemeiată.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că excepția invocată este neîntemeiată și a respins-o.
Referitor la excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, instanța de fond a reținut următoarele:
Art. 47 Cod procedură civilă arată că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună, ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.
Este adevărat că litisconsorțiul procesual este de regulă unul facultativ, cadrul procesual civil fiind lăsat la aprecierea reclamantului, conform principiului disponibilității, însă, luând în considerare obiectul prezentei actiuni și efectele soluției pronunțate în cauză, instanța de fond a apreciat că în speță litisconsorțiul este unul obligatoriu.
Actiunea în revendicare nu poate fi calificată drept un simplu act de conservare, față de implicațiile sale majore, fiind un veritabil act de dispoziție. Astfel, în cazul în care aceasta are ca obiect bunuri imobile, s-a apreciat că se impune prezența în proces a tuturor coproprietarilor, nefiind aplicabilă prezumția mandatului tacit reciproc, asigurându-se astfel posibilitatea punerii în executare efective a actului.
Aplicând aceste dispoziții la cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că cererea a fost formulată de reclamanții B.G., B.M. și SC R. I. SA, care pretind un drept de proprietate asupra suprafeței de 47 m.p. teren, categoria curți - construcții, situat în intravilanul satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că excepția invocată este neîntemeiată și a respins-o.
Cu privire la cererea principală, instanța de fond a reținut că, în fapt, prin Decizia civilă nr. 137/RCOM din 11.06.2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 744/103/2010 pârâtul C.C. a fost obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 47 m.p. teren, categoria curți - construcții, situat în intravilanul satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., depusă la fila .. a volumului al doilea al dosarului de fond, pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46.
S-a respins capătul de cerere principală în revendicare pentru restul, ca nefondat.
S-a stabilit linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părților pe aliniamentul 49, 48, 47, 46, 44, 33, 26, 30, identificat prin aceeași schiță menționată mai sus.
Pârâtul a fost obligat să nu împiedice pe reclamanți să folosească în mod normal calea de acces identificată pe aliniamentul 49, 48, 46, B, 44, 33, 26, 30, 314, 29, 39, 38, A, 51, 50, în aceeași schiță menționată mai sus, și să-și dreneze curgerea zăpezii, a apelor pluviale și a celor menajere pe terenul său.
S-a respins cererea reconvențională având ca obiect constatare nulitate parțială contract de schimb și cererea conexă având ca obiect rectificare încheiere de carte funciară, ca nefondate.
În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, pentru a stabili cine este proprietarul terenului, instanța trebuie să verifice titlurile invocate de părți. Situația teoretică este simplă, din moment ce acest teren provine de la un autor comun, respectiv numitul C.S. care a încheiat cu reclamanții - pârâți B.G. și B.M. contractul de schimb de terenuri autentificat sub nr. 1733/04.02.1992 de către fostul notariat de Stat Județean Neamț și cu pârâtul - reclamant C.C. contractul de vânzare - cumpărare de teren autentificat sub nr. 5182/09.04.1992 de către fostul Notariat de Stat Județean Neamț.
Restul titlurilor invocate de părți, respectiv alte contracte de vânzare - cumpărare, contracte de schimb ori hotărâri judecătorești, nu interesează din moment ce în primul contract se menționează că suprafață de teren cedat de autor reclamanților B.G. și B. M., în suprafață totală de 183,5 m.p. se învecinează la E cu restul terenului său, iar în cel de al doilea contract se menționează că suprafața totală de 600 m.p. teren se învecinează la V cu calea de acces ( teren cedat de autor prin contractul de schimb ).
În concret, pentru a stabili cine este proprietarul terenului în litigiu și pentru a stabili și linia de hotar, pe cale de consecință, instanța trebuie să stabilească amplasamentul suprafeței de teren de 183,5 m.p. dobândită de reclamanții - pârâți B.G. și B.M. contractul de schimb de terenuri menționat mai sus, mai exact a laturii dinspre Est.
În acest demers, instanța de recurs s-a raportat numai la următoarele probe: contractul de schimb de terenuri autentificat sub nr. 1733/04.02.1992 de către fostul Notariat de Stat Județean Neamț împreună cu schița anexă, pe de o parte și rapoartele expertizelor topografice efectuate în cauză, pe de altă parte.
