CIVIL.Stabilire locuinţă minor. Mamă plecată la muncă în străinătate

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul BUZĂU Sentinţă civilă nr. 27 din data de 12.03.2014

Stabilire locuință minor. Mamă plecată la muncă în străinătate.

Prin sentința civilă nr. ....../4.06.2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu-Sărat în dosarul nr. ...../287/2012:

- a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect divorț cu copii, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul .......în contradictoriu cu pârâta.....

- a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă......., în contradictoriu cu reclamantul-pârât ......

- s-a declarat desfăcută căsătoria din vina ambelor părți;

- s-a dispus ca pârâta să își reia numele avut anterior căsătoriei, acela de ......- s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului......, născut la data de 11.03.2006, să fie exercitată în comun, de ambii părinți;

- s-a stabilit locuința minorului la reclamant;

- a fost obligată pârâta la 140 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorului, începând cu data punerii în executare a hotărârii și până la majoratul acestuia, pensie ce va fi indexată trimestrial cu rata inflației;

- s-a încuviințat ca pârâta să aibă legături personale cu minorul în prima saptămână a vacanței de iarnă, luna august și prima săptămână a vacanțelor de peste an, prin luarea acestuia în domiciliul său;

- au fost compensate cheltuielile de judecată;

- s-a stipulat că sentința este executorie cu privire la pensia de întreținere.

Apelul promovat în pricină de către pârâtă împotriva sentinței

7.1. Împotriva acestei sentințe civile, cu respectarea termenului legal, pârâta ......a declarat apel, înregistrat la instanța a cărei hotărâre se atacă la data de 07.08.2013.

7.2. În motivarea apelului, depusă, în condițiile art. 287 alin. 2 C.proc.civ., la data de 21.10.2013 (filele 10-11-dosar apel), s-a susținut că sentința apelată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește stabilirea domiciliului minorului......la domiciliul intimatului.

Sub un prim aspect, s-a învederat că probele administrate în cauză de prima instanță au fost insuficiente, oferind date încărcate de subiectivism (martorii audiați) ori cu caracter general și foarte tehnic (cele două anchete sociale efectuate) și că acest fapt obliga judecătoria ca, în virtutea rolului său activ, să dispună din oficiu suplimentarea probatoriului, prin efectuarea unei anchete sociale la domiciliul permanent al apelantei din Râmnicu-Sărat, prin lămuriri cerute autorităților italiene care au întocmit referatul de anchetă socială la reședința din Italia a apelantei și prin luarea interogatoriului reclamantului.

În al doilea rând, s-a criticat sentința apelată afirmându-se că aceasta este rezultatul unei analize sumare a probelor administrate, că nu s-a dat eficiență prerogativelor conferite instanței de prevederile art. 400 alin. 3 C.civ., deși instanța și-a exprimat regretul că, în lipsa unei cereri exprese, nu poate stabili domiciliul minorului la bunicii materni și că sensul și spiritul art. 400 alin. 3 C.civ. oferă instanței de tutelă posibilitatea ca, din oficiu, să dispună o atare măsură dacă apreciază că este în interesul minorului.

Sub un alt aspect, s-a relevat de către apelantă că hotărârea atacată nu este motivată conform art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., întrucât nu se găsesc referiri și analize privitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la pronunțarea unei astfel de hotărâri, criterii ce "gravitează în jurul principiului protejării interesului superior al minorului";.

În fine, a mai menționat apelanta că a revenit definitiv în țară, după ce a denunțat contractul de muncă încheiat în Italia și că, astfel, a intervenit o schimbare majoră a situației de fapt, ce permite o reevaluare a criteriilor și a elementelor ce au stat la baza hotărârii apelate.

S-a solicitat, prin urmare, ca, în urma admiterii apelului, să se modifice în parte sentința atacată, în sensul de a se admite cererea reconvențională.

E) Actele de procedură îndeplinite și probele administrate de Tribunal

8.1. În fața instanței de apel, intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.

Prezent personal și asistat de avocat, intimatul-reclamant, însă, a formulat apărări și a propus probe, cerând, în esență, respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală.

