Clauze abuzive. Jurisprudență Abuzuri; Clauze compromisorii
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 1002 din data de 18.05.2017
Prin sentința civilă nr. 1002 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 02.03.2017 în dosarul nr. 9449/245/2015, instanța aadmis în parte acțiunea exercitată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâta și intervenientul forțat; a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art. 5.2 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. 105005/11.04.2008, referitoare la revizuirea cuantumului comisioanelor; a respins ca neîntemeiate cererile reclamanților privind constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise în art. 4.4, 5.1, lit. b, 5.1, lit. c, 8.14 și 8.15 din contractul de credit, precum și cererile de obligare a pârâtei la restituirea comisioanelor de acordare și de administrare, a excedentului de dobândă și a dobânzii legale aferente acestora.; a respins ca neîntemeiate cererile de înghețare a cursului CHF la momentul semnării contractului de credit, precum și denominarea în moneda națională a plăților; a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere faptul că prevederile contractuale referitoare la clauza prin care împrumutătorul are dreptul de a modifica unilateral dobânda, dar prinraportare la un indicator precis individualizat, nu face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, ci dă posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Instanța a constatat că din modul în care este redactată clauza din art. 4.4 un astfel de motiv întemeiat este prevăzut în contract, oferindu-se clientului posibilitatea să știe, de la început situațiile în care dobânda va fi mărită. În concret, această situație se raportează la variația indicelui de referință LIBOR la șase luni, un indice obiectiv și transparent, la care se adaugă un procent fix de 4% pe an. Ori, clientului, în speță reclamanților li se asigură previzibilitatea modului de calcul al dobânzii prin afișarea nivelului dobânzii la sediul băncii, ori pe site-ul acesteia, fiindu-le, totodată, oferită posibilitatea de a înapoia întregul credit în termen de 10 zile.
Cu alte cuvinte, în situația de față, clienților nu le este imposibil să determine modalitatea în care banca, lună de lună, calculează cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o respectare a caracterului determinabil al dobânzii.
Modul de calcul al dobânzii revizuibile este raportat la un indice extern băncii, LIBOR, un indice public, cu privire la care banca nu are posibilități de a-l influența. Evident, există posibilitatea reală ca dobânda să varieze nu numai în sens ascendent, ci și descendent, mai ales având în vedere durata de derulare a contractului de 360 de luni.
Ambele elemente din care se compune dobânda revizuibilă sunt clar exprimate în clauzele actului, care așa după cum s-a mai precizat, a fost aplicat de către pârâtă din anul 2008 până în prezent, fără să existe vreo opoziție din partea reclamanților.
În concluzie, clauza art. 4.4. din contractul părților privitoare la dobândă conține indici obiectivi și verificabili referitori la modul de calcul al dobânzii, astfel că aceasta nu are un caracter abuziv.
În ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de acordare, față de modul de redactare al acestei clauze, consideră instanța că denumirea sa, "de acordare"; lămurește menirea acestui comision: operațiunea de analiza a cererii de creditare și a situației financiare a solicitanților creditului. Nu era necesar ca Banca să indice în mod concret toate operațiunile tehnice pe care analiza cererii de acordare a creditului le presupune, fiind suficient că rațiunea perceperii comisionului a fost individualizată. De asemenea, întinderea acestui cost este strict determinată prin indicarea expresă a cuantumului său. Mai mult de atât, față de nivelul creditului solicitat și aprobat, cuantumul acestui comision, de 2%, nu apare a fi disproporționată, astfel că nu există nici dezechilibrul din drepturile și obligațiile părților.
Atât timp cât acest comision ce acoperă costurile pe care banca le-a efectuat în activitatea de procesare a cererii de credit, a fost cuantificat încă de la data încheierii contractului ți clauzele care îl stipulează sunt clare, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu, instanța nu poate să constate abuzivă această clauză contractuală.