Dintre cele patru expertize efectuate în cauză, instanța a apreciat că cea mai completă și mai exactă este ultima, efectuată de expertul B.V., care a răspuns la toate întrebările propuse de părți și încuviințate de instanță cu argumente bazate doar pe înscrisurile încuviințate și reperele din teren.
Față de cele două probe menționate, instanța a stabilit că terenul în litigiu în suprafață de 47 m.p., categoria curți - construcții, este situat intravilanul comunei Alexandru cel Bun, satul Bistrița, județul Neamț, fiind identificat pe schița anexă raportului de expertiză întocmită de expertul B.V. depusă la fila 76 a volumului al doilea din prima instanță pe aliniamentul 46-44-33-26-30-314-31-42-44-46 este proprietatea reclamanților, iar linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părților este cea de pe aliniamentul 49-48-47-46-44-33-26-30.
În lipsa unor repere exacte ale schiței anexă a contractului de schimb de terenuri autentificat sub nr. 1733/04.02.1992 de către fostul Notariat de Stat Județean Neamț, instanța a ajuns la această concluzie în baza următorului raționament.
Deși schița anexă a contractului de schimb nu are repere exacte cu privire la amplasamentul terenului, totuși a stabilit fără putință de tăgadă faptul că terenul cedat de C.S. reclamanților - pârâți B.G. și B.M. are forma unui dreptunghi cu lățimea de 3,5 m și lungimea de 52,5 m. În aceste condiții, apărarea pârâtului - reclamant că linia de hotar este cea actuală delimitată prin gardul cu stâlpi de beton ridicat pe amplasamentul stabilit de comun acord cu reclamanții, în baza autorizației de construire nr. 139/2004, nu poate fi primită, pentru că punctele de reper 49-48-47-46-44 sunt recunoscute de părți și situate rectiliniu, după care gardul deviază înspre terenul reclamanților pe aliniamentul 42-31-101-314, deși traseul rectiliniu urmează pe aliniamentul 33-26-30.
De altfel, expertul tehnic a constatat că stâlpii din lemn rămași de la gardul vechi urmează acest din urmă aliniament. De asemenea, această ipoteză este confirmată și de prezumția simplă pe care instanța a tras-o din comportamentul lui C.C. care, deși cunoștea din cuprinsul contractului încheiat cu tatăl său în anul 1992 că terenul cumpărat se învecinează la V cu terenul reclamanților, formulează o acțiune civilă având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu, în contradictoriu cu comuna Alexandru cel Bun, și nu cu reclamanții. Hotărârea obținută astfel, respectiv sentința 4237/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, nu este opozabilă reclamanților.
Apărarea pârâtului cum că B.G. și B.M. nu puteau să cedeze reclamantei SC R. I. SA decât cota de ½ din suprafața de 183 m.p. a căii de acces, și nu ½ din suprafața de 276 m.p., cât au înscris în contractul de schimb autentificat cu nr. 641/20.07.2004, nu are relevanță în cauză și este și eronată.
S-a reținut că nu are relevanță pentru că, așa cum s-a argumentat mai sus, interesează numai limita dintre terenul proprietatea reclamanților și terenul proprietatea pârâtului, cum a fost stabilită prin contractul de schimb din anul 1992 și este eronată pentru că expertul B.V. a constatat că reclamanții B.G. și B.M. au transmis reclamantei SC R. I. SA, potrivit documentației cadastrale cu nr. NCP 832/2, cota de1/2 din suprafața de 276 m.p. teren ca urmare a dezlipirii suprafeței de 183,5 m.p. dobândit prin contractul de schimb din anul 1992 și a unei diferențe de 92,5 m.p. din terenul alăturat, proprietatea lor.
Totodată, față de probele testimoniale coroborate cu declarațiile părților, s-a admis și capătul accesoriu al cererii principale având ca obiect obligația de a face cu privire la obligarea pârâtului la drenarea curgerii zăpezii, a apelor pluviale și a celor menajere pe terenul său și să nu îi împiedice pe reclamanți să folosească în mod normal calea de acces.
În drept, la stabilirea legii aplicabile raportului juridic dedus judecății, instanța are în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil potrivit cărora legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare.
