Condiţiile pentru emiterea unui ordin de protecţie

Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 1847 din data de 15.12.2016

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 26919/281/2016, reclamanta M.A.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.C.C., solicitând emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care să se dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de reclamantă, față de locuința acesteia din XXX, față de locul ei de muncă de la S.C. XXX S.R.L. din XXX și interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 12643 pronunțată la data de 05.11.2015 de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 12758/281/2015, rămasă definitivă conform Deciziei Civile nr. 39/14.01.2016 a Tribunalului Prahova, a fost admisă cererea reclamantei M.A.G., în contradictoriu cu pârâtul S.C.C., de emitere a ordinului de protecție pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii acestui ordin în sensul celor solicitate și în petitul prezentei acțiuni.

Astfel, prin sentința civilă cu nr. anterior indicat, instanța de judecată competentă a dispus în sarcina pârâtului, pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii ordinului de protecție, următoarele obligații și interdicții: a obligat pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de persoana reclamantei M.A.G., față de locuința acesteia situată în XXX și față de locul de muncă al acesteia: S.C. XXX, S.R.L. cu sediul în com. XXX. De asemenea, prin aceeași hotărâre instanța a interzis pârâtului luarea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta M.A.G..

De asemenea, prin Sentința Civilă nr. 127, pronunțată la data de 17.05.2016 de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 9691/281/2016, rămasă definitivă conform Deciziei Civile nr. 768/30.06.2016 a Tribunalului Prahova, a fost admisă și cererea reclamantei M.A.G., în contradictoriu cu același pârât S.C.C., de emitere a unui nou ordin de protecție pentru o perioadă de șase luni de la data emiterii acestui ordin în sensul celor solicitate și în petitul prezentei acțiuni.

Reclamanta a arătat că în perioada valabilității ordinului de protecție pârâtul a respectat doar aparent dispozițiile legale dispuse de către instanțele de judecată, conform hotărârilor enumerate mai sus - în toată această perioadă, pârâtul redirecționând către mama reclamantei audiată de altfel, ca martor în cauzele anterioare, mesaje de amenințare prin care exercită reale acte de violență psihică la adresa reclamantei. Astfel, în perioada valabilității ordinelor de protecție cât și ulterior, pârâtul a transmis către mama reclamantei, dar și către reclamantă direct, mai multe mesaje de amenințare directă la adresa acesteia precum și a reclamantei, astfel încât starea de tensiune psihică a reclamantei și a familiei acesteia nu a încetat deplin nici în perioada pentru care au fost emise odinele de protecție. A fost anexată o listă cu mesajele sms înaintate de către pârât fostei sale soacre, mama reclamantei, precum și direct reclamantei după data de 18.11.2016.

Reclamanta a precizat astfel că imediat după expirarea fiecăruia dintre ordinele de protecție, pârâtul a reluat vechile obiceiuri de a o amenința în mod direct pe reclamantă, amenințări care în mod evident creează acesteia din urmă o perpetuă stare de pericol, avută în vedere de către instanțele de judecată la momentul încuviințării emiterii celor doua ordine de protecție anterioare.

Ulterior condamnării pârâtului S.C.C., pentru ¬săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, constând în neplata cu rea-credință a pensiei de întreținere datorată pentru minora S.F.C., conform Sentinței Penale nr. 2356/18.10.2016, a Judecătoriei Ploiești, pârâtul a adresat reclamantei o nouă serie de amenințări la adresa integrității fizice și psihice a reclamantei. De asemenea, în data de 22.06.2016, la revenirea dintr-o excursie în care a însoțit-o pe minoră, a încercat să o rețină cu forța, în afara programului de vizitare încuviințat de către instanță, deși aceasta era așteptată la autocar de către mama reclamantă și bunica maternă. Cu această ocazie, încercând să își impună cu forța voința de a o păstra pe minoră și în afara programului de vizitare, pârâtul a intenționat să o lovească pe reclamantă, fapt împiedicat însă de către mama reclamantei care însă a fost lovită puternic în zona feței de către pârât. În acest context reclamanta a fost nevoită să intervină în apărarea mamei sale, pulverizând spre pârât spray iritant lacrimogen.