Privitor la clauza referitoare la comisionul de administrare, instanța a apreciat că prevederea contractuală referitoare la comisionul de administrare a fost redactată într-un limbaj clar, inteligibil, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat poate să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, pentru acesta și, prin urmare, costul total al împrumutului său. Acest comision de administrare reprezintă o componentă a ratei lunare, cunoscută de către împrumutat de la data semnării contractului de credit, fiind menționată expres în graficul de rambursare și având aceeași valoare pe toată durata derulării relațiilor contractuale dintre părți.
Nu este rolul instanței acela de a verifica dacă un preț stabilit în cuprinsul unei convenții este "corect";, "justificat";, "echitabil"; față de natura și întinderea prestației pe care prețul are menirea să o recompenseze. Prețul este stabilit prin corecta funcționare a legilor pieței și de către părțile din contract, prin negociere, iar intervenția instanței nu ar avea decât semnificația încălcării libertății de voințăși libertății contractuale. De asemenea, nu este menirea instanței să aprecieze dacă acest comision a fost instituit în mod optim pentru operațiunile de urmărire a creditului, iar nu pentru cele de administrare a contului curent, părțile fiind întru totul îndreptățite să stabilească ce operațiuni urmează să se efectueze și cum sunt acestea recompensate. Reclamanții nu au indicat o norma legală cu caracter imperativ pe care pârâta să o fi încălcat prin instituirea comisionului de administrare pentru operațiunile de urmărire a creditului, iar nu pentru alte operațiuni.
În aceste condiții, instanța apreciază că prevederea contractuală referitoare la obligația de plată a unui comision de administrare nu are caracter abuziv.
Referitor la art. 5.2 din contract: s-a reținut că o clauză care permite băncii modificarea cuantumului comisioanelor în mod unilateral fără consimțământul împrumutatului, acordă un drept discreționar băncii de a modifica acordul de voința format la momentul semnării contractului de credit. Cu alte cuvinte, posibilitatea rezervată de pârâtă ca în funcție de indicatori impreciși să poată modifica unilateral cuantumul comisioanelor, nu poate fi acceptată, deoarece orice modificare ar trebui adusă la cunoștința reclamanților la momentul încheierii convenției, printr-o informare corectă, completă și precisă a împrumutaților cu privire la data și modul de ajustare a comisioanelor cunoscute.
Așadar, aceste prevederi contractuale referitoare la clauza prin care împrumutătorul are dreptul de a modifica unilateral cuantumul comisioanelor fără a fi raportată la un indicator precis individualizat, face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă modificarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Pârâta ar fi avut legitimarea de a modifica nivelul comisioanelor doar în baza unor "motive întemeiate";, în caz contrar devenind aplicabil art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, care stipulează că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Instanța constată că un astfel de motiv întemeiat nu este prevăzut în contract, neputând identifica în cadrul acestuia descriereaunei situații clare, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, comisioanele vor fi modificate. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de modificare a comisioanelor, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Or, în situația de față, clienților le este imposibil să determine modalitatea în care banca, ar putea, la un moment dat, să modifice cuantumul comisioanelor, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al acestora.
Referitor la art. 8.14 și 8.15 din contract, privitoare la scadența anticipată, instanța a observat, contrar susținerilor reclamanților, că aceste clauze contractuale au un conținut clar și inteligibil, fără a oferi posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată în orice situație. În fapt, prin aceste clauze s-a prevăzut posibilitatea băncii de a denunța unilateral contractul și a declara scadența anticipată a acestuia în situațiile de neîndeplinire a obligațiilor contractuale din partea celor împrumutați, denumite cazuri de culpă - ori, atât obligațiile părților, cât și situațiile ce sunt considerate de culpă, sunt enunțate în cadrul art. 7 și 8 din condițiile generale ale contractului, fiind astfel strict individualizate.
Instanța nu poate fi de acord cu raționamentul reclamanților conform căruia singura situație care ar trebui să permită băncii declararea scadenței anticipate a contractului de credit este cea determinată de neplata ratelor de credit. În condițiile în care obligațiile împrumutaților nu sunt limitate la plata ratelor de credit, este normal ca neîndeplinirea oricăreia din aceste obligații să poată atrage denunțarea unilaterală din partea băncii a contractului de credit; așa cum, în mod corelativ, neîndeplinirea unei obligații ce incumbă băncii poate fi sancționată de reclamanți cu denunțarea contractului de credit.