8.2. Tribunalul, în temeiul art. 295 alin. 2 C.proc.civ., a procedat la încuviințarea și administrarea probelor cu înscrisuri (filele 13-39, 57-59- dosar apel), cu anchetă psihosocială la domiciliul apelantei din Râmnicu-Sărat (filele 43-45-dosar apel), cu interogatoriile părților (filele 63-64-dosar apel) și cu raport de evaluare psihologică al relațiilor dintre minor și rudele sale apropiate (filele 60-62-dosar tribunal).

A fost audiat în Camera de consiliu, la data de 6.01.2014, minorul .....(fila 47-dosar apel) și s-a intervenit cu adresă la locul de muncă al intimatului-reclamant pentru a se comunica instanței veniturile nete obținute de această parte pe ultimele 6 luni, fiind depusă, în acest sens, adeverința nr. A327/15.01.2014 (fila 52-dosar tribunal).

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de apel și cu dispozițiile art. 295 C.proc.civ., Tribunalul reține următoarele:

II) Considerentele reținute de Tribunal în fundamentarea soluției adoptate în cauză

9. Trebuie observat că, în speță, instanța judecătorească a fost învestită cu judecarea unei cereri principale, așa cum a fost completată, formulate de către reclamantul......, în contradictoriu cu pârâta .......și, respectiv, a unei cereri reconvenționale, așa cum a fost modificată, introduse de către pârâta-reclamant reconvențional .....în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional ....

Astfel, pe de o parte, se constată că cererea principală are ca obiect a se dispune (1) desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpa exclusivă a pârâtei, (2) ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de ....(3) exercitarea autorității părintești de ambii părinți ai minorului......., născut la data de 11.03.2006, (4) ca locuința minorului să fie stabilită la reclamant, (5) ca pârâta să fie obligată la plata unei pensii de întreținere pentru minorul ......și (6) ca, în situația în care se va admite cererea reconvențională în sensul de a se stabili locuința minorului la domiciliul pârâtei-reclamante reconvențional, să se stabilească ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul ........după următorul program: primul și al treilea weekend din lună începând de sâmbătă orele 9,00 și până duminică orele 16, câte o săptămână în vacanțele de iarnă și primăvară și o lună în vacanța de vară, cu luarea minorului în domiciliul său și să se încuviințeze ca reclamantul să aibă legături cu minorul prin luarea acestuia de la școală și ducerea și aducerea minorului de la antrenament, cu cheltuieli de judecată.

Apoi, pe de altă parte, se constată că, prin cererea reconvențională, se tindea la a se dispune de instanță (1) stabilirea domiciliului minorului ........la domiciliul pârâtei-reclamante reconvențional, (2) obligarea reclamantului-pârât reconvențional la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în raport de salariul minim pe economia națională și (3) ca pârâta să aibă legături personale cu minorul ........după următorul program: prima săptămână din vacanța de iarnă, luna august a vacanței de vară și prima săptămână din toate vacanțele de peste an, în situația în care se va respinge cererea reconvențională în sensul de a nu se stabili locuința minorului la domiciliul pârâtei-reclamante reconvențional, cu cheltuieli de judecată.

10. Tribunalul, în continuare, subliniază că, așa cum reiese neechivoc din motivarea apelului pendinte, pârâta a criticat doar soluția adoptată de prima instanță prin sentința atacată referitor la stabilirea locuinței minorului la reclamant, solicitând a se admite cererea reconvențională, așa cum a fost formulată și completată.

Cu alte cuvinte, se observă că nu face obiect al apelului de față modul în care Judecătoria Râmnicu-Sărat a soluționat capetele de cerere din acțiunea principală privitoare la desfacerea căsătoriei încheiată între părți, la reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de Andrei și la exercitarea autorității părintești de către ambii părinți ai minorului........, născut la data de 11.03.2006, consecința fiind aceea că soluțiile privitoare la aceste capete de cerere au devenit definitive (și irevocabile) prin neapelare, intrând în autoritatea lucrului judecat și neputând fi repuse în discuție.

11. Odată fixate limitele cererii de apel, este necesar a se face aplicarea prevederilor art. 295 alin. 1 teza I C.proc.civ., conform cărora "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță";.