Având în vedere faptul că în cauză nu a fost soluționat dosarul penal 3537/P/2014 aflat în evidența Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, precum și existența unor noi dosare de urmărire penală instrumentate de Poliția XXX, pentru fapte exercitate de către parat cu violență împotriva reclamantei, având în vedere că subzistă temeiurile de fapt și drept avute în vedere de către instanțele de judecată la momentul emiterii celor două ordine de protecție anterioare, reclamanta a formulat prezenta cerere prin care solicită emiterea unui nou ordin de protecție pentru a se apăra de violențele la care pârâtul o supune - precizând că în dosarul de cercetare penală menționat anterior, pârâtul este cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de amenințare și una de lovire, acte de violență ce pot fi prevenite prin emiterea unui nou ordin de protecție.

S-a mai arătat că necesitatea formulării prezentei cereri derivă din nevoia reclamantei de a se pune la adăpost de agresiunea manifestată direct și în scris de către pârât, agresiune ce provoacă un grav dezechilibru psiho-emoțional reclamantei, prin adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum și prin utilizarea de amenințări, insulte, cuvinte și expresii degradante și umilitoare, precum și prin provocarea de stări de tensiune și suferință psihică.

De asemenea, s-a arătat în cererea de chemare în judecată că actele de violență manifestate de către pârât la adresa reclamantei dar și a minorei rezultate din căsătoria acestora, au continuat chiar și sub forma violenței economice pe lângă cea psihică, întrucât pârâtul înțelege cu o vădită rea-credință, să nu achite reclamantei contravaloarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat conform Sentinței prin care a fost desfăcută căsătoria părților, nr. 16461//03.12.2014, iar în vederea recuperării contravalorii pensiei de întreținere datorate de către pârât începând cu data de 13.02.2014 și până la zi, reclamanta a fost nevoită să efectueze demersurile procedurale, respectiv cerere de executare silită precum și formularea unei sesizări penale având ca obiect săvârșirea de către pârât a infracțiunii de abandon de familie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 378, alin. (1) Lit. c) C.Pen., însă ca urmare a întreprinderii acestor demersuri legale la care reclamanta era îndrituită, pârâtul a exercitat noi acte de amenințare și violență psihică, cu scopul de a o determina pe reclamantă să renunțe la exercitarea tuturor acțiunilor având ca scop recuperarea pensiei de întreținere.

În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 217/2003.

În dovedirea acțiunii, au fost atașate înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din 07.12.2016, instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisurile de la dosar pentru ambele părți, audierea a doi martori propuși de reclamantă și administrarea probei cu interogatoriul luat reclamantei, propus de către pârât.

După administrarea probelor încuviințate, prin Sentința civilă nr. 602/7.12.2016, Judecătoria Ploiești a admis cererea formulată de reclamanta M.A.G., în contradictoriu cu pârâtul S.C.C., și, în consecință, în temeiul disp. art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată, a emis ordin de protecție, cu caracter provizoriu, pe durata de 6 luni, prin care a dispus următoarele: în temeiul art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 republicată, a obligat pe pârât să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, față de locuința reclamantei din XXX și față de locul de muncă al acesteia din XXX; în temeiul art. 23 alin. 1 lit. f din Legea nr. 217/2003, a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta M.A.G..

Totodată, instanța de fond a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, a dispus că onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru pârât, în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și, constatând că în baza art. 29 din Legea 217/2003 republicată, prezentul ordin de protecție este executoriu, fără somație și fără trecerea vreunui termen, în temeiul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 a dispus comunicarea de îndată a prezentul ordin structurilor Poliției Române de la locuința părților.

Pentru a pronunța soluția menționată, instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003 "În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate";.

S-a mai reținut că art. 4 din aceeași lege prevede că "Violența în familie se manifestă sub următoarele forme:

a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;

b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar;

c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar;

d) violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;

e) violența economică - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;

f) violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;

g) violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare";.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada violenței fizice, psihologice și economice la care a fost supusă de către pârât.

