Adopţie minor . Jurisprudență Adopţii; Minori

Tribunalul NEAMŢ Sentinţă civilă nr. 2 din data de 20.01.2016

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. …. la data de 22.12.2015, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, reprezentată legal prin Director general-Cristina Păvăluță, în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu R.A., în calitate de pârâtă, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încuviințarea adopției minorei C.I., născută la data de .., în localitatea Piatra Neamț, județul Neamț, de către pârâta R.A., precum și schimbarea prenumelui minorei din "I.";, în "I.-A.";.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că minora C. I., născută la data de …., în localitatea Piatra Neamț, județul Neamț, a rezultat dintr-o relație de concubinaj a numitei C.A., nefiind stabilită filiația față de tată.

Deoarece numita C.A.mai avea un copil în întreținere la nașterea fiicei I. și se confrunta cu substanțiale lipsuri materiale și financiare, încât nu-și mai permitea s-o crească și pe aceasta, a solicitat o măsura de protecție speciala pentru fiica sa. Acesta beneficiază de măsura plasamentului de mai bine de 2 ani la familia R.C. și A.M., cu domiciliul în municipiul Piatra Neamț, … județul Neamț potrivit hotărârii C.P.C. Neamț nr. 493/22.10.2013, unde se află și în prezent.

Ca urmare a faptului că minora C. I. nu a putut fi reintegrată în familia sa, prin sentința civilă nr. 30/CC/28.08.2015, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. …, sentință rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22.10.2015, s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției interne.

După rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile de deschidere a adopției interne, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a comunicat Lista persoanelor înscrise pentru adopție. Din această listă a fost selectată cu prioritate d-na R.A.M., ca fiind cea potrivită pentru a adopta pe copilul în cauză.

Pe durata cat copilul C.J. a fost dat în plasament la familia R., acesta s-a atașat foarte mult de pârâtă, așa încât încuviințarea adopției corespunde interesului superior al copilului.

Din Raportul final nr.84392/14.12.2015, referitor la evoluția relațiilor dintre copilul C.I. și d-na R.A.M., rezultă că pârâta locuiește în municipiul Piatra Neamț, este căsătorită din anul 2002 cu numitul R.C. iar din căsătorie nu au rezultat copii. Familia R. are un imobil municipiul Piatra Neamț, în suprafață de 56mp, cu toate dotările necesare unui trai decent, iar veniturile familiei sunt îndestulătoare pentru a crește și educa un copil.

Pârâta a depus la dosar cazierele judiciare, al ei și al soțului, eliberate de către I.P.J. Neamț, din care rezultă că aceștia nu au fost condamnați, nu li s-a interzis drepturile părintești și nici dreptul de a fi tutori sau curatori și din acest punct de vedere pârâta îndeplinește condițiile morale pentru a adopta pe copilul în cauză.

Ca urmare a faptului că minora C.I. se află în plasament la familia R., prin Hotărârea C.P.C. Neamț nr. 493/22.10.2013 și în prezent, reclamanta a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege în vederea încuviințării adopției interne întrucât soții R. P.C. și A.M. îl au pe copil în plasament de peste 2 ani. La cererea pârâtei de încuviințare a adopției,a achiesat și soțul acesteia, care declarat că o va sprijini material și moral.

Soțul pârâtei lucrează în străinătate și nu a putut face dovada că în ultimele 12 luni a locuit efectiv și încontinuu pe teritoriul României. Din acest considerent pârâta adoptă singură copilul C.I..

Pârâta este atestată potrivit Atestatului nr.13 din 03.07.2015, atestat eliberat cu respectarea condițiilor de fond prevăzute la art.7, alin. 1 - 3 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției, cu modificările și completările ulterioare, ocazie cu care s-a verificat dacă d-na R. întrunește condițiile materiale și garanțiile morale pentru a adopta pe copilul pe care îl are în plasament.