Altfel spus, în aceste limite, circumscrise criticilor formulate de către apelantă, trebuie procedat la verificarea stabilirii situației de fapt și a aplicării legii de către prima instanță, respectiv la analizarea dacă sentința obiect al apelului este temeinică - dacă situația de fapt reținută de instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate - și legală - dacă instanța a recurs la textele de lege corespunzătoare și le-a aplicat corect, în litera și spiritul lor-.

12. Or, în speță, este de remarcat că apelanta-pârâtă a criticat, în primul rând, soluția dată de prima instanță de fond prin sentința atacată cu privire la la stabilirea locuinței minorului la reclamant susținând că probele administrate în cauză de prima instanță ar fi fost insuficiente, oferind date încărcate de subiectivism (martorii audiați) ori cu caracter general și foarte tehnic (cele două anchete sociale efectuate) și că acest fapt obliga judecătoria ca, în virtutea rolului său activ, să dispună din oficiu suplimentarea probatoriului, prin efectuarea unei anchete sociale la domiciliul permanent al apelantei din Râmnicu-Sărat, prin lămuriri cerute autorităților italiene care au întocmit referatul de anchetă socială la reședința din Italia a apelantei și prin luarea interogatoriului reclamantului.

Însă, această alegație nu este fondată, în raport de considerentele care succed (pct. 13-14).

13. Astfel, în acest context, se observă că, în fața instanței de apel, făcându-se aplicarea prevederilor art. 295 alin. 2 C.proc.civ., care dispun că "Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei";:

- au fost administrate unele dintre probele a căror omitere a fost imputată judecătoriei, efectuându-se anchetă psihosocială la domiciliul (indicat în cartea de identitate a) apelantei din Râmnicu-Sărat (filele 43-45-dosar apel) și luându-se (din oficiu) interogatorii părților din proces (filele 63-64-dosar apel);

- apreciindu-se că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, s-au administrat noi probe, întocmindu-se, la cererea Tribunalului, raport de evaluare psihologică al relațiilor dintre minor și rudele sale apropiate (filele 60-62-dosar tribunal) de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și audiindu-se în Camera de consiliu, la data de 6.01.2014, minorul ........(fila 47-dosar apel).

14. Mai mult, trebuie remarcat că, prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25.11.2010, așadar înainte de data înregistrării prezentei cauze pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Sărat (11.12.2012), au fost aduse unele modificări art. 129 C.proc.civ. (1865), modificări care sunt menite să confere judecătorului un rol activ mai accentuat și mai bine conturat, dar, în același timp, să interzică, pe viitor, ca, în căile de atac, o hotărâre judecătorească să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa de rol activ, întrucât este, în mod evident, o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea lui.

Astfel, în opinia Tribunalului, prevederea cuprinsă în textul art. 129 alin. 5 teza a II-a C.proc.civ., în noua sa formă, dată prin Legea nr. 202/2010, cum că "instanța va dispune ca părțile să completeze probele";, trebuie interpretată în sensul că, atunci când constată că o probă evident necesară nu a fost administrată la cererea părților, instanța este obligată să pună în discuția părților necesitatea administrării acelei probe, pentru a respecta contradictorialitatea și a preveni surprinderea părților printr-o hotărâre finală în care acțiunea ar fi respinsă pentru lipsa unei probe a cărei necesitate nu a fost învederată părților, instanța nefiind în niciun fel obligată să dispună proba din oficiu, după cum rezultă din art. 129 alin.5 teza finală C.proc.civ.

Că această măsură este facultativă, la suverana apreciere a instanței, rezultă în mod clar și lecturând art. 129 alin.51 C.proc.civ. - text introdus prin Legea nr. 202/2010-, care subliniază faptul că rolul activ al instanței în materie probatorie are un caracter facultativ și subsidiar, responsabilitatea primordială privind propunerea și administrarea probelor revenind părților, conform alin.1 al art. 129 C.proc.civ.

Raportând aceste considerații teoretice la situația cauzei de față, se observă că, deși pârâta (apelantă) a fost asistată și reprezentată pe tot parcursul judecății la judecătorie de un avocat (.........), această parte nu a propus completarea probelor administrate la prima instanță în sensul învederat în motivarea cererii de apel formulate în cauză.

Or, ținând seama de prevederile art. 129 alin. 5 și alin. 51 C.proc.civ., nu este posibil ca partea care a omis să propună și să administreze probe în condițiile legii să-și invoce implicit propria culpă în calea de atac, solicitând instanței de control judiciar desființarea ori casarea hotărârii pentru omisiunea judecătorului de a dispune din oficiu probe.

