Obligaţie de a face. Jurisprudență Contracte; Prescripţii
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 3531 din data de 18.05.2017
Prin sentința civilă nr. 3531 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 17.03.2017 în dosarul nr. 865/99/2016*, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la suma de 4.854,21 lei, aferentă CR5, invocată de pârâtă prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 60.661,7 lei cu titlu diferență de încasat, aferentă CR6, CR7 și CR9, precum și dobânda legală aferentă acesteia în cuantum de 5.480,83 lei calculată de la data scadenței sumelor și până la data de 04.11.2016, dobândă ce se va calcula în continuare până la plata efectivă; a respins capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 4.854,21 lei, aferentă CR5, ca fiind prescris dreptul material la acțiune; a respins capătul doi de cerere, ca neîntemeiat și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru aferentă sumelor admise, respectiv suma de 2.318,23 lei (pentru debitul principal) și 379,04 lei (pentru dobânda legală).
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere faptul căreclamanta a dovedit existența unor raporturi contractuale între părți, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv prin contractul de finanțare, acordul de parteneriat, cereri de rambursare.
Pe de altă parte, instanța observă faptul că prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului autoritatea contractantă a informat pârâta că suma declarată eligibilă pentru partenerul nr. 1 (în speță reclamanta) aferentă CR6 este de 5.738,4 lei. Conform situației centralizatoare depusă de reclamantă din suma anterior indicată aceasta a primit o plată parțială de la pârâtă, în cuantum de 5.193,08 lei, rămânând un rest neachitat de 545,32 lei.
Prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului autoritatea contractantă a informat pârâta că suma declarată eligibilă pentru partenerul nr. 1 (în speță reclamanta) aferentă CR7 este de 125.733,18 lei. Conform situației centralizatoare depusă de reclamantă din suma anterior indicată aceasta a primit o plată parțială de la pârâtă, în cuantum de 66.109,99 lei, rămânând un rest neachitat de 59.623,19 lei.
Totodată, prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului autoritatea contractantă a informat pârâta că suma declarată eligibilă pentru partenerul nr. 1 (în speță reclamanta) aferentă CR9 este de 493,19 lei. Conform situației centralizatoare depusă de reclamantă suma anterior indicată nu a fost plătită de către pârâtă.
Mai mult de atât, reclamanta depus la dosar și extrase de cont din cuprinsul cărora pot fi identificate plățile parțiale anterior menționate.
Față de cele de mai sus, constată instanța faptul că suma de 60.661,7 lei, reprezentând diferențe de încasat, aferente CR6, CR7 și CR9, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei este neîndoielnică, rezultând din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 662, alin. 2 Cod de procedură civilă, cuantumul acesteia este determinat prin înscrisurile care o constată, acestea fiind opozabile debitorului, conform art. 662, alin. 3 Cod de procedură civilă, iar termenul prevăzut în favoarea sau și în favoarea debitorului s-a împlinit.
Având în vedere cele de mai sus, observând și faptul că potrivit art. 1169 cod civil anterior, cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească; în concret, ținând cont de natura cererii, creditorul are obligația de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, în acest caz, revine debitorului sarcina de a dovedi executarea propriilor sale obligații, respectiv stingerea acestora prin plată.
Pârâta nu a solicitat administrarea de probe din care să rezulte că și-a îndeplinit în întregime și la termen obligațiile în cauză și nici nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare. Deși această parte a susținut că este în sarcina reclamantei a dovedi faptul că sumele solicitate nu au fost achitate, instanța nu își poate însuși acest argument, întrucât, după cum s-a arătat și mai sus, reclamanta a făcut dovada existenței acordului de parteneriat, a îndeplinirii propriilor sale obligații (ce decurg din faptul că prin scrisorile de informare a beneficiarului emise de autoritatea contractantă au fost declarate eligibile sume de bani pentru partenerul nr. 1); a afirmat că nu a primit în totalitate sumele de bani declarate eligibile pentru ea, astfel că era în sarcina pârâtei obligația de a dovedi că s-au efectuat aceste plăți în totalitate; însă pârâta nu a făcut o astfel de dovadă.