Pe de altă parte, cele două clauze contractuale nu oferă băncii posibilitatea de a declara scadența anticipată pentru neîndeplinirea unei obligații a reclamanților străine de contract, astfel că instanța constată că aceste clauze nu prezintă un caracter abuziv.
Referitor la obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în contul comisionului de acordare și al comisionului de administrare din momentul încheierii contractului, sume la care se aplică dobânda legală raportată la momentul fiecărei plăți și restituirea excedentului de dobândă, față de soluția ce s-a acordat capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al acestor clauze, anterior analizate, instanța consideră că nu sunt întemeiate aceste cereri, întrucât nu ne aflăm în prezența niciunei sumei nedatorate.
Privitor la cerere de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominare în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională:
Instanța observă faptul că potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractului și, deci, incidente în cauză, acesta din urmă este guvernat de principiul nominalismului monetar. Astfel, conform art. 1.578 cod civil din 1864: "Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății";.
Astfel, potrivit primului alineat, suma de rambursat urma a fi determinată în raport cu suma efectiv împrumutată. Cu alte cuvinte, suma unităților transmise trebuie restituită întocmai, formulă considerată, de altfel, un truism fondat pe natura obligației, pentru că, în fapt, textul menționat reamintește o regulă care poate fi dedusă cu ușurință urmând logica stabilită de legislația civilă în materia altor obligații. În plus, cel de-al doilea alineat trimite la valoarea nominală, chiar și în ipoteza unor eventuale modificări ale valorii monedei.
Pe de altă parte, riscul creșterii sau descreșterii cursului de schimb valutar este inerent oricărui contract încheiat în valută. Totodată, riscul creșterii cursului de schimb este asumat de către client, în timp ce riscul scăderii cursului de schimb este asumat de către Bancă. Faptul că exista posibilitatea ca rata de schimb a CHF să crească putea fi dedusă inclusiv din faptul că cererea pentru această valută era mult mai mare decât oferta de pe piață, iar aceasta este o regulă simplă, elementară a economiei de piață, fiind un fapt notoriu că în cazul în care există o cerere mare pentru un anumit bun ce se găsește în cantități limitate, prețul acelui bun va crește.
În orice caz, instanța apreciază că și din prisma unui consumator obiectiv, cu o pregătire medie, este rezonabil a presupune că ar fi avut posibilitatea de a lua la cunoștință de împrejurările anterior arătate; astfel că, atât timp cât prin raportare la o evaluare în mod abstract, ca un bonus pater familias, este rezonabil a se considera că fluctuația valutei este o împrejurare asumată, cu atât mai mult prin raportare strict la cei doi reclamanți, această împrejurare este una asumată.
Cu alte cuvinte, conform celor de mai sus, instanța reține că reclamanții ar fi putut avea în vedere facultatea schimbării împrejurărilor privitoare la fluctuațiile monedei în care s-au împrumutat, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile teoriei impreviziunii referitoare, pe de o parte la situația excepțională, iar pe de altă parte la neasumarea de către împrumutați a fluctuațiilor de monedă, astfel încât aceștia vor fi nevoiți să suporte noua prestație, chiar dacă este mai oneroasă decât cea inițială.
Deși instanța nu neagă sub nicio formă faptul că moneda CHF în raport de leul românesc a cunoscut o apreciere majoră între momentul semnării contractului de credit și cel al introducerii prezentei acțiuni, consideră că aceasta nu poate fi asimilată unei împrejurări excepționale de natură a permite instanței să intervină în contractul părților, în sensul reechilibrării contraprestațiilor.