15. Apoi, trebuie relevat că apelanta-pârâtă a criticat, în al doilea rând, soluția dată prin sentința apelată capătului de cerere a cărui analiză a fost devoluată în fața instanței de apel susținând că s-ar fi făcut o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 400 alin. 3 C.civ., cu consecința că, eronat, contrar interesului copilului, nu s-a stabilit domiciliul minorului la bunicii materni.

Nici această critică, însă, nu este fondată pentru considerentele care succed (pct. 16-19) și care completează în parte motivele expuse de judecătorie în sentința atacată.

16. Astfel, în această privință, se observă că art. 400 alin. 3 C.civ., text a cărui aplicare în cauză de judecătorie este apreciată de apelantă (în motivarea apelului promovat în pricină) ca fiind necesară, prevede că "În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa";.

Reiese, deci, că stabilirea locuinței copilului la bunici sau la alte rude ori persoane este o măsură care se dispune doar "în mod excepțional"; și "numai dacă este în interesul superior al copilului"; și care este condiționată de consimțământul rudelor în cauză.

De altfel, în același sens a statuat și jurisprudența dezvoltată sub imperiul unor prevederi similare din fostul Cod al familiei, arătându-se că "Simpla afecțiune ce există între minor și bunicii săi nu este suficientă pentru a le acorda acestora custodia și a le înlătura astfel părinților obligația legală de a crește și educa direct copilul, chiar dacă părinții și-au dat acordul pentru ca copilul să fie ținut de bunici. Acordul dat de părinți nu leagă instanța care trebuie să judece ținând cont de interesele copilului"; (a se vedea, de exemplu, în acest sens, decizia civilă nr. 2.435/1.11.1984, pronunțată de fostul Tribunal Suprem sesizat cu o cerere formulată de bunici pentru a li se încredința un copil în urma divorțului părinților săi).

17. Or, în speță, stabilirea locuinței minorului ......la bunicii săi materni nu este în interesul superior al copilului care, potrivit art. 2 alin. 11 din Legea nr. 272/2004 (în forma dată prin Legea nr. 257/2013, în vigoare la data pronunțării prezentei decizii), "se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie"; și care trebuie să aibă prioritate față de orice alt considerent, așa cum afirmă explicit și instanța de contencios european a drepturilor omului în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, în acest sens, Hotărârea din data de 26.05.2009 în Cauza Amanalachioai împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 720/26.10.2009, par. 81, în care se menționează că, "Curtea subliniază totuși că acest interes prezintă un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos; pe de altă parte, să mențină legăturile acestora cu familia, cu excepția cazului în care aceasta s-a arătat a fi nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale. De aici rezultă că interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poată duce la o ruptură a unei părți a legăturii de familie și ca să se facă tot posibilul să se păstreze relațiile personale și, dacă este cazul, la momentul potrivit, "să se reconstituie" familia";).

Într-adevăr, trebuie evidențiat, în acest sens:

- că, din declarațiile martorilor audiați la prima instanță (filele 53-56-dosar judecătorie), rezultă că, în luna octombrie 2012, reclamantul (intimat) a fost nevoit de către apelantă și părinții acesteia să părăsească domiciliul conjugal - respectiv apartamentul situat în Râmnicu-Sărat, în care are declarat în cartea de identitate domiciliul (fila 11-dosar judecătorie) și care, conform celor declarate ca martor de mama apelantei-pârâte, ......(fila 55-dosar judecătorie), "este proprietatea acestora (nota redactorului: a soților......, noi (nota redactorului: părinții apelantei-pârâte ......a) rezervându-ne dreptul de a locui aici";-, în care locuia împreună cu minorul și cu bunicii materni ai acestuia;

- și că aceștia din urmă, în condițiile în care, potrivit propriilor sale declarații la interogatoriul luat de instanța de apel la termenul din data de 3.02.2014 (fila 63-dosar tribunal), apelanta a fost plecată în Italia în perioada 17.10.2010-23.08.2013, au avut o conduită de natură a restrânge dreptul reclamantului (intimat), în calitatea sa de părinte, de a avea legături personale cu minorul, refuzându-i să locuiască împreună cu acesta în apartamentul sus-menționat și acuzându-l, bunăoară, că "și-a însușit alocația minorului"; -a se vedea cele declarate ca martor de mama apelantei-pârâte, ........(fila 55-dosar judecătorie)-.