S-a constatat în acest sens că actele de violență la care este supusă victima, pentru emiterea unui ordin de protecție, nu trebuie să includă în mod necesar și acte de violență fizică, Legea nr. 217/2003 prevăzând diferite forme în care o persoană se poate manifesta în mod violent - în acest sens prima instanță constatând că reclamanta a fost supusă la acte de violență psihologică, prin amenințările permanente transmise de pârât, prin intermediul mamei reclamantei - reținând că din declarațiile martorilor audiați în cauză, YYY și XXX rezultă că pârâtul a trimis constant mesaje de amenințare pe telefonul mamei reclamantei, iar după ce au încetat efectele ordinului de protecție emis anterior, a început să trimită mesaje asemănătoare și pe telefonul reclamantei, de asemenea, aceleași martore afirmând că în luna iunie, întâlnindu-se cu reclamanta, pârâtul a încercat să o lovească.

Judecătorul fondului a apreciat că din probele administrate în cauză reiese cu certitudine existența unei relații conflictuale între părți, apreciind totodată că violențele la care este supusă reclamanta au un caracter actual și nu eventual, având în vedere amenințările concrete pe care pârâtul i le adresează, zi de zi, iar periculozitatea pârâtului reiese și din faptul că, deși au mai existat două ordine de protecție anterioare emise împotriva lui, a continuat să exercite violențe psihologice asupra reclamantei, prin intermediul mamei acesteia, iar după încetarea efectelor ultimului ordin de protecție, pârâtul a început să trimită din nou mesaje de amenințate pe telefonul reclamantei.

Analizând cererea reclamantei, prima instanță a constatat astfel că, potrivit art. 23 din legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihica ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri, obligații sau interdicții(…) ";. În consecință, pentru a emite un astfel de ordin, instanța trebuie să constate ca fiind îndeplinite cumulativ următoarele trei condiții: 1.Să existe un act de violență în familie; 2.Actul de violență să provină din partea unui membru de familie; 3. Viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violență.

Analizând deci cerințele legale sus-menționate, instanța de fond a constatat că în ceea ce privește prima condiție, potrivit legii 217/2003, la art. 3 alin. 1 legiuitorul înțelege prin "violență în familie"; "orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate"; - iar examinând conținutul acțiunii formulate de reclamantă, coroborat cu probele de la dosar, instanța de fond constată că acțiunile pârâtului pot fi calificate drept "acte de violență în familie"; așa cum sunt definite în legea 217/2003 sub forma prevăzută de art. 4 la lit. a și b din legea 217/2003, prin amenințări și acte de violență psihică la care a fost supusă reclamanta.

Referitor la cea de-a doua condiție, se reține că potrivit art. 5 lit.b din legea 217/2003, în categoria "membru de familie"; care exercită acte de violență este inclus soțul sau fostul soț - instanța de fond constatând în speță că și această condiție este îndeplinită, pârâtul fiind fostul soț al reclamantei.

Analizând cea de-a treia condiție, prima instanță constată că prin comportamentul pârâtului se întărește convingerea că integritatea, dar și libertatea psihică a reclamantei sunt puse în pericol de posibile acte de violență ce pot fi săvârșite de către pârât asupra ei.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții pentru emiterea unui ordin de protecție, având în vedere violențele la care reclamanta a dovedit că a fost supusă, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus, provizoriu, pe un termen de 6 luni, în scopul protejării reclamantei, ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, față de locuința reclamantei din XXX și față de locul de muncă al acesteia din XXX.

Întrucât în cauză s-a făcut dovada exercitării de către pârât a actelor de violență și prin intermediul telefonului, prima instanță, în temeiul art. 23 lit. f din Legea nr. 217/2003 i-a interzis totodată acestuia orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta M.A.G., pentru aceeași perioadă de 6 luni - luând de asemenea act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva Sentinței civile nr. 602/7.12.2016 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat apel, în termen legal, pârâtul S.C.C., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că a fost pronunțată cu încălcarea prev. art. 23 alin.l din Legea nr. 217/2003 republicată, în cauza dedusă judecății nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție.

În motivele de apel formulate ulterior, apelantul-pârât a arătat că în esență, prima instanță a reținut în considerentele hotărârii atacate "existența unei stări conflictuale profunde între părți";, însă la justa soluționare a cauzei, nu se poate face abstracție de scopul real urmărit la promovarea acțiunii introductive de instanța de către intimata.