Din alt punct de vedere, instanța consideră necesar a menționa faptul că cererea celor doi nu poate fi analizată nici prin prisma deciziei pronunțată de CJUE în cauza ArpádKasler și HajnalkaKaslerneRabai v OTP JelzalogbankZrt, în dosarul C-26/13 ("decizia Kasler";), cu privire la interpretarea art. 4 alin. (2) și art. 6 alin (1) din Directiva 93/13/CEE a Parlamentului European și a Consiliului privind clauzele abuzive încheiate în contractele cu consumatorii, în legătură cu interpretarea și executarea unui contract de credit nu rezultă posibilitatea convertirii în moneda națională a creditului în valută, la cursul de schimb de la data încheierii contractului.
Situația de fapt avută în vedere de decizia Kasler nu poate fi echivalată cu situația altor tipuri de contracte de credit prin care băncile au acordat împrumuturi consumatorilor în altă valută decât valuta națională.
Astfel, contractul de credit încheiat de ArpádKasler și HajnalkaKaslerneRabai a avut în vedere un împrumut acordat în forinți maghiari, dar raportat la echivalentul sumei în franci elvețieni la cursul de schimb la cumpărare al Băncii de la data acordării creditului, rambursarea urmând să se facă direct în forinți maghiari prin raportare la valoarea ratei stabilită în franci elvețieni, la cursul de schimb la vânzare al Băncii.
Cu alte cuvinte, moneda străină (francul elvețian) era doar un criteriu de stabilire a valorii nominale împrumutate și respectiv a valorii de rambursat, iar nu moneda creditului.
CJUE a observat că, în realitate, nu avea loc nicio operațiune de schimb valutar din partea băncii, care sa justifice obligarea împrumutaților de a rambursa suma în rate stabilite la cursul de schimb determinat de aceeași bancă, având în vedere că atât suma avansată cu titlu de împrumut, cât și ratele pentru rambursare era în moneda națională maghiară, iar nu în franci elvețieni care să facă obiectul unui schimb valutar în forinți (sau invers), pentru îndeplinirea obligațiilor specifice unui asemenea contract.
Un asemenea mecanism de rambursare a creditului, prin raportare la cursul de schimb față de moneda străină, fără a avea loc nicio operațiune efectivă de schimb valutar, reprezintă, într-adevăr, o plată (un preț) plătit fără nici o contraprestație din partea băncii, fiind abuziv din perspectiva Directivei 93/13/CEE.
Prețul legitim care se achita băncii în acest caz consta în dobânda la suma împrumutată, caracterizată prin reguli proprii de stabilire în contractele de împrumut bancar, iar la acest preț nu se mai poate adăuga un altul, constând într-o ipotetică diferență de curs valutar, pentru care nu are loc o operațiune de schimb valutar din moneda națională în moneda străină sau invers.
Cu totul alta este însă situația în cazul în care împrumutul a fost acordat direct, efectiv, în moneda străină, iar obligația de rambursare a capitalului și a dobânzii se execută, de asemenea, în aceeași monedă.
În acest caz, pe de o parte, consumatorul trebuie să restituie suma primită cu titlu de împrumut, chiar dacă în moneda străină, iar, pe de alta parte, nu i se impune un anumit curs de schimb la care sa procure valuta necesară rambursării creditului.
Împrumutatul are în acest caz mai multe opțiuni pentru procurarea valutei străine în care trebuie să aibă loc rambursarea: cumpără valuta de la alta banca sau de la o casă de schimb valutar autorizată; folosește sistemul intern de schimb valutar al băncii de la care a luat împrumutul sau; se poate afla în situația în care realizează venituri direct în valuta creditului, nemaiavând astfel nevoie de nici un fel de operațiune de schimb valutar.
Clientul se bucură de dreptul de a restitui împrumutul în valuta în care l-a contractat, putând avea aceasta valută din oricare dintre cele trei surse.
Dacă se adresează totuși aceleiași bănci cu scopul de a cumpăra valuta străină necesară rambursării unei anumite rate, eventual la un curs de schimb mai puțin favorabil, aceasta va fi o opțiune la libera alegerea a clientului, banca prestând serviciul de schimb valutar în mod efectiv.
| ← Minori. Jurisprudență Minori | Recurs. procedura insolvenţei. contestaţie împotriva... → |
|---|