18. Mai mult, nu se poate considera că suntem în prezența, în pricina de față, a unui caz excepțional ce ar fi impus stabilirea locuinței minorului.........la bunicii săi materni.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de apelantă, care, așa cum am arătat anterior (pct. 17), până la data de 23.08.2013, vreme de aproape trei ani, a locuit în Italia, având sporadice legături cu minorul - declarațiile martorilor audiați fiind concordante pe acest aspect-, tatăl minorului, respectiv intimatul-reclamant......, locuia în România, în prezent chiar la Râmnicu-Sărat, având, potrivit concluziilor referatului de anchetă socială dispus de judecătorie (fila 45-dosar), o locuință corespunzătoare și nu există vreo probă din care să reiasă că nu ar fi legat afectiv de minor și nu ar manifesta grijă și preocupare deosebite față de nevoile (de orice natură ale) acestuia.

19. Totodată, este de reținut că, în speță, nu a existat și nu există consimțământul bunicilor materni ai copilului .......în sensul de a stabili locuința minorului la aceste rude.

De altfel, instanța notează că, deși a fost asistată și reprezentată pe tot parcursul judecății la judecătorie de un avocat (.........), pârâta (apelantă) nu a cerut la prima instanță a se aplica dispozițiile art. 400 alin. 3 C.civ., ci, dimpotrivă, și-a întemeiat în drept pretențiile pe acest aspect pe dispozițiile art. 400 alin. 1 C.civ., conform cărora "În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic";, solicitând, chiar, a se dispune stabilirea locuinței minorului respectiv la domiciliul său din Italia (a se vedea cele consemnate în practicaua încheierii din data de 19.03.2013- fila 51-dosar judecătorie).

20. Se cuvine reliefat, în continuare, că apelanta-pârâtă a criticat, în al treilea rând, soluția dată prin sentința apelată capătului de cerere a cărui analiză a fost devoluată în fața instanței de apel susținând că hotărârea atacată nu ar fi motivată conform art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.

Or, în acest context, Tribunalul observă, contrar aserțiunilor apelantei, că sentința apelată cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților";, așa cum impune textul de lege invocat și că eventualele lipsuri ale motivării sentinței atacate pot fi complinite de instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului cu care a fost învestit în cauză.

21. Nu sunt fondate nici criticile apelantei (pârâte), expuse, în al patrulea rând, în motivarea apelului promovat, în sensul că este necesară o reevaluare a criteriilor și a elementelor ce au stat la baza hotărârii apelate, deoarece apelanta ar fi revenit definitiv în țară, după ce a denunțat contractul de muncă încheiat în Italia, fiind în interesul superior al minorului ........a i se stabili locuința la apelantă, mama sa.

22. Astfel, în această privință, se observă că, potrivit art. 2 alin. 5 din Legea nr. 272/2004 -în forma dată prin Legea nr. 257/2013, în vigoare la data pronunțării prezentei decizii-, "În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.";

Totodată, conform art. 162 alin. 1 din aceeași lege, "În cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (5), și aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului";.

23. Or, în speță, făcând aplicarea acestor criterii legale ce trebuie avute în vedere (în mod orientativ) la stabilirea locuinței minorului la unul dintre părinți, trebuie apreciat că, în mod judicios, judecătoria a considerat că se impune a se stabili locuința minorului .........la tatăl său, intimatul-reclamant Mihalcea Ion, iar nu la mamă (apelanta-pârâtă.......), așa cum aceasta a solicitat pe cale de cerere reconvențională și prin apelul promovat.

Urmează, așadar, a se menține această soluție, pentru că este de natură a corespunde interesului superior al copilului respectiv, fiind, astfel, respectate prevederile art. 263 alin. 1 C.civ., conform cărora "Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului";.

24. Este necesar a se concluziona astfel:

(a) întrucât intimatul-reclamant .......a probat, potrivit concluziilor referatului de anchetă socială dispus de judecătorie (fila 45-dosar), că are o locuință corespunzătoare, respectiv apartamentul nr... din Râmnicu-Sărat,str.......

