Constatare nulitate act. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Contracte
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 315/2015 din data de 09.09.2015
Cod operator 2443/2442
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 315/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE :…………..
Judecător :…………………
Grefier :……………………
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelantul-reclamant ……….. și de apelanta-pârâtă ….., împotriva sentinței civile nr. 8285 din 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ...., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ……, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat …… pentru apelantul-reclamant și avocat …… pentru apelanta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-au depus la dosar sentințe civile în copie pentru practică judiciară, după care, constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apelul fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Avocat ……. pentru apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Față de apelul declarat de apelanta-pârâtă, a solicitat respingerea apelului ca nefondat conform motivelor din întâmpinare.
Avocat … pentru apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului declarat de pârâtă, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Față de apelul declarat de apelantul-reclamant, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor civile de față ;
Prin sentința civilă nr. 8285 din 19.12.2014, Judecătoria Tg-Jiu a admis în parte cererea de chemare în judecată, ulterior completată, formulată de reclamantul ….., s-a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute de art. 3.2, art. 3.4, art.4, art. 5, art. 8.4, art. 8.5 și art. 13.5 din contractul de credit nr 200002J1540631698/14.08.2008, și în consecință, s-au constatat nule aceste clauze.
Au fost respinse: capătul de cerere privind constatarea ca abuzive a clauzelor prevăzute de art. 3.3, art.8.1, art. 8.6, art. 9.2 din contractul de credit nr200002J1540631698/14.08.2008, capătul de cerere privind obligarea pârâtei să restituie dobânda penalizatoare percepută în baza art. 8.6 din contract, capătul de cerere privind completarea art. 10.5 din contract, capătul de cerere privind plata ratelor creditului la cursul CHF de la data încheierii convenției de credit, respectiv 14.08.2008 și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei ce reprezintă diferența de curs valutar reținută în mod abuziv.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de comision de acordare în cuantum de 990 CHF și să plătească dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 17.03.2014 și până la data plății efective.
A fost admis în parte capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulat de reclamant și au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 500 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu apărător.
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, cu titlu de contravaloare onorariu expert și a fost respinsă cererea pârâtei ….. privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca fiind nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, între reclamantul …. și pârâta …. s-a încheiat contractului de credit nr. 200002J1540631698/14.08.2008, având ca obiect acordarea creditului pentru suma de 22.344 RON, pe o perioadă de 120 luni, contractul respectiv fiind ulterior modificat, conform actului adițional nr. 1/25.03.2013.
Contractul de credit mai sus menționat reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta are calitatea de comerciant, iar împrumutatul are calitatea de consumator.
La data de 19.03.2014 reclamantul, prin intermediul apărătorului ales, a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să se judece și în contradictoriu și cu pârâta ……, motivat de faptul că derularea contractului de credit se face prin această instituție bancară.
Că, în cauza dedusă judecății suntem în prezența unui contract de credit ale cărui clauze sunt standardizate, care creează dificultăți pentru un consumator care nu are posibilitatea să influențeze natura lor, indiferent de gradul de pregătire și cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat deși această probă îi incumbă în baza art. 4 alin 3 din lege prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.
Că, din răspunsurile la interogatoriu, instanța a constatat că reclamantul nu a negociat efectiv cu instituția bancară fiecare clauză contractuală ci acesta a avut posibilitatea să accepte sau să refuze semnarea contractului în forma propusă de bancă.
S-a apreciat de către instanță că art. 3.2 din convenția de credit cuprinde o clauză standard preformulată care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care creează un dezechilibru semnificativ, în detrimentul acestuia, prin existența posibilității modificării unilaterale a dobânzii de către comerciant, în condiții neprevizibile, pe care consumatorii să le poată contesta.
Împotriva sentinței au declarat apel, apelantul-reclamant …. și apelanta-pârâtă …..
În motivele de apel, apelantul-reclamant …… a criticat sentința ca fiind netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea de către instanța de fond a capetelor de cerere privind: plata ratelor creditului la cursul CHF de la data încheierii convenției de credit, respectiv 14.08.2008; obligarea pârâtei la restituirea sumei ce reprezintă diferența de curs valutar reținută în mod abuziv; obligarea pârâtei la plata onorariului expert de 1000 lei; obligarea pârâtei la actualizarea cu dobânda legală a sumei de 990 CHF de la data când a fost reținută de pârâtă și nu de la data promovării acțiunii.