În același sens, conform art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
Față de cele expuse anterior, instanța a apreciat că raportul juridic dedus judecății este guvernat de art. 563 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia ,,proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul";.
Art. 560 din același act normativ stabilește că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Art. 1.200 pct. 4 cod civil din 1864 instituie o prezumpție legală, absolută și irefragabilă conform căreia hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă corespunde adevărului.
Analizând situația de fapt anterior expusă, în lumina textelor legale aplicabile în speță, s-a reținut caracterul întemeiat al cererii principale potrivit următoarelor argumente:
Acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare în justiție a dreptului de proprietate privată și reprezintă acțiunea în justiție aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept.
Acțiunea în revendicare este o acțiunea reală deoarece ea se exercită împotriva oricărei persoane care deține bunul respectiv, cu orice titlu, și, totodată, este o acțiune petitorie întrucât, prin intermediul ei, se urmărește apărarea unui drept real - dreptul de proprietate.
Pornind de la conceptul și natura juridică a acțiunii în revendicare, apare cu evidență faptul că, în cadrul acesteia, fiecare dintre părțile implicate va trebui să indice și să depună titlul (temeiul) în baza căruia pretinde anumite drepturi cu privire la bunul revendicat.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, bis de eadem re ne sit actio, iar hotârârea judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, res iudicata pro veritate habetur.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, pronunțată într-un alt proces.
Pornind de la acest principiu se impune a se sublinia distincția clară între excepția autorității de lucru judecat și prezumpția autorității de lucru judecat. Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni (sub aspectul părților, obiectului și cauzei juridice) ce oprește repetarea judecății, prezumpția de lucru judecat impune consecvența în judecată, și anume, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.
În lumina acestor considerații, decizia civilă nr. 137/RCOM din 11.06.2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. .., intrată în puterea lucrului judecat, se răsfrânge și
Statuarea instanței din cadrul procedurii declanșate în dosarul … că suprafața de 47 m.p. teren, categoria curți - construcții, situat în intravilanul satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46, aparține reclamanților-pârâți a intrat în puterea lucrului judecat și se bucură de prezumția de adevăr și nu a fost infirmată în prezentul proces.
Astfel, susținerile pârâtei-reclamante referitoare la începerea urmăririi penale împotriva expertului B.V. sunt contrazise de ordonanța din 01.08.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 1572/P/2011 prin care s-a dispus clasarea cauzei.
În lumina acestor considerente, instanța de fond a admis cererea principală și, pe cale de consecință, a obligat pârâta-reclamantă C.J. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 47 m.p. teren, categoria curți - construcții, situat în intravilanul satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46.
Referitor la capătul de cerere privind grănițuirea, instanța de fond a constatat că aceasta este o operație de determinare prin semne exterioare și vizibile a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, pentru a se ști limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosință al proprietarilor celor două fonduri.
Grănițuirea poate avea loc atât în situația în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, care trebuie să separe două proprietăți limitrofe, cât și în situația în care există între proprietăți învecinate semne exterioare de delimitare, totuși acestea sunt contestate de părți sau există îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietăți, stabilit prin voința părților sau pe cale judiciară.
Față de considerente expuse anterior, instanța de fond a stabilit linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părților pe aliniamentul 49, 48, 47, 46, 44, 33, 26, 30, identificat schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V..
Dreptul de proprietate se exercită potrivit dispozițiilor art. 555 Cod civil în limitele determinate de lege. Astfel, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu în limitele stabilite de lege.
Conform art. 603 Cod civil, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.
În considerarea materialului probatoriu administrat, în special declarația martorului D.L., instanța de fond a obligat pârâta-reclamantă C.J. să nu împiedice pe reclamanții-recurenți să folosească în mod normal calea de acces identificată pe aliniamentul 49, 48, 46, B, 44, 33, 26, 30, 314, 29, 39, 38, A, 51, 50, în schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., și să-și dreneze curgerea zăpezii, a apelor pluviale și a celor menajere pe terenul său.
Având în vedere că s-a admis cererea principală formulată de către reclamanții-pârâți și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 47 m.p. teren, categoria curți - construcții, situat în intravilanul satului Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, identificat pe schița anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.J. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți B.G, B.M. și SC R. I.SA.