Astfel, se arată că din circumstanțele cauzei rezultă că prin Sentința civilă nr. 16461 din data de 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost desfăcută căsătoria dintre părți și s-a stabilit, printre altele, ca locuința minorei rezultată din căsătorie, S.F.C., să fie la domiciliul intimatei, autoritatea părintească să fie exercitată în comun de părți și s-a stabilit în favoarea apelantului un program de vizitare a minorei, prin luarea acestea la domiciliul său conform următorului program: în primul și al treilea week-end din luna, de vineri de la ora 18:00, până duminica ora 18:00; in vacanta de primăvara primele 3 zile în anii pari si ultimele 3 zile în anii impari; în vacanța de iarnă, prima săptămână in anii impari si ultima săptămână in anii pari; o luna in vacanta de vara, respectiv in luna iulie.

Apelantul susține că în realitate, divergențele dintre părți își au originea in refuzul intimatei de a permite menținerea legăturilor personale cu minora S.F.C., motiv pentru care acesta a formulat plângere penala împotriva intimatei, actualmente, instrumentându-se un dosar penal față de aceasta și de asemenea, in adresa emisa de către Politia Orașului XXX la data de 30.10.2014, aflata la dosarul cauzei, se menționează ca intimatei i s-a pus in vedere cu pe viitor sa respecte normele de conviețuire socială cât și un program de vizită a copilului pentru a preveni escaladarea stării conflictuale". mențiuni similare fiind făcute de către organele de politie și în adresele emise la data de 06.07.2014 și 03.09.2014 - înscrisuri depuse in apărarea apelantului-pârât.

În aceste condiții, în opinia apelantului, ordinul de protecție emis de către prima instanță constituie un instrument prin care se legitimează interzicerea relațiilor personale dintre acesta și minora rezultata din căsătorie, pe o durata nerezonabilă, culpa intimatei se protejează juridic și se generează temeiuri suficiente care sa conducă la exonerarea acesteia de răspundere penală - acesta fiind si scopul real al promovării acțiunii.

Se mai arată în motivele de apel că potrivit art.23 alin.l din Legea nr. 217/2003 republicată, "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol să emită un ordin de protecție... ", însă în speță, fără nicio raportare la cerințele statuate de legiuitor in textul de lege menționat, prima instanță motivează hotărârea cu trimitere în mod exclusiv la art.23 alin I lit. d) si f) din Legea nr.217/2003 republicata, dispoziții care încalcă Sentința civila nr.16461 din data de 03.12.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești definitivă.

Apelantul susține că pretinsele violențe exercitate de acesta asupra intimatei sunt afirmații mincinoase, în condițiile în care probele depuse în prima instanță confirmă că el însuși a fost victima agresiunilor exercitate asupra sa și minorei S.F.C. (fiica sa) de către intimată si de către martora XXX, mama intimatei.

În motivele de apel apelantul arată și că din perspectiva cerinței urgenței pe care o reclamă ordinul de proiecție, rezultă că nici această cerință nu este îndeplinită, având în vedere că starea conflictuală dintre părți este veche, în urma abuzurilor de interzicere a relațiilor personale cu fiica sa, impuse în mod abuziv de către XXX, mama reclamantei, martor în prima instanță.

O altă critică adusă de apelant vizează faptul că la pronunțarea hotărârii, prima instanța a făcut o încălcare și greșită apreciere a probelor administrate în cauză, cât și aplicare a Legii potrivit art.23 alin. l lit. d, din Legea nr.217/2003, privind obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, "față de copiii acesteia" sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, astfel încălcând fără drept Sentința civilă nr. 16461 din data de 03.12.2014. respectiv programul de vizită prin luarea la domiciliul apelantului a minorei, exercitarea dreptului părintesc și menținerea relațiilor personale cu fiica sa.

Convingerea instanței, susține apelantul, nu s-a format pe o analiza efectivă a tuturor probelor administrate in cauză, fiind ignorate probele solicitate de către acesta în apărarea sa, în condițiile în care potrivit art.264 alin.l C.pr. civ. Legea nr. 134/2010 ..Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate in ansamblul lor".

Apelantul apreciază în acest sens că prin modalitatea in care a fost înștiințat de prima instanță (modul de comunicare, imposibilitatea obiectivă de a lua cunoștință de conținutul sesizării împotriva sa), i s-a încălcat atât dreptul fundamental la apărare (prevăzut de Constituția României, Codul de procedura civila - art. 13 alin 3 din Legea 135/2010 si, nu in ultimul rând, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului ), dar s-a încălcat și principiul rolul activ judecătorului in aflarea adevărului conform art. 22 alin 2 cod procedura civilă.

