CIVIL.Apel civil. Divorţ. Cerere privind exercitarea in mod exclusiv a autorităţii părinteşti Cereri
| Comentarii |
|
Asupra prezentului apel civil:
Prin sentinţa civilă nr. ____ pronunţată de Judecătoria Buzău a fost admisă în parte cererea modificată, formulată de reclamantul ___, în contradictoriu cu pârâta _____, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
A fost stabilit domiciliul minorului ___, născut la data de ___, la locuinţa reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească, în favoarea minorului, o pensie de întreţinere în cuantum de 135 de lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 28.08.2012 şi până la majoratul minorului.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către reclamant.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul _____, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, numai cu privire la măsura respingerii capătului de cerere privitor la exercitarea de către acesta, în mod exclusiv, a autorităţii părinteşti asupra copilului minor.
A motivat apelantul că prima instanţă nu a ţinut seama de acordul pârâtei intimate cu privire la toate capetele de cerere ale acţiunii promovate, respectiv capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti. A fost încălcat, susţine apelantul, principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, atâta vreme cât pârâta şi-a exprimat clar punctul de vedere în legătură cu exercitarea autorităţii părinteşti.
Este evident, menţionează apelantul, atâta vreme cât pârâta nu doreşte să se implice în viaţa minorului, că va fi dificil să exercite prerogativele autorităţii părinteşti cu aceasta, neavând posibilitatea să ia legătură cu intimata.
De asemenea, faţă de acordul pârâtei cu privire la toate capetele de cerere, prima instanţă a respins propunerea de audiere de martori, iar pe de altă parte a susţinut, în considerentele hotărârii, că din nicio probă nu rezultă că pârâta nu ar fi o mamă bună, interesul superior al minorului reclamând implicarea ei în creşterea şi educarea sa.
În prezent, a motivat apelantul, interesul efectiv al minorului este ca doar reclamantul să exercite autoritatea părintească, astfel încât să nu fie nevoit să se roage de intimată să aibă o altă atitudine faţă de fiul său. Va fi dificil să fie exercitată împreună autoritatea părintească, cu atât mai mult cu cât în mare parte a timpului pârâta nu este în ţară.
În baza art. 295 Cod pr.civilă, tribunalul a dispus suplimentarea probatoriilor cu martori şi interogatorii.
Conform răspunsului la interogatoriu, pârâta-intimată a fost de acord cu toate capetele de cerere din acţiunea promovată de către apelantul-reclamant, dar ulterior şi-a dat seama că a greşit, întrucât a precizat că şi ea are dreptul la copil.
La solicitarea părţilor, au fost audiaţi martorii _____.
Martora _____-, audiată la solicitarea apelantului, a declarat că pârâta a părăsit domiciliul conjugal şi a lăsat copilul în grija tatălui. A declarat martora că atâta timp cât părţile au fost împreună, intimata s-a îngrijit de copil şi nu a manifestat un comportament de natură a conduce la excluderea acesteia din viaţa minorului. De asemenea, a precizat martora, că intimata are o relaţie cu un alt bărbat şi crede că din această cauză a lăsat copilul în grija fostului soţ.
Martora _____, audiată la solicitarea intimatei, a declarat că părţile au locuit cu minorul atât în domiciliul său, cât şi în locuinţa părinţilor reclamantului. Cât timp părţile au stat împreună, intimata a avut grijă de copil, s-a comportat în mod corespunzător cu acesta, iar după despărţire a mers să vadă copilul, dar nu a putut sta cu acesta, datorită comportamentului părinţilor apelantului.
Examinând sentinţa pe baza mijloacelor de probă administrate şi având în vedere criticile formulate, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Printr-o completare a acţiunii introductive, reclamantul-apelant a solicitat ca în baza art. 398 cod civil să exercite singur autoritatea părintească asupra minorului rezultat din căsătoria cu pârâta. A motivat reclamantul că pârâta nu s-a interesat de soarta copilului după ce l-a părăsit şi a intrat într-o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat, fapt care face imposibilă exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.
Pârâta a fost prezentă personal la termenul din 02.10.2012. La interogatoriul luat de instanţă din oficiu, pârâta a precizat că ştie pentru ce este chemată în judecată, nu există posibilitatea împăcării şi este de acord cu toate capetele de cerere.
În baza rolului activ pe care trebuia să-l aibă, instanţa nu a dat niciun fel de explicaţie şi nu a lămurit părţile cu privire la capetele de cerere şi la consecinţele pe care le presupune soluţionarea acestora. Aceste explicaţii erau absolut necesare, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a beneficiat de asistenţă juridică.