(b) având în vedere că intimatul - reclamant ........a dovedit, cu adeverințele nr. A1948/24.04.2013 și nr. A327/15.01.2014 (filele 62-dosar judecătorie și 52-dosar tribunal), că, fiind angajat la .........., are venituri din muncă (de circa 1600 lei RON), ceea ce prezumă capacitatea acestui părinte de a răspunde (a satisface) nevoilor concrete ale minorului de educație și sănătate, de securitate și stabilitate, inclusiv pe plan financiar;

Aceasta în condițiile în care apelanta, pe tot parcursul procesului, nu a făcut astfel de probe, susținerile făcute la interogatoriu (fila 63-dosar apel), în sensul în care ar fi fost angajată la un magazin alimentar în Râmnicu-Sărat (până la 23.12.2013), respectiv la o pensiune la Moeciu de Sus (după acea dată), nefiind dovedite, deși sarcina în acest sens incumba apelantei, în baza art. 298, coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ.

Nu poate determina o altă concluzie adeverința nr. 1/17.11.2013 (fila 13-dosar apel), fiindcă acest act - obținut în mod evident pro causa-, menționează că apelanta este salariată la SC ........SRL din data de 1.10.2013, adică de doar o lună și jumătate înainte, contrazicând declarația dată de apelantă, iar venitul (brut, fără îndoială) de 750 lei pe care l-ar fi obținut apelanta este cu totul insuficient în condițiile economice actuale pentru a prezuma capacitatea acestui părinte de a răspunde (a satisface) nevoilor concrete ale minorului de educație și sănătate, de securitate și stabilitate, inclusiv pe plan financiar.

(c) ținând seama că, din cele reținute în referatul de anchetă socială dispus de judecătorie (fila 45-dosar), din raportul de evaluare psihologică dispus de tribunal (filele 60-61-dosar), din cele declarate de minor cu ocazia audierii sale (fila 47-dosar apel) și din înscrisurile depuse de intimat (filele 36-38-dosar tribunal), rezultă fără dubiu:

- că intimatul-reclamant se îngrijește în mod corespunzător de copilul său, având timpul necesar pentru a proceda astfel, întrucât lucrează 24 ore și este liber următoarele 72 ore (a se vedea fila 55-dosar fond, conform martorei .......mama apelantei) și fiind ajutat în acest sens de către părinții săi, iar, în locul unde trăiește, "există un mediu pozitiv de îngrijire"; (fila 61-dosar apel);

- și că minorul ........are rezultate foarte bune la învățătură, fiind elev în clasa I la Școala Gimnazială nr. 1 din Râmnicu-Sărat, este susținut în a urma activități sportive specifice vârstei, urmând antrenamente de fotbal, la care este dus de tată și de bunicii paterni, "este o fire sociabilă, comunicativă, deschisă și veselă, comunică fără probleme, răspunde la solicitări, cu încredere în forțele proprii, bun autocontrol al emoțiilor, sentimentelor și al reacțiilor comportamentale, dă dovadă de istețime, perspicacitate (...) în manifestările comportamentale nu sunt elemente deviante"; (fila 61-dosar apel) și este legat afectiv de intimatul-reclamant........., care, pe perioada de aproape trei ani cât apelanta-pârâta a fost plecată în străinătate (2010-2013), i-a "oferit suportul psihologic necesar depășirii traumei produse de absența acesteia"; și din partea căruia "beneficiază (...) de atenție, grijă, siguranță și dragoste";;

(d) luând în considerare că apelanta nu a dovedit fără echivoc împrejurarea, invocată în motivarea apelului, că ar fi revenit definitiv în țară, neintenționând să plece din nou în Italia;

Astfel, se remarcă, în acest context, că, așa cum reiese din înscrisul depus la fila 57-dosar apel, apelanta a rezervat, la data de 23.12.2013, un bilet de avion pe ruta București-Catania (Italia), că, cu ocazia întâlnirilor avute cu psihologul desemnat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a întocmi raportul de evaluare psihologică al relațiilor dintre minor și rudele sale apropiate (fila 61 verso-dosar tribunal) dispus de Tribunal, apelanta a absentat la prima întrevedere programată, din data de 23.01.2014 și că, la termenul din data de 6.01.2014, apelanta a absentat, chiar avocatul acesteia arătând că "nu cunoaște motivul pentru care aceasta nu s-a prezentat în instanță"; (încheiere fila 48-dosar apel).