Cu privire la schimbarea prenumelui copilului din "I." în "I.- A.", pârâta a motivat în cererea sa că și-a dorit ca fetița pe care o va adopta să poarte acest prenume.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 și următoarele raportat la art. 42, alin. 1, lit. c din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar: certificat de naștere al copilului legalizat; certificatul medical privind starea de sănătate al copilului, în original; atestatul persoanei adoptatoare, conform cu originalul; hotărârea C.P.C. Neamț nr.493/22.10.2013; sentința civilă nr. 30/CC/28.08.2015; lista persoanelor înscrise pentru adopție; Fișa de potrivire teoretică; certificatul de naștere al persoanei adoptatoare, în copie legalizată; certificat de căsătorie al persoanei adoptatoare, în copie legalizată; cazierele judiciare al persoanei adoptatoare și al soțului, în original; certificatele medicale ale familiei adoptatoare, în original; raport final referitor la relația dintre copil și pârâtă, copie C.I.; cerere pârâtă; declarații; alte rapoarte; dispoziția nr. 13 din 03.07.2015; atestat; adeverințe; acord soț.

Analizând cererea reclamantei Direcția Generală de Asistență și Socială și Protecția Copilului Neamț, în raport de înscrisurile anexate, tribunalul reține următoarele împrejurări de fapt și de drept:

Minora C.I., născută la data de 1 septembrie 2013 în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț provine dintr-o familie monoparentală, filiația față de tată nu a fost stabilită și nici nu s-a înaintat acțiune pentru stabilirea paternității. Este al doilea născut la numitei C.A.P.. La scurt timp după naștere a fost abandonată în Secția Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Având în vedere dezinteresul manifestat de către mamă, lipsa posibilităților financiare și a unui spațiu locativ, precum și situația familiei extinse care nu putea oferi sprijin în creșterea copilului, s-a propus pentru acesta instituirea măsurii de plasament familial.

În baza Hotărârii nr.493/22.10.2013 a fost instituit plasamentul familial al copilului la familia R.C. ȘI A.M. cu domiciliul în municipiul Piatra Neamț, …județul Neamț.

În perioada spitalizării și după instituirea plasamentului la persoana substitut, copilul nu a fost vizitat niciodată de către membrii familiei naturale sau extinse.

Ca urmare a reevaluării cazului, managerul de caz, a propus ca obiectiv final în Planul individualizat de protecție, deschiderea procedurii adopției interne pentru C.I., având în vedere că membrii familiei naturale și lărgite nu au manifestat interes pentru creșterea și îngrijirea copilului și dreptul său de a avea o familie.

Prin sentința civilă nr. 30/CC/28.08.2015, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. …, sentință rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22.10.2015, s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției interne pentru copilul C.I..

În conformitate cu prevederile art.37 din Legea 273/2004 privind procedura adopției, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a emis lista A/18486/CA/GD/26.11.2015 a familiilor/persoanelor care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copilului C.I..

Prima poziție din lista transmisă de către A.N.P.D.C.A., este ocupată de doamna R.A.M. întrucât aceasta se ocupă de creșterea și educarea fetiței de la vârsta de aproximativ 2 ani existând deja o relație de atașament între copil și mama substitut. Întrucât doamna R.A.M. deținea atestat de persoană aptă să adopte și pentru că îndeplinea și condiția de viață de familie de peste 6 luni cu copilul C.I., în urma procesului de potrivire teoretică, s-a considerat că aceasta este cea mai potrivită pentru a deveni părinte adoptator pentru fetița din plasament. Având în vedere aceste considerente, nu a fost necesară parcurgerea procesului de potrivire practică anterior încuviințării adopției.

Din istoricul familiei R. rezultă că doamna A.M. a copilărit în mediul urban. Absolventă de studii medii, aceasta nu a profesat niciodată în domeniul în care s-a pregătit, electromecanic, lucrând în diferite domenii în România, după care în anul 2003 a lucrat în Spania. În anul 2013 revine în țară și decide să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea copilului C.I., pentru care s-a dispus plasamentul familial. Momentan nu dorește să se implice profesional, fiind susținută financiar de către soț, dorind să acorde cât mai mult timp copilului pentru care exersează rolul de părinte substitut.

