Confiscare specială. Jurisprudență Sechestru. Confiscare specială

Tribunalul BACĂU Decizie nr. 147 din data de 15.04.2014

Prin sentința penală nr. 274/30.01.2014, pronunțată de JUDECĂTORIA BACĂU, în dosarul nr. 14247/180/2013 , s-a admis cererea.

În temeiul art. 240 al. 1 și art. 243 din Legea 302/2004 s-a recunoscut sancțiunea pecuniară în cuantum de 45 euro aplicată de autoritățile olandeze cetățeanului român M.M.R., domiciliat in mun. Bacau.

S-a dispus ca acesta să plătească suma de 45 euro transformată în lei la cursul zilei în care va face plata.

Conform art. 246 al. 2 din Legea 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că sub nr. 14247/180/2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău sesizarea autorităților olandeze prin care se solicită instanței ca în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, să dispună cu privire la recunoașterea sancțiunii pecuniare în sumă de 45 euro, aplicată cetățeanului român M.M.R., sancțiune aplicată acestuia în data de 08.03.2013

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut :

Prin hotărârea din data de 08.03.2013 autoritățile de poliție rutieră olandeze au dispus sancționarea cetățeanului român M.M.R. pentru depășirea vitezei legale.

Potrivit art. 239 din Legea nr. 302/2004:

(1) Următoarele infracțiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor:

33. comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus și perioadele de odihnă și reglementările privind bunurile periculoase;

(2) Pentru alte infracțiuni decât cele prevăzute la alin. (1), executarea este subordonată condiției ca faptele la care se referă hotărârea să constituie infracțiune potrivit legii române, indiferent de elementele constitutive ale acesteia și indiferent de modul în care este descrisă.

Potrivit art. 240

Recunoașterea și executarea hotărârilor

(1) Autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la art. 241.

(2) Dacă autoritatea judiciară română care a primit o hotărâre nu are competența de a o recunoaște și de a lua măsurile necesare în vederea executării acesteia, ea va trimite hotărârea, din oficiu, autorității competente și va aduce acest lucru la cunoștința autorității competente din statul emitent, în mod corespunzător.

ART. 241

Motivele de nerecunoaștere și neexecutare

(1) Autoritățile judiciare române de executare pot refuza să recunoască și să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.

(2) În afara cazului prevăzut la art. 239 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască și să execute hotărârea și dacă se stabilește că:

a) împotriva persoanei condamnate și pentru aceleași fapte s-a pronunțat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent și, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;

b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competența instanțelor române;

c) hotărârea se referă la fapte care:

(i) sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parțial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau

(ii) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea acelorași infracțiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;

d) există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;

e) hotărârea a fost pronunțată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunțat hotărârea;

f) conform certificatului prevăzut la anexa nr. 3, persoana respectivă:

(i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost, în conformitate cu legea statului emitent, informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naționale, referitor la dreptul său de a contesta cauza și la termenele de exercitare a căii de atac; sau

(ii) nu s-a prezentat personal, cu excepția cazului în care certificatul precizează că:

- persoana a fost informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naționale, referitor la procedura desfășurată în conformitate cu legea statului emitent; sau

- persoana a specificat că nu contestă cauza;

g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.

Instanța a încuviințat solicitarea autorităților slovene, motivat de faptul că pct. 33 al art. 239 alin. 1 din lege, comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus și perioadele de odihnă și reglementările privind bunurile periculoase; este exceptat de la motivele de nerecunoaștere prevăzut de art. 241, potrivit prevederilor art. 239 alin 2 , toate celelalte infracțiuni decât cele prevăzute în art. 239 alin 1 din lege, instanța având posibilitatea nerecunoașterii pentru unul din motivele prevăzute la art. 241.

În cauză motivele de refuz enumerate de art. 241 nu au aplicabilitate, întrucât făptuitorul a fost sancționat pentru o abatere expres prevăzută și care nu face astfel obiectul motivelor de nerecunoaștere și neexecutare, doar celelalte infracțiuni decât cele expres enumerate de art. 239 alin 1, putând face obiectul motivelor de refuz și în consecință va fi recunoscută sancțiunea pecuniară aplicată de autoritățile olandeze, s-a dispus emiterea formelor de executare a amenzii la cursul în lei la data efectuării plății.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat contestație condamnatul, fără să o motiveze în scris.

Legal citat, s-a prezentat în fața instanței nu s-a prezentat, însă a fost asistat de apărător ales.

Acesta a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate, reținerea cauzei spre rejudecare iar pe fond a se dispune respingerea cererii de recunoaștere a sancțiunii pecuniare în sumă de 45 EURO, aplicată de autoritățile olandeze.

Totodată, a solicitat a se dispune anularea formelor de executare emise către organul financiar.

Tribunalul, analizând actele și licurările dosarului constată că prezenta contestația este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 241 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală: motivele de nerecunoaștere și neexecutare

(1) Autoritățile judiciare române de executare pot refuza să recunoască și să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.

(2) În afara cazului prevăzut la art. 239 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască și să execute hotărârea și dacă se stabilește că:

a) împotriva persoanei condamnate și pentru aceleași fapte s-a pronunțat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent și, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;

b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competența instanțelor române;

c) hotărârea se referă la fapte care:

(i) sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parțial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau

(ii) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea acelorași infracțiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;

d) există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;

e) hotărârea a fost pronunțată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunțat hotărârea;

f) conform certificatului prevăzut la anexa nr. 3, persoana respectivă:

(i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost, în conformitate cu legea statului emitent, informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naționale, referitor la dreptul său de a contesta cauza și la termenele de exercitare a căii de atac; sau

(ii) nu s-a prezentat personal, cu excepția cazului în care certificatul precizează că:

- persoana a fost informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naționale, referitor la procedura desfășurată în conformitate cu legea statului emitent; sau

- persoana a specificat că nu contestă cauza;

g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.

Deși instanța de fond a avut în vedere temeiul juridic aplicabil speței, din eroare s-a admis cererea punerea în executare a amenzii pecuniare în cuantum de 45 de EURO, deși, lit. g a articolului arătat, interzice punerea în executare a unei pedepse pecuniare mai mici de 70 de EURO.

Nefiind alte motive care să determine desființarea cu trimitere spre rejudecare, TRIBUNALUL, în temeiul art.425 ind.1 alin. 7 pct.2 lit. a Cod pr. penală va ADMITE contestația formulată de petentul M.M.R., împotriva sentinței penale nr. 274 din 30 IANUARIE 2014, pronunțată de JUDECĂTORIA BACĂU, în dosarul nr. 14247/180/2013.

Va desființa sentința penală contestată.

Va reține cauza spre rejudecare și pe fond;

Va RESPINGE ca nefondată cererea de recunoașterea sancțiunii pecuniare în cuantum de 45 EURO, aplicată de autoritățile olandeze.

Va dispune anularea formelor de executare emise de organul financiar.

Va constată că petentul a avut apărător ales.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Confiscare specială. Jurisprudență Sechestru. Confiscare specială