Or, toate aceste elemente factuale, evocate în paragraful precedent, sunt de natură a arunca cel puțin o umbră de îndoială cu privire la afirmația apelantei că ar fi revenit definitiv în țară, neintenționând să plece din nou în Italia, susținere de care aceasta leagă (prin care justifică) solicitarea de reevaluare a situației de fapt, cu urmarea de a se modifica măsura luată cu privire la locuința minorului ........de prima instanță.

25. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că, în parte, apelul pârâtei este fondat, întrucât este necesar a se schimba sentința apelată în ceea ce privește programul de legături personale al apelantei cu minorul ..........pentru considerentele care succed (pct. 26-31).

26. Într-adevăr, pe acest aspect, se impune evidențiat că:

- potrivit art. 401 alin. 1 C.civ., "În cazurile prevăzute la art. 400 (nota redactorului: adică în ipoteza, ca în speță, în care locuința copilului se stabilește la unul dintre părinți), părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta";;

- conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, "Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament";;

- potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, "Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului";;

- conform art. 14 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, "În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte";;

- potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, "În sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuiește copilul a unor informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.";, iar art. 15 alin. 3 din aceeași lege dispune că "Părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1)";.

27. Rezultă, din analiza coroborată a acestor prevederi legale - aplicabile cauzei, față de capătul subsidiar din cererea reconvențională, așa cum a fost completată (a se vedea supra, pct. 4)-:

- că părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta;

- că, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții săi, inclusiv cu cel la care nu locuiește;

- că părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte;

- și că, în situația în care părinții nu se înțeleg, instanța, în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte, va stabili un program al legăturilor personale ale minorului cu părintele la care nu locuiește care să permită dezvoltarea acestor relații personale și desfășurarea lor fără opreliști ori obstacole de orice natură.

În același sens este, de altminteri, și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, de exemplu, hotărârea din data de 5.04.2005 în Cauza Monory împotriva României și Ungariei, publicată în Monitorul Oficial nr. 1055/26.11.2005) în care se arată că "posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8"; din Convenție.

28. Or, în speță, este de observat că prima instanță a stabilit în mod necorespunzător, cu aplicarea greșită a prevederilor legale sus-citate (pct. 26) și contravenind interesului superior al copilului, programul de legături personale al apelantei cu minorul .......

Astfel, așa cum am arătat (pct. 5), prin sentința apelată, s-a încuviințat ca pârâta să aibă legături personale cu minorul în prima saptămână a vacanței de iarnă, luna august și prima săptămână a vacanțelor de peste an, prin luarea acestuia în domiciliul său.

Cu alte cuvinte, pe perioada anului școlar, apelanta (mama copilului) nu are posibilitatea, conform celor dispuse de judecătorie, să aibă legături personale cu minorul........

29. Or, acest fapt nu este admisibil, fiind evident contrar interesului superior al copilului.

Această concluzie se impune atât față de prevederile legale sus-citate (pct. 26), cât și în condițiile în care, din probele administrate în cauză, reiese neechivoc faptul că minorul respectiv - a cărui vârstă de doar 7 ani impune strânse legături personale și cu mama, iar nu doar cu tatăl- este atașat sufletește și legat afectiv și de mama sa, apelanta (pârâtă-reclamantă) din prezenta pricină.

Deosebit de relevante în acest context sunt cele menționate în raportul de evaluare psihologică al relațiilor dintre minor și rudele sale apropiate (fila 61-dosar tribunal) dispus de Tribunal și întocmit de către psihologul desemnat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, respectiv că "probele proiective aplicate identifică faptul că minorul este legat afectiv atât de mamă, cât și de tată";, că "relația dintre mamă și copil a fost una normală, firească, au comunicat adecvat, au povestit despre momentele petrecute împreună în trecut, despre vacanța petrecută în Italia la mamă";, că, copilul "Denis a afirmat că dorește să o mai vadă și pe mamă, să se joace cu ea";, că "cei doi părinți sunt la fel de importanți pentru copilul lor și este necesar să se implice activ în viața acestuia"; și că "copilul a comunicat normal și cu bunicii materni, aceștia i-au adus copilului jucăriile preferate, pe care și le-a dorit";.