Astfel, se susține că prima instanță a dat prioritate susținerilor intimatei fără nicio raportare la cerințele și exigențele statuate de legiuitor în Legea nr.217/2003 - republicată, dispoziții care prevăd, în mod generic, formele violenței in familie - în mod eronat instanța de fond apreciind că dovada formulării de către petenta a unor plângeri penale împotriva apelantului ar fi suficientă (pentru săvârșirea a doua infracțiuni de amenințare și o infracțiune de loviri sau alte violente), însă face o totala abstracție de plângerile penale formulate de către acesta împotriva intimatei pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului.

Susține în continuare apelantul că prin indicarea distanței de 100 m față de domiciliul minorei, instanța de fond încalcă dreptul la familie prin imposibilitatea exercitării de către acesta a programului de vizitare a minorei, iar in situația unei probleme medicale asupra minorei, nu se poate apropia la mai puțin de 100 m deoarece "mama" beneficiază de acoperire juridică, ceea ce duce la o imposibilitate ca părinte de a-i oferi ajutorul material concret dar și moral în astfel de situații.

Se mai arată în motivele de apel că atât in primul ordin de protecție, cât si in al doilea, intimata produce mai multe infracțiuni, respectiv încălcarea Sentinței civile nr.16461 din data de 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești fiind acoperita juridic, dar și fabricarea prin minciună a unor plângeri penale pentru violență, iar minora, fiica sa, a suferit în toata această perioadă traume si supunerea prin constrângere și abuz de a nu mai interacționa cu apelantul, impuse de intimata și mama acesteia - fiind de remarcat că in prima instanță intimata nu specifica nimic despre fiica sa.

În ceea ce privește depoziția martorei XXX, respectiv YYY, urmează în opinia apelantului ca aceasta să fie calificate drept subiective, având în vedere relația de rudenie dintre intimata și martora, intimata fiind fiica martorei, și faptul că împotriva acestei martore, apelantul a formulat anterior o plângere penală de mărturie mincinoasa în primul ordin de protecție - iar și in prezent se instrumentează dosar penal, făptuitoarea declarând mincinos că este clasat.

În ceea ce privește corespondenta electronică depusă la dosarul cauzei de către intimată, apelantul solicită a se constata lipsa oricăror indicii privind autenticitatea acesteia, ca și inexistenta unor probe să confirme fără echivoc că ar fi fost autorul expedierii acestei corespondențe fabricate pe calculator, iar lecturând considerentele hotărârii criticate se poate constata că înscrisurile depuse în apărarea sa și în combaterea cererii intimatei n-au făcut obiectul analizei primei instanței de judecată, deși aceste probe își dovedeau utilitatea, concludența și pertinența, condiții în care, în opinia apelantului, prin hotărârea pronunțată în cauză s-a adus o atingere implicită principiului "audiatur et altera pars".

Apelantul mai susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile imperativ prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție, măsura nefiind necesară și constituind o sancțiune disproporționată față de comportamentul și scopul urmărit de lege prin reglementarea acestei proceduri - în același timp considerând că hotărârea atacată reprezintă o încălcare adusă dreptului la viața de familie, prin ruperea legăturilor personale dintre minora rezultată din căsătorie și tată, deși nu sunt circumstanțe excepționale care să conducă la limitarea acestui drept, așa cum se statuează în jurisprudența CEDO art. 8 alin 1, prima instanță încălcând sentința judecătorească, cât și aplicarea Legii potrivit art. 23 alin.l lit d din Legea nr. 217/2003 - obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, "față de copiii acesteia" ).

Apelantul apreciază că și în primul ordin de protecție, el ca pârât nu a încălcat dispozițiile instanței, însă intimata având acoperire juridică, a putut fabrica dosare penale pentru a distruge cu acte de răzbunare relația de armonic si afecțiune cu fiica sa - cu precizarea că înainte de a formula cerere pentru emiterea ordinului de protecție, intimata a încercat sa-i limiteze programul de vizită în sentința civilă nr. 3046/29.10.2015 dosar 5556/105/2015, însă instanța a apreciat respingerea cererii, de asemenea și în demersul sentinței civile nr. 1746/02.12.2016 dosar 4027/281/2016 - aceasta fiind respinsă și definitivă.