Cu privire la cererea accesorie având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Instanța, constatând culpa procesuală a acesteia în declanșarea litigiului de față, a obligat pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul proces, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Referitor la cererea pârâtei-reclamante C.J. privind obligarea reclamanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond, având în vedere că a respins cererea reconvențională, a respinge și cererea accesorie având ca obiect obligarea reclamanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pârâții C.J. și C.C. au declarat apel împotriva sentinței civile și a unor încheieri, pe care le consideră netemeinice și nelegale pentru următoarele considerente:
- în mod greșit prin încheierea din data de 27.09.2013 s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.C. și, prin încheierea din data de 17.01.2014, s-a pus în vedere acestuia să formuleze cerere de intervenție în interes propriu, deși nu a fost prezent în fața instanței la acest termen;
- în mod greșit s-a respins cererea de înscriere în fals, cererea de încuviințare a probei cu expertiza judiciară și proba cu cercetarea la fața locului, solicitate la termenul din data de 16.01.2015;
- acțiunea reclamanților nu este întemeiată, deoarece aceștia nu obțin un act de proprietate asupra terenului în suprafață de 47 m.p.
- schița anexă expertizei întocmite de ing. B se fundamentează pe un fals din documentația cadastrală;
- nu li s-a respectat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de Constituția României și art. 6 din CEDO;
- instanța a administrat toate probele în favoarea părții adverse și nu a examinat o expertiză întocmită de ing. U. într-o cauză penală, lucrare ce are aceeași forță juridică cu expertiza întocmită de ing. B.;
- instanța de fond a respins cererea de înscriere în fals asupra expertizei, cu motivarea că aceasta nu vizează scrierea sau semnătura, deși art. 177-184 Cod procedură civilă nu prevăd expres o astfel de condiție;
- reclamanții au invocat în sprijinul susținerilor decizia civilă nr. 137/RCOM/11.06.2016, iar instanța a dat eficiență acestei hotărâri, deși aceasta nu are valoare de act de proprietate, deoarece în dispozitiv a fost indicat greșit amplasamentul suprafeței de 47 m.p. din suprafața totală de 183,5 m.p. ca fiind suprapus peste proprietatea lor, această greșeală rezultând din schița greșită a expertului B.;
- actul de proprietate al recurenților este contractul de vânzare-cumpărare nr. 10666/24.10.1991, iar aceștia dețin în plus față de act suprafața de 17 m.p.;
- instanța de fond nu a avut în vedere actul de schimb făcut de reclamanți cu autorul său C. Ș.;
- în urma contractului de schimb nr. 641/20.07.2004 cu SC R. I. SA, reclamanții au devenit proprietari în indiviziune asupra căii de acces la drumul public în suprafață de 276 m.p.;
- reclamanții au respectat limitele hotarului dintre proprietăți, pe care au și construit un gard din beton;
- linia de hotar corectă este aceea indicată pe aliniamentul 314-31-42-44, iar un alt aliniament, respectiv cel cerut de reclamanți, ar avea drept consecință majorarea nejustificată a proprietății acestora cu 47 m.p., astfel că este nefondată și cererea acestora prin care li se solicită să respecte calea de acces;
- reclamanții nu au cerut și nici nu au dovedit condițiile pentru stabilirea unei servituți de picătură a streșinii;
- în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a SC ROCOM INTERNAȚIONAL SA, deoarece această societate nu mai ființează, fiind transformată într-o societate comercială cu răspundere limitată, și nu s-a observat că nu le este opozabil contractul de schimb nr. 641/20.07.2004;
- acțiunea de față se judecă în condițiile noului Cod civil, astfel că s-a reținut greșit autoritatea de lucru judecat pe prevederile art. 1201 Cod civil de la 1865;
- deși au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, în mod greșit s-a respins cererea reconvențională;
- asupra cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.C., instanța trebuia să se pronunțe odată cu fondul sau să o disjungă, și nu prin încheierea din data de 27.09.2013, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, cu ignorarea interesului legitim ce derivă din calitatea de bun comun a terenului revendicat, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 6695/2011 și decizia civilă nr. 203/2012 pronunțate într-o cauză având ca obiect contestație la executare;
- sentința civilă nr. 4237/02.11.2015 a Judecătoriei Piatra Neamț nu îi este opozabilă, astfel că această hotărâre nu se bucură de putere de lucru judecat în cauză, după cum nu îi poate fi opusă nici autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 137/RCOM/2010 pronunțată în dosarul nr. 744/103/2010;
- i-a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, iar în sprijinul acestei susțineri sunt cauzele Beian contra României, Pilot service contra României, Amurăriței contra României;
- susținerile sale au fost sprijinite și de declarația martorului pe care l-a propus la fond;
- documentația nr. 261/2005 cu titular C.C. respectă limitele proprietăților rezultate după schimbul autentificat prin contractul nr. 1733/1992 între reclamanți și C.S..