De altminteri, chiar copilul......., cu ocazia audierii sale de Tribunal, a relevat că "mama sa (...) s-a purtat frumos cu el cât a locuit cu ea, în apartamentul acesteia din Râmnicu-Sărat"; și că "ține la amândoi părinții";.

30. Prin urmare, față de considerentele care preced (pct. 25-29), este absolut necesar, în raport de interesul superior al copilului, ca instanța de apel, schimbând, în parte, sentința apelată, să stabilească un program de legături personale ale apelantei cu minorul ........adecvat în raport atât cu prevederile legale sus-citate (pct. 26), cât și cu situația de fapt așa cum a reieșit din probele administrate în cauză.

Pentru a se preveni conflictele dintre părinți - vizibile chiar cu ocazia luării interogatoriilor la termenul din data de 3.02.2014- referitoare la modalitatea în care se vor derula aceste legături personale ale minorului cu apelanta (mama sa), Tribunalul va fixa, prin decizie, în mod detaliat, acest program, respectiv în sensul următor: prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 15,00 până duminică orele 18,00, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui (intimatul.......) și deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat; în prima săptămână din vacanțele de iarnă și de primăvară, precum și în luna august din vacanța de vară, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui (intimatul.........) și deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat.

31. În fine, dar nu în ultimul rând, instanța apreciază, date fiind circumstanțele specifice ale cauzei, așa cum sunt conturate de probele administrate, că este necesar a atrage atenția părintelui la care s-a stabilit locuința copilului- respectiv intimatul-reclamant......., față de menținerea, pe acest aspect, a sentinței apelate prin decizia pronunțată în prezenta cauză-:

- că are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, neexistând vreo prevedere legală care să condiționeze respectarea acestei obligații de îndeplinirea de către celălalt părinte a obligației de a presta întreținere în favoarea copilului;

- că aceste relații și legături personale se pot (fiind de dorit chiar) desfășura și în oricare dintre celelalte forme prescrise de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004;

- și că, în cazul în care împiedică sau afectează în mod negativ, prin nerespectarea programului stabilit de instanță, legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte (apelanta-pârâtă din cauză), aceasta din urmă poate fie să ceară serviciului public de asistență socială, în baza art. 15 alin. 5-8 din Legea nr. 272/2004, să monitorizeze relațiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni, raportul de monitorizare putând fi folosit ca probă în instanță, fie să solicite instanței de tutelă, în temeiul art. 161 din Legea nr. 272/2004, a dispune una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau unele garanții dintre cele enumerate de alin. 2 al art. 161 din aceeași lege, fie să ceară instanței de tutelă, în baza art. 403 C.civ., a dispune, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la pronunțarea prezentei decizii, modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori.

III) Soluția Tribunalului asupra apelului pendinte

32. Prin urmare, pentru aceste considerente expuse pe larg în cele ce preced, care completează ori suplinesc motivarea sentinței apelate, Tribunalul, în temeiul art. 296 C.proc.civ., va admite apelul formulat de către pârâta-reclamantă ........împotriva sentinței nr. ...../04.06.2013 pronunțate de Judecătoria Râmnicu-Sărat în sensul că va schimba, în parte, sentința apelată și va stabili ca apelanta să aibă legături personale cu minorul........., născut la data de 11.03.2006, după următorul program: prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 15,00 până duminică orele 18,00, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui, intimatul ........și deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat; în prima săptămână din vacanțele de iarnă și de primăvară, precum și în luna august din vacanța de vară, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui (intimatul......) și deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat, urmând a fi menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

În temeiul art. 298, coroborat cu art. 274 alin. 1 C.proc.civ., se va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului vizând obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că intimatul este în culpă procesuală, fiind căzut în pretenții deoarece apelul formulat de partea adversă a fost admis.

← CIVIL.Prescripţie achizitivă. Terenuri care fac obiectul...  CIVIL.Stabilire paternitate. Concludenţa expertizei ADN →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CIVIL.Stabilire locuinţă minor. Mamă plecată la muncă în străinătate