În motivele de apel, apelanta-pârâtă a criticat sentința ca fiind netemeinică și nelegală cu privire la respingerea de către instanța de fond a excepțiilor invocate, respectiv: excepția de netimbrare, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-Jiu, excepția lipsei calității procesuale de folosință a …. - Sucursala Tg-Jiu, excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-pârâte raportat la dispozițiile art. 8-14 din Legea 193/2000 și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei, a fost criticată sentința ca fiind netemeinică și nelegală arătând că în mod greșit instanța de fond a reținut că prin forma standardizată a contractului de credit se creează prezumția că acesta este nenegociat cu consumatorul,. Întrucât așa cum se observă din probele administrate, reclamantul a ales în mod conștient să contracteze cu … prin semnarea cererii de credit și după discuții cu reprezentanții băncii, mai mult așa cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu, reclamantul a contractat acest credit prin intermediul unui broker, neîncercând în nici un moment să solicite mai multe informații, fiind mulțumit cu aprobarea creditului în condițiile de acordare inițiale.
Analizând apelurile, tribunalul le apreciază ca fondate pentru următoarele considerente :
Referitor la apelul declarat de apelantul reclamant se rețin următoarele aspecte :
Între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de împrumut din data de 14.08.2008, prin care banca a împrumutat consumatorului suma de 20.790 CHF, transferând această sumă în contul deschis pe numele consumatorului tot în CHF și stabilindu-se că restituirea creditului să se facă în aceeași monedă, însă în condițiile de schimb valutar instituite de bancă, astfel că în derularea contractului consumatorul a achitat ratele în lei, monedă care a fost convertită în CHF de către bancă, la cursul valutar al acesteia.
În niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un curs majorat, față de cel de la data acordării creditului, deși în realitate ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/leu, de la data lății efective a acesteia, curs majorat față de cel existent la momentul încheierii contractului.
Constată astfel tribunalul că în acest mod, neexistând o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, reclamantul au achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb leu/CHF, valabil la data de 30 a fiecărei luni și astfel riscul de hipervalorizare a fost suportat exclusiv de reclamant.
Mai constată tribunalul faptul că francul elvețian este o monedă ce nu are o circulație efectivă pe piața românească, nefiind utilizată în tranzacțiile civile sau comerciale, în numerar sau prin virament bancar, fiind de notorietate faptul că la momentul încheierii contractului, în anul 2008, precum și în prezent, pe piața monetară internă plățile se fac în Ron sau în Euro, francul elvețian fiind o monedă de refugiu folosită de mari investitori pentru a-și conserva capitalurile, datorită stabilității sale, însă criza economică demarată la finele anului 2007 a cauzat o creștere fără precedent a achizițiilor de monedă elvețiană, astfel încât valoarea CHF a crescut succesiv și la niveluri extrem de ridicate, încât Banca Centra,ă a Elveției nu a putut stopa fenomenul.
Tocmai datorită gradului ridicat de stabilitate a francului elvețian, care presupunea ca fiind exclusă o devalorizare a acestei monede a fost inițiată oferta băncii de acordarea creditelor în CHF, precum și acceptarea creditului în franci elvețieni de către reclamanți.
Creșterea accelerată a valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, precum și cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elvețieni și din franci elvețieni în lei, lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată de timp, diferențele dintre cursul practicat de bancă și casele de schimb valutar, diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare, au condus la majorarea continuă a costului contractelor , producând un dezechilibru major al prestațiilor reciproce ale părților, în detrimentul împrumutaților cu efectul obținerii unor foloase de către bancă, fără contraprestație din partea acesteia.
În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.193/2000, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților contractante, art.2 din Legea nr.193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca ne4fiind negociată direct cu consumatorul dacă ea a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate, sau condițiile generale de vânzare, practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Legea nr.193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, reglementându-se în favoarea acestora o protecție mai mare decât minimul oferit de Directivă, în condițiile în care extinderea limitelor directivelor relative la protecția consumatorilor este permisă expres de dreptul comunitar.