În faţa instanţei de apel, pârâta-intimată a precizat că a fost de acord cu acţiunea formulată de reclamant, dar şi-a dat seama că a făcut o mare greşeală, întrucât şi ea beneficiază de dreptul la copil.
Potrivit art. 129 al.5 Cod pr.civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Potrivit art. 503 Cod civil, părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească.
În viziunea art. 483 din acelaşi cod, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.
Din probele administrate în cauză rezultă că părţile sunt căsătorite, dar relaţiile dintre acestea au încetat. După despărţirea în fapt, copilul minor locuieşte la apelantul-reclamant.
Potrivit art. 496 al.5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul.
Din interpretarea judicioasă a dispoziţiilor Codului civil referitoare la autoritatea părintească, rezultă concluzia că raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, fără a distinge după cum aceştia sunt din căsătorie ori din afara căsătoriei, are la bază principiul interesului superior al copilului.
Acest principiu este enunţat expres de art. 263 Cod civil, conform căruia orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi şi în mod egal, este regula de bază sau principiul fundamental al relaţiilor dintre părinţi şi copii.
În consecinţă, numai motive temeinic justificate şi circumstanţe substanţiale pot fi avute în vedere de către instanţele judecătoreşti pentru a hotărî că autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
Această concluzie rezultă cu suficientă prisosinţă şi din dispoziţiile art. 507 Cod civil, care enumeră situaţiile de excepţie în care autoritatea părintească este exercitată numai de către unul dintre părinţi, respectiv când celălalt părinte este decedat, declarat mort, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, pus sub interdicţie judecătorească, sau dacă, din orice alte motive, se află în neputinţa de a-şi exprima voinţa.
Raportat la împrejurările cauzei şi la vârsta copilului, tribunalul apreciază că este în interesul superior al acestuia să dezvolte legături morale şi afective, fireşti şi stabile, atât cu tatăl reclamant, cât şi cu mama pârâtă.
În împrejurările concrete ale cauzei nu s-a făcut nicio dovadă concludentă că legăturile fireşti dintre copil şi mamă nu ar fi în interesul superior al acestuia, sub considerentele că intimata a părăsit domiciliul conjugal, a lăsat copilul în grija tatălui şi a intrat în relaţii extraconjugale.
Asemenea circumstanţe nu reprezintă o bază suficient de convingătoare pentru a decide că autoritatea părintească trebuie să revină numai reclamantului.
Potrivit art. 483 al.2 Cod civil, părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, iar ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.
Interesul superior al copilului este criteriul determinant pe care instanţa îl are în vedere atunci când decide cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti.
Pentru determinarea acestui interes, trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure minorului o dezvoltare fizică, morală, afectivă şi intelectuală armonioasă, având în vedere posibilităţile materiale ale părinţilor, vârsta copilului, comportamentul părinţilor, ataşamentul acestora faţă de copil şi legăturile de afectivitate care s-au stabilit, ori care trebuiesc cultivate între părinţi şi copil.
Este în interesul superior al copilului de a fi dezvoltate relaţii de familie fireşti şi stabile cu ambii părinţi, chiar în situaţia în care s-au despărţit în fapt, deziderat care poate fi realizat numai prin menţinerea unor legături persoanel efective între părinţi şi copil şi exercitarea în comun a drepturilor şi îndatoririlor pe care le presupune autoritatea parentală.
Exercitarea în comun şi în mod egal a autorităţii părinteşti, aşa cum această regulă este stabilită de art. 503 Cod civil, presupune, între altele, informarea reciprocă şi cooperarea părinţilor în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor cu privire la persoana copilului, la sănătatea, creşterea şi educaţia acestuia.
Faptul că între părinţi a intervenit separarea în fapt, iar pârâta a părăsit domiciliul conjugal, lăsând copilul în grija reclamantului, nu reprezintă o bază suficient de temeinică pentru a decide că autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către apelant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat că exercitarea în comun a autorităţii parentale nu ar fi în interesul superior al copilului.
Pentru protejarea vieţii de familie şi dezvoltarea unor relaţii afective şi morale fireşti între copil şi părinţii săi, este necesar ca drepturile parentale comune să-şi continue existenţa şi în afara divorţului ori după separarea în fapt a părinţilor, atâta timp cât exerciţiul acestor drepturi este în interesul superior al copilului.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul constată că apelul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit dispoziţiilor art. 296 Cod pr. civilă.
| ← Pensie întreţinere Minori | CIVIL.Apel civil. Executarea prin poprire. Competenţa... → |
|---|