În dovedire, a depus: întâmpinarea depusă de către reclamanți în dosarul nr. … cu schița anexă din care rezultă că terenul dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10666/24.10.1991 nu avea acces la DN 15 și se învecina la sud cu proprietatea C.S.; sentința civilă nr. 3695/13.12.2011 a Judecătoriei Piatra Neamț; decizia civilă nr. 203/01.06.2012 a Tribunalului Neamț.
Solicită ca instanța să încuviințeze completarea probatoriului administrat cu o cercetare la fața locului și o expertiză judiciară topografică prin care să se identifice amplasamentul terenului de 183,5 m.p., lat de 3,5 m și lung de 52,5 m, primit de către reclamanții B. de la C.S. prin actul de schimb nr. 1733/1992, în raport cu hotarul dinspre vest stabilit definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 3479/10.10.2006, și dacă terenul revendicat, în suprafață de 47 m.p., se circumscrie acestui perimetru; totodată, expertul să constate dacă picătura streșinii de la construcția proprietatea lor curge pe terenul proprietatea reclamanților.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 5,6,7,8 și 9, art. 312 alin. 1-7 Cod procedură civilă 1865; art. 49 alin. 3 și art. 55 Cod procedură civilă 1865; art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă și art. 723 (1) Cod procedură civilă 1865; art. 563 alin. 1 Cod civil; art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanții B. G., B. M. și SC R. I. S.A. au formulat întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului pentru următoarele considerente:
- au formulat prezenta acțiune pentru ca soluția ce se va pronunța în prezenta cauză să fie opozabilă pârâtei C.J., soția intervenientului C.C., față de care a obținut deja o hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 137/RCOM/11.06.2010 a Tribunalului Neamț, a cărei executare nu s-a finalizat;
- față de această hotărâre s-a reținut corect incidența autorității de lucru judecat, astfel că nu se mai impunea administrarea în cauză a altor probe;
- cercetarea penală împotriva expertului B.V. s-a finalizat în favoarea acestuia, astfel că nu se mai poate solicita înscrierea în fals asupra expertizei;
- prin nota de constatare nr. 16/18.07.2005, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț a arătat că suprafața de 47 m.p. nu se suprapune peste terenul lor și că există o suprapunere doar în documentația cadastrală.
În dovedire au anexat: extras de pe portal cu privire la nevinovăția expertului B.V.; schiță anexă la contractul de schimb nr. 1733/1992 - anexa 1,2; extras de pe portal cu privire la nevinovăția expertului B.V. - anexa 3; plan de situație întocmit în 1992 de familia C. - anexa 4; plan de situație pentru vecinul D.A. - anexa 5; schiță anexă pentru documentația cadastrală a vecinei C.; planul de situație anexat DC 784 a SC";R.";; schița terenului proprietatea B. și M. înainte de vânzare către C. M., respectiv R.; documentația cadastrală a familiei C.întocmită în anul 2000; documentația cadastrală nr. 261 revizuită în 2005 a familiei C.; nota de constatare nr. 16/18.07.2005 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț; documentația nr. 832/2; declarația SC";R."; după obținerea sentinței civile nr. 3479/2006; 2 fotografii.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală și o va menține pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Cu privire la soluția dată cererii de intervenție accesorie a intervenientului C.C. prin încheierea din data de 27.09.2013, tribunalul constată că este corectă, deoarece la acest termen intervenientul avea deja calitatea de pârât, ca urmare a precizării acțiunii reclamanților la data de 10.04.2013, care au solicitat introducerea acestuia în cauză, în calitate de pârât, precum și calitatea de intervenient principal ca urmare a cererii de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, formulată de reclamanți, incidente fiind în acest ultim caz prevederile art. 58 Cod procedură civilă.