Pentru toate cele arătate mai sus, constatând îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, instanța urmează a admite capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la achitarea către reclamantă a sumei de 60.661,7 lei cu titlu diferență de încasat, aferentă CR6, CR7 și CR9.
De asemenea, având în vedere că, potrivit prejudiciul trebuie reparat integral, atât prin plata prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat, iar în cazul în care creditorul este lipsit de o sumă de bani beneficiul nerealizat este prezumat a fi reprezentat de dobânda legală, instanța va obliga pârâta și la plata dobânzii legale aferente sumei de 60.661,7 lei. Ținând cont de faptul că pârâta este de drept în întârziere când nu și-a executat obligația de a plăti o sumă de bani asumată în exercițiul unei întreprinderi, iar dreptul la recuperarea despăgubirii plătite s-a născut, pentru reclamantă, de la data scadenței fiecărei plăți aferentă CR6, CR7 și CR9, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei și dobânda legală aferentă debitului principal în cuantum de 5.480,83 lei calculată de la data scadenței sumelor și până la data de 04.11.2016, dobândă ce se va calcula în continuare până la plata efectivă. Este de menționat faptul că suma de 5.480,83 lei menționată anterior a fost stabilită prin raportare la calcului depus de reclamantă din care a fost scăzută dobânda legală calculată pentru CR5.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită sumele declarate neeligibile în scrisorile aferente CR11 și CR12, în cuantum de 104.068,84 lei, sume nerecunoscute întrucât beneficiarul nu a comunicat partenerului conținutul scrisorilor de informare aferente CRU și CR12 în termen de 5 zile pentru ca acesta să poală remedia situația sau să depună contestație.
În fapt, instanța observă faptul că potrivit scrisorii de autoritatea contractantă a declarat eligibile pentru solicitant (în speță pârâta) suma de 64.633,74 lei, iar pentru partenerul nr. 1 (în speță reclamanta) suma de 27,76, aferente CR11. A fost declarată neeligibilă suma totală de 171.027,4 lei.
De asemenea, prin scrisoarea standard de informareaferentă CR12, autoritatea contractantă a declarat eligibilă pentru partenerul nr. 1 suma de 15.044,25 lei, fiind declarată neeligibilă suma de 2.225,48 lei.
Reclamanta susține faptul că documentele justificative aferente CR 11 au fost transmise de către Universitate către pârât, aspect ce rezultă din Raportul de audit al Proiectului. În lipsa documentelor justificative auditorul financiar din proiect nu ar fi putut întocmi Raportul de audit al Proiectului. Dacă aceste documente nu existau la data întocmirii Raportului de audit auditorul era obligat să le solicite, neputând transmite Raportul de audit fără să semnaleze lipsa documentelor. Or, în cererea finală, CRI2, se regăsesc parte din cheltuielile solicitate de către Universitate, ceea ce înseamnă că documentele existau și au fost verificate de către auditor. De asemenea, reclamanta susține că transmiterea documentelor justificative către pârâtă reiese și din practica statornicită între părți în sensul că pentru cererile de rambursare nr. 1-10 aceste documente au fost transmise tot prin poștă, iar în urma primirii lor pârâta a transmis cererile de rambursare, sumele solicitate fiind declarate eligibile.
Cu toate acestea, instanța constată că susținerile reclamantei sunt simple prezumții, care în lipsa unor alte mijloace de probă nu pot face dovada certă a îndeplinirii propriilor sale obligații, constând în transmiterea tuturor înscrisurilor necesare în vederea declarării eligibile a sumelor solicitate. Niciun mijloc de probă de la dosar nu atestă transmiterea de către reclamantă către pârâtă a cererilor de rambursare nr. 11 și 12, însoțite de documentele justificative.
Pe de altă parte, pârâta este cea care infirmă susținerile anterioare ale reclamantei, ori, în această situație cea din urmă avea obligația de a proba dincolo de orice îndoială îndeplinirea propriilor sale obligații pentru ca instanța să poată constata neîndeplinirea obligațiilor de către pârâtă.
Prezumțiile simple de care înțelege să se folosească reclamanta nu sunt suficiente pentru a fundamenta pretențiile sale, astfel că instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
| ← Fond funciar – rectificare titlu proprietate . Jurisprudență... | Anulare act administrativ- cazier de conduită profesională → |
|---|