Apelantul concluzionează că, în esența, ultimul lucru de a rupe relațiile sale cu fiica sa, este acest ordin de protecție bazat pe înscrisuri fabricate și regizate pe un calculator, doua dosare penale prin care i se aduce acuzație de violență prin mărturie mincinoasă - relevante în opinia organelor judiciare, având în vedere că intimata folosea mereu efectul juridic, iar apelantul, cu toate eforturile, era necredibil și trebuia să suporte presiune psihică în urma audierilor repetate, influențarea locului de muncă, dar și o stare de tensiune în relația cu partenera de viață în prezent, prin hărțuirea intimatei și răzbunare.

În consecință, apelantul solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii formulate de intimată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, apelantul a invocat art.466 si urm. C.pr.civ., iar în probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri și înregistrări audio-video

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la data de 13.12.2016 sub nr. 26919/281/2016.

Intimata nu a formulat întâmpinare cu privire la motivele de apel invocate, dar s-a prezentat în instanță, prin apărător ales, formulând concluzii de respingere a apelului declarat de apelantul-pârât, ca netemeinic și nelegal.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Apelantul-pârât a criticat sentința instanței de fond, invocând încălcarea prev. art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 întrucât în cauză nu ar fi îndeplinite condițiile legale pentru emiterea unui ordin de protecție, faptul că s-ar fi făcut o încălcare și greșită apreciere a probelor administrate în cauză și că în realitate se încearcă limitarea programului de vizită și a relațiilor sale personale cu fiica sa.

Analizând însă considerentele sentinței apelate prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare a situației de fapt, în raport de probatoriile administrate și de prevederile legale incidente în cauză.

Astfel, s-a reținut în mod corect că potrivit art. 23 din legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihica ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri, obligații sau interdicții(…) ";, ce pot consta în: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora - prin aceeași hotărâre, instanța putând dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială, iar pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

În ce privește deci posibilitatea emiterii unui ordin de protecție, instanța trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv: 1.Să existe un act de violență în familie; 2. Actul de violență să provină din partea unui membru de familie; 3.Viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violență.

În speță, analizând cerințele legale menționate, instanța de fond a constatat că, referitor la prima condiție, potrivit legii 217/2003, la art. 3 alin. 1 legiuitorul înțelege prin "violență în familie"; "orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate"; - iar examinând conținutul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, prin prisma probelor administrate în cauză, Tribunalul constată că în mod just prima instanță a apreciat că acțiunile pârâtului pot fi calificate drept "acte de violență în familie"; așa cum sunt definite în legea 217/2003 sub forma prevăzută de art. 4 la lit. a și b din legea 217/2003, prin amenințări și acte de violență psihică, la care a fost supusă intimata-reclamantă.

Astfel, s-a constatat în sensul arătat că actele de violență la care este supusă victima, pentru emiterea unui ordin de protecție nu trebuie să includă în mod necesar și acte de violență fizică, Legea nr. 217/2003 prevăzând diferite forme în care o persoană se poate manifesta în mod violent - în acest sens prima instanță constatând că reclamanta a fost supusă la acte de violență psihologică, prin amenințările permanente transmise de apelatul-pârât, prin intermediul mamei reclamantei - reținând că din declarațiile martorilor audiați în cauză, YYY și XXX rezultă că pârâtul a trimis constant mesaje de amenințare pe telefonul mamei reclamantei, iar după ce au încetat efectele ordinului de protecție emis anterior, a început să trimită mesaje asemănătoare și pe telefonul reclamantei - în dosarul de fond regăsindu-se transcrierea mai multor asemenea mesaje ce demonstrează comportamentul violent adoptat de S.C.C.

Totodată, aceleași martore au afirmat că în luna iunie, întâlnindu-se cu reclamanta, pârâtul a încercat să o lovească - incidentul relatat fiind de altfel confirmat și de Ordonanța de clasare din data de 06.12.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești depusă la dosarul cauzei.