Ulterior, la data de 08.11.2013, s-a dispus și asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane, în sensul respingerii acesteia, astfel că intervenientul principal C.C. a pierdut această calitate, rămânând în proces doar în calitate de pârât.
La termenul din data de 17.01.2014 instanța a pus în discuție amânarea cauzei pentru a se da pârâtei reclamante C. J. posibilitatea să depună cererea de intervenție în forma scrisă, în exemplare suficiente pentru comunicare. Această încheiere a fost îndreptată la termenul din data de 10.10.2014 în sensul că amânarea s-a acordat la cererea apărătorului intervenientului pentru ca intervenientul C. C. să formuleze cerere de intervenție în formă scrisă. Cu toate acestea, cererea de intervenție nu a fost depusă nici personal de C. C., nici prin apărător, astfel că pârâtul C.C. nu a mai dobândit calitatea de intervenient și prin urmare nici motivele de recurs care vizează încheierea din data de 17.01.2014 nu sunt fondate. Totodată, se apreciază a fi nefondate și susținerile potrivit cărora instanța de fond ar fi dispus asupra cererii de intervenție în interes propriu în lipsa intervenientului, deoarece la termenul din data de 17.01.2014 acesta a fost reprezentat de apărătorul ales, astfel că nu se poate reține vreo încălcare a drepturilor procesuale. Mai este de arătat că, potrivit art. 55 Cod procedură civilă, poate face obiect al disjungerii doar intervenția principală, nu și intervenția accesorie.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei SC R. I. SA, tribunalul constată că aceasta nu și-a modificat forma juridică prin hotărârea AGA, deoarece procedura de modificare prevăzută de art. 204 din Legea nr. 30/1991 republicată nu s-a finalizat prin publicarea la Monitorul Oficial, astfel că terților - celelalte părți din prezenta cauză - le este opozabilă denumirea din acțiunea societății conform art. 131 alin. 4 din legea mai sus menționată. Totodată, conform prevederilor art. 206 din același act normativ, schimbarea formei societății nu atrage crearea unei noi persoane juridice, prin urmare SC R.I. SA poate sta în judecată sub această denumire.
În ceea ce privește servitutea asupra căreia instanța a dispus, tribunalul constată că aceasta a fost solicitată prin acțiune de către reclamanți și nu s-a revenit asupra ei pe parcursul judecării cauzei, așa cum se susține în recurs. Mai mult, prin răspunsul la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională formulate la termenul din data de 01.02.2013, reclamanții au arătat că își mențin susținerile și că scopul acțiunii este să fie opozabilă pârâtei pentru a se putea pune în executare silită sentința civilă nr. 137/RCOM/2010 și față de aceasta.
Cu privire la critica adusă hotărârii de fond în raport cu prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, tribunalul constată că textul vizează obiectul dedus judecății, și nu interpretarea unui act depus ca probă în dosar.
Mai constată tribunalul că instanța de fond a dat o corectă eficiență juridică deciziei civile nr. 137/RCOM/11.06.2010 a Tribunalului Neamț, atât în raport cu pârâtul C. C., cât și în raport cu pârâta C. J., apreciindu-se nerelevantă împrejurarea că a intervenit modificarea Codului civil la data de 01.10.2011, deoarece art. 166 Cod procedură civilă 1865, care guvernează prezentul proces, nu face vreo distincție în acest sens.
Astfel, față de pârâtul C. C., prezenta acțiune se caracterizează prin tripla identitate de obiect, părți și cauză în raport de decizia civilă mai sus menționată, prin urmare, potrivit art. 166 Cod procedură civilă, în cauză operează autoritatea de lucru judecat, urmarea fiind că față de acest pârât nu se mai poate relua aceeași judecată.