Astfel, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid prin Hotărârea din 03.06.2010 CEJ consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul prevăzut de Directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracterul adecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
În cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon Prades, C 241/98 Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive4 ale unui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecției speciale pe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordinea publică economică depășește interesele specifice ale unor părți.
Cu alte cuvinte, există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual, care este contrară bunei credințe și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Clauza de efectuare a plăților în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanții având în vedere caracterul prestabilit și impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-și adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influența natura clauzelor și din acest punct de vedere a existat o poziție de inegalitate a părților în vederea asigurării angajării în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o poziție dominantă în raport cu consumatorul și implicit cu privire la îndatorarea și suportarea riscurilor reprezentate de volatilitatea cursului valutar.
Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experții financiari dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului valoarea ei era la un minim istoric și în consecință creșterea valorii față de moneda națională apărea inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere sancționată în dreptul european și național, întrucât determină angajarea din punct de vedere juridic a consumatorilor, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate, consumatorul fiind pus în imposibilitate de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale.
Banca a stipulat în contractul încheiat cu reclamanții, obligația acestora de a suporta exclusiv diferențele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublării valorii francului elvețian în raport cu moneda națională convențiile de credit încheiate între părți dobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriului echivalenței prestațiilor. Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și în același timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporțional, aceasta obținând un câștig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echității și bunei credințe, care trebuie să guverneze relațiile contractuale.
În acest sens, CJUE s-a pronunțat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva 93/13/CEE și mai precis la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contacte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă.
Astfel, s-a stabilit că art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că termenii "obiectul principal al contractului"; nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat într-o monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care îl caracterizează; o astfel de clauză în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti în cadrul ratelor împrumutului sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine nu poate fi considerată ca cuprinzând o "remunerație"; al cărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuată de împrumutător s nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13.
Acest articol din Directivă trebuie interpretat în sensul că în ceea ce privește o clauză contractuală, cerința potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, adică ea să fie inteligibilă din punct de vedere juridic și consumatorul să poată aprecia consecințele economice negative la care se expune prin încheierea contractului.
Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzute de Directiva 93/13 nu poate fi redusă astfel numai la caracte4rul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, întrucât consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de bancă și astfel transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.
În lumina acestor considerente, tribunalul apreciază că în speță nici anterior și nici în momentul încheierii contractului de credit, între părți nu a avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iar în condițiile în care pe parcursul derulării contractului reclamanți au achitat suplimentar pârâtei sume apreciabile de bani, decurgând din variația cursului de schimb CHF/RON, calculate atât asupra debitului principal cât și a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, neexistând o contraprestație a băncii pentru sumele încasate în plus.
După cum a statuat CJUE în aceeași cauză C26 Kasler vs Ungaria paragraful 85 art.6 alin.1 din Directiva 93/13, trebuie interpretat în sensul că în situația în care un contract nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.
Pe de altă parte contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cu privire la obligații, el neavând un caracter aleatoriu ci un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinat sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul , fiind exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cazate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.
Stipularea unei clauze de risc valutar cu consecința strămutării în întregime asupra împrumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legale întrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, raportat la punerea de înțelegere a consumatorilor care, neavând cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creștere accelerată a cursului de schimb și în consecință să își asume în cunoștință de cauză, riscul valutar.
Conform art.75 și at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit trebuie să conțină clauze clare , corecte, care să nu determine interpretări echivoce și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, art.77 prevăzând că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Norma BNR nr.17/2003 prevede obligația băncii de a admini8stra riscul în sensul diminuării lui, prin organizare de control a activității de creditare, obligație prevăzută tocmai pentru a exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumatori, iar o măsură în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerințelor echității și bunei credințe.
Conform disp.art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului între părți, părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, neputându-se înlătura sau limita această obligație, consecința fiind că distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșteri valorii CHF față de moneda națională apare ca o soluție justă și echitabilă.
Având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă iar reclamanții nu au avut cunoștințele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului față de francul elvețian se poate considera că revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței părților de la momentul încheierii contractului.
Sunt incidente totodată disp.art.1578 cod civil în vigoare la data încheierii contractului, care consacră principiul nominalismului monetar în cafrul contractelor de împrumut și care prevede că obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract și că întâmplându-se o sorire sau o scădere a prețului monedelor înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.