Ideea adopției a apărut după ce soții R. au făcut toate demersurile medicale pentru a avea propriul copil și au conștientizat că este puțin probabil să devină părinți biologici. Deși ambii soți și-ar fi dorit să adopte, soțul nu se poate asocia la adopție, întrucât nu îndeplinește condiția de locuire efectivă pe teritoriul României, acesta lucrând în Spania.

Doamna R.A.M. a fost atestată ca persoană aptă să adopte conform atestatului nr.13/03.07.2015 emis în baza dispoziției Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

În raportul final s-a reținut că doamna R. dispune de abilități parentale precum: răbdare, deschidere, comportament ludic, disponibilitate afectivă, fiind un părinte tolerant și deschis, care pune nevoile copilului pe primul plan.

Se bucură de respect în comunitate, rețeaua de sprijin fiind constituită din membri ai familiei lărgite și prieteni care asigură suport afectiv, emoțional și moral. Ca părinte va fi ludică, tolerantă, blândă dar consideră că și fermitatea este importantă în relația părinte-copil. Nu este înscrisă în cazierul judiciar cu antecedente penale, dispune de venituri lunare care asigură satisfacerea trebuințelor materiale, sociale, educaționale, de petrecere a timpului liber pentru cei doi membri ai cuplului conjugal și pentru copilul pe care dorește să îl adopte.

Doamna R.A.M. locuiește în mediul urban, într-un apartament proprietate personală. Locuința, cu o suprafață de 56 mp este compusă din dormitor, living, bucătărie, baie, hol și balcon. Apartamentul dispune de apă curentă, este racordat la sistemul de canalizare al orașului, fiind încălzit cu centrală termică proprie, pe bază de gaz metan. Doamna R. locuiește într-o zonă sigură și liniștită a orașului, accesul către zona centrală a orașului este facil, aceasta putându-se deplasa cu autoturismul propriu sau cu mijloacele de transport în comun.

De asemenea, familia R. a început construcția unei case (parter și mansardă), pe un teren care-1 deține în mediul rural, cu o suprafață de 1000 mp, unde intenționează să locuiască cu copilul pe care doresc să-l adopte.

Întrucât I. se află în îngrijirea doamnei R.A.M. de peste doi ani, fetița se simte în siguranță în prezența persoanei adoptatoare care îi oferă stabilitate, alinare, încredere. Doamna R.A.M. manifestă empatie, tact în relația cu copilul, folosește metode educative adecvate, comunicând permanent fiind disponibilă și adaptabilă la nevoile acestuia. În perioada plasamentului, copilul a evoluat corespunzător vârstei cronologice în plan somatic și cognitiv-emoțional, a fost bine îngrijit și atent supravegheat oferindu-i-se acestuia un mediu familial suportiv și securizant.

În consecință, pentru motivele reținute, instanța constată că este întemeiată cererea de încuviințare adopție formulată de reclamantă și, în temeiul art. 48 și urm. din Legea nr. 273/2004, va încuviința adopția minorei C.I., născută la data de …, în localitatea Piatra Neamț, județul Neamț, CNP: .., fiica lui natural și C.A.P., de către persoana adoptatoare R.A.M., născută la data de … cu domiciliul în municipiul Piatra Neamț, … județul Neamț.

În tem. art. 473 alin. 1 și alin. 3 din Codul Civil, va dispune, ca după rămânerea definitivă a hotărârii de adopție, minora să poarte numele adoptatorilor acela de acela de "R";, precum și cererea de schimbare a prenumelui minorei din "I.";, în "I.- A.";, urmând ca pe viitor aceasta să poarte numele de R. I.-A.";.

În tem. art. 473 alin. 5 din Codul Civil, va dispune, de asemenea, ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, Serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, să întocmească un nou act de naștere al copilului în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinți firești.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Adopţie minor . Jurisprudență Adopţii; Minori