Referitor la cea de-a doua condiție de emitere a unui ordin de protecție, judecătorul fondului a reținut în mod corect că potrivit art.5 lit.b din legea 217/2003, în categoria "membru de familie"; care exercită acte de violență este inclus soțul sau fostul soț - constatându-se în consecință ca fiind îndeplinită în speță și această condiție, apelantul-pârât fiind fostul soț al reclamantei.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, prima instanță a constatat de asemenea în mod just că în cauză, comportamentul apelantului-pârât este de natură a determina convingerea că integritatea, precum și libertatea psihică a reclamantei sunt puse în pericol de posibile acte de violență ce pot fi săvârșite de către pârât asupra ei.

În speță, Tribunalul constată deci că instanța de fond a realizat o corectă analiză și interpretare a materialului probatoriu administrat în cauză, precum și a prevederilor legale aplicabile în speță, constatând că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții legale pentru emiterea unui ordin de protecție, reținând în acest sens starea conflictuală existentă între părți - de altfel, însuși apelantul-pârât recunoscând în cuprinsul motivelor de apel existența raporturilor tensionate cu fosta sa soție, pretinzând însă că situația de fapt arătată nu i-ar fi imputabilă, ci s-ar datora refuzului intimatei de a-i permite menținerea legăturilor personal cu minora.

Sub acest aspect însă, Tribunalul nu poate lua în considerare susținerile apelantului-pârât referitoare la îngrădirea relațiilor personale dintre acesta și minora rezultată din timpul căsătoriei, prin intermediul atitudinii intimatei-reclamante și respectiv, a ordinului de protecție emis de instanța de fond, în condițiile în care măsura astfel adoptată vizează numai raporturile dintre foști soți, nu și situația copilului minor rezultat din căsătoria lor.

Astfel, ordinul de protecție cuprins în sentința civilă nr.602/07.12.2016 nu produce și nici nu ar putea să producă efecte cu privire la modalitatea de derulare a relațiilor personale dintre apelantul-pârât și minora S.F.C., așa cum aceste relații au fost stabilite prin sentința civilă nr.16461/03.12.2014, în condițiile în care îndrituirea apelantului-pârât de a-și vedea fiica subzistă chiar și pe durata restricțiilor ce i-au fost aplicate în relația cu intimata-reclamantă. De altfel, acest aspecte au mai fost invocate de apelantul-pârât și în alte litigii de aceeași natură privind raporturile sale conflictuale cu fosta soție, fiind de asemenea analizate de instanțe, care s-au pronunțat motivat asupra acestora.

De asemenea, împrejurarea că, la rândul său, apelantul-pârât a formulat plângeri penale împotriva intimatei-reclamante și a mamei acesteia, martora XXX, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe nu este de natură a atrage netemeinicia cererii de emitere a ordinului de protecție formulate de fosta sa soție, atât timp cât, la rândul său, a adoptat un comportament violent față de aceasta și cu atât mai mult cu cât respectivele plângeri s-au soluționat prin clasarea cauzei față de cele două persoane menționate, reținându-se în cauză, lipsa probelor doveditoare și respectiv, legitima apărare în cazul fostei soții intimate.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții pentru emiterea unui ordin de protecție, având în vedere violențele la care reclamanta a dovedit că a fost supusă, precum și persistența apelantului-pârât în atitudinea sa agresivă față de intimată, soldată și cu emiterea în mod repetat a unor ordine de protecție împotriva acestuia, Tribunalul apreciază că instanța de fond a admis în mod corect acțiunea și a dispus, provizoriu, pe un termen de 6 luni, în scopul protejării reclamantei, setul de interdicții impuse apelantului-pârât, făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art.23 din Legea nr. 217/2003 rep. și sub aspectul individualizării acestora în raport de împrejurările concrete ale cauzei.

În consecință, față de considerentele prezentate, în temeiul art.480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.602/07.12.2016 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.

Totodată, întrucât, dând eficiență prevederilor art.27 din Legea nr.217/2003 actualizată, Tribunalul a desemnat pentru apelant, ca persoană împotriva căreia s-a dispus emiterea ordinului de protecție, un avocat din oficiu care a fost prezent la dezbaterile asupra apelului, fixează onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apelant la suma de 260 lei, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, prin Departamentul Economico Financiar și Administrativ al Tribunalului Prahova.

De asemenea, în temeiul art.453 C.pr.civ., având în vedere că partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Condiţiile pentru emiterea unui ordin de protecţie