Față de toate aceste considerente, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o greșită palicare a dispozițiilor legale, respectiv art.4 din Legea nr.193/200, art.75, 76, 77 din Legea nr.296/2004, art.966 - 970 Cod civil, atunci când a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la riscul de curs valutar, astfel încât urmează ca în baza art.480 Cod civil să admită apelul reclamanților din acest punct de vedere și să schimbe sentința în sensul constării nulității absolute a clauzei prevăzute la art.8.1 din contractul de credit.
În consecință, se va dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să restituie reclamanților sumele plătite în plus de către aceștia.
Totodată, mai reține tribunalul faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale atunci când a obligat pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei încasată cu titlu de comision de acordare începând cu data introducerii acțiunii, întrucât principiul care guvernează răspunderea civilă contractuală este cel al reparării integrale a prejudiciului și în virtutea acestuia, dobânda trebuie acordată de la data încasării comisionului de acordare, dată de la care pârâta a intrat în posesia sumei pe baza unei clauze abuzive, lovită de nulitate absolută și care astfel este lipsită de efecte juridice cu efect retroactiv.
Referitor la apelul declarat de apelanta pârâtă ….. tribunalul îl apreciază ca fondat, pentru următoarele considerente :
La art.3.2 și art.3.4 din contractul de credit încheiat între părți, se regăsesc date referitoare la rata dobânzii și condițiile în care se poate dispune majorarea acesteia, conținutul articolelor mai sus menționate fiind exprimat în termeni clari, care permit oricărei persoane să le înțeleagă sensul, astfel încât nu se poate susține că în privința termenilor referitori la dobândă ar fi existat o imposibilitate a consumatorului de a înțelege conținutul textelor, imposibilitate determinată cu rea credință de bancă.
Pe de altă parte, dobânda reprezintă un cost al creditului și nici prin ea însăși ori împreună cu alte prevederi contractuale nu creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, fiind evident că în schimbul sumei acordate cu titlu de împrumut banca este îndreptățită să perceapă dobânda, dobândă determinată în funcție de elemente înscrise clar în condițiile contractuale.
La art.5 din contractul de credit este prevăzut comisionul de rambursare în avans, care la momentul încheierii contractului nu era prohibit de legiuitor, fiind ulterior prevăzut expres prin art.36 din OUG nr.50/2010.
La art.8.4 și 8.5 din contract există prevederi prin care împrumutatul mandatează banca în mod expres să debiteze contul său curent în vederea recuperării oricărei sume datorate de împrumutat la datele de scadență, prevedere care de asemenea, nu apare ca fiind abuzivă, banca fiind îndreptățită să procedeze la recuperarea sumelor datorate de consumator, inclusiv prin perceperea acestora din contul curent al beneficiarului creditului.
Pentru aceste motive, tribunalul urmează ca în baza art.480 C.Pr.Civ. să admită apelurile și să schimbe sentința în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei prev. la art.8.1 din contract și să dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF/LEU și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian, de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia, urmând ca pârâtele să restituie reclamantului sumele plătite în plus de acesta.
Va fi respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art.3.2, 3.4, 5, 8.4, 8.5 și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă comisionului de acordare de la data încasării acestuia, în loc de data introducerii acțiunii.
În baza art.453 alin.2 C.Pr.Civ. tribunalul va obliga apelantele pârâte la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile civile declarate de apelantul-reclamant …. cu domiciliul procesual ales la …. și de apelanta-pârâtă ……, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat ….., împotriva sentinței civile nr. 8285 din 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ...., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ….. - SUCURSALA TG-JIU cu sediul în …...
Schimbă sentința în sensul că, constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8.1 din contract și dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâtele să restituie reclamantului sumele plătite în plus de către acesta.
Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. la art. 3.2, 3.4, 5, 8.4, 8.5.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă comisionului de acordare de la data încasării acestuia în loc de data introducerii acțiunii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelantele pârâte la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător,
LS LS
Grefier,
LS
| ← Ordonanţă preşedinţială. Stabilire domiciliu minor. | Obligaţie de a face. Jurisprudență Chemare în judecată... → |
|---|