Deși nu a fost parte în procesul soluționat prin decizia civilă nr. 137/RCOM/11.06.2010, pârâta C.J. suportă efectele acestei hotărâri care vizează aceeași suprafață de teren asupra căreia ambii soți se pretind proprietari. Această hotărâre are un efect pozitiv pentru reclamanții al căror drept de proprietate a fost deja recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă; în acest caz, instanța nu mai poate lua în discuție dreptul reclamanților într-o altă cauză - cum este procesul de față. Totodată, hotărârea de mai sus are și un efect negativ față de pârâta din prezenta cauză, aceasta nemaiavând posibilitatea să mai poată lua în discuție existența dreptului său. Recurenții au insistat asupra acestui aspect în calea de atac a recursului și pentru aceasta trebuie arătat că situația mai sus prezentată este consecința raporturilor de indivizibilitate dintre soții C. asupra terenului în litigiu, față de care s-a statuat deja din perspectiva dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât în cauza de față ambii soți au stat în judecată în calitate de pârâți. Statuările cu autoritate de lucru judecat din primul proces cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate nu pot fi răsturnate în prezenta cauză, în care se invocă aceleași acte, printr-o altă interpretare și nici prin alte probe, cum ar fi cercetarea la fața locului și expertiza topografică, deoarece aceste probe au o forță juridică doveditoare inferioară actelor de proprietate. Totodată, se apreciază ca nefondată critica adusă încheierii din data de 16.01.2015 prin care s-a respins cererea de înscriere în fals cu privire la expertiza întocmită de ing. B. în dosarul nr. … soluționat prin decizia civilă nr. 137/11.06.2010 de către Tribunalul Neamț, deoarece, pe lângă faptul că cercetarea penală împotriva expertului s-a finalizat prin clasare conform ordonanței din data de 01.08.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. 1572/P/2011 este de arătat că o expertiză cu valoare de probă într-un dosar nu se circumscrie actelor autentice prevăzute de noul Cod civil, sub imperiul căruia se judecă prezenta cauză, susceptibile de a fi supuse procedurii înscrierii în fals; expertiza reprezintă o probă asupra căreia instanța face o apreciere în sprijinul soluției date. Nici în vechiul Cod civil expertiza nu se bucura de calitatea de act autentic conform prevederilor art. 1171-1173 Cod civil, distincția cea mai lămuritoare fiind făcută de art. 322 lit. d care vorbește de posibilitatea revizuirii unei hotărâri "dacă un judecător ori martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăți";; mai mult, fapta expertului care cu intenție nu a redat în expertiză situația din teren este cercetată sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă, și nu de fals în înscrisuri autentice.
De asemenea, se apreciază ca nefondate și susținerile potrivit cărora s-a dispus asupra dreptului de proprietate al soților prin hotărârile pronunțate în contestația la executare, deoarece în cadrul acelui proces instanța a dispus doar cu privire la inopozabilitatea față de pârâta C.J. a deciziei civile nr. 137/11.06.2010, nu și cu privire la statuările cu autoritate de lucru judecat din această hotărâre față de pârâtul C.C., și pe considerentul de inopozabilitate a acestei hotărâri s-a promovat acțiunea de față. Instanța de executare nu a cercetat fondul raporturilor juridice deduse prezentei judecăți; prin urmare, nu se bucură de puterea de lucru judecat în sensul cerut de recurenți.
Față de cele reținute, tribunalul constată că instanța de fond a dat o corectă soluție atât cererii principale, cât și cererii reconvenționale, precum și celorlalte cereri și excepții invocate, și va aprecia ca inutilă analizarea celorlalte motive de recurs - cu excepția motivului privitor la dreptul la un proces echitabil, garantat prin Constituția României și art. 6 din CEDO. În acest sens, trebuie arătat că dreptul la un proces echitabil trebuie respectat față de toate părțile implicate, deci inclusiv față de reclamanții din prezenta cauză, care au obținut o recunoaștere a dreptului lor de proprietate printr-o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Jurisprudența CEDO este constantă în sensul că raporturile juridice asupra cărora s-a dispus prin hotărâri judecătorești irevocabile trebuie să se bucure de stabilitate, în acest sens fiind cauza Brumărescu contra României.
În concluzie, tribunalul constată că recursul nu este fondat fiind respins ca atare în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, au fost obligați în solidar recurenții-pârâții să plătească intimaților-reclamanți. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Civil – fond funciar – constatare nulitate partială titlu... | Adopţie minor . Jurisprudență Adopţii; Minori → |
|---|
