CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 4162 din data de 17.06.2013

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 4160/318/2012

ÎNCHEIEREA nr. 4162

Ședința din camera de consiliu de la 17 iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Pe rol fiind judecarea cererii formulate în temeiul art. 499 C. pr. civ. de petentul C. N., în contradictoriu cu intimații S.C. R. IFN S.A. și B. E. J. A. O. C. ȘI O. D..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns avocat O. D. pentru petent, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimatul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați O. C. și O. D. a depus la dosar adresă prin care a comunicat faptul că referatul întocmit în cauză nu poate fi asimilat cu o acțiune de chemare în judecată, astfel încât nu înțelege să timbreze și nu poate fi chemat în judecată în calitate de parte, după care,

Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de acordare despăgubiri formulată de intimatul B. E. J. A. O. C. ȘI O. D și, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepțiile invocate în cauză, cât și pe cerere.

Avocat O. D. pentru petent solicită admiterea excepției netimbrării cererii de acordare despăgubiri, respingerea excepției invocate de intimatul B. E. J. A. O. C. ȘI O. D și admiterea cererii formulate, în sensul eșalonării debitului pe o perioadă de 6 luni, conform dispozițiilor art. 499 C. pr. civ.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2012 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. 4160/318/2012, petentul C. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. R. IFN S.A. și B. E. J. A. O. C. ȘI O. D, să se dispună încuviințarea ca plata datoriei stabilită și comunicată prin somația din 23.03.2012, în dosarul de executare nr. 250/E/2010 să se plătească din veniturile sale lunare pe timp de 6 luni, în temeiul art. 499 C. pr. civ.

În motivarea cererii, petentul a arătat că suma de 30.793 lei este stabilită de titlul executoriu - contract de credit pentru nevoi personale nr. 648834/01.09.2008 și cheltuielile de executare efectuate de executor până în prezent.

Petentul a precizat că solicită eșalonarea plății datoriei pe o perioadă de 6 luni, întrucât, în prezent, nu dispune de întreaga sumă de bani pe care este obligat să o plătească integral în termen de o zi de la primirea somației emisă în data de 22.03.2012, fiind bolnav.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 499 C. pr. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 112 C. pr. civ., petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: somație, comunicare, scrisoare medicală, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru (filele 5-8).

La solicitarea instanței, B. E. J. A. O. C. ȘI O. D a depus la dosar înscrisurile din dosarul de executare nr. 250/E/2010, în copie certificată (filele 16-61).

În ședința publică din data de 08.05.2012, reprezentanta petentului a depus la dosar, în copie, plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc, citație, chitanță depunere numerar, adeverință cu privire la salariul petentului (filele 64-67), iar ulterior a depus la dosar copia sentinței civile nr. 9918/05.07.2012 a Judecătoriei Tg-Jiu (filele 74-75).

La data de 10.04.2013, B. E. J. A. O. C. ȘI O. D a depus la dosar referat prin care a arătat că au fost înregistrate mai multe contestații la executare de către petent, care au fost făcute cu rea credință, pentru a nu achita cheltuielile de executare; a solicitat respingerea cererii și obligarea contestatorului la 1000 lei despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării silite. A solicitat, totodată, să fie obligat petentul la plata unei amenzi de la 50 lei la 700 lei pentru introducerea contestației cu rea credință.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 404 alin. 2 C. pr. civ.

În ședința publică din data de 13.05.2013, reprezentanta petentului a depus la dosar chitanțe ce atestă faptul că petentul a achitat suma de 14.000 lei, precizându-și cererea în sensul că solicită ca suma ce a mai rămas de achitat să fie eșalonată pe o perioadă de 6 luni (filele 90-95).

În temeiul art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate în cauză, reținând următoarele:

Prin adresa emisă de B. E. J. A. O. C. ȘI O. D și înregistrată la dosar la data de 14.06.2013, intimatul a arătat că nu înțelege să timbreze cererea pentru acordare despăgubiri, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive (fila 101).

Astfel, instanța reține că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, care stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, instanța va admite excepția netimbrării cererii de acordare despăgubiri formulată de B. E. J. A. O. C. ȘI O. D, invocată din oficiu și va anula cererea ca netimbrată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de B. E. J. A. O. C. ȘI O. D, instanța o apreciază neîntemeiată, urmând a o respinge, întrucât acesta este unul dintre subiecții pasivi ai raportului juridic dedus judecății, fiind persoana care emite actele de executare supuse analizei instanței, astfel încât, în lipsa unei dispoziții contrare, cu efect obligatoriu, nu există temei pentru scoaterea acestei părți din judecată.

Pe fondul cererii, instanța reține că la data de 22.03.2012 a fost emisă somația nr. 250/E/2010 pe numele debitorului C N, în baza titlului executoriu contract de credit pentru nevoi personale nr. 648834/01.09.2008 încheiat între S.C. R IFN S.A. și C N, cu privire la debitul în sumă de 30.793 lei (fila 5).

Ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, petentul C N a achitat o parte din debitul datorat intimatei S.C. R IFN S.A., conform chitanțelor atașate la dosar (filele 66, 90, 93).

Potrivit art. 499 C. pr. civ., după primirea somației, debitorul poate cere instanței de executare în termen de 10 zile de la comunicare, să-i încuviințeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare, să se facă din veniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni.

Instanța constată însă că din actele de executare nu se evidențiază inițierea procedurii de executare silită imobiliară, pentru a fi incidente în cauză aceste dispoziții.

Pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă cererea principală formulată de petentul C N.

De asemenea, instanța va respinge și cererea formulată de B. E. J. A. O. C. ȘI O. D privind obligarea petentului la plata unei amenzi judiciare, reținându-se că prin promovarea prezentei cereri neîntemeiate, petentul și-a exercitat un drept procesual ce îi este conferit de dispozițiile art. 499 alin. 1 C. pr. civ., astfel încât nu se poate reține reaua - credință, pârâtul nefăcând dovada contestațiilor la executare repetitive, ce ar fi fost formulate de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a B. E. J. A. O. C. ȘI O. D.

Admite excepția netimbrării cererii privind despăgubirile.

Respinge cererea principală formulată de petentul C N, domiciliat în …………………., în contradictoriu cu intimații S.C. R IFN S.A., cu sediul în ……………………, și B. E. J. A. O. C. ȘI O. D, cu sediul în ………………………...

Anulează cererea privind despăgubirile formulată de B. E. J. A. O. C. ȘI O. D., ca netimbrată.

Respinge cererea privind amenda judiciară formulată de B. E. J. A. O. C. ȘI O. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2013.

Președinte,

ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier,

LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Red. A.N./Tehn. L.G.

2 ex. - 20 iunie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)